Decizia civilă nr. 11966/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11966/2013
Ședința publică de la 12 D. 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de reclamantul
C. U. V., împotriva deciziei civile nr. 9340/2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D.
G. A F. P. A J. și A. F. P. H., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezenta contestația în anulare este timbrată, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de_, contestatorul a depus la dosar o cerere de amânare a judecării cauzei, în vederea comunicării întâmpinărilor depuse de către intimați.
Raferitor la cererea de amânare, Curtea constată că la dosar nici unul dintre intimați nu au depus la dosar întâmpinare, astfel încât, teza în vederea căreia s-a formulat cererea nu subzistă, urmând a respinge cererea de amânare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 9340 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., a fost admis recursul declarat de pârâtele D. G. A F.
P. C. ȘI A. F. P. H. împotriva sentinței civile nr.5620 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care a modificat-o în sensul că s-a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamantul C. U. V. prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a județului C. anularea Deciziei nr. 271/_ emisă de pârâtă, ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia susmenționată s- a stabilit în sarcina sa achitarea în favoarea bugetului de stat a sumei de 421.148 lei, cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA, TVA, impozit pe profit, impozit pe venituri din alte surse, impozit pe venit din activități desfășurate în baza convențiilor/contactelor civile, contribuții concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice, contribuții pentru asigurări de sănătate datorate de angajator. Reclamantul a mai arătat că sumele stabilite prin
actele administrativ-fiscale atacate succesiv și mențiune prin prezenta decizie, și anume impozit pe profit și diferență pe impozit pe profit pe 2007 în sumă de
179.511 lei, majorări de întârziere în sumă de 201.181 lei, TVA și diferență TVA în sumă de 931 lei și majorări de întârziere de 23 lei, impozit pe venituri din activități desfășurate în baza convențiilor/contactelor civile în sumă de 2310 lei, majorări de întârziere în sumă de 185 lei, impozit pe venituri din salarii și asimilate salariilor 10.044 lei, nu sunt datorate. Reclamantul a susținut că sumele privind impozitul pe profit, TVA și impozitul pe venit nu au fost stabilite corect, echipa de control efectuând înregistrări eronate, respectivă că reclamantul nu trebuie să fie înregistrat ca plătitor de TVA.
Prima instanță s-a investit în baza precizării de acțiune cu soluționarea unor aspecte care nu au făcut obiectul contestației formulate împotriva deciziei de impunere F-CJ-297/_ și ca atare nici a deciziei nr.271/_ a Direcției Generale a F. P. C. ca atare sub acest aspect fiind ignorate dispozițiile art.205 și art.218 din OG nr.92/2003.
Referitor la impozitul pe profit considerând potrivit celor evidențiate în raportul de expertiză că au fost înregistrate în contul 472 venituri înregistrate în avans prima instanță a apreciat că reclamantul a înregistrat eronat veniturile astfel că sumele apreciate ca fiind datorate nu au fost corect stabilite deși așa cum s-a evidențiat anterior, în etapa derulată potrivit disp. art.205 aspectele evidențiate nu au fost invocate.
Cu privire la impozitul pe venituri din activități desfășurate în baza contractelor civile și impozitul pe venituri din salarii și asimilare salariilor,prima instanță a reținut că organul de control a constatat în raportul de inspecție fiscală că reclamantul a achitat suma de 1.884 lei în categoria impozitului pe veniturile din activități desfășurate în baza convențiilor/contractelor civile încheiate potrivit Codului civil și suma de 10.044 lei în contul impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, însă pentru aceste sume reclamantul nu a depus declarațiile fiscale aferente.
Astfel, suma totală de 11.928 lei a fost declarată de reclamant pe tipul de impozit Impozite pe alte venituri ale PF iar nu pentru cele două tipuri de impozite și de aceea suma nu a fost luată în considerare și a rămas în contul unic al bugetului de stat, în curs de distribuire.
Contrar celor evidențiate de către prima instanță în raport de disp. art.52 și art.93 din Legea nr.571/2003 doar de la data emiterii deciziei de impunere, subsecventă declarării sumelor, sumele astfel declarate devin datorate și ca atare pot face obiectul compensării în condițiile legii.
Valorificarea de către prima instanță a concluziilor de expertiză contabilă prin însușirea concluziilor acestuia s-a realizat în condițiile omisiunii examinării celor expuse pe larg în cuprinsul raportului de expertiză.
Examinarea raportului întocmit în cauză de expert contabil M. Andrada C. evidențiază că aceasta a răspuns întocmai obiectivelor stabilite procedând la indicarea modalității de înregistrare în contabilitate a sumelor aferente contractelor de concesionare încheiate în mod corect însă din aceasta nu rezulta împrejurarea că reclamanta a procedat în mod corect ci expertul a procedat, potrivit obiectivului stabilit la evidențierea manierei corecte de înregistrare a sumelor în litigiu.
De asemenea susținerile privitoare la conturile din contabilitate în care trebuiau evidențiate sumele ce fac obiectul litigiului trebuie analizate în raport de obiectivul stabilit respectiv indicarea contului/conturilor în care trebuie înregistrate în contabilitate aceste sume.
Concluzia expertului cu privire la existența unei obligații a organului de control de recalculare a sumelor datorate de către reclamantă prin stabilirea corectă a bazei de impunere urmare a corectării înregistrărilor eronate a
veniturilor totale în sumă de 1.1. ,27 lei nu poate fi primită fiind contrară dispozițiilor legale .
Expertul a evidențiat pe de o parte care trebuie să fie procedura de înregistrare și care este cuantumul sumelor care se datorează în ipoteza respectării dispozițiilor legale însă în prezenta cauză reclamanta nu a procedat conform procedurii expuse pe larg de expert răspunzând obiectivului nr.1 așa cum de altfel a evidențiat și experta care a constata că aferent celor 35 de contracte s-a procedat al înregistrarea veniturilor totale deși legea statua că se impunea înregistrarea pro rata temporis.
Împrejurarea că încasarea veniturilor și ca atare înregistrarea acestora a avut loc o singură dată determină aplicarea corectă a art.19 din Legea nr.571/2003 de către organele fiscale.
Raportul de expertiză a relevat că s-a procedat la încasarea și ca atare se impunea și declararea veniturilor realizate în anul 2007 și ca atare organele de contro, fiscal în mod corect au procedat la stabilirea bazei de calcul a obligațiilor fiscale conform celor evidențiate anterior.
Temeinicia recursului declarat de recurenta pârâtă este confirmat și de interpretarea celorlalte dispoziții ce trebuiau aplicate în cauză respectiv prevederile pct. 260, lit. B, din OMFP 3055/2009 potrivit cărora: "Veniturile din redevente, chirii, dobânzi si dividende se recunosc astfel:_ b) redeventele si chiriile se recunosc pe baza contabilității de angajamente, conform contractului" si anume in termen de 5 zile, 30 zile si respectiv 60 de zile de la data semnării contractelor.
Împrejurarea că reclamanta C. U. V. subsecvent încheierii convențiilor a procedat la evidențierea și încasarea veniturilor într-o altă manieră decât cea prevăzută de lege nu poate fi opusă cu succes organelor fiscale.
Impozitarea se realizează potrivit legii la data decontării prevăzuta in contract însă nu poate fi valorificată această ipoteză de lucru întrucât reclamanta așa cum se evidențiază în raportul de expertiză întocmit în cauză a încasat și înregistrat veniturile într-o manieră greșită dar care nu îi permite să se prevaleze de dispozițiile legale care dacă ar fi fost respectate ar fi determinat o altă bază de impunere.
Contrar susținerilor reclamantei intimate eroarea înregistrării în contabilitate nu este o eroare materială în fapt relevând situația reală în conformitate cu care a procedat reclamanta în sensul încasării sumelor respective și ca atare în mod corect au fost incluse în baza de calcul.
Teza intimatei privind contabilitatea de angajamente în mod corect a fost înlăturată raportat la textele legale indicate anterior și corect determinate ca fiind incidente astfel că și din această perspectivă recursul declarat apare ca fiind întemeiat iar acțiunea promovată de reclamantă apare ca fiind nefondată.
Curtea potrivit dispozițiilor art.312 C.pr.civ. reținând incidența dispozițiilor art.304 pct.9 C.pr.civ. pentru considerentele enunțate anterior a admis recursul declarat de pârâtele D. G. A F. P. C. ȘI A. F. P.
H. împotriva sentinței civile nr.5620 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care a modificat-o în sensul că în temeiul disp. art.18 din Legea nr.554/2004 și art.218 din OG nr.92/2003 a respins acțiunea.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare C.
U. V.
, solicitând anularea deciziei civile nr. 9340/_ a Curții de Apel C.
, în cauza fiind prezent motivul de contestație în anulare prevăzut de art.318, alin.l, teza I, întrucât dezlegarea data prin hotărârea atacata a fost rezultatul unei greșeli materiale, și, pronunțând o noua hotărâre judecătoreasca, să se dispună respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de către cele doua intimate; cu cheltuieli de judecata în cazul în care intimatele se vor opune admiterii prezentei contestații în anulare.
În motivare apreciază ca în cauza este incident cazul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art.318, alin.l, teza I C.pr.civ. anterior, când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pe baza raportului de inspecție fiscală nr. F-CJ-268/_, DGFP C. a emis pe seama reclamantului C. U. V. Decizia de impunere nr. F-CJ 297/_ privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului o diferență suplimentară de 459.702 lei reprezentând: 179.511 lei diferența suplimentară de impozit pe profit, 201.181 lei accesorii de întârziere aferente, 931 lei diferența suplimentară de TVA, 23 lei dobânzi de întârziere aferente acesteia, 2,301 lei diferența suplimentară de impozit pe veniturile din activități desfășurate în baza contractelor civile, 185 lei majorări de întârziere aferente, 10.044 lei diferența suplimentară de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, 16.378 lei diferența suplimentară de contribuție de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator, 11.974 lei majorări de întârziere aferente, 18.137 lei diferența suplimentară de contribuție de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator, 13.582 lei majorări de întârziere aferente acesteia, 2.614 lei diferența suplimentară de contribuții pentru concedii și indemnizații, 1.888 lei majorări de întârziere aferente, 953 lei majorări de întârziere aferente diferenței suplimentare de impozit pe veniturile comerciale.
Petenta a făcut contestație împotriva acestui act administrativ-fiscal, fiind respinsă prin decizia nr. 271/_ a DGFP C. . A atacat ulterior actele în instanța de contencios administrativ.
Referitor la diferența suplimentară de impozit pe profit în cuantum de 1. lei stabilită de organul fiscal a arătat faptul că sumele încasate în cursul anilor 2007, 2008 nu reprezintă venituri ale acelor ani, ci venituri încasate anticipat pentru o perioadă de 99 de ani, respectiv pe perioada termenului de concesionare.
Același lucru a fost constatat în cauză și de către experta M. Andrada C.
, care i-a confirmat poziția procesuală. Experta a determinat că aplicând regulile descrise în expertiză, valoarea sumelor de înregistrat în evidența contabilă a composesoratului, aferente contractelor de concesiune încheiate, raportând valoarea totală a fiecărui contract la numărul de ani prevăzut în acesta, și s-a concluzionat că în perioada de referință reclamantul nu are impozit pe profit de plată, având impozit de recuperat de la organul fiscal în valoare de 61.492 lei, motiv pentru care nu datorează nici majorări, nici penalități.
De asemenea, tribunalul, în baza art. 218 Cod Procedură Fiscală, raportat Ia art. 18 din Legea nr. 554/2004, a anulat paițial deciziile menționate anterior în conformitate cu concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă în ceea ce privește următoarele sume: 179.511 lei reprezentând diferența suplimentară de impozit pe profit; suma de 201.181 lei reprezentând accesoriile de întârziere aferente diferenței suplimentare de impozit pe profit; suma de 1.884 lei reprezentând parte din diferența suplimentară de impozit stabilită pentru veniturile din activități desfășurate în baza contractelor civile; suma de 10.044 lei reprezentând diferența suplimentară de impozit pe veniturile din salarii sau asimilate salariilor. De asemenea, tribunalul a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 117 lit. a și b din Codul de Procedură Fiscală, astfel încât, pe lângă suma precizată anterior (în total 392.620 lei), pârâta a fost obligată și la plata Sumei de 61.492 lei constituind impozit încasat în lipsa unui titlu de creanță.
În urma judecării recursului, instanța a reținut că spre deosebire de cele evidențiate de către prima instanță în raport de dispozițiile art. 52 și 93 din Legea nr, 571/2003 doar de Ia data emiterii deciziei de impunere, subsecventă declarării sumelor, sumele astfel declarate devin datorate și ca atare pot face
obiectul compensării în condițiile legii. S-a reținut că valorificarea de către prima instanță a concluziilor de expertiză contabilă prin însușirea concluziilor acestuia s-a realizat în condițiile omisiunii examinării celor expuse pe larg în cuprinsul raportului de expertiză. De asemenea, curtea a constatat că experta a răspuns în integralitate obiectivelor stabilite, procedând la indicarea modalității de înregistrare în contabilitate a sumelor aferente contractelor de concesionare încheiate în mod corect, însă din aceasta nu rezultă împrejurarea că reclamanta a procedat în mod corect ci expertul a procedat, potrivit obiectivului stabilit.
Instanța a reținut că expertul a evidențiat pe de o parte care trebuie să fie procedura de înregistrare și care este cuantumul sumelor care se datorează în ipoteza respectării dispozițiilor contabile. Ori această obligație exista și în sarcina organelor fiscale la momentul în care sa făcut contestația. Prin acel act s-a precizat în mod expres locul unde organele fiscale au stabilit impozite datorate în mod greșit, iar aceștia, în urma analizării actelor, erau obligați să recalculeze impozitele datorate, Astfel prin raportul de expertiză se susține faptul că există o obligație de recalculare a sumelor datorate de către subscrisa în sarcina organului de control, prin stabilirea corectă a bazei de impunere urmare a corectării înregistrărilor eronate a veniturilor totale în sumă de 1,115.647,27 lei.
Consideră că instanța a făcut o gravă greșeală materială în momentul în care a interpretat în mod greșit faptul că organele de control nu aveau obligația efectuării unei recalculări prin stabilirea corectă a bazei de impunere urmare a corectării înregistrărilor eronate, deoarece aceasta era obligația lor principală. În conformitate cu dispozițiile civile și fiscale incidente în materie, nici o sumă de bani nu poate fi percepută în lipsa unui titlu de creanță legal și valabil în această situație, titlul de creanță este nelegal, având în vedere faptul că prin decizia de impunere nu a fost luat în considerare faptul că sumele încasate în cursul anilor 2007, 2008 nu reprezintă venituri ale acelor ani, ci venituri încasate anticipat pentru o perioadă de 99 de ani, respectiv pe perioada termenului de concesionare. Ori astfel cum susține expertul, valoarea sumelor de înregistrat în evidența contabilă a composesoratului, aferente contractelor de concesiune încheiate, raportând valoarea totală a fiecărui contract la numărul de ani prevăzut în acesta, s-a constatat că pentru acea perioadă nu existau impozite de plată ci, mai mult, strict impozite de RECUPERAT.
De asemenea, o altă gravă greșeala materială a instanței constă în aceea că, deși petenta a susținut că a inclus în mod corect în contabilitate sumele obținute în baza contractelor de concesiune, acestea nu trebuiau introduse în totalitate în baza de calcul. Contractul de concesiune, prin natura lui, presupune plata unei redevențe lunare/anuale, ori raportat la această redevență, în urma deducerii cheltuielilor, impozitul pe profit trebuie stabilit. nu este posibil ca în situația înregistrării în actele contabile a întregii sume încasate pentru contractele de concesiune. Suma ce trebuie să o plătească cu titlu de impozit să fie stabilită în conformitate cu aceasta. Consideră că a fost sancționați de către organele DGFP C. și AFP H. pentru buna-credință de care a dat dovadă.
Presupune un examen teoretic al comportamentului fiscal așteptat de către intimați în această situație: C. încasează întreaga sumă de bani ce reprezintă redevențele contractelor de concesiune încheiate de către subscrisa pentru o perioadă de 99 ani. Instanța susține că acestea trebuiau declarate pro rata temporis (pag. 13 din Decizia civilă nr. 934072613 ă Curții de Apel C. ). Dacă se adopta această tehnică, ne punem întrebarea dacă nu cumva erau incidente dispozițiile art. 9, lit. a (constituie infracțiune ascunderea bunului ori a sursei impozabile ori taxabile) din legea 241/2005 privind Combaterea Evaziunii Fiscale. Astfel, a evidențiat contabil toate sumele de bani necesar a fi impozitate, însă, în contra bunei credințe, organele fiscale au procedat în mod abuziv și nelegal la stabilirea impozitelor, instanța de recurs oferindu-le câștig de cauză.
Astfel, menționarea în hotărâre a faptului că împrejurarea încasării veniturilor și ca atare înregistrarea acestora având loc o singură dată determină aplicarea art. 19 din legea 571/2003 este rezultatul unei gravi erori materiale.
Mai mult, având în vedere faptul că organele fiscale aveau cunoștință despre sursa sumelor impozabile (redevențe din contractul de concesiune), acestea trebuiau interpretate și impozitate în conformitate cu dispozițiile privind contabilitatea pe angajamente (pct. 260, lit. B, din OMFP 3055/2009). Sursa sumelor impozabile poate fi opusă organelor fiscale în măsura în care acestea au cunoștință de ele.
În drept, a invocat dispozițiile art. 318, alin.1, teza I, C.pr.civ. anterior.
Analizând deciziei atacate prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Având în vedere conținutul contestației în anulare, Curtea a reținut că demersul judiciar extraordinar promovat de contestatoare se axează pe prima ipoteză a art. 318 C.pr.civ., mai precis asupra motivului care vizează situația când dezlegarea dată în decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale.
Pentru evaluarea acestui motiv al contestației, Curtea observă cu titlu general că, instanța de contencios european al drepturilor omului (CEDO), pronunțându-se în cauza Mitrea împotriva României, cererea nr. 26105/03, prin hotărârea din 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental"; care poate conduce la arbitrariu.
Faptul că instanța care soluționează contestația si instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifica desființarea unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile. CEDO a apreciat, în considerarea prezumției de validitate (res iudicata pro veritate habetur) de care se bucură aceste hotărâri, și a securității raporturilor juridice, ca este incident un caz tipic în care instanțele au doua puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea si relevanta probatoriului. Or, in absenta unor circumstanțe excepționale - situații numite de CEDO "defecte fundamentale"; ale hotărârii (e.g. neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich împotriva Rusiei; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko împotriva Rusiei) - acest lucru nu justifica desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, prin intermediul contestației în anulare exercitată chiar de un particular care fusese parte la procedură.
În ceea ce privește motivul invocat practica judiciară și doctrina de specialitate, Curtea reține că prin greșeală materială se înțelege o greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Altfel spus, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța de recurs prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. În acest sens, legea procesuală are în vedere greșeli de ordin material cu caracter procedural, greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale incidente.
În speță, contestatoarea reproșează instanței de recurs că a săvârșit o gravă greșeală materială în momentul în care a interpretat în mod greșit faptul că organele de control fiscal nu aveau obligația efectuării unei recalculări prin stabilirea corectă a bazei de impunere urmare a corectării înregistrărilor eronate.
O altă greșeală materială pe care o învederează contestatoarea la adresa instanței de recurs constă în aceea că, deși aceasta a susținut că a inclus în mod
corect în contabilitate sumele obținute în baza contractelor de concesiune, acestea nu trebuiau introduse în baza de calcul.
Curtea reține că ambele greșeli materiale invocate de contestatoare nu se încadrează în ipoteza normei consacrate de art. 318 din codul de procedură civilă de la 1865.
Așa cum s-a arătata mai sus, contestația în anulare specială nu este compatibilă cu o cale de atac de reformare ce tinde la rejudecarea cauzei în recurs, implicând o nouă analiză a probatoriului administrat ori o reanalizare a interpretării normelor legale incidente.
Or, ceea ce solicită contestatoarea sub unghiul sintagmei de greșeală materială este tocmai acest lucru să se provoace o nouă judecată pe fond a raportului juridic de drept material fiscal de conflict care a generat litigiul de față. Așa cum s-a reținut mai sus, o atare posibilitate nu mai există în dreptul procesual civil român, căci calea de ataca a contestației în anulare nu este decât o cale de retractare de către instanță a propriei hotărâri pentru motive expres și
limitativ prevăzute de lege și nu cale de atac de reformare.
Prin urmare, oricât de discutabilă ar fi o decizie pronunțată de instanța de recurs din punct de vedere al interpretării legale ori a analizării probatoriului, aceasta nu mai poate fi reformată prin intermediul altei căi de atac, pentru că astfel s-ar submina principiul securității raporturilor juridice care se grefează deja pe o hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat, așa cum de altfel s-a arătat mai sus.
Astfel fiind, Curtea urmează ca în temeiul art. 320 din Codul de procedură civilă de la 1865 să respingă ca nefondată contestația în anulare exercitată de contestatorul C. U. V., comuna Călățele județul C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare declarată de C. U. V. comuna Călățele județul C. împotriva deciziei civile nr. 9340 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
R. -R. D. | L. | U. | M. | D. |
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. A. Călugăr
Jud.recurs. A.M.Ion/A.M.C. /M.S.
GREFIER,
M. T.
