Decizia civilă nr. 10791/2013. Contestație act administrativ fiscal

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.10791/2013

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G. JUDECĂTORI: S. L. R.

R. -R. D. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentua- pârâtă D. G. A F. P. E A JUDEȚULUI C. împotriva sentinței civile nr.10758 din _

, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata- reclamantă C. D. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Componența completului de judecată în prezentul dosar a fost modificat potrivit dispozițiilor art.98 alin. 6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform procesului-verbal atașat la fila 34 din dosar.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatei- reclamante C. D. C., avocat Revnic D., lipsă fiind părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este îndeplinită.

Cauza a fost amânată în vederea soluționării cererii de recuzare.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul intimatei- reclamante C. D. C., avocat Revnic D. solicită, în principal, respingerea recursului declarat de D. G. a F. P. e C. și menținerea în totalitate a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.

În subsidiar, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor cu privire la taxa pe valoarea adăugată.

Susține poziția procesuală exprimată pe larg în întâmpinare. Fără cheltuieli de judecată în această etapă procesuală.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 10758 din 21 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. D. C., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Pavel

R., nr. 1, ap. 7, jud. C., în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. e a județului C., cu sediul în C. -N., P. A. I. nr. 19, jud. C. .

A fost anulată Decizia nr.702/_ privind soluționarea contestației reclamantului.

A fost anulată Decizia de impunere nr. 48390/_ privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală și raportul de inspecție fiscală cu același număr.

A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2321,35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. D. C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. e a județului C. să se dispună anularea Deciziei nr. 702/_, respectiv a Deciziei de impunere nr.48390/_ și a raportului de inspecție fiscală din aceeași dată, emise de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în cursul lunii mai 2012 s-a desfășurat o inspecție fiscală din partea pârâtei, fiind emise raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere nr. 48390/_, în cadrul căreia au fost stabilite în sarcina sa următoarele obligații fiscale: 109.706 lei, reprezentând TVA, 132.804 lei, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere și 18.803 lei, reprezentând penalități de întârziere, suma totală fiind de 261.313 lei.

Reclamanta a mai arătat că împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestație, iar prin Decizia nr.702/_ emisă de pârâtă, contestația a fost respinsă.

Reclamanta consideră că actele emise de pârâtă în urma controlului sunt nelegale, deoarece în speță nu sunt întrunite condițiile legale pentru a putea aprecia că reclamantul este contribuabil din punct de vedere al taxei și nu sunt întrunite nici condițiile legale pentru a stabili în sarcina sa obligațiile de plată menționate în cadrul deciziei contestate.

În opinia reclamantei, nu au fost îndeplinite condițiile de formă pentru desfășurarea inspecției fiscale, fiind emise două avize inspecție fiscală, ceea ce este nelegal și se impune anularea actelor fiscale atacate, deoarece este o persoană neînregistrată ca și persoană impozabilă din punct de vedere al TVA- ului, astfel că nu are obligația de plată a unei asemenea taxe.

Reclamanta a mai învederat că imobilele vândute împreună cu soțul său, respectiv cu soții Arboreanu au fost dobândite pentru propria lor folosință, fără nicio intenție de a desfășura activități economice, însă contextul a fost de așa natură încât au fost forțați să le vândă, astfel că înstrăinarea unui imobil de către o persoană fizică nu are caracterul de activitate economică.

Reclamanta a mai susținut că cel puțin la nivelul anului 2007, nu se poate considera că vânzarea de imobile ar reprezenta o activitate economică ce intră în sfera de aplicare a TVA-ului și că nu a existat nicio normă juridică care să facă referire sau să clarifice noțiunea de "venituri cu caracter de continuitate";, începând cu data de_ situația juridică schimbându-se în mod substanțial, sub aspectul reglementării noțiunii juridice analizate.

Totodată, a menționat că operațiunea sa constând în înstrăinarea construcției este scutită de la plata taxei, deoarece este o persoană fizică neînregistrată în scopuri de TVA și nu a exercitat dreptul de deducere.

Reclamanta a mai contestat modul de stabilire a bazei de impunere, deoarece organul fiscal în mod eronat a procedat la calcularea TVA-ului în cotă de 19% asupra acestei baze de impunere, taxa fiind suportată întotdeauna de către beneficiar.

Reclamantul a apreciat că în mod nelegal nu i s-a acordat dreptul de deducere al TVA-ului, drept ce este de esența acestui impozit indirect și că așa cum reiese din tranzacțiile efectuate, plafonul a fost atins în data de_, astfel că înscrierea sa ca plătitor de TVA și stabilirea taxei în sarcina sa prin decizia de impunere nu pot fi in nici un caz justificate anterior datei de_ .

Prin întâmpinarea formulată (filele 51-54), pârâta D. G. a F. P. e a județului C. a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că, în urma controlului efectuat, s-a constatat că reclamanta, împreună cu soțul ei și

asociații, au efectuat activități economice cu caracter de continuitate, constând în efectuarea de 7 tranzacții imobiliare, operațiuni care se încadrează în prevederile art.127 alin.1 și 2 din Legea nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâta a mai arătat că sumele reținute în sarcina reclamantei sunt conforme cu prevederile legale iar susținerile acesteia nu sunt justificate, deoarece din punct de vedere fiscal, TVA aferentă livrării unor construcții și terenuri este supusă Legii nr.571/2003, indiferent dacă aceste tranzacții îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale iar caracterul de continuitate a activității desfășurate de către reclamant este dat de existența contractelor succesive de vânzare a unor bunuri imobile, care în care legiuitorul încadrează persoana fizică vânzătoare în categoria persoanelor impozabile. Pârâta a apreciat că prin operațiunile desfășurate, reclamantul a avut calitatea de persoană impozabilă, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate, având ca primă obligație declararea începerii activității sale ca persoană impozabilă din punct de vedere al TVA-ului și că din analiza raportului de inspecție fiscală reiese că reclamantul a interpretat eronat faptul că au fost aplicate dispozițiile Codului fiscal și cele ale HG nr.44/2004 cu modificările și completările ulterioare aferente anului 2010 pentru anul 2007, deoarece organul de inspecție fiscală a aplicat corect prevederile acestor acte normative, astfel cum erau în vigoare la data derulării operațiunilor economice.

În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a reținut următoarele:

Pe baza raportului de inspecție fiscală (filele 26-35), pârâta D. G. a

1. P. e a județului C. a emis Decizia de impunere nr. 48390/_ privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei C. D. C. obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 109.706 lei, 132.804 lei, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere și 18.803 lei, reprezentând penalități de întârziere, suma totală fiind de 261.313 lei . Pentru aceasta, s-a reținut că reclamanta a desfășurat operațiuni economice în perioada martie 2007- decembrie 2011 fără a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată la data depășirii plafonului de scutire.

   Cu respectarea art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal (filele 49-55), respinsă prin Decizia nr. 702/_ a Direcției Generale a F. P. e a județului C. (filele 14-22), iar acum atacă în contencios administrativ decizia de soluționare a contestației.

   Reclamanta a susținut în primul rând că decizia de impunere a fost emisă cu nerespectarea art. 98 Cod de procedură fiscală datorită efectuării inspecției fiscale pe o durată mai extinsă decât cei 3 ani anteriori anului în care s-a efectuat inspecția.

   După cum reiese din înscrisurile de la dosar, avizul de inspecție fiscală nr.48.390/_ comunicat petentei la data de_ indica perioada supusă inspecției fiscale de_ -_ . Pârâta a emis apoi avizul de inspecție fiscală nr.48.390/_, transmis contribuabilului prin poștă cu confirmare de primire la data de_, prin care s-a extins perioada verificată și pentru anii 2007- 2008.

   Conform art. 98 alin. 1 și 3 din O.G. nr. 92/2003, "inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale";, adică în termenul de prescripție de 5 ani, iar "inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există

   obligația depunerii declarațiilor fiscale. Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre următoarele situații: a) ex is tă ind ic ii pr iv in ddiminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat; b) nu au f ost depuse d ecl ar aț ii f isc ale în interiorul termenului de prescripție; c) nu au f ost îndepl in ite obl ig aț iile de pl ată a imp oz itelor , taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat

   ";.

   După cum s-a putut observa, textul legal nu impune respectarea unei anumite formalități pentru extinderea inspecției fiscale, ci doar întrunirea cazurilor în care aceasta se poate realiza. Or, C. D. a fost identificată că nu s- a înregistrat în scopuri de TVA la depășirea plafonului de scutire, nu a depus deconturi privind TVA și nici nu a achitat la bugetul de stat obligațiile fiscale pe care le datora, situație care se încadrează în dispozițiile legale citate, astfel că în mod legal s-a procedat la extinderea controlului, cu respectarea termenului de prescripție.

   De asemenea, din interpretarea dispozițiilor art. 46 din Codul de procedură fiscală reiese că nerespectarea dispozițiilor legale mai sus citate este de natură a atrage doar nulitatea relativă și virtuală a actelor administrative fiscale, care impune în sarcina reclamantului obligația de a face dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor.

   Informarea reclamantului cu privire la perioada supusă controlului are drept scop respectarea dreptului la apărare prin prezentarea punctul său de vedere cu privire la toate constatările efectuate. Or, contribuabilul a fost înștiințat care este perioada verificată și a putut prezenta toate înscrisurile relevante și să își formuleze apărările în deplină cunoștință de cauză. De aceea, o eventuală vătămare produsă reclamantului prin nemotivarea extinderii perioadei verificate este înlăturată tocmai prin posibilitatea avută de a expune punctul său de vedere și prin analizarea în cursul judecății a motivelor existente pentru această extindere.

   Pe fondul constatărilor, art.127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, forma în vigoare la data desfășurării activității impuse fiscal de către pârâtă, definește persoanele impozabile și activitatea economică după cum urmează:

   "(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

   1. În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate (…)

      ";.

      Operațiunile impozabile din punct de vedere TVA sunt definite de art. 126 alin.1 Cod fiscal ca fiind acele operațiuni "care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

      1. operatiunile care, in sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, in sfera taxei, efectuate cu plata;

      2. locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi in Romania, in conformitate cu prevederile art. 132 si 133;

      3. livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizata de o persoana impozabila, astfel cum este definita la art. 127 alin. (1), actionand ca atare;

      4. livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una dintre activitatile economice prevazute la art. 127 alin. (2)

         ";.

         Punctul 3 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, adoptate prin H.G. nr. 44/2004, precizează că "în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal";.

         Conform art. 141 alin. 2 lit. f din Codul fiscal, este scutita de taxă "livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil";.

         Reclamanta a susținut în primul rând că nu are calitatea de persoană impozabilă în sensul art. 127 din Codul fiscal deoarece nu este producător, comerciant, prestator de servicii, iar tranzacțiile efectuate neavând natura unor activități extractive, agricole ori specifice profesiilor libere și profesiilor asimilate acestora. Tribunalul validează această susținere, necombătută, de altfel, nici de organul fiscal.

         Cu toate acestea, ceea ce trebuie determinat este dacă tranzacțiile imobiliare pe care le-a desfășurat reclamanta nu constituie activitate economică

         de exploatare a bunurilor în scopul obținerii de venituri cu caracter de

         continuitate

         , în sensul art. 127 alin. 2 teza finală.

         Această teză este identică cu art. 4 par. 2 din Directiva a 6-a privind armonizarea legislației statelor membre în privința TVA (text preluat în prezent de Directiva nr.2006/112/CE privind sistemul comun de TVA).

         Printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană de Justiție a decis că noțiunea de exploatare acoperă toate operațiunile, fără a se lua în considerare forma lor juridică (Hotărârea din 4 decembrie 1990, Van Tiem (C-186/89, Rec., p.I-4363, punctul 18), Hotărârea din 26 iunie 2003, KapHag (C-442/01, Rec., p. I-6851, punctul 37), Hotărârea din 29 aprilie 2004, EDM (C-77/01 Rec., p I- 4295, punctul 48) și Hotărârea din 21 octombrie 2004, BBL (C-8/03, Rec., p. I- 10157, punctul 36), aceeași instanță statuând că măsura în care o activitate constituie o activitate economică în înțelesul reglementării privind taxa pe valoarea adăugată depinde de natura sa obiectivă, natură care trebuie determinată avându-se în vedere împrejurările exterioare concrete, ansamblul condițiilor exploatării, chestiuni de fapt aflate la aprecierea suverană a instanțelor naționale sesizate cu dezlegarea raportului litigios.

         Simpla exercitare a dreptului de proprietate

         de către titularul acestuia nu poate fi considerată prin ea însăși o activitate economică (Hotărârea din 20 iunie 1996, Wellcome Trans C-155/94 Rec., I-3013, punctul 32). De asemenea, amploarea vânzărilor

         nu poate constitui un criteriu de distincție între activitățile unui operator care acționează cu titlu privat, care se situează în afara domeniului de aplicare al directivei TVA, și cele ale unui operator ale cărui operațiuni constituie o activitate economică.

         Curtea a arătat că vânzări semnificative pot fi efectuate și de operatori care acționează cu titlu privat (cauza Wellcome Trans, punctul 37; cauza C-181/10, punctul 37).

         În plus, este nerelevantă împrejurarea că anterior înstrăinării persoana interesată a procedat la împărțirea terenului în loturi în vederea obținerii unui preț total mai mare. Totodată, nici durata pe care se întind operațiunile respective sau mărimea veniturilor provenite din acestea nu este determinantă, totalitatea acestor împrejurări putându-se înscrie în cadrul gestiunii patrimoniului personal al persoanei interesate (Hotărârea Curții din_ în cauzele conexate C- 180/10, C-181/10, par. 38).

         Conform unei jurisprudențe constante a CEJ, noțiunea de exploatare, potrivit principiului neutralității sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată, acoperă toate operațiunile fără a se lua în considerare forma lor juridică. Cu toate acestea, dacă bunul prin natura sa este susceptibil de a fi utilizat atât în scopuri economice, cât și private, ansamblul condițiilor exploatării sale se impune a fi analizat pentru a se determina dacă el este utilizat în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate

         .

         Prin prisma acestor clarificări jurisprudențiale, urmează că organul fiscal să cerceteze dacă reclamantul a luat măsuri active de comercializare a imobilelor prin mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de un producător, de un comerciant sau un prestator de servicii în sensul reglementărilor din Directiva TVA.

         Din actele administrative fiscale emise reiese, însă, că în analiza situației fiscale a reclamantei s-a avut în vedere doar numărul tranzacțiilor imobiliare, care denotă - în opinia inspecției fiscale - continuitatea operațiunilor economice derulate de reclamant.

         Or, acest criteriu nu este recunoscut de Curtea Europeană de Justiție ca fiind de natură să încadreze operațiunile în cele cu caracter de continuitate.

         Numai practica efectivă a unui comerț neautorizat reprezintă o situație de natură obiectivă care poate fundamenta concluzia că, prin vânzare, imobilele au fost exploatate în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în timp ce încercarea unei persoane, atrasă de ocazii favorabile pentru a realiza un venit incidental se înscrie în cadrul gestiunii patrimoniului personal, putând fi considerată doar o simplă exercitare a dreptului de proprietate, și aceasta chiar dacă o astfel de situație se perpetuează un timp mai îndelungat.

         Decizia de impunere și apoi cea de soluționare a contestației ar fi trebuit să indice elementele care atestă că tranzacțiile imobiliare au fost exercitate în ca o profesie, că reclamantul a făcut din repetarea lor "ocupațiunea vieții sale";, altfel spus că resursele existenței sale izvorau dintr-un comerț de fapt.

         Pe lângă faptul că nu au fost indicate astfel de elemente, chiar organul fiscal reține că în perioada supusă inspecției fiscale reclamanta a desfășurat și activități independente (servicii de proiectare), aspect de natură a confirma că tranzacțiile imobiliare analizate se înscriau, în mod normal, în cadrul gestiunii unui patrimoniu personal.

         De asemenea, prin cererea introductivă de instanță reclamanta a prezentat care au fost resorturile subiective ale tranzacțiilor derulate, intenția inițială a lui și a celorlalți coproprietari și elementele obiective care i-au determinat să înstrăineze succesiv imobilele.

         Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că prezenta cerere este întemeiată și, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis-o și a dispus anularea deciziilor contestate.

         În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2321,35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial (fila 122).

         Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul-pârât D. G. A F. P. E C. -N.

         solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

         În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin sentința criticata instanța de fond, a admis acțiunea reclamantei ca urmare a unei interpretări greșite in dezacord cu normele legale cu caracter special si imperativ care reglementează noțiunea de persoana impozabila.

         De asemenea, instanța de fond a interpretat eronat jurisprudența CEDO, considerând ca in mod greșit organul fiscal a analizat situația fiscala a"reclamantului" având in vedere numai tranzacțiile imobiliare întrucât acest criteriu nu este recunoscut de Curtea Europeana de Justiție.

         Recurenta arată că, pornind pe aceasta linie Tribunalul Cluj a concluzionat faptul ca numai daca tranzacțiile efectuate ar fi putut fi catalogate ca o "profesie", actele încheiate de instituția recurentă ar putea fi considerate ca fiind legale.

         Deasemenea, pentru a pronunța aceasta soluție, Tribunalul Cluj a reținut ca organul fiscal nu a justificat încadrarea reclamantei in categoria persoanelor care au efectuat tranzacții imobiliare ca si comercianți si a atribuirii calității de persoana impozabila, făcând totodată referire la o serie de hotărârii ale Curții Europene care nu au insa aplicabilitate in cauza de fata.

         Instanța de fond a pronunțat o soluție profund nelegala in condițiile in care a REȚINUT IN MOD TRUNCHIAT textul Directivei 2006/112/CE, prin raportare la amploarea tranzacțiilor efectuate de intimata-reclamanta.

         In fapt, organele de inspecție fiscala au constatat in mod corect ca acestea reprezintă operațiuni impozabile din punct de vedere al taxei pe valoare adăugata in conformitate cu prevederile art. 126-127 din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal aplicabile in perioada in discuție, coroborate cu prevederile pct.2, alin. (1), si (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii 571/ 2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/_ .

         Instanța de fond, a înlăturat incidența prevederilor mai sus menționate cu toate ca hotărârile pronunțate de Curtea Europeana a Dreptului Omului, nu pot fi considerate ca un temei de drept pentru admiterea acțiunii, daca prin aceasta soluție sunt lezate drepturile si interesele legitime ale altor persoane.

         În acest sens, se menționează că așa cum dealtfel rezulta din însăși Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, calificarea juridica a acțiunilor formulate in justiție se face de judecătorul cauzei după regulile prevăzute de dispozițiile procesuale civile aparținând dreptului intern si nu in raport cu jurisprudența unei instanțe.

         Totodată, se mai arată că, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate constitui prin ea însăși, temei de drept a unei acțiuni in justiție, fiind necesar ca prin acțiune sa se invoce care anume din drepturile prevăzute de Convenție a fost încălcat, in ce anume consta încălcarea precum si care anume lege interna se impune a fi înlăturata in aplicarea art. 20 alin (2) din Constituția României, "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.", justificat de faptul ca prin dispozițiile sale in tot sau in parte, contravine drepturilor statuate prin Convenție, astfel cum acestea sunt interpretate in jurisprudența Curții.

         Prin urmare, in opinia recurentei cu prea multa ușurința instanța de fond a înlăturat prevederile cu caracter special incidente in cauza, in pofida principiul general de drept specialia generalibus derogant, făcând astfel o aplicație greșita a art.6 alin.1 din CEDO acestuia, încălcând astfel prevederile art.1 din Protocolul

         adițional nr.1 la Convenție, întrucât prin neplata la bugetul general consolidat fiind lezat bugetul general consolidat al statului.

         In sensul Directivei a șasea si Directivei 2006/112/CE consideră ca dispozițiile acesteia transpuse in Codul fiscal formează convingerea ferma privind obligațiile încălcate de intimata-reclamanta.

         Astfel, potrivit articolului 9 din Directiva 2006/112/CE "Persoană impozabilă" înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activității respective.

         Orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activitățile miniere și agricole și activitățile prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată "activitate economică". Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată activitate economică." - Potrivit art. 12 din Directiva 2006/112/CE "Statele membre pot considera ca persoană impozabilă orice persoană care efectuează, în mod ocazional, o operațiune legată de activitățile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf și, în special, una dintre următoarele operațiuni:

         1. livrarea unei clădiri sau a unor părți ale unei clădiri și a terenului pe care se află clădirea, înaintea primei ocupări;

         2. livrarea de terenuri construibile.

         1. în sensul alineatului (1) litera (a), "clădire" înseamnă orice structură fixată pe pământ sau în pământ.

            Statele membre pot stabili norme detaliate de aplicare a criteriului prevăzut la alineatul (1) litera (a) în cazul transformărilor de clădiri și pot stabili definiția noțiunii de "teren pe care se află o clădire".

            Statele membre pot aplica alte criterii decât cel al primei ocupări, precum perioada scursă între data terminării construcției și data primei livrări sau perioada scursă între data primei ocupări și data următoarei livrări, cu condiția ca perioadele respective să nu depășească cinci ani și, respectiv, doi ani.

         2. în sensul alineatului (1) litera (b), "teren construibil" înseamnă orice teren neamenajat sau amenajat, definit ca atare de statele membre."

         Așadar se creează posibilitatea pe care statele membre o pot valorifica in mod diferit, ca in legislația naționala a lor sa reglementeze referitor la conceptul de activități economice.

         "Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfășoară, de o maniera independenta si indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități."

         Relevante sunt si prevederile art.1251, alin.1, pct.18 din actul normativ menționat mai sus, referitor la definirea noțiunii de persoana impozabila din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugata, care stipulează in mod expres faptul ca :

         "(1) in sensul prezentului titlu, termenii si expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

         .Persoana impozabila are înțelesul art. 127 alin. (1) si reprezintă persoana fizica, grupul de persoane, instituția publica, persoana juridica, precum si orice entitate capabila sa desfășoare o activitate economica".

         Prin urmare, susținerile reclamantei împărtășite de instanța de fond potrivit cărora "nu este producător, comerciant, prestator de servicii iar tranzacțiile efectuate neavând natura unor activități extractive, agricole dau specifice profesiilor liberare si profesiilor asimilate acestora" intimata nu face parte din categoria persoanelor impozabile este lipsita de fundament legal, din moment ce din coroborarea dispozițiilor legale mai sus citate, se desprinde cu

         claritate ideea potrivit căreia orice persoana fizica poate devenii persoana impozabila in sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugata din Codul fiscal, in condițiile in care aceasta desfășoară activități economice de natura celor prevăzute la art. 127, alin.2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

         In speța, edificarea urmata de "înstrăinarea mai multor imobile din care veniturile care ii revin intimatei sunt în cuantum de 641.804 lei, NU POATE FI APRECIATA CA O FIIND O ACTIVITATE CARE EXCEDE DIN SFERA

         ECONOMICA, chiar daca este sau nu este autorizata.

         Se mai arată că, legiuitorul a exclus din sfera activităților cu caracter de continuitate NUMAI ÎNSTRĂINAREA BUNURILOR PROPRIETARE PERSONALA,

         aspect care rezulta fara putința de tăgada si din cuprinsul dispozițiilor legale pe care le vom expune in continuare:

         Se subliniază ca, prevederile art.127 alin.2 din Codul fiscal au fost explicitate prin Normele metodologice de aplicare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, in forma aplicabila in perioada in discuție, potrivit cărora: "2. Nu are caracter de continuitate, in sensul art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale".

         După data de_, prevederile pct. 3, alin. (1), Titlul VI, din actul normativ mai sus menționat, arata ca:

         "3. In sensul art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economica, cu excepția situațiilor in care se constata ca activitatea respectiva este desfășurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal."

         In mod firesc in temeiul prevederilor legale citate mai sus, având in vedere ca reclamanta-intimata a depășit plafonul de scutire de taxa pe valoarea adăugata, organele de control au constatat ca aveau obligația de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal, in termen de 10 zile de la data constatării depășirii plafonului (sfârșitul lunii in care plafonul a fost depășit, aspect reținut in cadrul raportului de expertiza contabila administrat in cauza.)

         In consecința, prin completarea adusa Codului Fiscal prin O.U.G. nr. 109/2009, cu art. 127 alin 2 A1, nu se modifica Codul Fiscal, acesta face numai trimitere la norme unde pentru o înțelegere mai completa a calității de persoana impozabila sunt prezentate exemple de persoane fizice care devin persoane impozabile ca urmare a desfășurării de activități cu character de continuitate.

         Astfel, art. 127 alin. 21prevede " Situațiile in care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme".

         In continuare, se învederează onoratei ca intr-o speța similara, prin Decizia civila nr.5.439/_ I. pronunțata in dosar nr._ a respins recursul formulat de recurenții - reclamanți Tritean A. si Tritean E. împotriva sentinței civile nr.637/2011 a Curții de Apel C. -Sectia a ll-a Civila, £ de contencios Administrativ Fiscal ca nefondat.

         Instanțele care s-au pronunțat asupra acestei cererii de chemare in judecata au reținut in mod corect faptul ca in jurisprudenta Curții de Justiție Europene-cauzele conexate 180/10-hotararea din_ s-a statuat ca daca persoana ia masuri active prin utilizarea unor mijloace similare celor adoptate de un producător, de un comerciant sau prestator de servicii aceasta persoana trebuie considerata ca exercita o activitate economica, supusa TVA.

         De asemenea, se arată ca obligația înregistrării si plații Tva nu a fost instituita in anul 2010 întrucât, legislația naționala in materie de TVA referitor la calitatea de persoana impozabila a persoanelor fizice care desfășoară activități cu caracter de continuitate a intrat in vigoare conform Codului Fiscal incepand cu data de 1 ianuarie 2004 si a rămas in continuare in vigoare ca urmare a armonizării Codului fiscal cu legislația europeana si ca"... constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate".

         Prin completarea adusa Codului Fiscal prin O.U.G. nr. 109/2009, cu art. 127 alin 21, nu se modifica Codul Fiscal, acesta face numai trimitere la norme unde pentru o înțelegere mai completa a calității de persoana impozabila sunt prezentate exemple de persoane fizice care devin persoane impozabile ca urmare a desfășurării de activități cu caracter de continuitate. Astfel, art. 127 alin.2 A1 prevede "Situațiile in care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme ."

         In sensul Directivei a șasea si Directivei 2006/112/CE se consideră ca dispozițiile acesteia transpuse in Codul fiscal formează convingerea ferma privind obligațiile încălcate de intimata-reclamanta.

         Astfel, potrivit articolului 9 din Directiva 2006/112/CE "Persoană impozabilă" înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activității respective.

         Orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activitățile miniere și agricole și activitățile prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată "activitate economică". Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată activitate economică."

         Tot o prerogativa a statelor semnatare este si reglementarea modalității in care persoanele care nu au respectat prevederile legale incidente, in baza cărora au fost considerate persoane impozabile au posibilitatea dreptului de deducere a TVA, situație in care sunt corecte si apărările noastre legate de imposibilitatea dreptului de deducere a TVA.

         Aceasta chestiune a fost reglementata de legiuitor in mod expres prin prevederile art.1471din Codul fiscal, care trebuie corelate cu Normele metodologice de aplicare a acestuia pe care pentru deplina dvs. edificare le redăm in continuare:

         "Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeași perioadă, a luat naștere și poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145 - 147.

         Recurenta mai arată că în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile și formalitățile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiții și formalități sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naștere dreptul de deducere.

         Potrivit pct.48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal:

         "Prevederile art. 1471alin.2 și 3 din Codul fiscal se aplică de persoanele impozabile și ulterior unui control fiscal, chiar dacă taxa înscrisă în facturile pentru achiziții era exigibilă în perioada supusă inspecției fiscale.

         In aplicarea art. 1471alin.3 din Codul fiscal, persoana impozabilă va notifica organele fiscale competente printr-o scrisoare recomandată, însoțită de copii de pe facturi sau alte documente justificative ale dreptului de deducere, faptul că va exercita dreptul de deducere după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept a luat naștere."

         Recurenta susține că astfel, autoritatea fiscala a procedat in mod legal atunci când nu a recunoscut si nu a acordat dreptul de deducere a TVA aferenta achizițiilor efectuate, in perioada supusa controlului.

         Nu in ultimul rând se arată ca potrivit art.152, pct. 62 alin.2 lit. a) din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal "in cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată de organele de inspecție fiscală înainte de înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, acestea vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea și data identificării nerespectării prevederilor legale. Totodată, organele fiscale competente vor înregistra din oficiu aceste persoane în scopuri de taxă.

         În aceste condiții, contribuabilul are dreptul să ajusteze în primul decont depus după înregistrare sau ulterior Tva aferenta achizițiilor realizate.

         Se mai arată că, daca ar împărtăși optica instanței de fond apare firesc întrebarea care este diferența intre un contribuabil de buna credința, care a respectat legislația in vigoare, s-a "înregistrat in termenul legal ca plătitor de TVA, cu toate obligațiile ce decurg din aceasta, si un contribuabil ca si cazul recurenților, care a eludat complet legislația fiscala, iar in cazul in care activitatea acestuia va face obiectul unei inspecții fiscale va fi tratat din punct de vedere a exercitării dreptului de deducere la fel ca si contribuabilul din prima categorie.

         Pentru considerentele mai sus expuse mai sus solicită admiterea prezentul recurs si pe cale de consecința modificarea hotărârea primei instanțe in sensul respingerii acțiunii in contencios fiscal formulata de reclamanta-intimata.

         Intimata reclamantă C. D. C.

         a depus întâmpinare la fila 11 dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului declarat de pârâta-recurentă și menținerea în totalitate a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată ale intimatei din prezentul recurs, cheltuieli pe care le va justifica.

         În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că prin recursul declarat la data de 22 iulie 2013, pârâta-recurentă critică sentința atacată sub următoarele aspecte: soluția se bazează pe o interpretare greșită a noțiunii de persoană impozabilă; jurisprudența CEDO este greșit interpretată; spețele din practica CEJ citate de instanță nu sunt aplicabile în prezenta speță; instanța de fond a reținut în mod trunchiat textul Directivei 2006/112/CE, prin raportare la amploarea tranzacțiilor efectuate de intimata-reclamantă.

         Intimata reclamantă arată că, interpretarea noțiunii de persoană impozabilă a fost prezentată atât de către ea în acțiunea introductivă, cât și de către instanța de fond în cadrul motivării sentinței atacate, noțiune ce a fost reglementată în articolul 4 al Directivei a Vl-a privind armonizarea legislației statelor membre în privința TVA (Directiva 77/388/CEE), articol 4 ce a fost apoi preluat identic în articolul 9 al Directivei 2006/112/CEE: Art. 9

         (1)"Persoană impozabilă" înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activității respective.

         Orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activitățile miniere și agricole și activitățile prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată "activitate economică". Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată activitate economică. _

         Reglementarea din articolul 9 mai sus citat se regăsește în articolul 127 din Codul fiscal român, acesta reprezentând transpunerea în legislația românească a Directivei comunitare de armonizare.

         Din toate aceste reglementări rezultă faptul că nu este suficientă o activitate ocazională pentru a transforma o persoană fizică în persoană impozabilă, ci, dimpotrivă, este necesar să fie dovedit de către organul fiscal caracterul de continuitate al veniturilor obținute dintr-o activitate.

         În ceea ce privește încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului produsă prin actele administrativ-fiscale atacate, intimata crede că a prezentat cu suficientă claritate teoria privind încălcarea principiului securității juridice.

         Se mai arată că, la nivelul anului 2007 nici Directiva a șasea în materie de TVA, nici Directiva 2006/112, nici jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene nu erau traduse în limba română, motiv pentru care veți fi de acord cu noi că nici normele comunitare, nici jurisprudența CJUE nu pot fi considerate că ar fi fost previzibile din punctul de vedere al persoanelor fizice și că ar fi clarificat în vreun fel înțelesul noțiunii în dezbatere.

         Securitatea juridică trebuie asigurată cu mai multă strictețe în cazul regulilor susceptibile să producă consecințe financiare, astfel încât cei vizați de aceste reguli să poată cunoaște cu precizie întinderea obligațiilor ce le pot fi impuse de asemenea reguli (a se vedea Cazul 326/85 Olabda v Comisia [1987] ECR 5091, paragraf 24).

         În ceea ce privește citarea de către instanța de fond a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, se arătă faptul că, deși jurisprudența nu este izvor de drept în statul nostru, modul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene interpretează în mod constant anumite noțiuni este semnificativ pentru formarea opiniilor juridice. însăși pârâta - recurentă invocă această jurisprudență ori de câte ori îi este favorabilă.

         În ceea ce privește criteriile pe care instanța ar trebui să le ia în calcul atunci când apreciază dacă o anumită activitate aduce sau nu venituri cu caracter de continuitate, recurenta insistă asupra faptului că "edificarea urmată de înstrăinarea mai multor imobile din care veniturile care îi revin intimatei sunt în cuantum de 641.804 lei nu poate fi apreciată ca fiind o activitate care excede din sfera economică" (recurs - pagina 3 ultimul paragraf).

         Se observă că acum se invocă suma veniturilor ca fiind un criteriu relevant pentru calificarea noțiunii de persoană impozabilă, după ce din actele administrativ-fiscale atacate rezultă clar că au fost avute în vedere criterii precum numărul de tranzacții și perioada de timp în care acestea au fost efectuate de către reclamantă. Cu privire la toate aceste criterii, se fac următoarele precizări:

         Suma de bani obținută cu titlu de venit, numărul de tranzacții si perioada de timp pe care acestea se întind sunt criterii ce au fost examinate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și nu au fost validate pentru clarificare noțiunii de activitate economică în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

         Sub acest aspect al criteriilor în baza cărora se apreciază caracterul economic al unei activități si existenta sau inexistenta veniturilor cu caracter de continuitate, se citează în continuare jurisprudența a Curții de Justiție a Uniunii Europene: S Cauza C-219/12, Finanzamt Freistadt Rohrbach Urfahr împotriva Unabhăngiger Finanzsenat Aufienstelle Linz [cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgerichtshof (Austria)]:

         Curtea a statuat că noțiunea "activități economice" cuprinsă la articolul 4 alineatul (2) din A șasea directivă are un domeniu de aplicare larg și un caracter obiectiv, în sensul că activitatea este considerată în sine, indiferent de scopurile sau de rezultatele sale. Prin urmare, o activitate este, ca regulă generală, calificată drept economică atunci când prezintă caracter permanent și este efectuată în schimbul unei remunerații încasate de autorul operațiunii(9).

         În speță, domnul Fuchs utilizează sistemul fotovoltaic pentru a furniza o parte sau întreaga (în funcție de contextul factual corect) electricitate produsă exploatantului rețelei, cu care a încheiat un contract în temeiul căruia livrarea este remunerată. Aceasta este, din punct de vedere obiectiv, o activitate economică. Totuși, nu ar fi fost o activitate economică dacă sistemul ar fi fost conceput să livreze numai locuinței (și ar fi avut, de exemplu, baterii pentru stocarea oricărui surplus temporar de producție în vederea utilizării ulterioare și, eventual, un mecanism pentru a primi electricitate din rețea în timpul perioadelor temporare de producție insuficientă, însă fără posibilitatea de alimentare a rețelei).

         * JUDGMENT OF THE COURT (Fifth Chamber) 20 June 1996, in Case C- 155/94, WELLCOME TR. T v COMMISSI. ERS OF CUSTOMS &EXCISE, 1-3041

         Line 32: However, it is also clear from that case-law that mere exercise of the right of ownership by its holder cannot, in itself, be regarded as constituting an economic activity.

         Traducere în limba română:

         DECIZIA CURȚII (Camera a Cincea) din 20 iunie 1996, în Cauza C-155/94, WELLCOME TR. T v COMMISSI. ERS OF CUSTOMS &EXCISE, 1-3041 rândul

         32): Cu toate acestea, este de asemenea clar din jurisprudența Curții că simpla exercitare a dreptului de proprietate de către titularul său nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca reprezentând o activitate economică.

         S JUDGMENT OF THE COURT (Fifth Chamber) 20 June 1996, in Case C- 155/94, WELLCOME TR. T v COMMISSI. ERS OF CUSTOMS &EXCISE, I-3042

         Line 37: Furthermore, contrary to the arguments of the appellant, neither the scale of a share sale, such as the Second Share Sale carried out in this case, nor the employment, in connection with such a sale, of consultancy undertakings can constitute criteria for distinguishing between the activities of a private investor, which fall outside the scope of the Directive, and those of an investor whose transactions constitute an economic activity.

         Traducere în limba română:

         DECIZIA CURȚII (Camera a Cincea) din 20 iunie 1996, în Cauza C-155/94, WELLCOME TR. T V COMMISSI. ERS OF CUSTOMS &EXCISE, I-3042 rândul

         37): Mai mult decât atât, în pofida argumentelor aduse de petent, nici amploarea vânzării de acțiuni, așa cum a fost cazul Celei De-a Doua Vânzări realizate în această speță, nici angajarea pentru respectiva vânzare de consultanță de specialitate, nu pot constitui criterii pentru a distinge între activitatea unui investitor privat, care se situează în afara scopului Directivei și activitatea unui investitor ale cărui tranzacții reprezintă activitate economică.

         S Cauzele conexate C-180/10 și C-181/10, Jarostaw Staby împotriva Minister Finans6w(C-180/10) și E. n Kuc Halina Jeziorska-Kuc împotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Warszawie (Cauza C-181/10), [cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare introduse de Naczelny Sad Administracyjny (Polonia)]:

         Dat fiind că articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2006/112 definește noțiunea de persoană impozabilă prin referire la noțiunea de activitate economică sau, cu alte cuvinte, dat fiind că exercitarea unei astfel de activități presupune calificarea ca persoană impozabilă(8), punctul-cheie al răspunsului la întrebarea

         adresată este dacă operațiunea care constă în vânzarea treptată de parcele construibile constituie o activitate economică.

         Noțiunea "activitate economică" este definită la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2006/112 ca incluzând toate activitățile producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii și de asemenea operațiunile care presupun exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Conceptul

         "exploatare" se referă, conform cerințelor principiului neutralității sistemului comun al TVA-ului, la toate operațiunile, oricare ar fi forma juridică a acestora(9). În opinia intimatei, nu este contestabil că vânzarea unui teren construibil constituie una dintre modalitățile exploatării unui astfel de bun corporal(10). în special dacă se ține seama că vânzarea unui teren construibil, în calitate de livrare de bunuri efectuată cu titlu oneros, reprezintă una dintre operațiunile supuse TVA-ului în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva

         2006/112 coroborat cu articolul 14 alineatul (1) din aceasta.

         20. Prin urmare, rămâne să se determine dacă vânzarea treptată de parcele a fost realizată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

         În această privință, nu trebuie uitat că aspectul dacă activitatea respectivă a fost desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate constituie o chestiune de fapt a cărei apreciere este de competența instanței de trimitere, în funcție de împrejurările proprii cauzei(il). Având în vedere caracterul obiectiv al domeniului acoperit de noțiunile de persoană impozabilă și de activitate economică, în cadrul acestei aprecieri, scopurile, precum și rezultatele activității respective sunt lipsite de relevantă (12)._

         În speță, exploatarea unui bun constă în vânzarea treptată a 64 de parcele construibile care formau inițial un teren agricol. Reiese din decizia de trimitere că proprietarul terenului a împărțit acest bun în vederea vânzării treptate a acestuia sub formă de parcele.

         Consideră că tocmai acest fapt, respectiv împărțirea unui teren anterior vânzării acestuia sub formă de parcele, susține concluzia că proprietarul terenului menționat a acționat cu intenția de a realiza în mod repetat operațiuni de vânzare a parcelelor respective și, în consecință, de a obține venituri cu caracter de continuitate. Această concluzie se întemeiază nu pe mărimea vânzărilor de parcele, ci pe caracterul repetat al acestor operațiuni.

         Această concluzie este valabilă independent de aspectul dacă proprietarul unui teren l-a dobândit cu intenția de a-l revinde. Dacă s-ar admite argumentul domnului Slaby, reluat și de instanța națională care a pronunțat decizia în primă instanță, potrivit căruia, în speță, aspectul esențial era că terenul vândut treptat sub formă de parcele nu fusese dobândit cu intenția de a fi revândut, practic, s- ar repune în discuție principiul neutralității sistemului comun de TVA, care se opune ca operatorii economici care efectuează aceleași operațiuni să fie tratați diferit în materie de aplicare a TVA-ului(14). Astfel, după cum a subliniat în mod întemeiat Republica Polonă, operațiunile care constau în vânzarea de parcele construibile efectuate de o persoană care a dobândit respectivele parcele drept teren agricol cu intenția de a exercita o activitate agricolă pe acel teren nu diferă de operațiunile efectuate de o persoană care a dobândit un teren agricol cu intenția de a-l revinde în urma unei modificări a planului de amenajare a teritoriului.

         Așadar, trebuie constatat că intenția cumpărătorului cu ocazia dobândirii unui teren, care a fost împărțit ulterior înainte de a fi revândut treptat este lipsită de incidență în raport cu calificarea respectivelor vânzări drept activitate economică în sensul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2006/112.

         Dat fiind că, în întrebarea adresată, instanța de trimitere a pus accentul pe faptul că terenul în cauză, anterior vânzării, a fost recalificat drept bun propriu în raport cu activitatea agricolă exercitată de proprietarul terenului respectiv, trebuie să se analizeze de asemenea dacă domnul Slaby nu a realizat cu titlu privat vânzarea treptată a terenului respectiv sub formă de parcele. Astfel, după cum reiese din jurisprudență, o persoană impozabilă care efectuează o operațiune cu titlu privat nu acționează în calitate de persoană impozabilă și, în consecință, o astfel de operațiune nu este supusă TVA-ului(15).

         Desigur, este adevărat că, potrivit liniei interpretative inițiate prin Hotărârea Armbrecht(16), în cazul în care o persoană impozabilă în scopuri de TVA vinde un bun din care a ales să nu destineze întreprinderii sale o parte, pe care o păstrează pentru uzul său personal, în ceea ce privește vânzarea acestei părți, persoana respectivă nu acționează în calitate de persoană impozabilă. în consecință, o astfel de operațiune nu face obiectul TVA-ului._

         In rezumat, pentru a determina dacă o persoană este impozabilă în scopuri de TVA în sensul articolului 9 alineatul (1) din Directiva 2006/112, revine instanței naționale competența de a aprecia dacă exploatarea bunului în cauză sub forma vânzării sale treptate este realizată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, ținând seama de ansamblul împrejurărilor cauzei, în special de indiciile intenției de a realiza în mod repetat operațiunile respective. în această privință, sunt lipsite de relevanță atât faptul că bunul în cauză nu a fost dobândit cu intenția de a fi vândut, cât și faptul că bunul în cauză a fost calificat de proprietarul său drept bun propriu în raport cu o activitate distinctă de cea în temeiul căreia persoana este considerată drept impozabilă în scopuri de TVA._ Concluzie

         Având în vedere considerațiile de mai sus, propune Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Naczelny Sqd Administracyjny după cum urmează:_

         Articolul 16 din Directiva 2006/112 nu se aplică în cazul unui producător agricol forfetar în sensul articolului 295 din directiva menționată

         care vinde treptat parcele destinate construcției de locuințe și de spații de servicii, provenite din împărțirea unui bun funciar agricol.

         Intimata arată că, instanța de fond face referire la aceste criterii, reținând următoarele: "urmează că organul fiscal trebuia să cerceteze dacă reclamanta a luat măsuri active de comercializare a imobilelor prin mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de un producător, de un comerciant sau un prestator de servicii în sensul reglementărilor din Directiva TVA" (sublinierea reclamantei, pagina 6, paragraf 2 din sentința atacată).

         Din motivarea deciziilor fiscale atacate, ca și din întregul ansamblu al actelor probatorii existente la dosarul fiscal, reiese însă cu claritate că organul fiscal a avut în vedere doar numărul tranzacțiilor imobiliare, număr care, în opinia inspectorilor fiscali, denotă caracterul de continuitate ai veniturilor obținute de subsemnata reclamantă-recurentă. Or, așa cum a rezultat din spețele citate anterior, acest criteriu nu este validat de instanța europeană.

         Se învederează instanței de recurs faptul că nici subsemnata reclamantă- intimată, nici vreuna dintre celelalte trei persoane implicate în tranzacții nu a luat vreo măsură activă de comercializare a bunurilor în discuție. Se susține faptul că tranzacțiile realizate de reclamantă împreună cu celelalte trei persoane în cursul anului 2007 au reprezentat simple acte de gestiune a patrimoniului personal, neexistând elemente care să conducă la ideea că aceste tranzacții imobiliare au fost exercitate ca o profesie sau ca o ocupație stabilă.

         În plus, voința reclamantei și a celorlalte trei persoane implicate în tranzacții nu a fost nicicând aceea de a construi imobile pe care să le tranzacționeze.

         Prin cererea de chemare în judecată s-a arătat care au fost împrejurările de fapt care s-au constituit ca și cauză a vânzării apartamentelor respective, niciuna dintre aceste cauze neputând conduce la concluzia unei activități economice realizate în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

         Astfel, un prim aspect pe care dorește să îl clarifice este acela că cele 4 persoane implicate în tranzacții sunt de fapt 2 familii, 2 cupluri soț-soție legate printr-o strânsă prietenie.

         Fiecare dintre cele 2 familii a avut intenția de a asigura pentru sine și pentru urmași locuințe confortabile în C. -N., într-o perioadă în care construirea și cumpărarea de locuințe era în plin elan.

         Intenția părților implicate a fost aceea de a locui în imobile învecinate, care ne-ar fi permis derularea optimă a unei vieții apropiate unii de alții. în plus, cealaltă familie a dorit să pregătească o locuință convenabilă, vecină și pentru familia fiului său.

         Nu în ultimul rând, se precizează că atât familia prietenă sunt pensionari și în niciun caz nu pot fi bănuiți că s-ar fi apucat în cursul anului 2007 (la vârsta de atunci de peste 72 de ani) de construcția de locuințe pentru a câștiga bani. Toate eforturile depuse au fost motivate de dorința de a locui confortabil, în apropierea prietenilor și a familiei.

         În acest context, inițial au dorit să își edifice câte o astfel de locuință pe strada Pădurii, însă cu puțin timp înainte de finalizarea acesteia, în imediata vecinătate a acestui imobil - la adresa din str. Pădurii nr. 5C - s-a construit un bloc înalt de 4 etaje, cu un număr de aproximativ 20 de apartamente, care obtura vederea, limita drastic gradul de însorire, supra-aglomera drumul de acces, ce urma să deservească și noul imobil, blocul respectiv neavând un număr suficient de parcări. în plus ar fi fost și un mare disconfort fonic. Situația a fost suficient de deranjantă pentru noi încât să decidem vânzarea locuințelor către terțe persoane și să ne concentrăm eforturile către edificarea unui alt imobil, și anume cel de pe strada Bacovia.

         În continuare dorința ambelor familii implicate în aceste tranzacții imobiliare a fost de a locui aproape unii de alții, în imediată vecinătate dacă era posibil.

         Din păcate, în final nici în acest imobil nu au avut șansa să locuiască, deoarece situația financiară s-a deteriorat într-o măsură în care au fost nevoiți să vindem imobilul. La decizia de a vinde și acest imobil a mai concurat și situația creată prin existența unui litigiu de grănițuire demarat de un vecin, prin care se contestau limitele dreptului lor de proprietate și care punea în discuție întregul spațiu verde aferent locuințelor noastre (peste 100 m.p. de teren spațiu verde).

         Intenția reclamantei nu a fost nicio clipă aceea de a desfășura activități economice și de a obține venituri cu caracter de continuitate, fiind vorba doar despre o conjunctură nefericită, care a atras nevoia de a vinde succesiv imobilele. Se mai arată că, după tranzacțiile reținute de inspecția fiscală (ce fac obiectul prezentului litigiu), nici reclamanta, nici soțul ei, familia prietenă nu au mai fost implicați în alte tranzacții imobiliare, stare de fapt reținută ca atare și de

         organul fiscal prin raportul de inspecție fiscală.

         Așadar, toate tranzacțiile în discuție au fost în realitate doar o gestiune a patrimoniului, hotărârile de a vinde imobilele respective survenind în funcție de factorii exteriori care s-au manifestat la epoca respectivă, influențând astfel modul în care ne-am exercitat dreptul de proprietate.

         Dincolo de aceste aspecte, solicită a se observa că tranzacțiile invocate de organul fiscal în speță sunt în număr de 7 unități locative - care se raportează la cele 4 persoane fizice ce au avut calitatea de vânzătoare în toate aceste tranzacții

         - așadar, rezultă un număr total de mai puțin de 2 tranzacții ce poate fi atribuit fiecăreia dintre persoanele fizice implicate.

         În acest sens, este clar pentru intimată că textul din Normele metodologice care explicitează art. 127 al. 2 din Codul fiscal este aplicabil în speță :

         2. Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.

         De asemenea, punctul 3 din aceleași Norme metodologice prevede :

         În sensul art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin (2) din Codul fiscal.

         Așadar, la aceeași nevoie de a se înțelege ce înseamnă noțiunea de venituri cu caracter de continuitate, însă nu vom insista asupra acestei noțiuni, punctul nostru de vedere fiind pe larg expus în cadrul acțiunii introductive.

         Pe lângă acesta aspect însă, se observă că textul normativ citat folosește sintagma se costată - așadar organul fiscal ar fi cel care ar trebui să adune toate datele, informațiile și dovezile necesare pentru a constata faptul că subsemnata am desfășurat activități în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Aceasta deoarece se înțelege din textul normativ citat că această constatare - desigur fundamentată pe probe - trebuie să fie cea care stă la baza emiterii unei decizii de impunere ca cea atacată în prezentul litigiu.

         Or, organul fiscal nu a adunat astfel de date, informații și dovezi, ci s-a bazat pe simple speculații și pe folosirea unor criterii nevalidate de jurisprudența CJUE, precum numărul tranzacțiilor, perioada de timp în care acestea au fost desfășurate și suma obținută ca venit. Aceste speculații nu pot servi ca temei pentru a împovăra o persoană fizică cu taxa pe valoarea adăugată calculată retroactiv.

         Față de argumentația recurentei de la pagina 4 potrivit căreia reglementarea obligativității plății TVA pentru persoanele fizice aflate în situația reclamantei ar fi existat începând cu 2004, iar nu cu_, așa cum a susținut în cadrul acțiunii introductive, se arată că, la nivelul anilor 2007-2009, nu a existat nicio normă juridică care să clarifice noțiunea de "venituri cu caracter de continuitate", neexistând niciun fel de criteriu care să ajute contribuabilul să circumscrie înțelesul acestei noțiuni (criterii ce ar fi trebuit să reglementeze frecvența operațiunilor, suma vehiculată, împrejurările ce le caracterizează etc). în acest context, în perioada respectivă noțiunea de "venituri cu caracter de continuitate" a fost una vagă, laxă, imprecisă - neputând fi calificată drept accesibilă si previzibilă.

         Începând cu_ situația juridică s-a schimbat în mod substanțial, sub aspectul reglementării noțiunii juridice analizate.

         Astfel, articolul 127 Cod fiscal a fost completat cu alinetul (21):(21) Situațiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme.

         De asemenea, Partea 1521 din Normele metodologice a fost în mod substanțial modificată, fapt recunoscut și de către recurentă (a se vedea pagina 4 paragraf 7 din recurs), care precizează că prin modificarea în vigoare începând cu

         _: pentru o înțelegere mai completă a calității de persoană impozabilă sunt prezentate exemple de persoane fizice care devin persoane impozabile ca urmare a desfășurării de activități cu caracter de continuitate." (sublinierea noastră). A observat așadar și recurenta faptul că prin această modificare a textului din Normele metodologice, noțiunea de persoană impozabilă a devenit mai clară. Acest lucru poate însemna un singur lucru: că anterior acestei modificări noțiunea nu era suficient de clară, motiv pentru care nu putea fi considerată previzibilă.

         Insistă asupra faptului că modificarea operată de legiuitor prin HG nr. 1620/2009 Părții 1521 din Normele metodologice, neaducând o modificare a soluției juridice existente anterior, ci doar o explicitare a noțiunii de "venituri cu caracter de continuitate", nu poate avea altă explicație decât aceea că anterior datei de_ norma juridică respectivă nu era clară și previzibilă.

         Dacă ar fi să se îmbrățișeze punctul de vedere al recurentei cu privire la acest aspect, ar însemna să acceptăm ideea că - deși noțiunea de "venituri cu caracter de continuitate" era clară și previzibilă și anterior datei de_ - legiuitorul a făcut toate demersurile și eforturile pe care le presupune procesul legislativ, chiar și la nivelul modificării unei hotărâri de Guvern, fără ca demersurile și eforturile sale să aibă vreo miză. într-adevăr, care era miza modificării Părții 1521 din Normele metodologice sub aspectul explicitării noțiunii de "venituri cu caracter de continuitate" dacă această noțiune era deja clară și previzibilă?

         Intimata, reclamantă mai reitereze să și un alt argument pentru respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, respectiv faptul că operațiunile cuprinse în decizia de impunere 48390 erau scutite de TVA în baza art. 141 (2) litera f) din Codul fiscal, așa cum acest text legal era în vigoare în perioada_ -_ .

         Se apreciază că este evident faptul că reclamanta:

         1. nu a dedus și nu avea dreptul de deducere a taxei aferente achizițiilor și

         2. nu era persoană impozabilă din punct de vedere al taxei, reclamanta nefiind nicicând înscrisă ca persoană plătitoare de TVA.

         Lecturând partea relevantă a textului art. 141 din Codul fiscal, așa cum acesta a fost în vigoare până la data de_, se va observa că acestea sunt condițiile pe care reclamantul trebuia să le îndeplinească pentru a-i fi aplicabilă scutirea legală:

         "Art. 141: Scutiri pentru operațiunile din interiorul țării

         2) Următoarele operațiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:

         f)livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia si a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil."

         Așadar, în ceea ce privește pe intimata reclamantă, excepția nu poate fi reținută, deoarece în perioada respectivă nu era persoană impozabilă, nu a exercitat și nici nu avea dreptul de a exercita dreptul de deducere pentru achiziția imobilelor înstrăinate. În aceste condiții, excepția nefiindu-i aplicabilă, rămâne ca fiind aplicabilă regula potrivit căreia livrarea construcțiilor din perioada_ -_ a fost scutită de plata taxei pe valoarea adăugată.

         Susține, de asemenea, și în fața instanței de recurs argumentațiile expuse în cadrul acțiunii introductive cu privire la faptul că înțelege să conteste modul de stabilire a bazei de impunere, precum și argumentația privitoare la

         neacordarea dreptului de deducere (conform cererii de chemare în judecată, paginile 18-19). Fiecare dintre aceste argumentații pledează pentru legalitatea sentinței atacate.

         În ceea ce privește neacordarea dreptului de deducere aduce câteva idei suplimentare față de cele prezentate în cererea de chemare în judecată:

         Faptul că organul fiscal nu poate asigura dreptul de deducere pentru reclamanta-intimată este încă un aspect care atrage nelegalitatea actelor administrativ-fiscale atacate.

         Așa cum s-a arătat în doctrină ("TVA pentru tranzacțiile imobiliare prin prisma jurisprudenței CJUE", D. Udrescu), "regimul juridic al TVA este unul unitar, în conținutul său intrând nu numai obligații (de calcul, de reținere și de virare la bugetul de stat) dar și drepturi, cum ar fi dreptul de a deduce TVA aferentă operațiunilor prin care s-a obținut obiectul material al vânzărilor, ulterior calificate de către DGFP ca fiind operațiuni economice ce generează obligația de plată a TVA-ului. Or, în cazul nostru, DGFP a refuzat dreptul la deducerea TVA-ului plătit anterior."

         Și sub acest aspect, jurisprudența CJUE aduce argumente în favoarea tezei contribuabililor ce se află în situația subsemnatei reclamante-intimate:

         Hotărârea din 1 martie 2012, Polski Trawertyn, 280/10, la punctele 40 și 47 este extrem de relevantă: 40. în această privință, trebuie amintit că dreptul de deducere prevăzut la articolul 167 și următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA-ului și, în principiu, nu poate fi limitat. Acesta se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte (Hotărârea din 15 iulie 2010, Pannon Gep Centrum, C- 368/09, punctul 37 și jurisprudenta citată).

         47. Astfel, reiese din jurisprudenta, pe de o parte, că, deși este adevărat că persoanele impozabile au în temeiul articolului 213 din Directiva 2006/112 obligația de a declara când încep, își modifică sau încetează activitățile, statelor membre nu li se permite în niciun caz. în ipoteza neprezentării unei declarații, să priveze persoana impozabilă de exercitarea acestui drept (a se vedea Hotărârea Nidera Handelscompagnie C-385/09, citată anterior, punctul 48).

         Recurentul-pârât D. G. A F. P. E A JUDEȚULUI C.

         a depus răspuns la întâmpinarea depusă de către intimată, la fila 28 dosar recurs.

         Astfel pârâta arată că, instanța de fond a interpretat in mod corect noțiunea de persoana impozabila, reproducând dispozițiile art.9 din Directiva 2006/112/CEE, menționând de asemenea faptul ca conținutul acestuia se regăsește in cuprinsul art. 127 din Codul fiscal roman.

         Concluzia la care ajunge insa intimata este eronata, in pofida clarității textului legal reprodus in mod corect in cuprinsul întâmpinării, respectiv faptul ca nu este suficienta o activitate ocazionala pentru a transforma o persoana fizica in persoana impozabila.

         Se mai învederează instanței faptul ca reglementările comunitare trebuie analizate in ansamblu si nu in mod trunchiat sens in care facem referire la art.12 din Directiva 2006/112/CE care stipulează in mod expres următoarele:

         "Statele membre pot considera ca persoană impozabilă orice persoană care efectuează, în mod ocazional, o operațiune legată de activitățile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf și, în special, una dintre următoarele operațiuni:

         1. livrarea unei clădiri sau a unor părți ale unei clădiri și a terenului pe care se află clădirea, înaintea primei ocupări;

         2. livrarea de terenuri construibile.

         1. în sensul alineatului (1) litera (a), "clădire" înseamnă orice structură fixată pe pământ sau în pământ.

            Statele membre pot stabili norme detaliate de aplicare a criteriului prevăzut la alineatul (1) litera (a) în cazul transformărilor de clădiri și pot stabili definiția noțiunii de "teren pe care se află o clădire".

            Statele membre pot aplica alte criterii decât cel al primei ocupări, precum perioada scursă între data terminării construcției și data primei livrări sau perioada scursă între data primei ocupări și data următoarei livrări, cu condiția ca perioadele respective să nu depășească cinci ani și, respectiv, doi ani.

         2. în sensul alineatului (1) litera (b), "teren construibil" înseamnă orice teren neamenajat sau amenajat, definit ca atare de statele membre."

         Așadar se creează posibilitatea pe care statele membre o pot valorifica m mod diferit, ca in legislația naționala a lor sa reglementeze referitor la conceptul de activități economice.

         Aceste prevederi au fost transpuse de către legiuitorul național:

         "Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfășoară, de o maniera independenta si indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități."

         Relevante sunt si prevederile art.125A1, alin.1, pct.18 din actul normativ menționat mai sus, referitor la definirea noțiunii de persoana impozabila din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugata, care stipulează in mod expres faptul ca :"(1) in sensul prezentului titlu, termenii si expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

         18.persoana impozabila are înțelesul art. 127 alin. (1) si reprezintă persoana fizica, grupul de persoane, instituția publica, persoana juridica, precum si orice entitate capabila sa desfășoare o activitate economica".

         Prin urmare, susținerile reclamantei împărtășite de instanța de fond potrivii cărora "nu este producător, comerciant, prestator de servicii iar tranzacțiile efectua neavând natura unor activități extractive, agricole dau specifice profesiilor liberare si profesiilor asimilate acestora" intimata nu face parte din categoria persoanelor impozabile este lipsita de fundament legal, din moment ce din coroborarea dispozițiilor legale mai sus citate, se desprinde cu claritate ideea potrivit căreia orice persoana fizica poate devenii persoana impozabila in sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugata din Codul fiscal, in condițiile in care aceasta desfășoară activități economice de natura celor prevăzute la art.127, alin.2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

         In speța, edificarea urmata de "înstrăinarea mai multor imobile din care veniturile care ii revin intimatei sunt in cuantum de 641.804 lei, NU POATE FI APRECIATA CA O FIIND O ACTIVITATE CARE EXCEDE DIN SFERA

         ECONOMICA, chiar daca este sau nu este autorizata.

         Legiuitorul a exclus din sfera activităților cu caracter de continuitate NUMAI ÎNSTRĂINAREA BUNURILOR PROPRIETARE PERSONALA, aspect care

         rezulta fara putința de tăgada si din cuprinsul dispozițiilor legale pe care le va expune in continuare:

         Se subliniază ca, prevederile art.127 alin.2 din Codul fiscal au fost explicitate prin Normele metodologice de aplicare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, in forma aplicabila in perioada in discuție, potrivit cărora: "2. Nu are caracter de continuitate, in sensul art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale".

         După data de_, prevederile pct. 3, alin. (1), Titlul VI, din actul normativ mai sus menționat, arata ca: "3. In sensul art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea

         pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economica, cu excepția situațiilor in care se constata ca activitatea respectiva este desfășurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal."

         In mod firesc in temeiul prevederilor legale citate mai sus, având in vedere ca reclamanta-intimata a depășit plafonul de scutire de taxa pe valoarea adăugata, organele de control au constatat ca aveau obligația de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal, in termen de 10 zile de la data constatării depășirii plafonului (sfârșitul lunii in care plafonul a fost depășit, aspect reținut in cadrul raportului de expertiza contabila administrat in cauza.)

         In consecința, prin completarea adusa Codului Fiscal prin O.U.G. nr. 109/2009, cu art. 127 alin 2 A1, nu se modifica Codul Fiscal, acesta face numai trimitere la norme unde pentru o înțelegere mai completa a calității de persoana impozabila sunt prezentate exemple de persoane fizice care devin persoane impozabile ca urmare a desfășurării de activități cu caracter de continuitate. Astfel, art. 127 alin. 2 A1 prevede" Situațiile in care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme".

         In continuare, se învederează instanței ca intr-o speța similara, prin Decizia civila nr.5.439/_ I. pronunțata in dosar nr._ a respins recursul formulat de recurentii-reclamanti Tritean A. si Tritean E. împotriva sentinței civile nr.637/2011 a Curții de Apel C. -Sectia a ll-a Civila, de contencios Administrativ Fiscal ca nefondat.

         Instanțele care s-au pronunțat asupra acestei cererii de chemare in judecata au reținut in mod corect faptul ca in jurisprudenta Curții de Justiție Europene-cauzele conexate 180/10-hotararea din_ s-a statuat ca daca persoana ia masuri active prin utilizarea unor mijloace similare celor adoptate de un producător, de un comerciant sau prestator de servicii aceasta persoana trebuie considerata ca exercita o activitate economica, supusa TVA.

         De asemenea, se arată ca obligația înregistrării si plații Tva nu a fost instituita in anul 2010 întrucât, legislația naționala in materie de TVA referitor la calitatea de persoana impozabila a persoanelor fizice care desfășoară activități cu caracter de continuitate a intrat in vigoare conform Codului Fiscal începand cu data de 1 ianuarie 2004 si a rămas in continuare in vigoare ca urmare a armonizării Codului fiscal cu legislația europeana si ca"... constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate ".

         Prin completarea adusa Codului Fiscal prin O.U.G. nr. 109/2009, cu art. 127 alin 2 A1, nu se modifica Codul Fiscal, acesta face numai trimitere la norme unde pentru o înțelegere mai completa a calității de persoana impozabila sunt prezentate exemple de persoane fizice care devin persoane impozabile ca urmare a desfășurării de activități cu caracter de continuitate. Astfel, art. 127 alin.2 A1 prevede "Situațiile in care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme."

         Tot o prerogativa a statelor semnatare este si reglementarea modalității in care persoanele care nu au respectat prevederile legale incidente, in baza cărora au fost considerate persoane impozabile au posibilitatea dreptului de deducere a TVA, situație in care sunt corecte si apărările noastre legate de imposibilitatea dreptului de deducere a TVA.

         Aceasta chestiune a fost reglementata de legiuitor in mod expres prin prevederile art.147A1 din Codul fiscal, care trebuie corelate cu Normele metodologice de aplicare a acestuia pe care pentru deplina dvs. edificare le redăm

         in continuare: "Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeași perioadă, a luat naștere și poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145 -147.

         În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile și formalitățile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s- au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiții și formalități sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naștere dreptul de deducere.

         Potrivit pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal:

         "Prevederile art. 147A1 alin.2 și 3 din Codul fiscal se aplică de persoanele impozabile și ulterior unui control fiscal, chiar dacă taxa înscrisă în facturile pentru achiziții era exigibilă în perioada supusă inspecției fiscale.

         In aplicarea art. 147A1 alin.3 din Codul fiscal, persoana impozabilă va notifica organele fiscale competente printr-o scrisoare recomandată, însoțită de copii de pe facturi sau alte documente justificative ale dreptului de deducere, faptul că va exercita dreptul de deducere după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept a luat naștere."

         Prin urmare, autoritatea fiscala a procedat in mod legal atunci cand nu a recunoscut si nu a acordat dreptul de deducere a TVA aferenta achizițiilor efectuate, in perioada supusa controlului.

         Nu in ultimul rând se arată ca potrivit art.152, pct. 62 alin.2 lit. a) din HW. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal "in cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată de organele de inspecție fiscală înainte de înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, acestea vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea și data identificării nerespectării prevederilor legale. Totodată, organele fiscale competente vor înregistra din oficiu aceste persoane în scopuri de taxă.

         In fapt, contribuabilul are dreptul sa ajusteze in primul decont depus după înregistrare sau ulterior Tva aferenta achizițiilor realizate.

         Daca s-ar împărtășii optica instanței de fond apare firesc întrebarea care este diferența intre un contribuabil de buna credința, care a respectat legislația in vigoare, s-a înregistrat in termenul legal ca plătitor de TVA, cu toate obligațiile ce Îi decurg din aceasta, si un contribuabil ca si cazul recurenților, care a eludat complet legislația fiscala, iar in cazul in care activitatea acestuia va face obiectul unei inspecții fiscale va fi tratat din punct de vedere a exercitării dreptului de deducere la fel ca si contribuabilul din prima categorie.

         Prin urmare, organele de inspecție fiscala au constatat in mod corect ca acestea reprezintă operațiuni impozabile din punct de vedere al taxei pe valoare adăugata in conformitate cu prevederile art. 126-127 din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal aplicabile in perioada in discuție, coroborate cu prevederile pct.2, alin. (1), si (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii 571/ 2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/_ .

         Instanța de fond, înlătura incidența prevederilor mai sus menționate cu toate ca hotărârile pronunțate de Curtea Europeana a Dreptului Omului, nu pot fi considerate ca un temei de drept pentru admiterea acțiunii, daca prin aceasta soluție sunt lezate drepturile si interesele legitime ale altor persoane.

         In acest sens, se menționează ca asa cum de altfel rezulta din însăși Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, calificarea juridica a acțiunilor formulate in justiție se face de judecătorul cauzei după regulile prevăzute de dispozițiile procesuale civile aparținând dreptului intern si nu in raport cu jurisprudența unei instanțe.

         Totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate constitui prin ea însăși, temei de drept a unei acțiuni in justiție, fiind necesar ca prin acțiune sa se invoce care anume din drepturile prevăzute de Convenție a fost încălcat, in ce anume consta încălcarea precum si care anume lege interna se impune a fi înlăturata in aplicarea art. 20 alin (2) din Constituția României, "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.", justificat de faptul ca prin dispozițiile sale in tot sau in parte, contravine drepturilor statuate prin Convenție, astfel cum acestea sunt interpretate in jurisprudența Curții.

         Pentru considerentele mai sus expuse solicită admiterea prezentul recurs si pe cale de consecința modificarea hotărârii primei instanțe in sensul respingerii acțiunii in contencios fiscal formulata de reclamanta-intimata.

         Intimata reclamantă C. D. C.

         a depus la dosarul cauzei note de ședință., prin care învederează următoarele aspecte:

         Reclamanta-intimată și soțul, împreună cu o familie prietenă, au depus eforturi pentru edificarea unei locuințe personale moderne și confortabile.

         Ideea principală a celor 2 familii (care au fost și sunt prieteni) a fost aceea de a locui în apropiere unii de alții, în locuințe care să le asigure un confort sporit. De asemenea, a avut și dorința de a asigura o locuință copiilor noștri, ale căror certificate de naștere se găsesc în copie în anexa 1.

         Istoria celor două tentative de a se muta într-o nouă locuință este următoarea:

         1. Locuințele de pe strada Pădurii: Au cumpărat terenul la data de 3 martie 2004 (anexa 2 - contractul de vânzare-cumpărare nr. 184/_ ).

         Au obținut autorizația de construire la data de_ (anexa 3). Se poate observa din memoriul justificativ (anexa 4) arată că este vorba despre realizarea unei locuințe familiale, cu regim de înălțime S+P+2E. Din cele 3 unități locative ce urmau să fie construite, una urma să revină familiei reclamantei, iar 2 familiei prietene și fiului acelora, care urma să se căsătorească.

         A

         Se arată că, au început construcția în noiembrie 2005, iar zona era la acel moment aerisită, așa cum se poate observa din planșa fotografică denumită ca anexa 5. Acest aspect a constituit un element determinant pentru aceștia la cumpărarea terenului.

         La începutul anului 2006, pe parcela de lângă terenul pe care se edifica proiectul Pădurii a început construcția la adresa din str. Pădurii nr. 5C (este vorba despre blocul de 4 etaje, cu un număr de aproximativ 20 de apartamente despre care a vorbit și în motivele de recurs, imobil care optura vederea, limita drastic gradul de însorire, supra-aglomera drumul de acces ce urma să deservească și noul imobil (acces îngust, cu sens unic, așa cum se observă din memoriul justificativ - anexa 4). în plus ar fi fost și un mare disconfort fonic. Pentru dovedirea tuturor acestor aspecte anexăm planșele fotografice notate ca anexa 6 și anexa 7.

         Cu toate că, la acest moment, deja hotărârea intimatei era luată în sensul de a înstrăina cele 3 apartamente, nu avea altă opțiune decât aceea de a finaliza construcția acestora și apoi să le vindem.

         De aceea, au continuat să le construiască, iar dovada de luare în folosință au obținut-o la data de_ (anexa 8).

         Vânzarea celor 3 unități locative a avut loc în zilele de 26 ianuarie 2007 (2 apartamente - a se vedea anexa 9) și 12 martie 2007 (1 apartament - a se vedea anexa 10). 2. Locuințele de pe strada Bacovia:

         În paralel, odată cu constatarea începerii construcției de pe Pădurii nr. 5C, au depus actele pentru autorizația de construire pentru parcela de pe str. Bacovia. Au obținut această autorizație la data de 2 noiembrie 2006 (anexa 11), iar construcția a început imediat după aceea. Memoriul tehnico-justificativ (anexa

         12) arată că este vorba despre patru locuințe înșiruite cu regim de înălțime de D+P+M, fiecare familie urmând să obțină 2 unități locative.

         În primăvara anului 2007, fiul familiei prietene și soția sa au venit în România pentru o scurtă vacanță, ocazie cu care au comunicat familiei faptul că soția nu dorește să se mute în România.

         Acesta s-a dovedit a fi un impediment important pentru realizarea planurilor reclamantei de a se muta pe strada Bacovia, la edificarea acestora fiind necesar și aportul financiar al fiului familiei prietene.

         Astfel, construcția locuințelor respective a ajuns într-un impas financiar.

         De asemenea, vecinul P. Sorin i-a abordat cu agresivitate în mai multe rânduri, pretinzând mutarea limitei de proprietate spre interiorul parcelei noastre, fapt ce ar fi micșorat semnificativ terenul (spațiul verde) aferent construcțiilor acestora, lăsându-le aproape fără curte.

         Ulterior a și demarat procesul de grănițuire (anexa 13), însă noi, date fiind și aceste condiții (alături de cele descrise mai sus) au decis vânzarea locuințelor, neavând puterea de a suporta un astfel de război și riscurile implicate.

         Au vândut cele patru unități locative în cursul lunii decembrie 2007 (anexele 14-17).

         Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea de Apel ajunge la următoarele constatări:

         Curtea analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă recurată, recursul declarat, întâmpinarea la recurs, răspunsul la întâmpinare precum și Notele de ședință, constată că instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt, respectiv că, pe baza raportului de inspecție fiscală (filele 26-35), pârâta D.

2. a F. P. e a județului C. a emis Decizia de impunere nr. 48390/_ privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei C. D. C. obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 109.706 lei, 132.804 lei, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere și 18.803 lei, reprezentând penalități de întârziere, suma totală fiind de 261.313 lei .

Pentru aceasta, s-a reținut că reclamanta a desfășurat operațiuni economice în perioada martie 2007-decembrie 2011 fără a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată la data depășirii plafonului de scutire.

Cu respectarea art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal (filele 49-55), respinsă prin Decizia nr. 702/_ a Direcției Generale a F. P. e a județului C. (filele 14-22), astfel că reclamanta a atacat în contencios administrativ, prin prezenta acțiune, decizia de soluționare a contestației.

Instanța de fond analizând punctual aspectele invocate de reclamantă în acțiune, a stabilit că, reclamanta a susținut în primul rând că decizia de impunere a fost emisă cu nerespectarea art. 98 Cod de procedură fiscală datorită efectuării inspecției fiscale pe o durată mai extinsă decât cei 3 ani anteriori anului în care s-a efectuat inspecția.

După cum reiese din înscrisurile de la dosar, avizul de inspecție fiscală nr.48.390/_ comunicat petentei la data de_ indica perioada supusă inspecției fiscale de_ -_ . Pârâta a emis apoi avizul de inspecție fiscală nr.48.390/_, transmis contribuabilului prin poștă cu confirmare de primire la data de_, prin care s-a extins perioada verificată și pentru anii 2007- 2008.

Conform art. 98 alin. 1 și 3 din O.G. nr. 92/2003, "inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale

";, adică în termenul de prescripție de 5 ani, iar "inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale. Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre următoarele situații: a) ex is tă ind ic ii pr iv in ddiminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat; b) nu au f ost depuse d ecl ar aț ii f isc ale în interiorul termenului de prescripție; c) nu au f ost îndepl in ite obl ig aț iile de pl ată a imp oz itelor , taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat

";.

Instanța de fond a mai reținut că, textul legal nu impune respectarea unei anumite formalități pentru extinderea inspecției fiscale, ci doar întrunirea cazurilor în care aceasta se poate realiza.

În cazul de față, reclamanta C. D. a fost identificată de organul fiscal că nu s-a înregistrat în scopuri de TVA la depășirea plafonului de scutire, nu a depus deconturi privind TVA și nici nu a achitat la bugetul de stat obligațiile fiscale pe care le datora, situație care se încadrează în dispozițiile legale citate, astfel că în mod legal s-a procedat la extinderea controlului, cu respectarea termenului de prescripție.

De asemenea, din interpretarea dispozițiilor art. 46 din Codul de procedură fiscală reiese că nerespectarea dispozițiilor legale mai sus citate este de natură a atrage doar nulitatea relativă și virtuală a actelor administrative fiscale, care impune în sarcina reclamantului obligația de a face dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor.

Instanța de fond a mai reținut că, informarea reclamantei cu privire la perioada supusă controlului are drept scop respectarea dreptului la apărare prin prezentarea punctul ei de vedere cu privire la toate constatările efectuate. Or, contribuabilul a fost înștiințat care este perioada verificată și a putut prezenta toate înscrisurile relevante și să își formuleze apărările în deplină cunoștință de cauză. De aceea, o eventuală vătămare produsă reclamantului prin nemotivarea extinderii perioadei verificate este înlăturată tocmai prin posibilitatea avută de a expune punctul său de vedere și prin analizarea în cursul judecății a motivelor existente pentru această extindere.

Instanța de fond a reținut că, reclamanta a susținut în primul rând că nu are calitatea de persoană impozabilă în sensul art.127 din Codul fiscal deoarece nu este producător, comerciant, prestator de servicii, iar tranzacțiile efectuate neavând natura unor activități extractive, agricole ori specifice profesiilor libere și profesiilor asimilate acestora.

Tribunalul a validat această susținere, necombătută, de altfel, nici de organul fiscal.

Cu toate acestea, ceea ce trebuie determinat este dacă tranzacțiile imobiliare pe care le-a desfășurat reclamanta nu constituie activitate economică

de exploatare a bunurilor în scopul obținerii de venituri cu caracter de

continuitate

, în sensul art. 127 alin. 2 teza finală.

Această teză este identică cu art. 4 par. 2 din Directiva a 6-a privind armonizarea legislației statelor membre în privința TVA (text preluat în prezent de Directiva nr.2006/112/CE privind sistemul comun de TVA).

Printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană de Justiție a decis că noțiunea de exploatare acoperă toate operațiunile, fără a se lua în considerare forma lor juridică (Hotărârea din 4 decembrie 1990, Van Tiem (C-186/89, Rec., p.I-4363, punctul 18), Hotărârea din 26 iunie 2003, KapHag (C-442/01, Rec., p. I-6851, punctul 37), Hotărârea din 29 aprilie 2004, EDM (C-77/01 Rec., p I- 4295, punctul 48) și Hotărârea din 21 octombrie 2004, BBL (C-8/03, Rec., p. I- 10157, punctul 36), aceeași instanță statuând că măsura în care o activitate constituie o activitate economică în înțelesul reglementării privind taxa pe valoarea adăugată depinde de natura sa obiectivă, natură care trebuie determinată avându-se în vedere împrejurările exterioare concrete, ansamblul condițiilor exploatării, chestiuni de fapt aflate la aprecierea suverană a instanțelor naționale sesizate cu dezlegarea raportului litigios.

Simpla exercitare a dreptului de proprietate

de către titularul acestuia nu poate fi considerată prin ea însăși o activitate economică (Hotărârea din 20 iunie 1996, Wellcome Trans C-155/94 Rec., I-3013, punctul 32). De asemenea, amploarea vânzărilor

nu poate constitui un criteriu de distincție între activitățile unui operator care acționează cu titlu privat, care se situează în afara domeniului de aplicare al directivei TVA, și cele ale unui operator ale cărui operațiuni constituie o activitate economică.

Curtea a arătat că vânzări semnificative pot fi efectuate și de operatori care acționează cu titlu privat (cauza Wellcome Trans, punctul 37; cauza C-181/10, punctul 37).

În plus, este nerelevantă împrejurarea că anterior înstrăinării persoana interesată a procedat la împărțirea terenului în loturi în vederea obținerii unui preț total mai mare. Totodată, nici durata pe care se întind operațiunile respective sau mărimea veniturilor provenite din acestea nu este determinantă, totalitatea acestor împrejurări putându-se înscrie în cadrul gestiunii patrimoniului personal al persoanei interesate (Hotărârea Curții din_ în cauzele conexate C- 180/10, C-181/10, par. 38).

Instanța de fond a maia reținut că, conform unei jurisprudențe constante a CEJ, noțiunea de exploatare, potrivit principiului neutralității sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată, acoperă toate operațiunile fără a se lua în considerare forma lor juridică. Cu toate acestea, dacă bunul prin natura sa este susceptibil de a fi utilizat atât în scopuri economice, cât și private, ansamblul condițiilor exploatării sale se impune a fi analizat pentru a se determina dacă el este utilizat în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate

.

Prin prisma acestor clarificări jurisprudențiale, s-a apreciat că organul fiscal trebuia să cerceteze dacă reclamanta a luat măsuri active de comercializare a imobilelor prin mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de un producător, de un comerciant sau un prestator de servicii în sensul reglementărilor din Directiva TVA.

Instanța a constatat că din actele administrative fiscale emise reiese, însă, că în analiza situației fiscale a reclamantei s-a avut în vedere doar numărul tranzacțiilor imobiliare, care denotă - în opinia inspecției fiscale - continuitatea operațiunilor economice derulate de reclamantă.

Or, acest criteriu nu este recunoscut de Curtea Europeană de Justiție ca fiind de natură să încadreze operațiunile în cele cu caracter de continuitate.

Astfel, numai practicarea efectivă a unui comerț neautorizat reprezintă o situație de natură obiectivă care poate fundamenta concluzia că, prin vânzare, imobilele au fost exploatate în scopul obținerii de venituri cu caracter de

continuitate, în timp ce încercarea unei persoane, atrasă de ocazii favorabile pentru a realiza un venit incidental se înscrie în cadrul gestiunii patrimoniului personal, putând fi considerată doar o simplă exercitare a dreptului de proprietate, și aceasta chiar dacă o astfel de situație se perpetuează un timp mai îndelungat.

Instanța de fond a mai considerat că, Decizia de impunere și apoi cea de soluționare a contestației ar fi trebuit să indice elementele care atestă că tranzacțiile imobiliare au fost exercitate în ca o profesie, că reclamantul a făcut din repetarea lor "ocupațiunea vieții sale";, altfel spus că resursele existenței sale izvorau dintr-un comerț de fapt.

Pe lângă faptul că nu au fost indicate astfel de elemente, chiar organul fiscal reține că în perioada supusă inspecției fiscale reclamanta a desfășurat și activități independente (servicii de proiectare), aspect de natură a confirma că tranzacțiile imobiliare analizate se înscriau, în mod normal, în cadrul gestiunii unui patrimoniu personal.

De asemenea, prin cererea introductivă de instanță reclamanta a prezentat care au fost resorturile subiective ale tranzacțiilor derulate, intenția inițială a acesteia și a celorlalți coproprietari și elementele obiective care i-au determinat să înstrăineze succesiv imobilele.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că prezenta cerere este întemeiată și, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis-o și a dispus anularea deciziilor contestate.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2321,35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial (fila 122).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul-pârât D. G. A F. P. E C. -N.

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin sentința criticata instanța de fond, a admis acțiunea reclamantei ca urmare a unei interpretări greșite in dezacord cu normele legale cu caracter special si imperativ care reglementează noțiunea de persoana impozabila.

De asemenea, instanța de fond a interpretat eronat jurisprudența CEDO, considerând ca in mod greșit organul fiscal a analizat situația fiscala a"reclamantului" având in vedere numai tranzacțiile imobiliare întrucât acest criteriu nu este recunoscut de Curtea Europeana de Justiție.

Recurenta arată că, pornind pe aceasta linie Tribunalul Cluj a concluzionat faptul ca numai daca tranzacțiile efectuate ar fi putut fi catalogate ca o "profesie", actele încheiate de instituția recurentă ar putea fi considerate ca fiind legale.

De asemenea, pentru a pronunța aceasta soluție, Tribunalul Cluj a reținut ca organul fiscal nu a justificat încadrarea reclamantei in categoria persoanelor care au efectuat tranzacții imobiliare ca si comercianți si a atribuirii calității de persoana impozabila, făcând totodată referire la o serie de hotărârii ale Curții Europene care nu au insa aplicabilitate in cauza de fata.

Instanța de fond a pronunțat o soluție profund nelegala in condițiile in care a REȚINUT IN MOD TRUNCHIAT textul Directivei 2006/112/CE, prin raportare la amploarea tranzacțiilor efectuate de intimata-reclamanta.

Intimata reclamantă C. D. C.

a depus întâmpinare la fila 11 dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului declarat de pârâta-recurentă și menținerea în totalitate a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, cu

obligarea pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată ale intimatei din prezentul recurs, cheltuieli pe care le va justifica.

Curtea analizând recursul declarat, reține că, organele de inspecție fiscala au constatat in mod corect ca acestea reprezintă operațiuni impozabile din punct de vedere al taxei pe valoare adăugata in conformitate cu prevederile art. 126-127 din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal aplicabile in perioada in discuție, coroborate cu prevederile pct.2, alin. (1), si (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii 571/ 2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/_ .

Instanța de fond, a înlăturat incidența prevederilor mai sus menționate cu toate ca hotărârile pronunțate de Curtea Europeana a Dreptului Omului, nu pot fi considerate ca un temei de drept pentru admiterea acțiunii, daca prin aceasta soluție sunt lezate drepturile si interesele legitime ale altor persoane.

În acest sens, se menționează că așa cum de altfel rezulta din însăși Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, calificarea juridica a acțiunilor formulate in justiție se face de judecătorul cauzei după regulile prevăzute de dispozițiile procesuale civile aparținând dreptului intern si nu in raport cu jurisprudența unei instanțe.

Totodată, se mai arată că, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate constitui prin ea însăși, temei de drept a unei acțiuni in justiție, fiind necesar ca prin acțiune sa se invoce care anume din drepturile prevăzute de Convenție a fost încălcat, in ce anume consta încălcarea precum si care anume lege interna se impune a fi înlăturata in aplicarea art. 20 alin (2) din Constituția României, "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.", justificat de faptul ca prin dispozițiile sale in tot sau in parte, contravine drepturilor statuate prin Convenție, astfel cum acestea sunt interpretate in jurisprudența Curții.

Prin urmare, in opinia recurentei cu prea multa ușurința instanța de fond a înlăturat prevederile cu caracter special incidente in cauza, in pofida principiul general de drept specialia generalibus derogant, făcând astfel o aplicație greșita a art.6 alin.1 din CEDO acestuia, încălcând astfel prevederile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, întrucât prin neplata la bugetul general consolidat fiind lezat bugetul general consolidat al statului.

In sensul Directivei a șasea si Directivei 2006/112/CE consideră ca dispozițiile acesteia transpuse in Codul fiscal formează convingerea ferma privind obligațiile încălcate de intimata-reclamanta.

Astfel, potrivit articolului 9 din Directiva 2006/112/CE "Persoană impozabilă" înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activității respective.

Orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activitățile miniere și agricole și activitățile prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată "activitate economică". Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată activitate economică." - Potrivit art. 12 din Directiva 2006/112/CE "Statele membre pot considera ca persoană impozabilă orice persoană care efectuează, în mod ocazional, o operațiune legată de activitățile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf și, în special, una dintre următoarele operațiuni:

1. livrarea unei clădiri sau a unor părți ale unei clădiri și a terenului pe care se află clădirea, înaintea primei ocupări;

2. livrarea de terenuri construibile.

1. în sensul alineatului (1) litera (a), "clădire" înseamnă orice structură fixată pe pământ sau în pământ.

   Statele membre pot stabili norme detaliate de aplicare a criteriului prevăzut la alineatul (1) litera (a) în cazul transformărilor de clădiri și pot stabili definiția noțiunii de "teren pe care se află o clădire".

   Statele membre pot aplica alte criterii decât cel al primei ocupări, precum perioada scursă între data terminării construcției și data primei livrări sau perioada scursă între data primei ocupări și data următoarei livrări, cu condiția ca perioadele respective să nu depășească cinci ani și, respectiv, doi ani.

2. în sensul alineatului (1) litera (b), "teren construibil" înseamnă orice teren neamenajat sau amenajat, definit ca atare de statele membre."

Așadar se creează posibilitatea pe care statele membre o pot valorifica in mod diferit, ca in legislația naționala a lor sa reglementeze referitor la conceptul de activități economice.

"Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfășoară, de o maniera independenta si indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități."

Relevante sunt si prevederile art.1251, alin.1, pct.18 din actul normativ menționat mai sus, referitor la definirea noțiunii de persoana impozabila din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugata, care stipulează in mod expres faptul ca :

"(1) in sensul prezentului titlu, termenii si expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

.Persoana impozabila are înțelesul art. 127 alin. (1) si reprezintă persoana fizica, grupul de persoane, instituția publica, persoana juridica, precum si orice entitate capabila sa desfășoare o activitate economica".

Prin urmare, susținerile reclamantei împărtășite de instanța de fond potrivit cărora "nu este producător, comerciant, prestator de servicii iar tranzacțiile efectuate neavând natura unor activități extractive, agricole dau specifice profesiilor liberare si profesiilor asimilate acestora" intimata nu face parte din categoria persoanelor impozabile este lipsita de fundament legal, din moment ce din coroborarea dispozițiilor legale mai sus citate, se desprinde cu claritate ideea potrivit căreia orice persoana fizica poate devenii persoana impozabila in sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugata din Codul fiscal, in condițiile in care aceasta desfășoară activități economice de natura celor prevăzute la art. 127, alin.2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

In speța, edificarea urmata de "înstrăinarea mai multor imobile din care veniturile care ii revin intimatei sunt în cuantum de 641.804 lei, NU POATE FI APRECIATA CA O FIIND O ACTIVITATE CARE EXCEDE DIN SFERA

ECONOMICA, chiar daca este sau nu este autorizata.

Se mai arată că, legiuitorul a exclus din sfera activităților cu caracter de continuitate NUMAI ÎNSTRĂINAREA BUNURILOR PROPRIETARE PERSONALA,

aspect care rezulta fara putința de tăgada si din cuprinsul dispozițiilor legale pe care le vom expune in continuare:

Se subliniază ca, prevederile art.127 alin.2 din Codul fiscal au fost explicitate prin Normele metodologice de aplicare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, in forma aplicabila in perioada in discuție, potrivit cărora: "2. Nu are caracter de continuitate, in sensul art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale".

După data de_, prevederile pct. 3, alin. (1), Titlul VI, din actul normativ mai sus menționat, arata ca:

"3. In sensul art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economica, cu excepția situațiilor in care se constata ca activitatea respectiva este desfășurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal."

In mod firesc in temeiul prevederilor legale citate mai sus, având in vedere ca reclamanta-intimata a depășit plafonul de scutire de taxa pe valoarea adăugata, organele de control au constatat ca aveau obligația de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal, in termen de 10 zile de la data constatării depășirii plafonului (sfârșitul lunii in care plafonul a fost depășit, aspect reținut in cadrul raportului de expertiza contabila administrat in cauza.)

In consecința, prin completarea adusa Codului Fiscal prin O.U.G. nr. 109/2009, cu art. 127 alin 2 A1, nu se modifica Codul Fiscal, acesta face numai trimitere la norme unde pentru o înțelegere mai completa a calității de persoana impozabila sunt prezentate exemple de persoane fizice care devin persoane impozabile ca urmare a desfășurării de activități cu caracter de continuitate.

Astfel, art. 127 alin. 21prevede " Situațiile in care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme".

In continuare, se învederează instanței ca intr-o speța similara, prin Decizia civila nr.5.439/_ I. pronunțata in dosar nr._ a respins recursul formulat de recurenții - reclamanți Tritean A. si Tritean E. împotriva sentinței civile nr.637/2011 a Curții de Apel C. -Sectia a ll-a Civila, £ de contencios Administrativ Fiscal ca nefondat.

Instanțele care s-au pronunțat asupra acestei cererii de chemare in judecata au reținut in mod corect faptul ca in jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauzele conexate 180/10-hotararea din_ s-a statuat ca daca persoana ia masuri active prin utilizarea unor mijloace similare celor adoptate de un producător, de un comerciant sau prestator de servicii aceasta persoana trebuie considerata ca exercita o activitate economica, supusa TVA.

De asemenea, se arată ca obligația înregistrării si plații Tva nu a fost instituita in anul 2010 întrucât, legislația naționala in materie de TVA referitor la calitatea de persoana impozabila a persoanelor fizice care desfășoară activități cu caracter de continuitate a intrat in vigoare conform Codului Fiscal incepand cu data de 1 ianuarie 2004 si a rămas in continuare in vigoare ca urmare a armonizării Codului fiscal cu legislația europeana si ca"... constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate".

Prin completarea adusa Codului Fiscal prin O.U.G. nr. 109/2009, cu art. 127 alin 21, nu se modifica Codul Fiscal, acesta face numai trimitere la norme unde pentru o înțelegere mai completa a calității de persoana impozabila sunt prezentate exemple de persoane fizice care devin persoane impozabile ca urmare a desfășurării de activități cu caracter de continuitate. Astfel, art. 127 alin.2 A1 prevede "Situațiile in care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme ."

In sensul Directivei a șasea si Directivei 2006/112/CE se consideră ca dispozițiile acesteia transpuse in Codul fiscal formează convingerea ferma privind obligațiile încălcate de intimata-reclamanta.

Astfel, potrivit articolului 9 din Directiva 2006/112/CE "Persoană impozabilă" înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în

orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activității respective.

Orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activitățile miniere și agricole și activitățile prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată "activitate economică". Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată activitate economică."

Tot o prerogativa a statelor semnatare este si reglementarea modalității in care persoanele care nu au respectat prevederile legale incidente, in baza cărora au fost considerate persoane impozabile au posibilitatea dreptului de deducere a TVA, situație in care sunt corecte si apărările noastre legate de imposibilitatea dreptului de deducere a TVA.

Aceasta chestiune a fost reglementata de legiuitor in mod expres prin prevederile art.1471din Codul fiscal, care trebuie corelate cu Normele metodologice de aplicare a acestuia pe care pentru deplina dvs. edificare le redăm in continuare:

"Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeași perioadă, a luat naștere și poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145 - 147.

Recurenta mai arată că în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile și formalitățile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiții și formalități sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naștere dreptul de deducere.

Potrivit pct.48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal:

"Prevederile art. 1471alin.2 și 3 din Codul fiscal se aplică de persoanele impozabile și ulterior unui control fiscal, chiar dacă taxa înscrisă în facturile pentru achiziții era exigibilă în perioada supusă inspecției fiscale.

In aplicarea art. 1471alin.3 din Codul fiscal, persoana impozabilă va notifica organele fiscale competente printr-o scrisoare recomandată, însoțită de copii de pe facturi sau alte documente justificative ale dreptului de deducere, faptul că va exercita dreptul de deducere după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept a luat naștere."

Recurenta susține că astfel, autoritatea fiscala a procedat in mod legal atunci când nu a recunoscut si nu a acordat dreptul de deducere a TVA aferenta achizițiilor efectuate, in perioada supusa controlului.

Nu in ultimul rând se arată ca potrivit art.152, pct. 62 alin.2 lit. a) din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal "in cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată de organele de inspecție fiscală înainte de înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, acestea vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea și data identificării nerespectării prevederilor legale. Totodată, organele fiscale competente vor înregistra din oficiu aceste persoane în scopuri de taxă.

În aceste condiții, contribuabilul are dreptul să ajusteze în primul decont depus după înregistrare sau ulterior Tva aferenta achizițiilor realizate.

Se mai arată că, daca ar împărtăși optica instanței de fond apare firesc întrebarea care este diferența intre un contribuabil de buna credința, care a respectat legislația in vigoare, s-a "înregistrat in termenul legal ca plătitor de TVA, cu toate obligațiile ce decurg din aceasta, si un contribuabil ca si cazul recurenților, care a eludat complet legislația fiscala, iar in cazul in care activitatea acestuia va face obiectul unei inspecții fiscale va fi tratat din punct de vedere a exercitării dreptului de deducere la fel ca si contribuabilul din prima categorie.

Pentru considerentele mai sus expuse mai sus solicită admiterea prezentul recurs si pe cale de consecința modificarea hotărârea primei instanțe in sensul respingerii acțiunii in contencios fiscal formulata de reclamanta-intimata.

Intimata reclamantă C. D. C.

a depus întâmpinare la fila 11 dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului declarat de pârâta-recurentă și menținerea în totalitate a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată ale intimatei din prezentul recurs, cheltuieli pe care le va justifica.

Curtea constată că, în baza constatărilor din Raportul de inspecție fiscala încheiat la data de_ a fost emisa Decizia de impunere privind taxa pe valoarea adăugata si alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscala la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 48.390/_, prin care au fost reținute in sarcina reclamantei contestatoare C. D. C. obligații fiscale de plata la sursa taxa pe valoarea adăugata in suma totala de 261.313 lei, reprezentând debit suplimentar (109.706 lei), majorări de întârziere.(1,32.804 lei) si penalități de întârziere (18.803 lei).

Petenta contestat obligațiile fiscale stabilite suplimentar prin actul administrativ fiscal menționat mai sus, solicitând anularea in totalitate a obligațiilor fiscale reținute in sarcina sa, invocând următoarele aspecte.

Nulitatea deciziei de impunere si a raportului de inspecție fiscala

pentru neîndeplinirea condițiilor de forma pentru desfășurarea inspecției fiscale, având, in vedere faptul ca aceasta s-a efectuat in baza Avizului de inspecție fiscala emis la data de_ pentru perioada_ -_, pentru ca ulterior sa fie emis un nou aviz de inspecție fiscala pentru perioada_ -_, fiind astfel încălcate prevederile art. 98 din Codul de procedura fiscala care prevede ca inspecția fiscala se efectuează asupra creanțelor fiscale născute in ultimii 3 ani fiscali,

Lipsa calității de contribuabil TVA

, întrucât nu este si nu a fost niciodată persoana impozabila din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugata, deoarece nu a desfășurat activități economice in sensul art.127 din Codul fiscal si nu a obținut venituri cu caracter de continuitate din astfel de activități,

Inexistenta unei activități economice

având in vedere ca imobilele vândute împreuna cu asociații au fost dobândite pentru propria folosința, fara nici o intenție de a desfășura o activitate economica, insa contextul a fost de așa natura încât au fost forțați sa le înstrăineze,

Legislația in vigoare acorda prezumția că înstrăinarea unui imobil de către o persoana fizica nu are caracterul de activitate economica

, prezumție care insa nu este absoluta, insa plasează in sarcina organului fiscal obligația de a dovedi caracterul de activitate economica al operațiunilor efectuate,

Critică interpretarea organului fiscal potrivit căruia veniturile reținute ca baza de impozitare ar avea caracter de continuitate in sensul art. 127 din Codul fiscal, deoarece noțiune de "caracter de continuitate" este vaga, laxa, imprecisa, putând conduce la arbitrariu in lipsa unor criterii tehnice pentru reglementarea înțelesului acestei noțiuni,

Vânzarea de imobile nu este o activitate economica

, aceasta neîncadrându-se in nici una din ipotezele legale stipulate de art. 127 din Codul fiscal, art. 1521 din normele de aplicare ale acestuia si de art. 3 din Codul comercial,

Vânzarea de bunuri imobile nu reprezintă o activitate a comercianților

, deoarece noțiunea de "fapta de comerț" este prevăzuta de art. 3 din Codul comercial, întrucât printre activitățile ce pot constitui fapte de comerț nu se regăsește vânzarea bunurilor imobile, acestea fiind operațiuni civile,

Se mai arată că, pornind de la situația juridica ambigua privind livrarea bunurilor imobile, organele fiscale au dispus începând cu luna septembrie 2009 demararea inspecțiilor fiscale la persoanele fizice care au efectuat in perioada 2007-2009 un număr de minim 5 tranzacții imobiliare, ori in situația de fata se poate observa ca au fost efectuate un număr de 7 tranzacții de către 4 persoane, rezultând un număr de mai puțin de 2 tranzacții ce poate fi atribuit fiecăreia dintre persoanele fizice implicate,

Reglementările privind construirea si vânzarea de imobile de către persoanele fizice a apărut abia la începutul anului 2010

, acesta fiind temeiul demarării de către organele fiscale a unor controale fiscale in cadrul cărora se da forța juridica unor reglementari din 2010 pentru a sancționa o situație juridica născuta in cursul anului 2007,

Conform prevederilor art.141, alin. (2), lit. f) din Codul fiscal nu poate fi înregistrată în scopuri de TVA, întrucât operațiunea constând in livrarea de către brice persoana a unei construcții este scutita de la plata taxei, cu excepția livrării de construcții noi daca este efectuata de o persoana impozabila care si-a exercitat ori ar fi avut dreptul sa-si exercite dreptul de deducere, excepție care nu poate fi reținuta in cazul de fata, deoarece in perioada respectiva nu eram persoana impozabila, nu am exercitat si nici nu aveam dreptul de a exercita dreptul de deducere pentru achiziția imobilelor înstrăinate,

Se contestă ca fiind nelegal modul in care a fost stabilita baza de impunere in suma de 577.398 lei reprezentând întreaga suma încasata

de contestatoare de la terți (25% din valoarea tranzacțiilor efectuate de cele 4 persoane implicate), baza de impunere aferenta căreia organul fiscal procedează la calcularea taxei prin aplicarea cotei de 19%,

Se consideră inadmisibil ca taxa sa fie calculata suplimentar fata de veniturile încasate efectiv de către persoana impozabila de la beneficiar, deoarece prin aceasta operațiune se ajunge in mod implicit la suportarea taxei de către furnizor, iar nu de către beneficiar,

S-a mai solicitat ca în măsura in care se ajunge la concluzia ca era datoare sa plătească taxa pe valoarea adăugata, varianta legala si morala, era de a calcula baza de impozitare ar fi acela de a stabili ca suma încasată din tranzacție include si taxa pe valoarea adăugata,

Consideră nelegala si imorala atitudinea organului fiscal de a stabili TVA de plata, in condițiile in care nu i s-a acordat dreptul de deducere.

În urma analizării contestației depuse, DGFP C. prin Decizia nr.702 din_ a admis parțial contestației formulata de C. DELSA C., pentru suma de 2.347 lei, reprezentând penalități de întârziere la sursa taxa pe valoarea adăugata, reținuta in sarcina petentei prin Decizia de impunere privind taxa pe valoarea adăugata si alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscala la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 48.390/_ .

S-a respins ca neîntemeiată contestația formulata de C. D. C., pentru suma totala de 258.966 lei, reprezentând debit suplimentar 109.706 lei, majorări de întârziere 132.804 lei si penalități de intarziere 16.456 lei la

sursa taxa pe valoarea adăugata, reținuta in sarcina petentei prin Decizia de impunere privind taxa pe valoarea adăugata si alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscala la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr.48.390/_ .

Reclamanta a formulat prezenta acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr.702/_ privind soluționarea contestației reclamantei și a Deciziei de impunere nr. 48390/_ privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală și raportul de inspecție fiscală cu același număr.

Curtea, analizând aspectele de legalitate și temeinicie a sentinței civile recurate sub prisma motivelor de recurs și având în vedere și poziția procesuală a intimatei reclamante și apărările acesteia, constată că, raportul de inspecție fiscala in baza căruia a fost stabilita obligația fiscala suplimentara care face obiectul contestației s-a întocmit in urma efectuării unei inspecții fiscale ce a avut ca obiectiv verificarea modului de înregistrare in evidenta fiscala si contabila a activității desfășurate privind tranzacțiile imobiliare efectuate de către C. D.

C. in perioada_ -_, precum si modul de declarare, determinare si virare a obligațiilor fata de bugetul statului, aferente veniturilor realizate.

Astfel organul de inspecție fiscala a constatat ca reclamanta a desfășurat in perioada verificata împreuna cu soțul sau si doi asociații, activități economice cu caracter de continuitate, constând in efectuarea a 7 tranzacții imobiliare, operațiuni care se încadrează in prevederile art.127, alin. (1) si alin. (2), din Legea nr. 571/_, privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, reținându-se ca activitatea desfășurata de către contribuabila reprezintă operațiune impozabila din punct de vedere al taxei pe valoare adăugata, in conformitate cu prevederile art. 126, alin. (1) din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct. 2, alin. (1), si (2) din Titlul VI "Taxa pe valoarea adăugata" ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/_ .

Prin urmare, având in vedere operațiunile economice efectuate de către contribuabilă precum si derularea lor in timp, s-a constatat ca aceasta avea obligația sa solicite organului fiscal înregistrarea ca plătitor de TVA începând cu data de_, obligație pe care nu a dus-o la îndeplinire, încălcând prevederile art. 153, alin. (1) din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal, motiv pentru care organul de inspecție fiscala a procedat la stabilirea in sarcina acesteia a obligațiilor fiscale care fac obiectul prezentului litigiu, obligații aferente operațiunilor economice efectuate in perioada 12.03-_ .

Referitor la suma de 109.706 lei reprezentând debit suplimentar la sursa taxa pe valoarea adăugata, Curtea reține că din conținutul raportului de inspecție fiscala încheiat la data de_, se retine ca in perioada supusa inspecției fiscale, C. D. C. a desfășurat in perioada verificata, activități economice construirea si vânzarea de apartamente noi si case cu caracter de continuitate, devenind astfel persoana impozabila in scop de TVA începând cu data de_ .

De asemenea, din actul fiscal menționat rezulta ca tranzacțiile efectuate

de către reclamantă împreuna cu soțul ei si doi asociații in perioada ianuarie- decembrie 2007, sunt in suma totala de 2.567.215 lei, din care partea care ii revine petentei fiind in suma de 641.804 lei, impozabile suma de 577.398 lei si se prezintă

Având in vedere operațiunile economice efectuate de reclamantă, s-a constatat ca activitatea desfășurata de către contribuabila in perioada supusa verificării prin tranzacționarea de apartamente noi prin acte autentificate de către notar public, reprezintă operațiuni impozabile din punct de vedere al TVA in

conformitate cu prevederile art.126, alin. (1) din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

Astfel, potrivit prevederilor legale menționate, Curtea constată că intra in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata livrările de bunuri/prestările de servicii realizate cu plata pe teritoriul României, in condițiile in care sunt realizate de o persoana impozabila așa cum este definita la art.127 alin. (1), iar livrarea bunurilor rezulta din una din activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

Curtea reține că, potrivit prevederilor legale, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole si activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate".

Totodată se reține că începând cu data de_, in contextul armonizării legislației naționale cu prevederile comunitare, la art.1251, alin. (1), pct. 18 din actul normativ menționat mai sus, se explicitează anumite noțiuni, respectiv de persoana impozabila care are înțelesul potrivit art. 127 alin. (1) si reprezintă persoana fizica, grupul de persoane, instituția publica, persoana juridica, precum si orice entitate capabila sa desfășoare o activitate economica.

Astfel din coroborarea dispozițiilor legale citate mai sus, se reține ca reclamanta C. D. C., este o persoana impozabila in sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugata din Codul fiscal, in condițiile in care acesta desfășoară activități economice de natura celor prevăzute la art.127, alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

Curtea reține că din actele dosarului, rezultă că, petenta a efectuat in perioada ianuarie - decembrie 2007 un număr de 7 tranzacții imobiliare, reprezentând apartamente noi si case, ce reprezintă operațiunile economice efectuate au caracter de continuitate si pe cale de consecința reprezintă o activitate economica care se supune dispozițiilor prevăzute la Titlul VI din Legea nr.571/_, privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, aplicabile pentru perioada supusa verificării, caracterul de continuitate al operațiunilor fiind dat de existenta contractelor succesive de vânzarea a bunurilor imobile.

Curtea mai constată că reclamanta în cursul anului 2007, prin efectuarea operațiuni imobiliare, constând in construirea si vânzarea de construcții altele decât cele utilizate in scopuri personale, activitate care a condus la obținerea de venituri cu caracter de continuitate, aceasta a devenit persoana impozabila, indiferent daca operațiunea este scutita de TVA, cu toate drepturile si obligațiile care decurg din aceasta calitate, având ca prima obligație declararea începerii activității sale ca persoana impozabila.

In sensul constatărilor prezentate mai sus, se retine ca dispozițiile art. 153, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal, referitoare la înregistrarea persoanelor impozabile in scopuri de TVA, stipulează ca: [...]. b) daca in cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art.152 alin. (1), in termen de 10 zile de la sfârșitul lunii in care a atins sau depășit acest plafon".

De asemenea, se mai pot reține și prevederile art. 152, alin. (1) si (6), din Legea nr. 571/_ privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, referitoare la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici privind taxa pe valoarea adăugata (in vigoare la data depășirii plafonului de scutire de către contribuabila), precizează ca:

"(1) Persoana impozabila stabilita in România, a cărei cifra de afaceri anuala, declarata sau realizata, este inferioara plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent in lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Naționala a României la data aderării si se rotunjește la următoarea mie poate solicita scutirea de taxa, numita in continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit.b). [...].

(6) Persoana impozabila care aplica regimul special de scutire si a cărei cifra de afaceri, prevăzuta la alin. (2), este mai mare sau egala cu plafonul de scutire in decursul unui an calendaristic, trebuie sa solicite inregistrarea in scopuri de T.V.A., conform art .153, in termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se considera a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei in care plafonul a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplica pana la data "înregistrării in scopuri de T.V.A., conform art. 153. Daca persoana impozabila respectiva nu solicita sau solicita înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul sa stabilească obligații privind taxa de plata si accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit sa fie "înregistrat in scopuri de taxa, conform art. 153".

Curtea reține în baza actelor existente la dosar că, la data de_ s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.113/_ pentru înstrăinarea a doua apartamente in suma totala de 257.625 lei, operațiune în urma căreia petenta a depășit plafonul, de scutire de TVA in valoare de 35.000 euro prevăzut de dispozițiile art.152, "alin. (1) din Legea nr. 571/_, privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, acesta având obligația ca in conformitate cu prevederile art. 153, alin. (1), lit. b) din același act normativ, sa solicite înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata.

Prin urmare, potrivit prevederilor legale citate mai sus si având in vedere faptul ca petenta a depășit plafonul de scutire de taxa pe valoarea adăugata in cursul lunii ianuarie 2007, aceasta avea obligația legala de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal, pana la data de 10 februarie 2007, in termen de 10 zile de la data constatării depășirii plafonului, respectiv prima zi a lunii calendaristice următoare celei in care plafonul a fost depășit, situație in care acesta ar fi devenit plătitor de T.V.A. începând cu data de_, obligație legala care nu a fost dusa la îndeplinire de către contribuabila in termenul legal.

Întrucât contribuabila nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA in termenul prevăzut de dispozițiile legale, pentru a deveni plătitor de taxa pe valoarea adăugata începând cu data menționata mai sus, Curtea apreciază că, organul de inspecție fiscala era îndreptățit sa procedeze la stabilirea de obligații fiscale aferente operațiunilor economice efectuate dupa acea data, prin aplicarea cotei de 19%, asupra valorii tranzacțiilor impozabile efectuate de către petenta in perioada martie-decembrie 2007.

În baza probelor existente, Curtea reține că, valoarea operațiunilor efectuate de petenta in perioada verificata este in suma totala de 641.804 lei, din care valoarea tranzacțiilor supuse taxei pe valoarea adăugata care revine acesteia sunt in suma de 577.398 lei, operațiuni aferent cărora organul de inspecție fiscala a procedat corect la stabilirea in sarcina contribuabilei a unui debit suplimentar de plata la sursa TVA in suma de 109.706 lei (577.398 x19%), cota TVA fiind de 19 % asupra valorii tranzacțiilor pentru un număr de 6 contracte de vânzare cumpărare la valoare de impozitare de 577.398 lei, prin aplicarea prevederilor Ordinului M.F.P. nr.1873/_ privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011.

In ceea ce privește aplicarea procedeului sultei mărite pentru stabilirea obligațiilor fiscale reprezentând taxa pe valoarea adăugata aferenta livrărilor taxabile de construcții si de terenuri, se retine ca potrivit pct. b) din textul legal citat mai sus, acesta se efectuează doar in situația in care prin contractele de vânzare cumpărare a bunurilor imobile "părțile au convenit ca TVA este inclusa in contravaloarea livrării."

Curtea mai reține că, întrucât potrivit afirmațiilor organului de inspecție fiscala exprimate in Raportul de inspecție, afirmații care nu au fost negate de către petenta, rezulta ca in cuprinsul contractelor de vânzare cumpărare părțile nu au convenit nimic in ceea ce privește taxa pe valoarea adăugata, se constata ca modul de calcul al TVA in suma de 109.706 lei aferenta tranzacțiilor efectuate este in conformitate cu prevederile legale mai sus citate, astfel încât contestarea de către petenta privind modul de calcul nu își are justificarea.

Referitor la suma de rămasă în urma admiterii parțiale a contestației,

149.260 lei

reprezentând majorări de întârziere de 132.804 lei si penalități de întârziere de 16.456 lei, la sursa taxa pe valoarea adăugata, Curtea reține ca aceste obligații fiscale suplimentare datorate bugetului de stat au fost stabilite corect in sarcina contribuabilei pentru debitul de plata aferent tranzacțiilor efectuate in perioada martie-decembrie 2007, organul fiscal calculând și obligații fiscale accesorii aferente debitelor datorate, conform principiului de drept "accesorium sequiturprincipale".

Astfel, legat de cuantumul dobânzilor sau majorărilor de întârziere in suma totala de 132.804 lei, acestea au fost stabilite prin aplicarea cotei de 0,1% pentru perioada_ -_, cotei de 0,05% pentru perioada_ -_, respectiv cotei de 0,04%, pentru perioada_ -_, asupra debitelor stabilite ca datorate de către contribuabila bugetului de stat la sursa taxa pe valoarea adăugata aferente activității desfășurate in perioada verificata.

Referitor la penalitățile de întârziere in suma de 16.456 lei, reținute in sarcina petentei ca urmare a admiterii parțiale a contestației, se constata ca acestea au fost calculate după formula 109.706 lei x 15% = 16.456 lei.

Cu privire la invocarea de către petenta a calculării eronate a unui debit de plata si accesorii aferente cu mult peste nivelul datorat, prin neacordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata aferenta operațiunilor taxabile efectuate, respectiv la exercitarea dreptului de deducere a TVA, Curtea constată că în mod corect organul fiscal a reținut că, contribuabila avea obligația de-a solicita înregistrarea in scopuri de TVA începând cu data de_ ca urmare a depășirii plafonului de scutire, sau prin opțiune la începerea activității economice, situație in care putea beneficia de dreptul de deducere a taxei aferenta achizițiilor de bunuri si servicii necesare realizării obiectului de activitate.

Întrucât, contribuabila a aplicat regimul de scutire pe toata perioada supusa verificării, deși avea obligația legala de înregistrare ca plătitor de TVA încă din data de_, in conformitate cu prevederile legale citate mai sus aceasta nu are dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor achiziționate.

Potrivit prevederilor, art.152, alin. (6) si ale art. 153, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 571/_, privind Codul fiscal și punctul 66, alin. (1), lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, se precizează ca regimul special de scutire se aplica pana la data înregistrării in scopuri de TVA a unui contribuabil, respectiv pana ia data de intâî a lunii următoare celei in care s-a comunicat persoanei impozabile actul administrativ de înregistrare ca plătitor de TVA si pe cale de consecința doar după aceasta data o persoana impozabila are dreptul la exercitarea deducerii taxei aferente bunurilor achiziționate.

De asemenea, potrivit art. 1471, alin. (1) din Legea 571/_ privind Codul fiscal, se retine ca "orice persoana impozabila înregistrata in scopuri de taxa pe valoarea adăugata, conform art. 153, are dreptul sa scadă din valoarea totala a taxei colectate, pentru o perioada fiscala, valoarea totala a taxei pentru care, in aceeași perioada, a luat naștere si poate fi exercitat dreptul de deducere", astfel încât dreptul de deducere este condiționat de înregistrarea persoanei impozabile ca plătitor de TVA.

În consecință, întrucât pentru întreaga perioada supusa verificării contribuabila aplica regimul special de scutire deoarece nu era înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata si având in vedere prevederile legale citate, Curtea constata ca aceasta nu își poate exercita dreptul de deducere a taxei aferenta achizițiilor de bunuri si servicii pana la data înregistrării ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata, motiv pentru care organul fiscal în mod corect la stabilirea obligațiilor fiscale in sarcina contribuabilei a avut in vedere situația fiscala a acesteia la data finalizării inspecției fiscale.

Astfel, pentru a beneficia de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata aferenta achizițiilor efectuate, reclamanta trebuie sa respecte prevederile art.145 si art.146 din Legea nr. 571/_, privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, aplicabile in perioada verificata.

Referitor la apărările formulate de reclamanta intimată, respectiv că nu are calitatea de comerciant, iar vânzarea imobilelor nu este o fapta de comerț in sensul art.3 din Codul comercial, întrucât in concepția Codului comercial vânzarea de imobile reprezintă o operațiune civila, iar nu comerciala.

În analizarea acestui aspect, Curtea constată că din punct de vedere fiscal, taxa pe valoarea adăugata aferenta livrării unor construcții si terenuri este supusa legii fiscale, respectiv Legii nr. 571/_ privind Codul fiscal, indiferent daca aceste tranzacții îndeplinesc sau nu îndeplinesc cerințele altor dispoziții legale, ex. Codul civil, Codul comercial, etc.

In acest sens, prevederile art. 14 din OG nr. 92/_ privind Codul de procedura fiscala, arată că: "Veniturile, alte beneficii si valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent daca sunt obținute din activități ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale."

În consecință indiferent de calificarea tranzacțiilor din perspectiva Codului Comercial, in materie fiscala esențial este conținutul economic al tranzacțiilor efectuate de către un contribuabil, autoritățile fiscale fiind îndreptățite sa reîncadreze forma si conținutul juridic al tranzacțiilor pentru a reflecta conținutul economic propriu-zis al acestora, iar in materie fiscala, dispozițiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, in caz de conflict intre acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.

Curtea nu poate reține în soluționarea susținerea contestatoarei reclamante ca prin operațiunile de vânzare a bunurilor imobile nu s-a realizat in fapt o exploatare a acestora, în condițiile în care, în opinia legiuitorului nu numai exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate reprezintă o activitate economica ci si vânzarea acestora, operațiuni care chiar daca sunt diferite ambele sunt generatoare de venituri care se supun impozitării.

Reclamanta intimată a mai susținut că, nu se găsește în prezenta unei activități care sa aibă ca scop obținerea de venituri cu caracter de continuitate, vânzările menționate fiind sporadice, în afara unei activități cu caracter comercial și determinate de aspecte personale și unele situații neprevăzute.

Astfel se invocă împrejurarea că, imobilele edificate, nu au avut ca scop valorificarea lor ulterioară, ele fiind realizate pentru nevoile familiei și pentru a locui mai aproape de prietenii lor cu care s-au asociat la aceste lucrări.

Totodată s-a susținut că, vânzarea imobilelor respective nu a fost avută în vedere la momentul construirii acestora, vânzarea fiind determinată de aspecte independente de voința reclamantei, printre care și edificarea în apropierea uneia din construcțiile ridicate a unui alt ansamblu de locuințe sau un pretins litigiu avut cu un vecin legat de folosirea unei suprafețe de teren aferent construcției

Referitor la aceste motive invocate de către petentă, trebuie subliniat faptul că, caracter de continuitate a activității desfășurate de către un contribuabil este dat de existenta contractelor succesive de vânzare a unor bunuri imobile, apartamente noi, case, caz in care legiuitorul încadrează persoana fizica vânzătoare in categoria persoanelor impozabile, iar în situația de față în care o persoana fizica vinde succesiv bunuri imobile si obține continuu venituri din astfel de activități, acele veniturile obținute se încadrează la operațiuni economice si se supun taxării din punctul de vedere al TVA.

Cu alte cuvinte, tocmai cuantumul si repetabilitatea tranzacțiilor imobiliare derulate care generează venituri din transferul tranzacțiilor imobiliare determina caracterul de continuitate al veniturilor obținute din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile din patrimoniul personal.

Curtea nu poate considera că motivele prezentate mai sus de reclamantă ca justificare a construirii unor imobile și vânzarea acestora la scurt timp prin acte repetate, sunt de natură să infirme caracterul de continuitate al acelor tranzacții, astfel că, apreciază operațiunile economice efectuate de către petenta au din punct de vedere fiscal caracter de continuitate în condițiile în care in perioada martie-decembrie 2007, a efectuat mai multe tranzacții imobiliare in suma totala ce revine reclamantei de 641.804 lei, veniturile obținute astfel, având un caracter de continuitate, reclamanta desfășurând astfel activități economice, așa cum sunt ele definite la articolele din legea fiscală menționate mai sus.

În concluzie, Curtea reține, că în mod corect organul fiscal a stabilit că, prin operațiunile pe care le-a desfășurat in perioada menționata, contribuabila a avut calitatea de persoana impozabila, cu toate drepturile si obligațiile care decurg din aceasta calitate, având ca prima obligație declararea începerii activității sale ca persoana impozabila din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugata.

Reclamanta a mai invocat și împrejurarea că, inspectorii fiscali au aplicat dispoziții legale in vigoare cu începere de la_ la situații fiscale din anul 2007.

Curtea reține că, perioada supusa inspecției fiscale este_ -_, iar constatarea cu privire la caracterul economic a activității desfășurate de către petenta, precum si faptul ca aceasta este considerata ca fiind persoana impozabila din punct de vedere al TVA, s-a făcut cu respectarea prevederilor legale in vigoare la data efectuării tranzacțiilor, respectiv ianuarie-decembrie 2007.

De altfel în mod corect organul fiscal care a analizat contestația reclamantei a se retine ca petenta a interpretat eronat faptul ca au fost aplicate dispozițiile Codului Fiscal si cele ale H.G. nr 44/ 2004 cu modificările si completările ulterioare aferente anului 2010 pentru anul 2007, în condițiile în care organul de inspecție fiscala a aplicat corect prevederile celor doua acte normative, astfel cum erau in vigoare la data derulării operațiunilor economice.

Pentru considerentele arătate si in temeiul prevederilor legale enunțate in cuprinsul prezentei, cu aplicarea art.312 Cod pr.civilă,Curtea constată legale și temeinice Decizia de impunere nr. 48390/_ privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală și raportul de inspecție fiscală cu același număr și Decizia nr. 702/_ privind soluționarea contestației reclamantei, motiv pentru care apreciază ca nelegală și netemeinică

sentința civilă nr.10.758 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., astfel că va admite recursul declarat D. G. A F. P. E A JUDEȚULUI C. și va dispune modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta C. D. -C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de D. G. a F. P. e a Județului C. împotriva sentinței civile nr.10.758 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta C. D. C. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte, V. G.	Judecător, S. L. R.	Judecător, R. -R. D.
Grefier, M. V. -G.

Red. V.G./M.N.

2 ex./ Jud.fond.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Decizia civilă nr. 11079/2013. Contestație act administrativ fiscal Sentința civilă nr. 1146/2013. Contestație act administrativ fiscal Sentința civilă nr. 16566/2013. Contestație act administrativ fiscal Sentința civilă nr. 538/2013. Contestație act administrativ fiscal Decizia civilă nr. 1349/2013. Contestație act administrativ fiscal Decizia civilă nr. 12038/2013. Contestație act administrativ fiscal Sentința civilă nr. 604/2013. Contestație act administrativ fiscal Sentința civilă nr. 236/2013. Contestație act administrativ fiscal