Decizia civilă nr. 9662/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9662/2013
Ședința publică din data de 14 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S.
G. :M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul H. I., împotriva sentinței civile nr. 2151, din_, pronunțate în dosarul nr._ al T. ui
M., în contradictoriu cu intimata D. G. A F. P. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se prezintă avocat D. R. pentru recurent, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că recurentul nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente recursului declarat.
La data de_, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar la data de_, recurentul a înregistrat concluzii scrise la dosar.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și 8 și 10, alin. 2 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Reprezentanta recurentului depune la dosar taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar menționând că delegația de reprezentare in instanță se află in dosarul de fond.
Curtea pune in vedere reprezentantei recurentei să justifice motivul pentru care taxa judiciară de timbru a fost achitată la C. Napoca și nu la B. M. unde domiciliază recurentul, așa cum prevăd dispozițiile legale.
Reprezentanta recurentului menționează că a achitat taxa de timbru pe numele său.
Curtea procedează la restituirea taxei judiciare de timbru, partea având posibilitatea de a o achita on-line, potrivit dispozițiilor legale. Totodată aduce la cunoștința reprezentatei recurentului faptul că delegația de reprezentare existentă in dosarul de fond nu precizează și dreptul de susținere a căii de atac in fata acestei
instanței.
Pentru achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar dar si pentru a se face dovada calității de reprezentat, curtea urmează a lăsa cauza la a doua strigare si fixează ora 11,00 pentru reluarea cauzei.
La apelul nominal făcut in cauză la a doua strigare a cauzei, la ora 11,00, se prezintă avocat D. R. care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Curtea constata că recursul este legal timbrat.
Reprezentanta recurentului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, în urma deliberării, apreciază cauza în stare de judecată, nemaifiind de formulat alte solicitări, motiv pentru care declară închisă faza probatorie, deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentatei recurentului cu privire la recursul formulat în cauză.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele arătate in scris in cuprinsul cererii. Menționează că hotărârea atacată nu este motivată, in considerente fiind indicat doar un articol de lege fara sa mai fie expuse motivele soluției pronunțate.
Instanța reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând reține că
Prin sentința civilă nr.2151 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a respins acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de către reclamantul H. I., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - D. G. a F. P. M. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 135 ind. 1 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal: Reprezintă venit brut și valoarea investițiilor la bunurile mobile și imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deținător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinței bunurilor, inclusiv al contractelor de comodat, și care sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. În termen de 30 de zile de la finalizarea investițiilor, partea care a efectuat investiția este obligată să comunice proprietarului, uzufructuarului sau altui deținător legal valoarea investiției. Proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal are obligația să declare la organul fiscal competent valoarea investiției, în declarația privind venitul realizat.
În anul 2009, în baza contractului de comodat nr. 47 din 2007 - încheiat inițial pe perioada_ -_ și prelungit prin act adițional până în data de _
- SC Transmin SRL, în calitate de comodatar, a efectuat lucrări de investiții la imobilul proprietatea reclamantului H. I., situat în jud. C., loc. Deleni, nr. 34A/B, investiții în valoare de 206.870 lei. Investițiile s-au efectuat în baza autorizației de construire emise pe numele reclamantului H. I. și a soției acestuia, H. M. și au constat în lucrări de mansardare a imobilului.
Prin notificarea nr. 176/_, SC Transmin SRL a comunicat reclamantului valoarea investiției, acesta având obligația legală de a declara la organul fiscal veniturile în sumă de 206.870 lei, prin declarația privind venitul realizat aferentă anului 2009, în vederea definitivării impozitării, însă nu a făcut-o.
Instanța a constatat că prevederile art. 111 al. 2 din Reglementările contabile aprobate prin O.M.F.P. nr. 3055/2009 nu sunt aplicabile persoanelor fizice, iar faptul că nu s-a acordat societății Transmin SRL drept de deducere a cheltuielilor,
deoarece nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri, nu-l exonerează pe reclamant de a declara investițiile cu care a sporit valoarea imobilului proprietatea sa, acestea reprezentând venit brut pentru reclamant, indiferent de incidența dreptului de deducere a cheltuielilor.
Sub aspectul sumelor accesorii, dobânzi și penalități de întârziere, astfel cum s-a arătat, acestea se datorează ca o consecință a nerespectării obligațiilor legale ce vizează plata sumelor cuvenite bugetului de stat.
Pentru aspectele expuse, contestația formulată a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul H. I. solicitând admiterea recursului si in temeiul art. 304 pt.7 si 9 C.pr.civ.vechi, modificarea in tot a sentinței atacate si pe cale de consecința admiterea acțiunii asa cum a fost formulata; cu cheltuieli de judecata
.
Menționează că în cauza este incident motivul de recurs prevăzut la art.304 pt.7 C.pr.civ., hotărârea instanței de fond necuprinzând motivele pe care se sprijină. Se poate observa ca în motivarea hotărârii se reproduce textul art.135 din normele metodologice de aplicare a codului fiscal si de asemenea starea de fapt ce a generat emiterea deciziei de impunere, singurul element de argumentare constituindu-l referirea la inaplicabilitatea prevederilor OMFP 3055/2009 in situația persoanelor fizice. Instanța de fond nu analizează sub nici un aspect criticile aduse de către contestator actelor atacate, nefăcând referire la temeiurile de fapt si de drept expuse in cadrul contestației formulate, sens in care este incident motivul de recurs prevăzut la art.304 pt.7 C.pr.civ., hotărârea instanței de fond necuprinzând motivele pe care se sprijină. Din perspectiva modalității de motivare a hotărârii, aceasta nu cuprinde nici un argument in sensul respingerii acțiunii si menținerii deciziilor atacate, neanalizându-se practic fondul pretențiilor reclamantului.
In speța este incident si motivul de recurs reglementat de art.304, pt. 9 din c.pr.civ., instanța de fond dând hotărârea cu greșita aplicare a legii.
Sub aspectul incidenței acestui motiv de recurs, învederează ca instanța de fond, prin respingerea acțiunii, a făcut in primul rând o greșita aplicare a dispozițiilor codului fiscal si a normelor metodologice de aplicare a acestuia în forma în care se aflau în vigoare la data efectuării de către SC Transmin SRL a investițiilor
la imobilul deținut in coproprietate de reclamant si soția acestuia.
Instanța de fond a fost chemata sa aprecieze daca investițiile realizate la imobilul coproprietatea recurentului constituie venit brut in intelesul art.62 cod fiscal, prin raportare la prevederile art. 135- 1351 din normele metodologice, care este momentul de la care cu privire la aceste investiții subzista obligația declarării si subsecvent achitării impozitului prevăzut de art.62.cod fiscal si raportat la ce baza de impunere, aspecte neanalizate de către instanța de fond. Obligația de a declara valoarea investițiilor subzista la data expirării contractului de comodat la valoarea la care acestea urmau sa ii fie cedate contestatorului.
Recurentul arată că la art.5.2 lit. f din Contractul de Comodat nr.47/_ (Anexa 1) se stipulează expres ca: "la expirarea contractului, valoarea investițiilor efectuate si a amortizării corespunzătoare se cedează comodantului sub forma de donație". Contractul de comodat a fost prelungit si se afla in vigoare si la acest moment, sens in care s-au depus la dosarul cauzei actele adiționale ulterioare. (Anexa 2, Anexa 3, Anexa 4)
La stipularea acestei clauze părțile au avut in vedere faptul ca proprietarul va beneficia de investițiile efectuate de către comodatar abia la momentul expirării contractului de comodat, in forma si gradul de uzura in care se vor afla la acel
moment, acea valoare reprezentând valoarea cu care urma a creste, la momentul cedării, patrimoniul reclamantului. Textul legal are in vedere valoarea cu care s-a mărit patrimoniul proprietarului, urmarindu-se in temeiul principiilor care guvernează dreptul fiscal, ca impozitarea sa aiba la baza valori reale si nu o impunere excesiva, nefundamentata pe o creștere efectiva si reala a patrimoniului contestatorului. Ceea ce interesează din perspectiva prevederilor legale este valoarea cu care creste patrimoniul contestatorului, or aceasta valoare este cea din momentul expirării contractului de comodat, la acel moment putând fi evaluate creșterea patrimoniului comodantului prin transmiterea către acesta a valorii investiției efectuate.
Raportat la aceasta prevedere contractuala nu se poate concluziona ca la momentul finalizării investițiilor, contravaloarea acestora a reprezentat pentru reclamant o creștere a patrimoniului sau. Aceste investiții nu reprezintă, potrivit înțelegerii dintre parti, căreia din punct de vedere fiscal i se da eficienta prin prevederile art 135 din normele metodologice de aplicare a codului fiscal, o creștere a patrimoniului reclamantului si a soției acestuia la momentul realizării investiție, ci la momentul expirării contractului de comodat
Chestiunea impozitării ca venit din cedarea folosinței locuinței a valorii investițiilor putându-se pune eventual la momentul la care contractul ar fi expirat (in speța contractul de comodat este in flinta si la acest moment).
Raportat deci la aceasta prevedere contractuala, precum si la dispozițiile legale in materie valoarea investițiilor nu se constituie in speța de fata ca venit din cedarea folosinței locuinței in înțelesul art.1351.
Consideră că decizia este nelegala si din perspectiva faptului ca s-a emis numai in ceea ce il privește pe reclamant, calitate de coproprietar al imobilului si implicit de beneficiar al investiției fiind si soția acestuia, așa cum rezultă implicit din emiterea autorizației de construire pe numele ambilor soți.
Prezintă relevanta si chestiunea dublei impuneri, in esența economice, chestiune ridicata de către reclamant in cadrul recursului grațios. Practic stabilirea acestor obligații fiscale in sarcina reclamantului s-a făcut ca urmare a controlului fiscal efectuat la SC Transmin SRL. In urma respectivului control, contravaloarea investițiilor realizate de SC Transmin SRL la imobilul situat in satDeleni, proprietatea reclamantului,unde aceasta societate are deschis punct de lucru, a fost apreciata ca fiind cheltuiala nedeductibila, ducând astfel la creșterea valorii impozitului pe profit si TVA.
Concomitent, pentru aceeași suma se apreciază ca se datorează de către reclamant impozit din cedarea folosinței locuinței.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta D. G. Regionala a F.
P. C. -Napoca prin Administrația Județeană a F. P. M., solicită respingerea recursului ca nefondat; menținerea sentinței atacate ca fiind vădit temeinica si esențial legala.
Analizând recursul declarat de reclamantul H. I. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041CPC, curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Dreptul la un proces echitabil impune evident motivarea hotărârilor judecătorești, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei justiția a fost înfăptuită. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele
reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme este orientată în sensul că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk
c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza A. ina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003,
§ 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât privește, spre exemplu, cauza A. ina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. Această obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea admite că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
În acest sens, într-un alt caz (Pronina c. Ucraina, hot. din 18 iulie 2006), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, prin ignorarea completă a unei susțineri precise, pertinente și importante a acțiunii reclamantei, instanțele interne și-au încălcat obligațiile ce le revin în baza art. 6 din Convenție. O bună
administrare a justiției presupune că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează. Întinderea acestei obligații variază în funcție de natura deciziei și trebuie să se analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei spețe" (cauza Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29 ; în același sens, cauza Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; cauza Suominen
c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34; cauza Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Chiar și jurisprudența instanței supreme din România se înscrie în aceeași orientare de criticare a motivării defectuoase. Astfel, în Decizia nr. 6814 din 3 decembrie 2004 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a arătat că "În raport cu art. 261 și art. 304 pct. 7 C. pr. civ., hotărârea este casabilă dacă nu cuprinde, explicit, motivele admiterii sau respingerii fiecăreia din cererile făcute prin acțiune, nu se examinează probele și nu se răspunde la toate apărările formulate de părți".
Raportându-ne la hotărârea atacată, Curtea constată că instanța nu a luat în considerare niciunul din argumentele pe care reclamantul le-a prezentat în susținerea poziției sale procesuale. Singurul paragraf din hotărâre care se constituie în motivarea soluției pronunțate nu reprezintă decât o preluare aproape fidelă a argumentului invocat de către reprezentantul intimatei prin chiar întâmpinarea formulată și textul de lege invocat.
În speță, instanța de fond nu a înțeles să motiveze care sunt considerentele pentru care ipoteza normei legale evidențiate prin art.135 din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal este întrunită. Această atitudine confirmă că instanța de fond nu a luat în considerare și nu a analizat apărările formulate de părți trecând într-un mod nepermis la pronunțarea unei soluții care nu poate fi supusă controlului instanței de control judiciar.
În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, față de argumentele punctuale pertinente furnizate prin cererea de chemare în judecată, față de conținutul amplu al înscrisurilor depuse în probațiune, hotărârea instanței de fond apare ca nemotivată și constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Raportat la toate aceste considerente, reținând că sunt numeroase problemele a căror dezlegare este necesară, Curtea, în temeiul art. 304 pct.7, art.261 pct.5 și art.312 alin.61C.pr.civ. coroborate cu art.6 parag.1 din Convenție, va admite recursul declarat, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța de fond va proceda la soluționarea cauzei respectând regulile în materia motivării hotărârilor judecătorești, în raport de specificul și complexitatea litigiului și va analiza și celelalte critici și motive de recurs invocate în vederea pronunțării unei soluții temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul H. I. împotriva sentinței civile nr.2151 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o casează și dispune trimiterea cauzei în rejudecare.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. ION A. M. C. M. S.
G.
M. N.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.O. A.
