Decizia civilă nr. 11385/2013. Contestație act administrativ fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dos.nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.11385/2013

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: V. G.

M. H.

G.: M. V. -G.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind recursul declarat de recurentul-reclamant C. M. V. D. TALOȘ C., împotriva sentinței civile nr.1974 din data de 25 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.

G. A F. P. M. și intimata-chemată în garanție DS V. ȘI PENTRU SA M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.

P. edura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că recurentul-reclamant

M. V. D. Taloș C. și intimata-chemată în garanție DS
V. și Pentru SA M. au depus concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 1974 din 25 martie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a T. ui M. s-au respins excepțiile invocate de către chemata în garanție DS ă V. și pentru SA M. .
S-a respins acțiunea precizată formulată de către reclamantul C. medical veterinar D. Taloș C., cu sediul în Ș. M., str.N.Bălcescu, nr.41 și cu sediul procedural ales în B. M., str.I. C., nr.7/84 - C. avocat A. R.
în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. M. cu sediul în

B. M. . Al.S., nr.2A și chemata în garanție DS ă V. și pentru S.

A. M. cu sediul în B. M., str.V.Alecsandri, nr.66.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată sub dosar nr._ pe rolul T. ui M. Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul C. M. V. D. Taloș

C. a chemat în judecată pârâta D. G. a F. P. M. solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța în cauză să se dispună anularea deciziei nr.879/_, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

prezentei cauze, desființarea în parte a raportului de inspecție fiscală nr.1839/_ în ceea ce privește capitolul III "Taxa pe valoarea adăugată"; și ca o consecință, anularea Deciziei de Impunere nr.1839/_ emisă de Activitatea de I. Fiscală din cadrul Direcției Generale a F. P. M. și exonerarea de la plata sumei de 62.826 lei reprezentând TVA și majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că prin actele atacate, se reține, în accepțiunea organelor de control, ca sub aspectul taxei pe valoarea adăugată (TVA), C. ul M. V. a înregistrat o cifră de afaceri de peste 119.000 lei în anul fiscal 2008, mai mare decât plafonul de scutire în scopuri de TVA și ar fi avut obligația de a se înregistra în scopuri de TVA până la data de_, plafonul de 35.000 euro până la care era scutit de înregistrare fiind depășit începând cu luna septembrie 2008.

În consecință, organele de control pentru perioada_ -_, astfel cum acestea au indicat în Raportul de inspecție fiscală, Cap. III 2 "Taxa pe valoare adăugată";, au procedat la stabilirea TVA aferent fiecărui trimestru începând cu primul trimestru al anului 2009 și până la data de_, concluzionând în mod cu totul nefondat, că, C. ul Medial V. pe perioada_ -_ are obligația de a plăti următoarele sume: TVA de plată în sumă de 41.738 lei și accesorii dobânzi la TVA în sumă de 14.933 lei, penalități TVA de

6.155 lei.

S-a arătat că în perioada_ -_ Codul fiscal nu făcea distincție între tipul actului medical care intră în categoria de operațiuni netaxabile din punct de vedere TVA, astfel încât, chiar dacă s-ar fi depășit plafonul de înregistrare ca plătitor de TVA, respectiv o cifră de afaceri de peste 35.000 euro, operațiunile nu erau purtătoare de TVA, iar contribuabilul nu era obligat să colecteze TVA-ul aferent veniturilor realizate.

În acest sens s-au invocat dispozițiile art. 153 Cod fiscal "Persoana impozabilă care este stabilită în România, conform art. 125^1 alin. 2 lit. b, și nu realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile și/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent";.

Potrivit art. 141 alin. 1 lit. a din Codul fiscal, "Următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxă: a) spitalizarea, îngrijirile medicale și operațiunilor strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru

astfel de activități, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală și de diagnostic, baze de tratament și recuperare, stații de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități";.

S-a arătat că prin H.G. nr. 1620 din_ publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 927 din_ pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin

H.G. nr. 44/2004, norme care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010 s-au adus următoarele modificări la pct. 24 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal în sensul că "Punctul 24 se modifică și va avea următorul cuprins: 1) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. 1 lit. a din Codul fiscal: c) nu se aplică pentru serviciile medicale veterinare, astfel cum a fost pronunțată hotărârea Curții Europene de Justiție în cazul CEJ C-122/87";. În perioada_ -_ activitatea desfășurată este inferioară plafonul de 35.000 euro pe care l-a atins în perioada cât serviciile medicale veterinare nu erau operațiuni taxabile din punct de vedere al TVA.

S-a arătat că în situația de față sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, condiția cazului bine justificat prin prisma definiției date de art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004 rezultând din "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ";, iar în ceea ce privește cea de a doua cerință referitoare la prevenirea unei pagube iminente, se arată că valoarea debitului stabilit este foarte mare raportat la veniturile estimate ca fiind realizate în ultimul an fiscal 2010, acestea fiind realizate din serviciile medicale veterinare decontate de D. de Sănătate V. a Județului M. în cadrul programelor naționale de supraveghere, profilaxie și combatere a bolilor la animale care sunt transmisibile la om, precum și alte activități care concură la supravegherea sanitar-veterinară a teritoriului. Prin urmare veniturile decurg dintr-o activitate de interes generale astfel încât în caz de executare imediată a deciziei de impunere ar putea duce la periclitarea desfășurării activității, chiar la încetarea ei.

Reclamantul

C. M. V. a arătat că a solicitat și obținut suspendarea executării actului administrativ fiscal emis de pârâta D. G. a

F. P. M. prin sentința civilă nr.2913/_ pronunțată în dosar nr._ .

La termenul de judecată din data de_ a precizat că renunță la judecată cu privire la primul petit al acțiunii, instanța luând act, potrivit art.246 Cod procedură civilă prin încheierea de judecată de la acel termen.

La același termen de judecată reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție a Direcției S. ă V. și pentru SA M. .

Prin întâmpinarea formulată de pârâta D. G. a F. P. M. s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

S-a arătat astfel că principala problemă care se ridică în această cauză este aceea de a se stabili care este data de la care serviciile medicale veterinare sunt operațiuni taxabile, în ceea ce privește TVA.

Astfel, s-a arătat că, prin Legea nr.571/2003, în forma sa inițială s-a prevăzut explicit în art.141 alin.1 lit.a scutire de la plata TVA pentru serviciile medicale veterinare efectuate în unități autorizate "Următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată: a) spitalizarea, îngrijiri medicale, inclusiv veterinare și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități indiferent de forma de organizare, precum și spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală și de diagnostic, baze de tratament și recuperare, stații de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități, cantinele organizate pe lângă aceste unități, serviciile funerare prestate de unitățile sanitare.";

S-a arătat că într-adevăr, după cum a susținut și reclamantul, prin Legea nr.343/2006 au fost schimbate în esență dispozițiile art.141 din Codul Fiscal, în sensul că nu mai sunt exceptate serviciile medicale veterinare, în noua formă a Codului fiscal se vorbește explicit doar de scutirea de taxă a serviciilor medicale umane.

Această concluzie rezultă din comparația simplă a textului art.141 alin.1 lit.a din Codul fiscal în forma inițială și ulterior modificării survenite prin Legea nr.343/2006.

Astfel noua formă a art.141 alin.1 lit.a din Codul fiscal a devenit următoarea: a) spitalizarea, îngrijiri medicale și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală

și de diagnostic, baze de tratament și recuperare, stații de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități.";

Având în vedere noua formă a Codului Fiscal care nu mai face nici o trimitere explicită la scutirea serviciilor medicale veterinare, reclamantul este obligat să plătească TVA și toate accesoriile pentru neplata acestui impozit. În realitate, legiuitorul nu a mai dorit să excepteze serviciile medicale veterinare de la plata TVA.

Pe de altă parte, s-a arătat că trimiterea la H.G. nr.1620/2009 și susținerea ipotezei că doar de la apariția acestui act normativ serviciile medicale veterinare ar fi taxabile în ceea ce privește TVA este greșită pentru că nu are în vedere normele și principiile generale ale interpretării actelor normative.

Astfel, în conformitate cu art.108 alin.2 din Constituția României se prevede că "Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor";. Respectiv, prin HG 1620/2009 s-a subliniat faptul că serviciile medicale veterinare nu mai sunt scutite de TVA, numai că această situație juridică există de la apariția Legii nr.343/2006. Totodată, HG 1620/2009 nu a completat în nici un fel textul legii, în sensul indicat de reclamantă pentru ca o atare situație juridică este interzisă explicit de norma constituțională invocată, ci doar au venit să sublinieze și să explice textul normei, Legea nr.343/2006 fiind în realitate actul care naște raportul de drept fiscal în ceea ce privește TVA.

În ceea ce privește obligația înregistrării ca plătitor de TVA și consecințele juridice ale neînregistrării reclamantului, s-a arătat că din nou acesta se află n eroare. Din documentele cuprinse în dosarul anexat rezultă fără echivoc faptul că în luna octombrie a anului 2008 reclamantul a depășit plafonul de scutire. Astfel încât, având în vedere că acesta nu a înțeles să se înregistreze ca plătitor de TVA a fost calculat TVA datorat doar pentru perioada aferentă în conformitate cu dispozițiile legale.

Referitor la majorările de întârziere și penalitățile de întârziere s-a arătat că, acestea se cuvin bugetului de stat ca o consecință a nerespectării de reclamantă a reglementărilor în materie fiscală. Faptul că reclamantul nu dorește să își asume responsabilitatea fiscală a faptelor sale este până la urmă o problemă de educație elementară.

Chemata în garanție, prin întâmpinarea formulată în cauză, a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție și lipsa sa de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cererii s-a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.

S-a arătat astfel că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.60 Cod procedură civilă, atâta timp cât obiectul acesteia se întemeiază pe o altă obligație decât cea pe care o pretinde reclamantul pârâtului.

S-a învederat instanței că prestarea serviciilor medicale veterinare se realizează de către reclamant în cadrul programelor naționale de supraveghere, profilaxie și combatere a bolilor la animale care sunt transmisibile la om, precum și alte activități care concură la supravegherea sanitar veterinară a teritoriului, programe care au fost aprobate prin hotărâri de guvern, în baza contractului de concesiune încheiat cu chemata în garanție și prelungite prin acte adiționale.

S-a menționat că anual, prin hotărâre de guvern s-a reglementat domeniul acțiunilor sanitar veterinare cuprinse în programele naționale, precum și tarifele maximale exclusiv taxa pe valoare adăugată.

Pentru aceste servicii C. ele M. e V. e întocmesc deconturi justificative cuprinzând situația animalelor efectiv identificate, crotaliate și înregistrate, situații care se depun lunar la sediul DSVSA M., emițând

totodată facturi fiscale în conformitate cu tarifele stabilite prin contractul de prestări servicii și prin Hotărârile de Guvern privind aprobarea acțiunilor sanitar veterinare cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control liber al bolilor, precum și a acțiunilor de identificare a animalelor și a tarifelor aferente acestora.

Cât privește lipsa de calitate procesuală pasivă s-a arătat că nu există identitate între persoana chematului în garanție și persoana celui împotriva căruia ar putea să se îndrepte reclamantul, în cazul în care ar cădea în pretenții. S-a avut în vedere dispozițiile legale referitoare la finanțele publice, la bugetul de stat și la executarea titlurilor executorii de către instituțiile publice cu precizarea că potrivit Codului de procedură civilă, ceea ce determină participarea unei persoane la un proces este calitatea sa și nu opozabilitatea hotărârii cu care se finalizează acesta, raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului respectiv, obligației ce rezultă din dreptul material dedus judecății.

În probațiune au fost depuse înscrisuri, a fost efectuată expertiza fiscală de către expertul Hanes V. .

Referitor la raportul de expertiză efectuat în cauză pârâta D. G. a F.

P. M. a formulat un punct de vedere în scris (filele 124-130 dosar vol.II), iar chemata în garanție a depus obiecțiuni.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele: Dispozițiile art.141 alin.1 lit.a din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal,

în forma sa inițială a prevăzut în mod explicit scutirea de la plata TVA pentru serviciile medical veterinare efectuate în unități autorizate.

Prin Legea nr.343/2006 acest articol a fost modificat astfel că începând cu anul 2007 operațiunile efectuate de către cabinete medical veterinare nu mai sunt considerate operațiuni de interes general scutite de taxă, fiind eliminate din cuprinsul acestei dispoziții.

Precizările aduse prin modificarea pct.24 din Titlul VI a HG nr.44/2004 începând cu anul 2010 subliniază modificările aduse Codului fiscal, făcând trimitere la Decizia Curții Europene de Justiție în cazul C.E.J.C.122/87.

Hotărârea nr.1620/_ pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.57/2003 privind Codul fiscal clarifică dubiul creat prin "omiterea cabinetelor medical veterinare din dispozițiile art.141 alin.1 în forma modificată de Legea nr.343/_ .";

Faptul că dispozițiile legii prevăd expres și cabinetele medical veterinare ca operațiuni de interes general denotă intenția legiuitorului de a nu le mai acorda un regim fiscal preferențial acestora și nu poate fi interpretată decât ca o excludere a acestor servicii din sfera celor netaxabile în ceea ce privește TVA.

Instanța a reținut că transpunerea Directivei 2006/112 CE a Consiliului din_ privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată publicată în JOCE L347/1/_ s-a desfășurat temporizat, în etape succesive și distanțate în timp respectiv modificarea Codului fiscal în 2007 și normele metodologice de aplicare în 2010 însă interpretarea stricto sensul a prevederilor legale face normele dreptului național să corespundă prevederilor Directivei.

Prin urmare, întrucât dispozițiile art.141 alin.1 din Codul Fiscal modificat prin Legea nr.343/2006 nu fac trimitere explicită la scutirea serviciilor medicale veterinare, reclamantul este obligat să plătească TVA și toate accesoriile calculate pentru neplata acestui impozit.

Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la C. s-a stabilit că depășirea plafonului de scutire a avut loc în luna octombrie 2008 fapt pentru care reclamantul datorează TVA începând cu_ .

Faptul că plafonul a fost depășit la data stabilită de organele de inspecție fiscală nu este contestat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de experții Cupar G. și Hanes V. expertiză a cărei concluzii nu și le însușește pentru considerentele expuse în continuare.

În condițiile prev. de art.150 alin.1 din Legea nr.571/2003 reclamantul datorează TVA, iar faptul că nu s-a declarat ca plătitor de TVA și nu a înscris în facturi această taxă și prin urmare nu a colectat și încasat această taxă nu poate fi imputat chematei în garanție și nici nu justifică nedatorarea acestei taxe, reprezentând o invocare a propriei culpe.

Instanța a reținut că pârâta D. G. a F. P. M. a calculat suma datorată cu titlul de TVA prin extragerea sumei înscrise în facturi a TVA datorat, astfel că aceasta a fost încasată odată cu plata de către DSVA a facturilor respective.

În consecință chemata în garanție nu poate fi obligată la plata unei alte sume cu acest titlu.

Mai mult potrivit art.127 alin.4 Cod fiscal "instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autorități publice……";.

Prin urmare, instanța a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată considerând admisibilă de principiu această cerere care, pentru opozabilitate, ar justifica participarea procesuală a DSVSA M. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul recurent C. UL M. V. D. TALOȘ C.

solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 879/_ emisa de D. G. a

F. P. M. ; desființarea in parte a raportului de inspecție fiscala nr. 1839/_, in ceea ce privește cap. III taxa pe valoare adăugata; c) anularea deciziei de impunere nr. 1839/_ emisa de activitatea de inspecție fiscala din cadrul D.G.F.P. M. si exonerarea de la plata sumei de 62.826 Lei reprezentând TVA si majorări de întârziere. Cu cheltuieli de judecată în faza de fond și de recurs, în temeiul art. în temeiul art. 274 C.pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că motivele care stau la baza respingerii acțiunii in contencios administrativ fiscal si in consecința obligarea recurentului la plata sumei de 62.826 lei reprezentând TVA si majorări de întârziere sunt urmarea interpretării greșite a unor texte de lege.

Instanța de fond a reținut că recurentul C. M. V. Talos C. datorează TVA in condițiile prevăzute de art. 150 alin 1 din Legea nr. 571/2003, fiind persoana impozabila din punct de vedere al TVA, nebeneficind de scutirea prevăzuta de art. 141 alin 1 lit a din Codul Fiscal.

In motivarea sa instanța fondului arată (pag 6 din sentința atacată) că "... transpunerea Directivei 2006/112 CE a Consiliului Europei din_ privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată publicată în JOCE L347/1/_ s-a desfășurat temporizat, în etape successive și distanțate în timp, respectiv modificarea Codului Fiscal în 2007 și normele metodologice de aplicare în 2010 însă interpretarea strict sensu a prevederilor legale face normele dreptului național să corespundă prevederilor Directivei".

Opinia este criticabilă, deoarece nu ține seama de principiul aplicării legii în timp, pe de o parte, de relațiile dintre dreptul național și dreptul comunitar, precum și de efectele unei decizii a Curții Europene de Justiție asupra dreptului comunitar, respectiv național.

Astfel, in reglementarea anterioara a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, art. 141, alin 1 lit.a) avea acest cuprins "următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoare adăugata: a) spitalizarea, îngrijirile

medicale, inclusiv veterinare, si operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare..".

Prin Legea nr. 343 din_ s-a modificat textul art. 141 alin 1 lit a in sensul ca "următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoare adăugata: a) spitalizarea, îngrijirile medicale si operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent deforma de organizare precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete si laboratoare medicale, centre de îngrijire medicala si de diagnostic, baze de tratament si recuperare, stații de salvare si alte unități autorizate sa desfășoare astfel de activități."

După cum se poate observa, textul de lege modificat nu face nici o distincție privitoare la tipul actului medical, uman sau veterinar, iar prin faptul ca dispare sintagma "inclusiv veterinare", trebuie interpretat in sensul ca legiuitorul nu mai face o distincție intre serviciile medicale umane sau veterinare, acestea fiind incluse in categoria de servicii medicale de interes general. Acolo unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge, excepțiile fiind de stricta interpretare, iar daca legiuitorul ar fi dorit ca serviciile medicale veterinare sa nu mai fie scutite de la plata TVA, trebuia ca acest lucru sa fie prevăzut expres, nu prin omisiune.

In condițiile schimbării de paradigma privitoare la taxarea serviciile medicale veterinare, adică pentru ca serviciile medicale veterinare sa nu mai fie scutite de la plata TVA, începând cu ianuarie 2007, se impunea luarea de către Guvern si de către Ministerul Finanțelor Publice de masuri legislative corespunzătoare, prin care sa se elimine orice dubiu de interpretare cu privire la natura serviciilor medicale ( umane sau veterinare) scutite de TVA.

In perioada_ -_ in reglementarea naționala nu se distinge expres categoria de servicii medicale, umane sau veterinare, care intra sub incidența scutirii de la plata TVA.

Serviciile veterinare sunt servicii medicale de interes general și sunt prestate in speța de fata de un cabinet medical in baza Legii nr. 160 din_ privind organizarea si exercitarea profesiunii de medic veterinar, prin urmare îndeplinesc toate condițiile prevăzute art. 141 alin 1 lit a) in noua forma modificată prin Legea 343/2006.

Faptul ca abia in anul 2009 prin H.G. 1620/_ pentru modificarea si completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 s-au adus modificări punctului 24 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal in sensul ca pct.24 se modifica si va avea următorul cuprins "Scutirea prevăzuta la art. 141 alin 1 lit din Codul Fiscal ....c) nu se aplica pentru serviciile medicale veterinare, astfel cum a fost pLeiuntata hotărârea Curții Europene de Justiție in cazul CEJ C-l22/87", nu ii poate fi imputata subscrisului CM.V. Talos C. .

S-a mai arătat că, instanța de fond retine in mod legal ca Hotărârea nr. 1620.2009 pentru modificarea si completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal clarifica dubiul creat prin "omiterea cabinetelor medical veterinare din dispozițiile art. 141 alin 1 lit. a in forma modificata de Legea 343/2006, insa nu duce raționamentul mai departe in a constata ca intre modificarea adusa prin Legea 343/2006 cu intrare in vigoare la data de_ si apariția H.G. 1620/2009 cu intrare in vigoare la_ . nu exista nici un text de lege care sa menționeze expres ca serviciile medicale veterinare nu mai sunt scutite de la plata TVA.

Recurentul arată că, instanța de fond își motivează hotărârea prin referire la transpunerea Directivei 2006/112 CE A Consiliului din_ privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugata publicata in JOCE L347/1/_ care s-a

realizat temporizat, in etape succesive si distanțate in timp, respectiv modificarea Codului fiscal in 2007 si normele metodologice de aplicare in 2010.

Acest raționament care a stat la baza motivării sentinței civile este unul greșit, modificarea codului fiscal realizata prin Legea 343/2006 nu a avut ca fundament transpunerea Directivei 2006/112 CE a Consiliului pentru simplu fapt ca aceasta nu exista la data adoptării Legii 343/2006. Legea 343 este din_ publicata in Monitorul Oficial nr. 662 din_, iar Directiva privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugata, la care se face referire a apărut in_, deci ulterior modificării Codului Fiscal.

Mai mult, la data adoptării modificărilor Codului Fiscal, în 2006, România nu era stat membru al UE, prin urmare prevederile si Directivele acestuia nu i se aplicau.

Abia H.G. nr.1620/2009 de modificare si completare a Normelor Metodologice privind Codul Fiscal, (a se vedea Normele de modificare si completare si nu de lămurire a unor texte de lege), are la baza Directiva Consiliului Europei, in sensul excluderii servirilor medicale veterinare de la scutirea prevăzuta de art. 141 alin 1 lit .a), astfel cum a fost pLeiuntata hotărârea Curții Europene de Justiție in cazul CEJ C-122/87.

Mergând pe firul ideatic al apărărilor intimatei si al motivărilor instanței, este interesant de observat ca un stat ne-membru al Uniunii isi modifica legislația fiscala anterior chiar emiterii directivei europene, in scopul armonizării cu legislația comunitara.

Un alt aspect care privește reglementari de drept comunitar este combaterea silogismului reținut de instanța de fond cum ca stricto sensu prevederile dreptului național trebuie sa corespunda prevederilor Directivei, făcându-se referire la hotărâre CJUE C-122/87.

In ceea ce privește efectele deciziile CJUE, trebuie precizate doua elemente importante: In primul rând, deciziile Curții Europene de Justiție au un efect direct asupra dreptului statelor parate, decizia fiind obligatorie pentru acel stat subiect al unei acțiuni in fata Curții, daca se refera la considerarea ca fiind in neconcordanta cu legislația comunitara si la cenzurarea unor limitări aduse drepturilor stabilite prin tratatele europene, inclusiv prin TUE.

Dacă, în principiu este recunoscut dreptul fiecărui stat membru de a determina exigențele de ordine publică care pot justifica luarea unor asemenea măsuri, această libertate nu este nelimitată, ci circumscrisă unei cerințe de proporționalitate, astfel încât atingerea adusă drepturilor prevăzute în tratat nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru apărarea ordinii publice "într-o societate democratică". (Rutili vs. Minister of the Interior, nr.36 75, 28 octombrie 1975).

In al doilea rând, Curtea, in jurisprudența sa, consideră ca fiind "o nouă ordine juridică" în dreptul internațional, nu doar în ce privește statele suverane care au semnat și ratificat tratatul, ci și în cadrul sistemului intern de drept al acestora. Ordinea juridică a CE se caracterizează prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Astfel, norma comunitară creează drepturi și obligații, care pot fi invocate direct de particulari în fața instanțelor naționale.

Condițiile precizate de CJCE pentru ca o prevedere să aibă efect direct sunt următoarele: să fie clară, necondiționată și să nu necesite adoptarea unei legi naționale în baza ei. (Van Gend en Loos vs. Nederlandse Administrație der Belastingen, nr._ ).

CJCE a regândit Simmmenthal (Ministero delle Finanze vs. Simmenthal, nr._ ) în cauza Ministero della Finanze v In.Co.GE/90 (cauzele C-10- 22/97), afirmând că nu rezultă din interpretarea speței faptul că legea națională

contrară ar trebui privită ca inexistentă. Când este adoptată o lege internă ulterioară uneia comunitare și contrară acesteia, aparține autorităților naționale sarcina de a decide statutul legii interne respective.

De aici rezulta următoarele aspecte; (a) de câte ori se discuta limitarea unui drept in statul național, daca aceasta limitare este contrara directivelor si tratatelor europene, se realizează un efect direct prin decizia CJUE (fosta CJCE) asupra dreptului statului național parat, (b) De câte ori exista o limitare la nivel comunitar, iar legea naționala conferă mai multe drepturi, limitarea sa aplica doar statului parat (a se vedea cazul CEJ C-122/87 care s-a aplicat doar Italiei).

(In cazul in care insa sunt pLeiuntate decizii CJCE de interpretare a directivelor europene, acestea sunt obligatorii pentru toate statele europene iar daca se realizează o noua politica comună (prin directive sau tratate) exista un termen (acordat chiar prin Directiva) in care legislațiile naționale trebuie sa se armonizeze.

Raportat la speța de fața, sunt de menționat următoarele: Directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată a fost reformata prin Directiva 2006/112/CE privind taxa pe valoare adăugata. Sub imperiul vechii Directive, CJCE a pLeiuntat decizia C-122/87 Comisia versus Italia, opozabila doar Italiei. Prin directiva 2006/112/CE, s-a luat decizia instituirii unui sistem comun privind taxa pe valoare adăugata.

Chiar Preambulul Directivei 2006/112 CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugata combate aserțiunile instanței referitoare la aplicarea imediata a dreptului comunitar in dreptul intern.

Astfel punctul 9 din Preambul statuează ca "Este esențial a se prevedea o perioadă de tranziție care să permită adaptarea treptată a legislațiilor naționale în domeniile menționate, " iar punctul 4 precizează că este necesară prezenta unei armonizări a legislației.

Transpunerea Directivei s-a realizat prin H.G. 1620/2009, in ceea ce privește scoaterea serviciilor medicale veterinare din sfera serviciilor scutite de TVA.

In ipoteza in care s-ar da art. 141 alin 1 lit a), modificat prin Legea 343/2006, o interpretare in sensul ca serviciile medicale veterinare nu sunt servicii medicale de interes general, si nu ar mai beneficia de scutire, s-ar incalca principiile fiscalității care stau la baza Codului Fiscal.

Astfel art. 3 Codul Fiscal lit. b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conducă la interpretări arbitrare..., lit. d) eficienta impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevedrilor Codului Fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice si juridice.

O alta problema sub care hotărârea instanței de fond este criticabila este ca Menține Raportul de I. Fiscala in totalitatea sa ca fiind temeinic si legal,

Or raportat la considerentele expuse mai sus C. ul M. V. Talos C. benefica de scutirea prevăzuta de art. 141 alin 1 lit a) pana la data de_ . Iar pentru anul 2010 asa cum rezulta din expertiza realizata in dosar nu a mai depășit plafonul de 35.000 Euro, astfel neavând obligația de a se inregistra ca si persoana impozabila din punct de vedere al TVA.

Recurentul consideră că, obligarea retroactiva la plata TVA conform raportului de inspecție fiscala este nelegala, in speța de fata neputându-se retine nici o cupla a C.M.V. Talos C. care si-a depus toate declarațiile prevăzute de lege pentru a putea fi impozitat conform legii.

Daca cabinetul medical ar fi fost pasibil de plata TVA prin depășirea plafonului in anul 2008, autoritățile administrative fiscale ar fi trebuit ca din oficiu sa îl înregistreze ca plătitor de TVA in urma depunerii declarației anuale 200 pentru anul 2008, din care rezulta clar ca veniturile cabinetului depășesc plafonul de 35.000 Euro.

Un alt motiv de nelegalitate al raportului de inspecție fiscala este lipsa prejudiciului. C.M.V. Talos C. nu a colectat TVA, si nu si-a dedus TVA- ul aferent achizițiilor făcute in anii 2008-2010.

Prin raportul de inspecție fiscala pentru luna decembrie 2008, echipa de control stabilește TVA-ul colectat la suma de 4.346 lei, dar si TVA-ul deductibil ca fiind de 2.171 lei, rămânând un TVA de plata in cuantum de 2.175 lei.

Insa pentru anii 2009-2010 stabilește numai TVA-ul colectat, fără a mai tine seama de cel deductibil, iar pentru anul 2009 TVA-ul colectat fiind stabilit in cuantum de 32.053 lei, iar pentru anul 2010 TVA-ul colectat fiind de 7.510 lei.

Se susține că, pentru anii 2008-2009 totalul este de 39.563 lei, iar raportat la luna decembrie 2008 prin similitudine se poate concluziona ca cel puțin jumătate din suma colectata ca si TVA, este deductibila urmând o suma de plata pentru anii 2009-2010 de cel mult 19.781 lei la care se adaugă suma aferenta anului 2008 de 2175 lei, deci un total de 21.956 lei, aceasta fiind suma maxima la care poate fi obligat C.M.V. .Talos C. ca TVA, si nicidecum 41.738 lei.

In ceea ce privește majorările si penalitățile de întârziere stabilite prin raportul de inspecție fiscala solicitam instanței de recurs sa constate ca fiind abuzive, fiind calculate la suma bruta a TVA, si nu la sumele efective la care ar fi trebuit sa le plătească cabinetul in cazul in care ar fi plătitor de TVA, deci la o suma, acest fapt conducând la o îmbogățire fără justa cauza a statului in detrimentul cabinetului medical veterinar.

Mai mult prin menținerea raportului de inspecție fiscala in totalitatea lui, i se aduc grave prejudicii cabinetul, ajungându-se la o dubla impozitare.

Astfel sumele care sunt stabilite ca si TVA in sarcina C.M.V. Talos C. si anume 41.738 lei au fost cuprinse in declarația 200 cu privire la impozitul pe venituri din activități independente pentru anii 2008-2010, iar pentru aceste sume C.M.V. Talos C. a plătit impozit pe venit in cota de 16%, si CASS in cota de 5.5%. In raportul de inspecție fiscala menținut in întregime de instanța de fond nu se face referire la restituirea acestui impozit, ca urmare a diminuării veniturilor din declarația anuala cu suma stabilita ca fiind TVA.

După cum se poate observa raportul de inspecție fiscala conține multe erori, ceea ce duce la admiterea acțiunii noastre.

În sfârșit, în virtutea tuturor argumentelor invocate, solicită instanței ca prin decizia pe care o va pronunța, să se admită recursul formulat, iar în consecință modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii in contencios administrativ fiscal, formulata de către recurent, cu cheltuieli de judecată, în baza art. 274 C. Pr. Civ.

Recurentul-reclamant C. UL M. V. D. TALOȘ C.

mai depune un nou înscris intitulat recurs, prin reprezentantul său, avocat A. R.

D. .

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, a solicitat -anularea Deciziei 879/_, emisa de D. G. a F. P. M. in soluționarea contestației; -desființarea in parte a raportului de inspecție fiscala nr. 1839/_ in ceea ce privește capitolul III "Taxa pe valoare adăugata";

- anularea DECIZIEI DE IMPUNERE nr. 1839/_, emisă de către organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP M. - Activitatea de inspecție fiscală, (Decizia de impunere 1839/_, respectiv Raportul de inspecție fiscala 1839/_ au fost corectate in temeiul Referatului din_ privind îndreptarea erorii

materiale din decizia si din raportul din_ ), precum si exonerarea de la plata sumelor de: plata in suma de 41.738 lei si accesorii dobânzi la TVA in suma de 14.933 lei, penalități TVA de 6.155 lei, stabilite pentru perioada_ -_ .

A mai solicitat de asemenea ca, in subsidiar, in situația in care acțiunea in contencios administrativ nu va fi admisa, in sensul exonerării recurentului cabinet de la plata sumelor stabilite prin actele atacate, obligarea Direcției S.

V. e si pt SA M., la plata sumelor de 41.738 lei reprezentând TVA si accesorii dobânzi la TVA in suma de 14.933 lei, penalități TVA de 6.155 lei, stabilite pentru perioada_ -_ .

A.Prin Sentința atacata s-a respins acțiunea formulata de către cabinet, dar numele titularului cabinetului este eronat menționat in dispozitivul sentinței, "T. " in loc de "TALOS".

Deasemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare in garanție, motiv ce atrage nelegalitatea sentinței atacate.

Deși în considerentele sentinței instanța a motivat respingerea acestei cereri, în dispozitivul sentinței nu s-a mai pronunțat asupra cererii de chemare in garanție a DSVSA M., ci doar asupra excepțiilor invocate de către chemata in garanție pe care dealtfel le si respinge.

Prin prisma condițiilor prevăzuta de art.261 Cod de P. edura Civila, hotărârea pronunțată trebuie să îndeplinească cerințele acestui articol, iar dispozitivul acesteia trebuie să cuprindă modul de rezolvare a tuturor capetelor de cerere din acțiunea principală și din celelalte cereri incidente în cauză, în categoria cărora intră și cererea de chemare in garanție.

Absența din dispozitiv a soluției cu privire la cererea de chemare in garanție formulată de către reclamantă în cauză, chiar dacă în considerentele sentinței sunt expuse motivele de fapt și drept cu privire la soluția preconizată cu privire la aceasta, atrage nelegalitatea sentinței și echivalează cu nepronunțarea asupra acesteia.

Pe cale de consecința, solicita instanței de control judiciar, admiterea recursului, desființarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței atacate.

B.In condițiile in care solicitarea acesteia de trimitere spre rejudecare mai sus indicata nu va fi primita, invocă faptul ca Sentința a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art.304/2, pct.9, Cod de procedura civila. Acest motiv de nelegalitatea se intalneste in ipoteza in care instanța fondului a nesocotit sau a interpretat eronat o normele de drept aplicabila in cauza.

Prin sentința atacata se interpretează eronat legea si se retine ca. " Prin Legea nr.343/2006 acest articol ( art. 141, alin.l, lit.a, din Legea 571/2003 privind codul fiscal) a fost modificat, astfel ca începând cu anul 2007 operațiunile efectuate de către cabinetele medicale veterinare nu mai sunt considerate operațiuni de interes general scutite de taxa". Deci, in interpretarea data prin sentința atacata nu ar exista nici un dubiu asupra acestui aspect.

Aceasta interpretare este total netemenica in raport cu prevederile legale incidente in cauza si invocate pe larg in acțiunea introductiva de instanța si este contrazisa de celelalte interpretări chiar din conținutul aceleiași sentințe.

Se poate constata, la o simpla lectura a textului de lege indicat ca, reglementarea data prin Legea nr.343/2006, in vigoare in perioada_ -_, fara modificări sau completări, nu distinge expres care dintre categoria de servicii medicale, umane sau veterinare, intră sub incidența scutirii de la plata TVA, menținând pe perioada_ -_ incertitudinea impunerii, adică, un dubiu de interpretare, privitoare la acest aspect fundamental pentru soluționarea cauzei.

Art.141(1) din Legea nr.343 din_ pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M. Of., nr. 662 din_, prevede: Art. 141 "(l)Următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxă: a) spitalizarea, îngrijirile medicale și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală și de diagnostic, baze de tratament și recuperare, stații de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități;c) prestările de îngrijire și supraveghere efectuate de personal medical și paramedical, conform prevederilor legale aplicabile în materie;

Pct.24 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, în vigoare de la_ prevăd:Pct.24 "Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal:a) se aplică pentru operațiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, incluzând livrarea de medicamente, bandaje, proteze și accesorii ale acestora, produse ortopedice și alte bunuri similare către pacienți în perioada tratamentului, precum și furnizarea de hrană și cazare către pacienți în timpul spitalizării și îngrijiri medicale."

Cu toate ca se interpretează prin sentința atacata ca, începând cu 2007 nu ar exista nici un dubiu asupra faptului ca, serviciile medicale veterinare nu mai sunt considerate operațiuni de interes general scutite de taxa, in continuare se da o interpretare exact opusa si anume ca :- "precizările" aduse prin art.24 al HG 44/2004, începând cu anul 2010 "subliniază" modificările aduse Codului Fiscal;

-ca Hotărârea nr. 1620 din_, aplicabila de la_, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "clarifica dubiul creat prin omiterea cabinetelor medicale veterinare din dispozițiile art. 141, alin.l in forma modificata de Legea nr.343/2006."

Deci, interpretarea data actelor normative incidente in cauza este contradictorie, in sensul ca, pe de o parte, prin sentința atacata se retine ca, începând cu anul 2007 serviciile medicale veterinare nu mai sunt considerate, fără nici un dubiu, operațiuni scutite de la plata TVA, iar pe de alta parte ca, începând cu anul 2010 s-a precizat, subliniat, clarificat dubiul de interpretare existent in acest sens.

Ori, prin acțiunea introductiva de instanța, s-a indicat ca numai prin Hotărârea nr.1620 din_, aplicabila de la_, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, s-a clarificat dubiul de interpretare din Codul Fiscal, in sensul ca serviciile medicale veterinare nu sunt scutite de plata TVA.

Astfel, s-au adus modificări pct.24 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal in sensul ca, s-a stabilit expres ca scutirea de la plata TVA nu se aplica serviciilor medicale veterinare, si anume:

Pct. 23. "Punctul 24 se modifică și va avea următorul cuprins: 24(1) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal:a) se aplică pentru operațiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, incluzând livrarea de medicamente, bandaje, proteze și accesorii ale acestora, produse ortopedice și alte bunuri similare către pacienți în perioada tratamentului, precum și furnizarea de hrană și cazare către pacienți în timpul spitalizării și îngrijirii medicale.

Totuși, scutirea nu se aplică meselor pe care spitalul le asigură contra cost vizitatorilor într-o cantină sau în alt mod și nici pentru bunurile vândute la cantina spitalului;c) nu se aplică pentru serviciile medicale veterinare, astfel cum a fost pronunțată hotărârea Curții Europene de Justiție în cazul CEJ C-122/87)."

Este de domeniul evidentei, ca fiind necesar prin Norme metodologice de aplicare a se "explicita" si " sublinia" textul art.141 din Codul Fiscal, s-au creat contribuabilului grave incertitudinii asupra impunerii, incertitudini care au fost menținute începand cu_ si care au fost lămurite doar începând cu_, data aplicării Hotărârii nr. 1620 din_, încălcând-se principiul certitudinii impunerii pe perioada mai sus indicata.

Distincția expresa a categoriei de servicii medicale, umane sau veterinare, care intră sub incidența scutirii de la plata TVA era cu atât mai necesara întrucât, Codul Fiscal în vigoare pană la_, prevedea expres, fara nici un dubiu, scutirea de la plata TVA pentru serviciile medicale veterinare. In condițiile schimbării de paradigmă privitoare la taxarea din punct de vedere al TVA a serviciilor medicale veterinare, necesar era sa se prevadă expres, noua situație de plătitor de TVA pentru aceasta categorie de servicii.

Ori, aceste prevederi au fost adoptate prin doar începând cu_, prin Hotărârea nr. 1620 din_, cu aplicabilitate de la_, doar cu aceasta data făcându-se expres distincție, care sa elimine dubiul de interpretare, privitor la categoria de servicii medicale, umane sau veterinare, care intră sub incidența scutirii de la plata TVA, dubiu de interpretare fiind menținut pe durata de 3 ani.

Solicită ca instanța de control judiciar sa observe ca, atâta vreme cât, prevederea expresa a categoriei de servicii medicale care nu intră sub incidența scutirii de la plata TVA, adică, a serviciilor medicale veterinare, respectiv certitudinea asupra impunerii, a survenit doar începând cu_, prin Hotărârea nr. 1620 din_, numai incepand cu aceasta data si nu retroactiv, prevederea legala isi poate produce efecte fata de contribuabil.

Deci, sentința atacata este netemeinica, deoarece stabilește in sarcina recurentului obligația de plata a TVA anterior datei de_, adică pe perioada in care aceasta obligație nu era prevăzuta expres de lege.

Ori, art.3, lit.c din Codul Fiscal, prevede printre principiile fiscalității principiul certitudinii impunerii, care se realizează .."prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscal" deasemenea, conform prevederilor art.5 din Codul fiscal, "M.

Prevederile art.132, alin.(l), lit. (c) din Directiva 2006/112 CE, în versiunea lingvistică franceză, germană, spaniolă, in condițiile in care toate versiunile lingvistice sunt autentice, disting similar Hotărârii CJUE 122/87 " persoanele", în calitate de beneficiari ai serviciilor medicale, excluzând astfel expres serviciile medicale veterinare din domeniul de aplicare al scutirii de la plata TVA.(Art 132, alin.(l), pct.(c) în versiunea lingvistică franceză are următorul conținut:" Les prestations de soins ă la personne effectuees dans le cadre de l"exercice des professions medicales et paramedicales telles qu"elles sont definies par l"Etat membre concerne.")

Pe cel de consecința, transpunerea Directivei 2006/112 CE a avut loc astfel astfel:modificarea Codului Fiscal cu aplicabilitate din_ fara a distinge categorie de servicii medicale, umane sau veterinare, care sunt scutite de la plata TVA și modificarea Normelor metodologice, cu aplicabilitate din_, modificări survenite Ia o distanță de trei ani una de alta, numai de la aceasta data prevăzându-se expres ca, serviciile medicale veterinare nu sunt scutite de Ia plata TVA. Este evidenta lipsa caracterului concomitent sau măcar imediat ulterior al modificării Normelor metodologice de aplicare, raportat la dubiul de interpretare cuprins în Codului Fiscal, pe toata perioada_ -_, ceea ce a atras, o lipsa de conformitate a reglementării naționale cu cea europeana.

Interpretarea data prin sentința atacata este de asemenea total netemeinica chiar si in temeiul principiului interpretării armonioase a dreptului comunitar, ceea ar însemna ca se impune ca dreptul național să fie interpretat în lumina directivelor, atâta vreme cat, s-ar concluziona ca Directiva ar urma sa isi producă efecte asupra persoanelor private.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa a stabilit ca " Este totuși necesar să se precizeze că obligația statelor membre care rezultă dintr-o directivă, de a atinge rezultatul prevăzut de aceasta, precum și îndatorirea statelor menționate, în temeiul art. 5 din Tratat, de a lua toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea acestei obligații, se impun tuturor autorităților statelor membre, inclusiv autorităților jurisdicționale, în cadrul competențelor acestora. Rezultă de aici că, prin aplicarea dreptului național, și în special a dispozițiilor unei legi naționale special adoptate în vederea aplicării Directivei 76/207, instanța națională este obligată să interpreteze dreptul său național în lumina textului și a finalității directivei, în vederea obținerii rezultatului prevăzut la articolul 189 al treilea paragraf" Cauza 14/83 Von Colson și Kaman c.Land Nordhrein - Westfalen, paragraful 26.

Cu toate acestea, Curtea în jurisprudența sa, dupa ce a reiterat obligația

interpretării armonioase a decis că "Totuși, obligația instanței naționale de a se raporta la conținutul directivei atunci când interpretează reglementările relevante din propria legislație națională trece dincolo de limită în cazul în care o astfel de interpretare duce la impunerea în sarcina unei persoane private a unei obligații prevăzute de către o directivă care nu a fost transpusă și în special când aceasta are un efect determinant sau agravant, în baza directivei și în absența unei legi adoptate pentru implementarea ei, asupra răspunderii în Dreptul Penal a persoanelor care încalcă prevederile acelei directive, (a se vedea hotărârea dată în cazul Kolpinghuis Nijmegen, citată mai sus, paragrafele 13 si 14) " Cauza 168/95, Pretura circondariale di Vicenza - Italia c.L. o Arcaro, paragraful 42.

In aceeași cauza s-a reținut și că prevederile directivei nu pot fi invocate împotriva persoanelor particulare, ci doar în favoarea acestora și împotriva statului. Mai mult, s-a reținut că "Este adevărat ca art. 10 al Tratatului prevede că Instanțele naționale trebuie, pe cât posibil, să interpreteze legislația națională în lumina prevederilor dreptului comunitar. Totuși această prevedere nu trebuie să genereze situații în care persoanele particulare să fie supuse unei obligații

prevăzute de o directivă, dar care nu a fost transpuse în dreptul național, și, cu atât mai mult nu se va putea angaja răspunderea penală unei persoane particulare care a nesocotit prevederile unei astfel de directive, în condițiile în care aceasta nu a fost transpusă corect în dreptul intern."

Pe cale de consecința, nu se pot crea, prin aplicarea prevederilor Directivei 2006/112 CE obligații în sarcina persoanelor private, în speță a susnumitului recurent, pentru perioada_ -_, deoarece s-ar cauza astfel prejudicii economice, generate de menținerea in legislația naționala a unor grave incertitudinii asupra impunerii.

Recurentul mai arată că, în finele motivării din sentința atacata, se revine cu o interpretare cu totul contrara interpretării date prin aceeași sentința la punctele mai sus indicate si anume ca, intrucat dispozițiile art. 141, alin.l din Codul Fiscal modificat prin Legea nr.343/2006 " nu fac trimitere explicita la scutirea serviciilor medicale veterinare, reclamantul este obligat sa platească TVA si accesoriile aferente. "Interpretând in acest fel legea prin sentința atacata, in sensul ca nu se prevede explicit ca serviciile medicale veterinare sunt scutite de la plata TVA, concluzia ar fi trebuit sa fie contrar celei din sentința atacata, respectandu-se principiul "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. ».

In concluzie, pe baza interpretării legii si a raționamentului logico-juridic netemenic si nelegal mai sus indicat a fost respinsa acțiunea susnumitului cabinet.

Se mai susține că, sentința atacata este nelegala si pentru faptul ca nu da eficienta probatoriului administrat, atât probei cu înscrisuri si in special a expertizei judiciare in specialitatea fiscalitate efectuate in cauza, nefăcând referire la nici un mijloc de proba dintre cele administrate in motivarea sentinței. Expertiza a fost încuviințată de către instanța cu anumite obiective, la care s-a răspuns de către 2 experți, ori prin sentința atacata, nici nu se primește, dar nici nu se înlătura nici una dintre opiniile experților, ci acestea sunt absolut ignorate. Se susține aceasta cu atat mai mult, cu cat, prin expertiza se concluzionează motivat asupra unor aspecte fundamentele pentru soluționarea cauzei si anume: - că prin reglementarea statutului serviciilor medicale veterinare s-a contravenit principiului certitudinii fiscalității si pe cale de consecința, serviciile medicale veterinare prestate de către reclamant se încadrează in categoria operațiunilor care au beneficiat de scutite de la plata TVA, pe perioada_ -_ ; - că pe toata perioada supusa controlului, reclamantul si-a îndeplinit obligația de declarare anuala, către parata, a veniturilor obținute, parata neîndeplinindu-si obligațiile corelative de a determinarea corecta a situației fiscale a reclamantului, respectiv de a se autosesiza de o eventuala depășire a plafonului de scutire si de a dispune înregistrarea din oficiu ca plătitor de TVA a reclamantului, daca aprecia ca reclamantul are acest regim fiscal, - ca o consecința a neîndeplinirii acestei obligații legale mai sus indicate de către parata, in anii 2007-2009, reclamantului i s-au calculat prin actele atacate majorări si penalități de întârziere de către parata. - că este nelegala modalitatea de determinare, prin actele atacate, a TVA-ului si anume, prin diminuarea cu 19%, respectiv 24% a valorii fiecărei facturi emisa de către reclamant, încălcând punctul 23 (2) din Normele metodologice de aplicare a art. 140 si prevederile alin.

(1) art. 152, din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si hotărârile de guvern, ce cuprind tarife cu mențiunea "exclusiv TVA." -in răspunsul la Obiectivul 6 arata ca procedeul sutei mărite, utilizat de către organul de control, prin diminuarea cu 19%, respectiv 24% din valoarea fiecărei facturi emise de către reclamant,pentru determinarea TVA-ului, nu este corect, deoarece in prevederile punctului 23 (2) din Normele metodologice de aplicare a art. 140 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal se precizează in mod explicit ca acest procedeu se aplica numai atunci când prețul de vânzare include si taxa. Ori, la Obiectivele anterioare ale raportului s-a evidențiat ca reclamantul nu a colectat taxa si nu a fost declarat din oficiu ca plătitor de TVA pe perioada_ -_ .

Mai mult, atâta vreme cat, la stabilirea cifrei de afaceri a recurentului pe anii_ parata a calculat facturile emise de către reclamant la valoarea neta, adică fara TVA, nu poate schimba regulile in cadrul aceluiași control si sa treacă la efectuarea calculelor pentru determinarea sumelor asa -zis datorate reprezentând TVA, luând in considerare ca, facturile ar avea valoarea bruta, adică conținând TVA si sa procedeze la scăderea cu 19% respectiv 24% a TVA -ul din aceasta valoare.

Solicită ca instanța de recurs sa observe ca, serviciile prestate de către reclamant către beneficiara serviciilor sanitar - veterinare -DS V. si pt SA M., s-au derulat, începând cu anul 2007, in baza tarifelor stabilite prin hotărâre de guvern, tarife care cuprind mențiunea "exclusiv TVA."

Pe cale de consecința, diminuarea prin actele atacate, cu 19%, respectiv 24% a valorii fiecărei facturi emisa de către reclamant, încalcă prevederile Hotarilor de guvern care stabileau tarifele pentru acțiunile sanitar-veterinare realizate in cadrul programelor naționale de supraveghere, profilaxie si combatere

a bolilor la animale care sunt transmisibile la om, precum si alte activități care concura la supravegherea sanitar - veterinara a teritoriului, desfășurate de către subscrisul cabinet si anume: Hotărâre de Guvern nr. 515 din_ Hotărârea de Guvern nr. 331 din_ ;Hotărâre de Guvern nr. 1492 din_ ; Hotărâre de Guvern nr. 114 din_ .

Privitor la cererea de chemare in garanție formulata, in primul rând instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia, astfel cum am indicat la pct.A., iar pe fond, in esența s-a arătat ca, fundamentul cererii de chemare in garanție il constituie obligația de despăgubire, ce decurge din eventuala obligație de plata a TVA, stabilita retroactiv de către organul fiscal in sarcina reclamantului- prestator, in condițiile in care, reclamantul-prestator nu a încasat TVA -ul de la beneficiar.

Atât cererea principala, cat si cea de chemare in garanție vizează una si aceeași obligație fiscala de plata a TVA, chemata in garanție fiind si beneficiara serviciilor, calitate in care a achitat către reclamantul - prestator tariful rezultat din prestarea serviciilor si pe cale de consecința solicitam sa fie obligat sa achite si TVA -ul aferent către reclamantul-prestator, in măsura in care, se va stabili ca acesta din urma il datorează.

In consecința, TVA-ul aferent serviciilor prestate de către reclamant ar urma sa fie incasat e către chemata in garanție, de la bugetul statului, si apoi plătit reclamantului, iar reclamantul sa il vireze la bugetul de stat.

In Raportul de expertiza fiscala efectuat in cauza, se arata ca, in cazul in care s-ar admite ca in perioada_ -_ serviciile medicale veterinare sunt operațiuni taxabile in ceea ce privește TVA, DS -V. si Pentru S.

A. M. este beneficiarul serviciilor furnizate de recurent si este este obligata la plata TVA, in același fel si in aceeași măsura ca persoana care este obligata prin lege la plata TVA datorata pentru prestări de servicii, respectiv recurentul, in măsura in care, persoana obligata, conform prevederilor art. 150, alin 1, lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, nu poate plați TVA aflându-se in situația de a nu-1 fi colectat, respectiv încasat.

Având in vedere ca taxa nu a fost colectata, respectiv încasata de către recurent, chemata in garanție DS V. si pt SA M. este ținuta răspunzător individual si solidar pentru plata taxei, in situația in care persoana obligata la plata taxei este prestatorul, iar factura nu menționează taxa sau o menționează eronat, răspundere ce rezulta din prevederile art. 1512, alin. 1, lit.c din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.

Ori în sentința atacata, cererea de chemare in garanție a fost respinsa pe considerentul ca, deoarece, DGFP a calculat suma cu titlu de TVA prin extragerea sumei înscrisa in factura a TVA datorat, aceasta ( TVA-ul )a fost încasat odată cu plata către DSVSA a facturilor respective.

Se mai arată că, prin motivarea data se încalcă principiile fiscalității enunțate mai sus, deoarece, conform raportului de expertiza, astfel cum am indicat la pct. 4 s-a stabilit ca este nelegala modalitatea de determinare, a TVA- ului prin diminuarea cu 19%, respectiv 24% a valorii fiecărei facturi emisa de către recurent, încălcând punctul 23 (2) din Normele metodologice de aplicare a art. 140 si prevederile alin. (1) art.152, din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.

In concluzie, atat din perspectiva insuficientei motivării, cat si din perspectiva lipsei de analiza a probatoriului administrat, apreciem ca, nu a avut loc o judecata efectiva a fondului cauzei si solicitam trimiterea cauzei spre rejudecare.

Din perspectivele mai sus indicate, procedura desfășurata în fata primei instanțe nu corespunde exigentelor art.6 din CEDO si nici jurisprudentei Curții Europene care a reținut constant ca " sarcina judecătorului este de a veghea ca

toate elementele susceptibile sa influențeze soluționarea pe fond a litigiului, sa faca obiectul unei dezbateri în contradictoriu între parti (cauza Ruiz - Mateos contra Spaniei, hotărârea din 23 iunie 1993, seria A, nr. 262.)";

Recurentul a solicitat sesizarea Curții Europene de Justiție, in temeiul prevederilor art. 267, par.l- 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, publicat în versiune consolidata, publicat în JOUE C 83 din _

, numit în continuare TFUE, pentru a se pronunța cu titlu preliminar.

Având in vedere ca, soluționarea prezentului litigiu este pendinte pe rolul Curții de Apel C., soluția acesteia nefiind supusa vreunei cai de atac in dreptul intern, o decizie a Curții Europene de Justiție asupra problemei fundamentale in soluționarea cauzei este necesara pentru ca instanța naționala sa poată decide asupra fondului cauzei.

Conținutul întrebărilor pe care se solicită a le adresa cu titlu preliminar este următorul:

1." Este in acord cu prevederile dreptului european, respectiv cu Directiva 2006/211 a CEE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugata practica autorităților fiscale romane, de a stabili retroactiv obligația contribuabilului - cabinet medical veterinar- de plata a TVA si a accesoriilor aferente, pe perioada_ -_, perioada de referința, pe considerentul ca serviciile medicale veterinare nu sunt scutite de la plata TVA, daca se depășește plafonul limita pentru plata TVA, având in vedere ca, in aceasta perioada, reglementările in vigoare din România - art. 141(1) din Legea nr. 343 din_ pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M. Of., nr. 662 din_ si pct.24 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal- nu disting expres categoria de servicii medicale, umane sau veterinare, scutite de la plata TVA si in condițiile in care, numai incepand cu_ reglementările in vigoare in România- pct 23 din Hotărârea nr. 1620 din_ pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal- prevăd expres ca serviciile medicale veterinare nu sunt scutite de la plata TVA?"

2" In condițiile in care răspunsul la prima întrebare este in sensul ca, practica autorităților fiscale romane, este in acord cu prevederile dreptului european, chiar ținând seama de particularitățile reglementarii existente la nivel național in perioada de referința, le revenea autorităților fiscale romane, in acord cu prevederile dreptului european, respectiv cu Directiva 2006/211 a CEE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugata, obligația de a determina corect situația fiscala a contribuabilului- cabinet medical veterinar - si deci, de a se autosesiza in cazul depășirii plafonului limita pentru plata TVA rezultat din prestarea serviciilor medicale veterinare si de a proceda la înregistrarea din oficiu a contribuabilului, in evidentele proprii, de la data la care acesta si-a declarat venitul obținut din prestarea de servicii medicale veterinare?"

In consecința, solicita sesizarea Curții Europene de Justiție pentru a da răspuns la întrebările preliminare si pana la soluționarea acesteia a suspenda judecarea prezentei cauze, in temeiul art.244, alin.l din Codul de P. edura Civila. Privitor la soluționarea recursului, solicită instanței de recurs, in principal,

sa trimită cauza spre rejudecare pe considerentele din conținutul memoriului de recurs.

In subsidiar, in ipoteza in care solicitarea de trimitere spre rejudecare nu va fi primita, solicita sa se sesizeze Curtea Europeana de Justiție.

Solicită să se admită recursul formulat si rejudecând cauza, sa admită acțiunea asa cum a fost formulata, sa modifice sentința atacat si sa dispună:- anularea Deciziei 879/_, emisa de D. G. a F. P. M. in soluționarea contestației; - desființarea in parte a raportului de inspecție fiscala

nr. 1839/_ in ceea ce privește capitolul III "Taxa pe valoare adăugata";-ca o consecința, anularea DECIZIEI DE IMPUNERE nr. 1839/_, emisă de către organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP M. - Activitatea de inspecție fiscală, (Decizia de impunere 1839/_, respectiv Raportul de inspecție fiscala 1839/_ au fost corectate in temeiul Referatului din_ privind indreptarea erorii materiale din decizia si din raportul din_ ), precum si exonerarea de la plata sumelor de: plata in suma de 41.738 lei si accesorii dobânzi la TVA in suma de 14.933 lei, penalități TVA de 6.155 lei, stabilite pentru perioada_ -_ .

In situația in care acțiunea in contencios administrativ nu va fi admisa, in sensul exonerării recurentului cabinet de la plata sumelor stabilite prin actele atacate, solicitam obligarea Direcției S. V. e si pt SA M., Ia plata sumelor de 41.738 lei reprezentând TVA si accesorii dobânzi la TVA in suma de 14.933 lei, penalități TVA de 6.155 lei, stabilite pentru perioada_ -_ .

Intimatul pârât D. G. A F. P. A JUDEȚULUI M.

a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care solicită respingerea recursului formulat în cauză, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arat că prin hotărârea civila pronunțata de Tribunalul Maramureș s-au respins excepțiile invocate de chemata in garanție DS V. si pentru SA M. .

De asemenea, s-a respins acțiunea precizată formulata de către reclamanta

C. M. V. D. Talos C. .

Considera sentința atacata temeinica si legala, criticile formulate de recurenta sunt nefondate, mai mult acestea scot la suprafața gravele lacune in materie fiscala, civila.

Se arată că, la o simpla analiza a susținerilor din recurs, se observă ca, recurenta-reclamanta tratează o maniera personală de interpretare a normelor legale in dezacord cu dispozițiile art.57 din Constituția României si dispozițiile art. 723 Cod P. edura Civila, dupa cum se vor arăta în continuare:

Dupa cum s-a mai arătat in întâmpinare, prin acțiunea formulata reclamanta încearcă sa inducă ipoteza conform căreia o hotărâre de guvern este in măsura sa modifice un act normativ cu o putere superioara facem trimitere la legi, ordonanțe, etc, ipoteza contrara principiului ierarhiei actelor normative.

Principala problema care se ridica in aceasta cauza este aceea de a stabili care este data de la care serviciile medicale veterinare sunt operațiuni taxabile, in ceea ce privește TVA.

Prin Legea nr. 571/2003, in forma sa inițiala s-a prevăzut explicit in art.

141 alin. 1 lit. a scutire de la plata TVA pentru serviciile medicale veterinare efectuate in unități autorizate: "Următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată: a)spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare, precum spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală și de diagnostic, baze de tratament și recuperare, stații de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități, cantinele organizate pe lângă aceste unități, serviciile funerare prestate de unitățile sanitare;-.

Într-adevăr, după cum susține si reclamantul, prin Legea nr. 343/2006 au fost schimbate in esența dispozițiile art. 141 din Codul Fiscal, in sensul (uitat intenționat de reclamant) ca, nu mai sunt exceptate serviciile medicale veterinarei

in noua forma a Codului Fiscal se vorbește explicit doar de scutirea de taxa a serviciilor medicale umane.

Aceasta concluzie rezulta din comparația simpla a textului art. 141 alin.1 lit. a din Codul Fiscal in forma inițiala si ulterior modificării survenite prin Legea nr. 343/2006.

Astfel, noua forma a art. 141 alin.1 lit. a devenit următoarea: "Următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxă: a) spitalizarea, îngrijirile medicale și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală și de diagnostic, baze de tratament și recuperare, stații de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități;-.

Având in vedere noua forma a Codului Fiscal, care nu mai face nici o trimitere explicita la scutirea serviciilor medicale veterinare, reclamantul este obligat sa plătească TVA si toate accesoriile pentru neplata acestui impozit. In realitate, legiuitorul nu a mai dorit sa excepteze serviciile medicale veterinare de ia data TVA.

Intimatul chemat în garanție DS A V. SI PENTRU S.

A. M.

a depus întâmpinare la dosarul cauzei la fila 33 prin care solicită respingerea recursului declarat în cauză, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că instanța de fond in mod temeinic si legal a respins acțiunea promovata de către reclamantul C. M.

V. D. Talos C. ,deoarece in conformitate cu dispozițiile art. 127 alin.(4) Cod Fiscal ) - "Instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate in calitate de autorități publice, chiar daca pentru desfășurarea acestor activități se percep cotizații, onorarii, redevente, taxe sau alte plați, cu excepția acelor activități care ar produce distorsiuni concurențiale daca instituțiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum si a celor prevăzute la alin. (5) si (6), "

Astfel se apreciază ca DS a V. si pentru SA este beneficiarul serviciilor prestate de către C. M. V. D. Talos C. insa medicii veterinari concesionari au obligația si răspunderea personala in vederea întocmirii evidentelor contabile adică a emite facturile pentru serviciile prestate si tot lor le revine si sarcina de-a se fi înregistrat ca plătitor de TVA conform art.

153 Cod fiscal, înregistrarea persoanelor impozabile in scopuri de TVA sau conform art.153A1 Cod fiscal, prin care sarcina de a-si deduce taxa pe valoarea adăugata TVA din facturile emise le revine tot medicilor veterinari si nu Direcției

S. e V. e si pentru SA M. ,care nu avea obligația de-a cunoaște daca medicul veterinar concesionar este sau nu plătitor de TVA.

In condițiile in care persoanele care nu au solicitat înregistrarea in scopuri de TVA ca urmare a depășirii plafonului de scutire in conformitate cu prevederile pct.62 alin.(2) lit.a) din H.G.nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal "62. ...(2) ..., în cazul în care persoana impozabilă a atins sau a depășit plafonul de scutire și nu a solicitat înregistrarea conform art. 153 din Codul fiscal, în termenul prevăzut de lege, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează:a) în cazul în care nerespectarea prevederilor legale este Identificată de organele fiscale competente înainte de înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, acestea vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi datorat-o dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi

fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea și data identificării nerespectării prevederilor legale. Totodată organele de control vor înregistra din oficiu aceste persoane în scopuri de taxă conform art. 153 alin. (7) din Codul fiscal".

Mai mult se precizează ca prestarea serviciilor medical veterinare se realizează de către C. M. V. "D. Talos C. " in cadrul programelor naționale de supraveghere, profilaxie, si combatere a bolilor la animale care sunt transmisibile la om, precum alte activități care concura la supravegherea sanitar veterinara a teritoriului, programe care au fost aprobate prin hotărâri de guvern, in baza contractului de concesiune încheiat cu subscrisa si prelungite prin acte adiționale. Se mai menționează ca anual, prin hotărâre de guvern s-a reglementat domeniul acțiunilor sanitar veterinare cuprinse in programele naționale, precum si tarifele maximale exclusiv taxa pe valoare adăugata.

Pentru aceste servicii C. ele M. e V. e întocmesc deconturi justificative cuprinzând situația animalelor efectiv identificate, crotaliate si înregistrate, situații care se depun lunar la sediul DSVSA M., emițând totodată facturi fiscale in conformitate cu tarifele stabilite prin contractul de

prestări servicii si prin Hotărârile de Guvern privind aprobarea acțiunilor sanitar- veterinare cuprinse in Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire si control liber al bolilor, precum si a acțiunilor de identificare a animalelor si a tarifelor aferente acestora.

P. edura privind decontarea acțiunilor sanitar-veterinare cuprinse in Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire si control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor si protecția mediului, prevede expres la art.1 la " Responsabilitățile medicului veterinar de liberă practică împuternicit" pct. 1.9. "întocmește factura fiscală aferentă acțiunilor sanitar-veterinare prevăzute în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului și o depune la registratura direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în vederea înregistrării, în termen de 15 zile de la avizarea decontului lunar de către Serviciul Sănătate Animală din cadrul Direcției

S. e V. e și pentru SA Județene, respectiv a municipiului București."

Așadar, in condițiile in care DSVSA M. nu colectează TVA, fiind instituție finanțata la nivel național de la bugetul de stat pentru acțiunile sanitar veterinare, care conform contractului de concesionare încheiat cu CMV" D. Talos

C. ", sunt executate de aceștia in calitate de specialiști conform Programului Strategic National, DSVSA M. are obligația de-a asigura fondurile necesare in vederea decontării facturilor emise de către CMVD. Talos C. in conformitate cu legislația in vigoare.

Referitor la sumele datorate de reclamant, ce reprezintă taxa pe valoarea adaugata-TVA in suma de 41.738 lei,si accesorii dobânzi la TVA in suma de 14.933 lei si penalități TVA de 6.155 lei, stabilite in baza raportului de inspecție fiscala, apreciem ca aceste datorii cad in sarcina reclamantului si nu a Direcției

S. e V. e si pentru SA M., întrucât facturile au fost puse in plata așa cum au fost ele emise de către reclamant,iar din acest aspect guvernând axioma juridical " un lucru neconsemnat printr-un act este ca si inexistent "DS a V. si pentru SA M. nu avea obligația de a colecta si vira taxa pe valoarea adăugata la bugetul de stat in numele si pentru C.M.V D. Talos C. mai mult ca acesta nu era înregistrat ca persoana impozabila in scopuri de TVA.

Astfel având in vedere prevederile art.150 alin.1 din Legea nr.571/2003 in baza căruia reclamantul C.M.V D. Talos C. datorează TVA, iar faptul ca acesta nu s-a înregistrat ca persoana impozabila in scopuri de TVA si nu a emis facturile cu TVA in conformitate cu legislația in vigoare, insa respectandu-se principiul "Nemo auditur propriam turpitudinem allegans"reclamantul nu isi poate invoca propria culpa in vederea susținerii intereselor sale.

Având in vedere argumentele de fapt si de drept invocate prin prezenta întâmpinare, se solicită respingerea recursului formulat de recurenta, împotriva sentinței civile nr. 1974 pronunțata in ședința publica din_ de Tribunalul Maramureș in Dosarul nr._ cu menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinica si legala.

Recurentul și DSVSA au depus concluzii scrise în care și-au exprimat sintetic pozițiile procesuale în prezenta cauză.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum și cererea recurentului de sesizare a Curții Europene de Justiție, Curtea de Apel ajunge la următoarele constatări:

Referitor la cererea recurentului de sesizare a Curții Europene de Justiție, in temeiul prevederilor art. 267, par.l- 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de apel reține că reclamantul recurent a pus două întrebări, respectiv,

2" In condițiile in care răspunsul la prima întrebare este in sensul ca, practica autorităților fiscale romane, este in acord cu prevederile dreptului european, chiar ținând seama de particularitățile reglementarii existente la nivel național in perioada de referința, le revenea autorităților fiscale romane, in acord cu prevederile dreptului european, respectiv cu Directiva 2006/211 a CEE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugata, obligația de a determina corect situația fiscala a contribuabilului - cabinet medical veterinar - si deci, de a se autosesiza in cazul depășirii plafonului limita pentru plata TVA rezultat din prestarea serviciilor medicale veterinare si de a proceda la înregistrarea din oficiu a contribuabilului, in evidentele proprii, de la data la care acesta si-a declarat venitul obținut din prestarea de servicii medicale veterinare?"

Analizând această cerere, Curtea constată că, deși art.267 T.F.U.E prevede că, în cazul în care o chestiune privind interpretarea tratatului, validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii Europene, se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale, ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță judecătorească este obligată să sesizeze Curtea

de Justiție, jurisprudența comunitară a stabilit că această obligație de trimitere nu este necondiționată.

În acest sens, Curtea reține că, în cauza 283/81 CILFIT S.R.L. și Lanificio di Gavardo SpA contra M. ui Sănătății, CEJ a stabilit că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul ridică o problemă privind interpretarea dreptului comunitar pentru ca instanța națională să fie obligată să sesizeze Curtea de Justiție, aceasta bucurându-se de puterea de a aprecia dacă o hotărâre a Curții asupra unui aspect de drept al Uniunii Europene este necesară pentru a îi permite pronunțarea unei hotărâri.

În aceste condiții, Curtea de apel C. apreciază că, instanța națională nu sunt obligate să trimită o întrebare privind interpretarea dreptului Uniunii Europene ridicată în fața lor în cazul în care, indiferent care ar fi răspunsul la această întrebare, acesta nu ar avea nici o influență asupra soluționării litigiului.

De asemenea Curtea mai reține că și în cauza 244/80 Pasquale Foglia c. Mariella Novello( nr.2), CEJ a stabilit că, fiind sesizată cu fondul litigiului și având obligația să își asume responsabilitatea deciziei care urmează să fie pronunțată, instanța națională are competența să aprecieze, în vederea pronunțării hotărârii sale, raportat la faptele cauzei, necesitatea de a obține răspunsul la o întrebare preliminară.

În aceste condiții, instanța națională, făcând uz de această competență de apreciere nu face altceva decât să îndeplinească în colaborare cu instanța europeană, o funcție care le este atribuită în comun, pentru a se asigura respectarea legislației în aplicarea și interpretarea Tratatului, astfel problemele pe care le poate ridica instanța națională și raporturile dintre aceasta și Curte, intră exclusiv sub incidența regulilor de drept comunitar.

În practică s-a mai statuat că CEJ nu are misiunea de formula opinii consultative asupra unor întrebări generale sau ipotetice, ci de contribui la administrarea justiției în statele membre.

În acest sens se poate reține, cauza C-18/93, Corsica Ferries, în care CEJ a reiterat ideea că nu are competența de a se pronunța cu privire la chestiuni care nu au legătură cu faptele sau obiectul acțiunii principale, iar în cauza C-428/93, Monin Automobiles, a hotărât că nu are competența de a răspunde unor întrebări care nu implicau interpretarea dreptului comunitar necesar pentru pronunțarea hotărârii de către instanța națională.

În plus, în jurisprudența CJUE s-a statuat ca principiu că, o sesizare a CJUE nu este necesară în cazul în care se poate face aplicarea teoriei actului clar sau a actului clarificat.

În acest context în Nota de informare cu privire la trimiterile preliminare de către instanțele naționale, la art.22, CEJ a stabilit că actul de trimitere trebuie să explice motivele care au determinat jurisdicția națională să formuleze întrebările, precum și legătura dintre aceste dispoziții și legislația națională.

Curtea de apel reține că în conformitate cu prevederile art.267 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene ca instanța de contencios comunitar asigură aplicarea uniformă a dreptului comunitar în toate statele membre prin interpretarea uniformă a tratatelor constitutive și verificarea validității actelor comunitare.

În exercitarea acestor atribuții CEJ, urmărește cunoașterea sensului exact al unor dispoziții neclare - contencios de interpretare și privește atât conținutul Tratatelor constitutive, cât și dreptul derivat, inclusiv cel al relațiilor exterioare, în timp ce aprecierea validității urmărește să verifice conformitatea unui act cu dreptul comunitar - contencios de legalitate, neputând privi decât dreptul comunitar derivat, regulamente, directive etc.

În concluzie se reține că, atunci când CEJ soluționează o acțiune preliminară, ea se pronunță în sensul interpretării sau aprecierii validității dreptului comunitar, iar nu a legilor sau reglementărilor naționale.

În aceste condiții, instanțele naționale nu pot să ceară Curții Europene de Justiție să interpreteze dreptul comunitar prin declararea unei prevederi din legislația națională ca fiind compatibilă sau incompatibilă cu dreptul comunitar, întrucât misiunea Curții este de a interpreta dreptul comunitar, iar nu aplicarea acestuia în dreptul național (a se vedea cauzele conexate C/48 si 49/1993, Brasserie du Pecheur).

Nu se poate omite de asemenea că, obiectul acestui control pe calea acțiunii preliminare nu îl poate constitui interpretarea normelor naționale prin prisma Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, aceasta intrând în atribuțiile judecătorului național - Hotărârea CJCE din_, C 55/94, Reinhard Gebhard.

Față de aceste aspecte, Curtea de apel reține că prin modul de formulare a cererii de sesizare, intimatul recurent, tinde în realitate să obțină o decizie de

îndrumare în soluționarea în concret a cauzei de către instanța naționala, din partea Curții de Ju stiție a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, întrucât excede competenței sale, după cum excede și aprecierea cu privire la practica administrativă a organului fiscal în raport de prevederile Tratatului astfel cum dorește reclamantul.

Analizând din această perspectivă cererea formulată de reclamant, Curtea reține că aceasta nu este o veritabilă cerere de sesizare a CJUE, recurentul urmărind soluționarea pe fond a cauzei ( însăși dezlegarea fondului cauzei), astfel că se poate susține cu temei că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Curtea mai constată că prin modalitatea cum aceste două întrebări au fost formulate, recurentul nu precizează în mod concret care sunt eventualele încălcări din partea autorităților fiscale romane, ale normelor europene, respectiv ale Directivei 2006/211 a CEE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, cererea trebuia sa fie suficient de completă și să conțină toate informațiile pertinente pentru a permite Curții, precum și subiectelor îndreptățite să formuleze observații să își facă o idee clară cu privire la cadrul de fapt și de drept al acțiunii principale.

În acest cadru si în limitele litigiului dedus judecății Curtea apreciază ca nu este necesara sesizarea CJUE, motiv pentru care va respinge cererea formulată de recurent.

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Recurentul a criticat sentința de fond sub aspectele pe larg prezentate mai sus, ce vizează atât aspecte privind înserarea greșită a numelui cabinetului, omisiunea instanței de fond a se pronunța asupra cererii de chemare în garanție, aplicarea și greșita interpretare a dispozițiilor legale și a probelor, a nesocotirii și aplicării dreptului comunitar și a jurisprudenței CJUE, instanța de fond nedând eficiență probatoriului administrat, nefiind amintite în sentință probele care au fost reținute de instanță și cele respinse mai ales cele legat de concluziile experților.

Recurentul susține că în mod greșit a fost impozitat anterior date de _

, organul de control financiar neoperând deducerile și corecțiile impuse de împrejurarea că reclamantul a efectuat la rândul său cheltuieli care erau purtătoare de TVA plătit, sume ce trebuiau deduse.

Curtea consideră că aspectul legat de greșita scriere a numelui cabinetului veterinar nu are nicio relevanță juridică de esență care să conducă la modificarea

pe calea recursului a sentinței recurate, existând alte instituții de drept care să soluționeze un asemenea aspect.

Cu privire la susținerea recurentului legat de împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție, Curtea analizând sentința recurată, constată că instanța de fond a analizat cererea de chemare în garanție, motivând temeiul de drept și de fapt care a condus la soluția respingerii cererii de chemare în garanție.

Referitor la probatoriul administrat și interpretarea acestuia de către instanța de fond, Curtea reține că în considerentele sentinței se face referire la întregul probatoriu administrat, inclusiv la expertiza fiscală la unele din aspectele corect reținute în acea expertiză și care au fost acceptate și de instanța de fond.

Se mai constată că instanța de fond și-a argumentat soluția de respingere a acțiunii reclamantului având în vedere succesiunea în timp a legislației în materia TVA în sistemul medical, analizând atent și legislația și practica europeană în materie.

Curtea mai reține că, aspectele pe fond arătate în recurs de către reclamant privesc aplicarea prevederilor legale arătând că Legea nr.343/2006 nu a distins expres care din categorie de servicii medicale umane sau veterinare intră sub incidența scutirii de la plata TVA.

Serviciile medicale veterinare au fost scutite de taxa pe valoarea adăugată anterior datei de_, iar începând cu data de_ a intrat în vigoare Legea 343/2006.

Astfel, prevederile noii legi nr. 343/2006, au modificat și completat Legea 571/2003 privind Codul fiscal, în sensul că pentru a fi scutite de taxa pe valoarea adăugată trebuie ca operațiunile să se încadreze în prevederile art.141 Cod fiscal.

De asemenea, normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal incidente în cauză de la data de_ prevăd la pct.24 modalitatea în care se aplică scutirea prevăzută la art.141 alin.1 lit.a C.fiscal.

Chiar dacă modificările aduse pct.24 din Normele metodologice prin HG 1620 din 2009 aplicabilă de la_ prevăd la lit.c că scutirea nu se aplică pentru serviciile medicale veterinare așa cum a fost pronunțată hotărârea Curții Europene de Justiție în cazul C 122/87, organul fiscal nu a aplicat retroactiv această normă ci, observând care operațiuni sunt scutite în mod expres de la plata taxei pe valoarea adăugată, a constatat că doar anumite servicii între care nu figurează și serviciile medicale veterinare sunt scutite de la plata TVA.

Pentru aceste considerente, Curtea consideră că existența unei norme de excludere expresă prin HG 1620/2009 nu semnifică că doar de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, serviciile medicale sanitar veterinare sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, atât timp aceste operațiuni nu erau menționate ca fiind scutite de prevederile Codului fiscal și Normele metodologice de la data respectivă, ori textul legal se referea la serviciile medicale prestate către pacienți în sensul de persoane fizice și care nu fac obiectul serviciilor medicale veterinare, aspect corect reținut și argumentat de instanța de fond în sentința recurată.

Astfel, Curtea consideră că nu există un dubiu de interpretare a normei legale și că hotărârea C 122/87 la care s-a făcut referire a Curții de Justiție a Uniunii Europene a interpretat directiva 2006/112 a CEE în sensul arătat de organul fiscal.

În aceste condiții, Curtea apreciază că, C. ul medical veterinar avea obligația să emită facturi pentru serviciile prestate și sarcina de a se înregistra ca plătitor de TVA conform art.152 alin.6 din Codul fiscal în termen de 10 zile de la data constatării depășirii plafonului de scutire, în cazul de față de la data de _

Deoarece nu s-a procedat în acest sens, s-a făcut aplicarea pct.62 alin.2 lit.a din Normele metodologice aprobate prin HG 44/2004 fiind emisă dispoziția de înregistrare în scopuri de TVA și solicitându-se plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de TVA.

Datorând obligația fiscală principală, sunt datorate și majorările și penalitățile de întârziere prevăzute de art.119 și 120 din OG 92/2003.

Celelalte aspecte invocate de reclamantul recurent în sensul că organul de inspecție fiscală avea obligația de a efectua calculele de deducere de TVA la care era îndreptățit cabinetul față de achizițiile făcute de acesta și să procedeze la o diminuare astfel a sumei calculate ca datorată de reclamant, Curtea consideră că aceAstă abordare făcută de reclamant nu poate fi acceptată în condițiile în care, reclamantul avea obligația de a se înscrie la data depășirii plafonului respectiv_ ca plătitor de TVA, calitate în care putea beneficia de corecțiile fiscale legat de TVA.

Totodată, Curtea consideră că organul de inspecție fiscală nu are atribuțiile și abilitatea legală de a efectua deducerile și corecțiile solicitate de reclamant, acesta având posibilitatea ca după înscrierea ca plătitor de TVA să solicite în baza documentelor fiscale, luare în considerare a TVA plătit pentru achizițiile efectuate.

Referitor la implicarea DSVSA prin cererea de chemare în garanție formulată de către reclamant, Curtea va reține atât prevederile art.127 alin.4 C.fiscal, cât și lipsa raportului cauzal, întrucât răspunderea privind înregistrarea și obligația de plată a TVA, obligația de colectare și încasare a TVA revine C. ului medical și nu chematei în garanție care de altfel raportat la art.28 din Legea 554/2004 precum și art.218 C.pr.fiscală nu putea fi atrasă în procesul declanșat de reclamant.

Prin urmare, Curtea de Apel va considera că recursul este nefondat, că nu sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ., că a fost respectat principiul certitudinii impunerii, astfel că în baza art.312 C.pr.civ., va respinge recursul și va menține în totalitate sentința civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție, formulată de recurentă.

Respinge recursul declarat de recurenta C. M. V. D. TALOȘ C. împotriva sentinței civile nr.1974 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

S. L. R.

Judecător,

V. G.

Judecător,

M. H.

G. ,

M. V. -G.

Red. V.G./M.N.

2 ex./

Jud.fond.- S. O.

Decizia civilă nr. 11385/2013. Contestație act administrativ fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11385/2013. Contestație act administrativ fiscal