Decizia civilă nr. 11723/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11723/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de D. G. R. A F.
P. C. -N. PRIN A. J. A F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 2923/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu SC S. C. SRL B. M. PRIN A. ȘI ADMINISTRATOR S. C. V., A. F. P. B. M., A. -D.
G. A F. P. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-MM 818/_ emisă de DGFP MM.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
D. G. R. A F. P. C. -N. prin A. J. A F.
P. M. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2923/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive formulată de către reclamanta SC S. C. SRL .
Recurenta arată că în mod greșit s-a apreciat necesară soluționarea pe fond a contestației pentru suma de 19.696 lei întrucât decizia 186/2012 a respins contestația deoarece sumele contestate nu au fost stabilite prin decizia de impunere nr.F-M. 2497 din_ .
Asupra recursului, cu majoritate de voturi, Curtea de Apel va reține următoarele:
Prin sentința civilă atacată s-a dispus anularea deciziei 186 din 2012 emisă de D.G.F.P.M. soluționarea pe fond a contestației formulate de reclamantă pentru suma de 19.696 lei fiind respins ca prematur petitul vizând anularea deciziei de impunere 2497 din_ și ca lipsite d eobiect petitele vizând anularea deciziilor de impunere 818/_, 819/_ și decizia de respingere 1226 din 29 iunie 2011.
Este de reținut că deciziile de impunere 818 și 819/2011 au stabilit obligațiile fiscale în sarcina reclamantei privitoare la suma de 19.696 lei. Prin respingerea cererii de anulare a deciziei de respingere 1226 din 29 iunie 2011 precum și a deciziilor de impunere mai sus arătate, obligațiile fiscale stabilite au rămas definitive așa încât nu mai pot fi puse din nou în discuție, astfel încât decizia 186 din 19 martie 2012 emisă de către D.G.F.P.M. se impune a fi și ea menținută. Or, nu se pot menținut epe de o parte obligațiile fiscale păstrând deciziile de impunere și obligațiile fiscale pe care aceștia le stabilesc, iar pe de altă parte să fie obligat organul fiscal la reverificarea unor sume considerate cu titlu definitiv ca datorate.
Din moment ce reclamantul nu a declarat recurs împotriva sentinței, aceasta își menține efectele în privința menținerii ca legale și valabile a deciziilor de impunere 818 și 819 din 7 aprilie 2011 precum și a deciziei de respingere 1226 din 29 iunie 2011.
Recursul declarat de D. G. R. a F. P. C. -N. este întemeiat și sub aspectul prevederilor art.304 pct.9 C.pr.civ., pentru că raportat la situația de fapt este incident pct.11.1 lit.c din instrucțiunile pentru aplicarea art.216 C.pr.fiscală, întrucât decizia 2497 din_ contestată de reclamant nu a stabilit o sumă în sarcina fiscală a reclamantei.
Ca atare, în conformitate cu prev.art.312 raportat la art.304 pct.9 și 304/1 C.pr.civ., va admite recursul în sensul modificării în parte a sentinței atacate, respingând în întregime acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D. G. R. A F. P. C. -N., împotriva sentinței civile nr. 2923/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea SC S. C. SRL în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
M. | D. R. R. | D. L. | U. |
Cu opinia separată, în sensul
respingerii recursului
G.
M. T.
red.RRD/AC 2 ex. - _
Opinie separată a judecătorului L. U.
Am opinat, spre deosebire de colegii care au format opinia majoritară că recursul se impunea a fi respins cu consecința menținerii în tot a sentinței atacate ca legală și temeinică.
Din economia dosarului se reține că instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ fiscal ce avea ca obiect cercetarea legalității și temeiniciei deciziei nr. 1266/_ emisă de recurentă și implicit a actelor administrative fiscale reprezentate de deciziile nr. 818 și 819 din_ care au fost emise în baza Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de_ .
Ulterior cererea introductivă de instanță a fost completată contestându-se decizia nr. 186 din_ și implicit decizia de impunere nr. F-MM 2497/_ emisă în baza RIF din_ .
Pentru a statua asupra respingerii contestației împotriva acestei din urmă decizii de impunere, organul de soluționare a contestațiilor a reținut în esență că contestația este fără obiect de vreme ce, conform art. 206 alin. 1 lit. b) și alin. 2 din Codul de procedură fiscală și pct. 11.1 lit. c) din Instrucțiunile de aplicare a Titlului IX din OG nr. 92/2003, se pot contesta exclusiv sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, or în speță prin decizia de impunere nr. F-MM 2497/_ s-a stabilit suma negativă de 56.358 lei iar suma de 19.696 lei reprezentând creanțe fiscale contestată nu s-a stabilit prin această decizie de impunere.
Soluția pronunțată de instanța de fond mi se pare legală și corectă, sens în care am aderat integral la aceasta.
Astfel, contrar opiniei majoritare consider că nu este incident pct. 11.1 lit.
c) din Instrucțiunile de aplicare a Titlului IX din OG nr. 92/2003, deoarece așa cum corect a reținut instanța de fond decizia de impunere nr. F-MM 2497/_ a fost emisă în baza RIF din_ prin care s-a stabilit că recurenta datorează suma de 43.993 lei.
Conform art. 86 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei
inspecții fiscale.
Astfel fiind, decizia de impunere reprezintă un act administrativ fiscal cu toate consecințele ce decurg din aceasta și poate face obiectul contestației pe calea prevăzută de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală.
Mai mult, în speță, se observă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, că decizia de impunere nr. F-MM 2497/_ a avut în vedere o stare de fapt fiscală nouă raportat la starea de fapt fiscală ce s-a avut în vedere prin deciziile de impunere inițiale nr. 818 și 819/2011.
Așa fiind, nu se poate paraliza dreptul contribuabilului ca în situația reverificării operate de organul fiscal pe baza unei noi inspecții fiscale și chiar dacă se diminuează baza impozabilă și se emite o nouă decizie de impunere, aparent favorabilă acestuia prin diminuarea creanței fiscale, aceasta nu produce nici un efect și nu poartă asupra măsurii de stabilire a unor sume de bani.
Dac pornim de la teza completului majoritar că de vreme ce reclamanta nu a declarat recurs împotriva sentinței prin care s-au menținut ca valabile și legale cele două decizii de impunere inițiale atunci nici organului fiscal nu trebuie să-i recunoaștem posibilitatea modificării stării de fapt fiscale cu consecințe asupra creanțelor fiscale stabilite odată și definitiv ca urare a cenzurii făcute de instanța judecătorească.
Dacă însă admitem că o reverificare este legal posibilă atunci trebuie să admitem că rezultatul acesteia independent de consecințe în planul raportului material de drept fiscal poate fi dedus pe calea contestației și implicit pe calea acțiunii în contencios fiscal.
Dacă nu am accepta o atare teză, am recunoaște organului fiscal o conduită exorbitantă în raporturile cu contribuabilii și deci o marjă de apreciere peste marginile legale.
Și este așa, deoarece conform art. 90 din Codul de procedură fiscală, Stabilirea obligațiilor fiscale se face sub rezerva verificării ulterioare. În aceste sens, decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desființată sau modificată, din inițiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent. Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție sau ca urmare a
inspecției fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripție.
În acest sens semnificația juridică a reverificării și consecințele acesteia pot conduce, între altele, la modificarea deciziei de impunere emisă sub rezerva verificării ulterioare din inițiativa organului fiscal .
Or, acesta este și cazul în speță.
Așa cum corect afirmă chiar recurenta în motivele de recurs, decizia de impunere nr. F-MM 2497/_ s-a emis în vederea modificării deciziei emisă anterior.
Or, susținerea că prin această decizie nu s-a stabilit nicio creanță fiscală și deci că nu este susceptibilă de a fi contestată nu poate fi primită.
Trebuie notat că efectul modificării care a operat prin decizia de impunere din litigiu menține decizia inițială doar cu privire la sumele stabilite în urma reverificării.
Așa cum s-a reținut mai sus, dacă admitem că la inițiativa organului fiscal o decizie de impunere poate fi modificată în urma reverificării trebuie să admitem că această operațiune juridică poate fi cenzurată de instanță căci presupune stabilirea unei stări de fapt fiscale diferită de cea inițială cu consecințe în planul stabilirii creanțelor datorate de contribuabil. Or, contestația reglementată de art. 205 din Codul de procedură fiscală are menirea, între altele, de a supune organului de soluționare a contestațiilor, noua stare de fapt fiscală și consecințele acesteia asupra sumelor pe care organul fiscal le stabilește ca fiind datorate.
A admite în sens contrar, ar însemna că organul fiscal are oricând posibilitatea, înăuntrul termenului de prescripție, să opereze modificări ale deciziei de impunere inițiale fără ca să existe și posibilitatea de a se exercita un control privind o atare operațiune ceea ce poate conduce la stabilirea că dreptul la contestație prevăzut la art. 205 din Codul de procedură fiscală este serios diluat în substanța sa, ceea ce în mod evident nu poate fi acceptat.
Față de cele ce precedă, am considerat că motivele de recurs care tind să argumenteze poziția extrem de simplist argumentată în decizia nr. 186/2011 adoptată de organul de soluționare a contestațiilor nu pot fi reținute ca
întemeiate, fondate și apte să conducă la reformarea sentinței atacate, sens în care am fost de părere că în temeiul art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, corelat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 din codul de procedură civilă de la 1865 trebuie respins recursul și menținută sentința atacată.
JUDECĂTOR,
L. U.
Red./ Dact. L.U./L.U.
2 ex. _
