Decizia civilă nr. 11793/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 11793/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H.
G. E. T. V.
S-a luat spre examinare recursul de recurentul P. I. N. împotriva sentinței civile nr. 6827 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. privind și pe intimata C. DE A. DE S. M. având ca obiect anulare act administrative - Decizie FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este legal timbrat, dovada plății fiind depusă la dosar în data
de_ . Totodată se constată că s-a solicitat judecarea recursului și în lipsă conform art. 242 al. 2 CPC.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6827 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamantul P. I. N. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. M.
.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere emisă de către pârâtă sub nr. 8899/711 din data de_ (f.32-33) s-a stabilit obligația reclamantului de plată a contribuției la FNUASS la nivelul sumelor de 7.024 lei cu titlu de debit, 9.798,04 lei cu titlu de majorări de întârziere și 1.053,06 lei cu titlu de penalități. Perioada de referință avută în vedere a fost_ -_ .
Decizia de impunere a fost întemeiată pe baza calculului efectuat potrivit desfășurătorului întocmit de pârâtă.
Reclamantul a formulat contestație(f.8-10), inițial soluționată prin decizia nr.13/_ (f.5-7) prin care s-a respins contestația.
Ulterior, pârâta emite o nouă decizie cu nr.103/_, în completarea deciziei inițiale de soluționare a contestației (f.25-28), prin care dezvoltă motivele inițiale și răspunde unor motive de contestație, considerente care nu se regăsesc în prima decizie .
Reclamantul nu a modificat cadrul procesual, fără a învesti în mod expres instanța să se pronunțe asupra legalității deciziei nr.103/_ .
Prin urmare, instanța a avut-o în vedere la soluționarea cauzei în sensul că fiind un act administrativ individual produce efecte și beneficiază de aparența de legalitate.
TITLUL IX din Codul de procedură fiscală,cu denumirea Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, nu conține norme de trimitere la codul de procedură civilă pentru a se completa cu acesta
în ceea ce privește procedura completării deciziei de soluționare a contestației.
Cu toate acestea instanța a apreciat că nu suntem în prezența unei cauze de nulitate a deciziei nr.13/_ pentru nemotivare. În considerentele deciziei se răspunde chestiunii esențiale invocată de către reclamant, anume aceea că a realizat veniturile în calitate de salariat și nu de persoană independentă. Omisiunea de a se pronunța punctual cu privire la criticile invocate prin contestație nu este de natură să afecteze valabilitatea deciziei întrucât pârâta nu ar fi analizat motivele contestației. Chiar dacă motivarea deciziei conține preponderent aprecieri de ordin general, repetitive în acest tip de contestații, instanța a apreciat că pot fi identificate și cenzurate considerentele de fapt și de drept ale deciziei. Nu se justifică de către reclamant nicio vătămare cauzată prin modalitatea de soluționare a contestației,fără a fi în prezența vreunei cauze de nulitate expresă care să opereze necondiționat, dintre cele prevăzute de art.46 Cod pr. fiscală.
Instanța a mai reținut că în mod eronat se invocă de către reclamant nulitatea absolută a deciziilor întrucât în materia dreptului administrativ, spre deosebire de dreptul privat, legiuitorul nu distinge între cauzele de nulitate absolută sau relativă, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea condițiilor de valabilitate actului administrativ.
Totodată, nu subzistă cauzele de nulitate formală pe care reclamantul le-a invocat în legătură cu decizia de soluționare a contestației nr.13/_ pentru același motiv al nejustificării vreunei vătămări în ceea ce privește omisiunea de a se indica domiciliul fiscal al reclamantului în preambulul deciziei, mențiune prevăzută de art.211 alin.2 Cod pr.fiscală. Este nefondată susținerea reclamantului că în decizie nu se indică denumirea organului învestit cu soluționarea contestației întrucât se precizează expres că se soluționează de Președintele-Director general al CAS.
În ceea ce privește caracterul formal al verificării contestației instanța a constatat că deși nu se analizează punctual criticile formulate de către reclamant pârâta se pronunță asupra chestiunilor esențiale și anume :
Pârâta reține că în motivarea contestației că în evidențele fiscale reclamantul figurează ca realizând venituri din activități independente și face trimitere la evidențele fiscale avute în vedere la determinarea veniturilor, precum și la pasivitatea reclamantului în a depune declarații rectificative în termenul acordat la cererea contabilului acestuia. Chiar dacă pârâta nu se referă în concret la una dintre apărările invocate de către reclamant cu privire la realizarea veniturilor exclusiv în calitate de salariat și la plata contribuției FNUASS de către angajator, rezultă că s-a avut în vedere această apărare în condițiile în cate s-a apreciat că venituri s-au realizat din activități independente și că pe acest temei se datorează contribuția.
Nu se justifică nici cauza de nulitate întemeiată pe nesoluționarea excepțiilor de fond și procedură. Instanța a apreciat că nefiind în prezența unui caz de nulitate expresă nu se justifică nici vătămarea cauzată reclamantului, în condițiile în care motivele de respingere a contestației, chiar dacă nu se referă punctual la criticile invocate, confirmă netemeinicia excepțiilor și privesc în mare parte fondul contestației, fiind eronat calificate ca și excepții prin contestație.
Excepția lipsei calității procesuale pasive constituie o chestiune de fond. În susținerea ei reclamantul se prevalează de absența calității de persoană obligată la plata contribuției FNUASS, invocată în sarcina angajatorului și de plata efectivă acestei contribuții de către angajator, ceea ce se identifică cu verificarea legalității titlului de creanță .
Aceeași este concluzia instanței și cu privire la excepția lipsei de interes și a lipsei de obiect, ultima întemeiată și pe aceea că veniturile realizate în baza unor convenții civile se încadrează potrivit art.55 alin.1Cod fiscal în categoria veniturilor salariale pentru care contribuțiile la fondurile publice sunt datorate de către angajator, chestiuni care privesc însăși valabilitatea titlului de creanță atacat .
În mod nefondat susține reclamantul că sunt străine de soluționarea contestației motivele din decizie referitoare la neretroactivitatea legii întrucât în finalul contestației invocă drept cauză de nulitate principiul neretroactivității legii, în contextul criticilor aduse deciziei de impunere cu privire la reținerea ca și temei de drept a unor dispoziții cuprinse în Legea nr.95/2006 și ordinul nr.617/2007, acte normative care au intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care s-a stabilit obligația de plată a contribuției. Pe de altă parte, nici sub acest aspect nu se justifică vătămarea cauzată în condițiile în care nu constituie unicele considerente ale deciziei nr.13/_ .
Caracterul succint al motivării deciziei pronunțate în soluționarea contestației a fost suplinit de către instanță, la motivarea pe fond a soluției pronunțate în cauză prin care, pentru argumentele care vor fi în continuare expuse s-a constata că sunt nefondate toate criticile aduse de către reclamant titlului de creanță.
Pe fondul contestației s-au constatat următoarele:
Perioada de referință avută în vedere la stabilirea obligației de plată a contribuției la FNUASS a fost_ -_ iar accesoriile s-au calculat până la_ .
Obligația de plată a contribuției pentru veniturile obținute din activități independente este prevăzută în art.51 din OUG 150/2002 și art.257 din Legea 95/2006 și se stabilește conform obligațiilor fiscale. Această obligație exista și anterior Legii nr. 95/2006, fără a fi în prezența unei situații de retroactivitate a legii, cu încălcarea art. 15 alin.2 din Constituție. Este prin urmare nefondat acest motiv invocat de către reclamant.
Reclamantul nu s-a conformat art. 215 alin. 3 din Legea 95/2006 care stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
În aceste condiții pârâta a emis decizia de impunere având în vedere situația veniturilor comunicată de către organul fiscal și a calificat veniturile realizate de către reclamant în baza contractelor civile de prestări servicii ca venituri asimilate veniturilor realizate din exercitarea unei activități independente .
Obligația de plată a contribuției s-a determinat în temeiul art.46 alin.1și art.52 alin.1 lit. d din Codul Fiscal coroborat cu art.257 alin.3 din Legea 95/2006.
O primă chestiune care s-a impus a fi lămurită privește conținutul reglementării legale incidente în cauză în perioada de referință_ -_ .
Instanța a constatat că în alineatul 2 al art.46 Cod fiscal sunt incluse în mod expres și calificate ca și venituri impozabile din activități independente veniturile obținute din prestări de servicii pe care le califică clar ca și venituri comerciale însă numai din perspectiva legislației fiscale, cu o reglementare
specifică și care aparține dreptului public, distinctă de reglementarea din dreptul privat în care se distingea, în perioada calendaristică relevantă, între raporturi juridice civile și comerciale.
Așadar, în domeniul fiscal și din perspectiva analizată în cauză, legea nu distinge și nu impune o calitate specială de comerciant persoanei fizice care obține venituri din contracte civile de prestări de servicii, fiind infirmate susținerile reclamantului în acest sens .
Relevante în acest sens sunt și dispozițiile cuprinse la punctul 21 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr.44/2004 în care se prevede că "sunt considerate venituri comerciale veniturile realizate din fapte de comerț de către persoane fizice sau asocieri fără personalitate juridică, din prestări de servicii, altele decât cele realizate din profesii libere, precum și cele obținute din practicarea unei meserii";.
Din analiza datelor comunicate de către Administrația finanțelor publice a mun. B. M. și Administrația finanțelor publice pentru contribuabili mici și mijlocii din cadrul DGFP M., la care s-au anexat fișele fiscale ale reclamantului(f.169-175) instanța a constatat că în perioada de referință reclamantul a realizat venituri atât în calitate de salariat, cât și în baza convențiilor civile de prestări servicii încheiate cu SC PIN RO 1985 SRL (denumirea actuală a fostei SC PIN ROMÂNIA SRL ), SC Atelier PIN SRL și fosta SC ORAPIN SRL, radiată urmare a fuziunii prin absorbție de către SC Pin PLUS PIN SRL .
Din copia cărții de muncă a reclamantului depus la fila 97 rezultă că reclamantul a avut în același timp calitatea de angajat cu contract de muncă l a SC PIN RO 1985 SRL .
Așa cum rezultă din adresa nr.3053/_ prin care pârâta a răspuns relațiilor solicitate de către instanță(f.159) la emiterea deciziei nu s-au avut în vedere veniturile realizate în calitatea de salariat a reclamantului. Pârâta a avut în vedere la calculul contribuției numai veniturile din contractele civile de prestări de servicii, venituri stabilite în baza datelor evidențiate de către organele fiscale .
Cuantumul acestor venituri a fost de 80.000 lei în anul 2006, respectiv de 28.050 lei în anul 2007, fără a fi contestate de către reclamant căruia i s-a pus în vedere de către instanță, în temeiul principiului rolului activ(f.81) ,să depună în probațiune toate contractele civile de prestări servicii pe care le-a încheiat în intervalul de timp_ -_ ,obligație îndeplinită parțial de către acesta prin înscrisurile depuse la file 84-157, 161-166, 180-262.
Instanța a mai constatat că aceste venituri sunt parțial confirmate de contractul nr.28/_ (f.181-182) încheiat cu SC PIN RO 1985 SRL prin care s- a stabilit plata sumei de 10.000 lei lunar, începând cu data de_, precum și de statele de plată provenind de la SC PIN RO 1985 SRL și SC ORAPIN SRL pe care reclamantul le-a depus în probațiune la filele181-182, 195-201,68 din dosar.
Reclamantul nu le-a contestat însă, poziție procesuală reluată și în concluziile scrise finale depuse la dosarul cauzei.
Relevantă este și clauza inserată în art.4 din contractul nr.28/_ prin care părțile au stipulat că în conformitate cu art.52 alin.3 din Codul fiscal";beneficiarul se obligă să plătească prin stopaj la sursă …un impozit de 10%";, recunoscând implicit că aceste venituri se încadrează în categoria celor pentru care se datorează impozitul pentru unele venituri din activități independente și în temeiul art.257 alin. (2) lit. b și alin.3 din Legea nr.95/2006 obligația de plată a contribuției lunare către FNUASS .
În art.52 alin.1 lit.d) sunt enumerate în mod expres în această categorie de venituri cele realizate din activități desfășurate în baza convențiilor civile
încheiate potrivit Codului civil, deci de același tip cu cele realizate de către reclamant .
Având în vedere argumentele de natură legală expuse anterior și probațiunea analizată instanța a apreciat că veniturile obținute din convențiile civile de prestări servicii se încadrează în categoria prevăzută de art. 41 și art.46 coroborat cu art. 52 din Codul fiscal și atrage obligația de plată a contribuției lunare către FNUASS în temeiul art.257 alin. (2) lit. b și alin.3 din Legea nr.95/2006.
Instanța a apreciat că sunt ineficiente în acest cadru procesual susținerile reclamantului în sensul că obligația de plată a contribuției aferentă acestor venituri a fost achitată de către beneficiarul serviciilor și angajator, inclusiv în pentru veniturile avute în vedere de către pârâtă la emiterea deciziilor de impunere.
Întrucât art.257 alin.7 din Legea nr.95/2006 impune această obligație angajatorului numai pentru veniturile din salarii, eventuala plată eronată a contribuției pentru veniturile obținute din convențiile civile de prestări servicii legitimează conform art.117 Cod pr. fiscală exclusiv pe contribuabilul care achitat eronat o obligație fiscală nedatorată potrivit legii și care poate cerere restituirea numai de la organul fiscal iar nu de la pârâtă.
Reclamantul nu poate opune propria sa culpă care decurge din nerespectarea obligației prevăzute în art.257 alin.7 teza finală prin care se stabilește în mod expres în sarcina asiguraților obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile prevăzute în art.257 alin. (2) lit. b din Legea nr.95/2006.
În consecință, reclamantul datorează contribuție la FNUASS pentru perioada în care a realizat venituri din activități independente.
În ceea ce privește obligația de plată a accesoriilor instanța a reținut că Legea nr. 95/2006 face trimitere, în ceea ce privește consecințele neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului de asigurări de sănătate, la dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. I. N.
solicitând să se admită recursul, să se modifice în parte Sentința civilă nr. 6827/6.XI.2012, să se admită în parte acțiunea, să se anuleze în parte Decizia nr. 11/_, privind soluționarea contestației, și pe cale de consecință, să se anuleze în parte Decizia de impunere din oficiu nr. 8899/_, în sensul anulării obligației principale, respectiv a debitului în sumă de 7.024 lei.
În motivarea recursului reclamantul a arătat următoarele:
Tribunalul Maramureș a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și interpretarea greșită a legii.
T. a nesocotit două înscrisuri-dovada a plății debitului în suma de
lei. Astfel, înainte de pronunțarea hotărârii atacate (_ ) a depus la dosarul cauzei:
chitanța nr. 1. din_ pentru suma de 5.000 lei și
chitanța nr. 1. din_ pentru suma de 2.024 lei.
Pe ambele chitanțe este făcută mențiunea că reclamantul plătește CASS parțial conform deciziei de impunere nr.8899/_ .
Rezultă aceasta și din Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr.
2804/27581/1/_ emisă de pârâtă.
In această decizie nu se mai regăsește debitul achitat, în sumă de 7.024 lei, ci numai accesoriile acestuia.
în situația în care nu-i sunt scăzute cele două plăți din totalul sumelor cuprinse în Decizia de impunere nr. 8899/2010, C. de asigurări de sănătate va
deține în continuare un titlu împotriva reclamantului și pentru ceea ce a plătit în cursul judecării contestației.
În temeiul art. 3041 Cod procedură civilă solicită examinarea cauzei sub toate aspectele.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta intimata C. DE A. DE S.
M.
a solicitat sa se respingă recursul ca nefondat si sa se mențină in totalitate sentința T. ui M. nr. 6827/_ pronunțata in dosarul nr._ al acestei instanțe.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Așa cum a reținut si instanța de fond prin sentința recurata, in perioada_ -_ recurentul a realizat venituri din activități independente, concomitent cu venituri din salariu.
Veniturile din activități independente provin din convenții civile incheiate in sensul art.46 coroborat cu art.52 alin.l lit.d) din Legea nr. 571 / 2003 privind Codul fiscal, in forma codului in perioada_ -_ .
Ca urmare a nedepunerii declarațiilor prevăzute de art.215 din Legea nr. 95/2006, recurentului i s-a comunicat înștiințarea nr. 6903/580/_, conform dispozițiilor art.83 alin.4 din OG nr. 92 / 2003 privind Codul de procedura fiscala.
Dupa expirarea termenului de 15 zile, ca urmare a nedepunerii declarației la FNUASS, recurentului-reclamant i s-a comunicat decizia de impunere din oficiu nr. 8899/711/_, prin care i s-a stabilit o obligație de plata, prin estimarea bazei de impunere, in cuantum de 17.875,64 lei, din care 7.024 lei debit, 9.798,04 lei majorări de întârziere si 1.053,60 lei penalități. Perioada pentru care s-a stabilit obligația de plata a fost_ -_ .
Împotriva deciziei de impunere s-a formulat contestație administrativa, care s-a soluționat in sensul respingerii acesteia.
T. a reținut corect că potrivit art.257 aiin.3 din Legea nr. 95/2006, persoanele care realizează concomitent atat venituri din salarii, cat si venituri din activități independente (in care sunt incluse veniturile din convențiile civile de prestări servicii, cconform art.46 coroborat cu art.52 alin.l lit.d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, in forma actului normativ in perioada in care au fost stabilite obligațiile de plata la FNUASS) au obligația plații contribuției Ia FNUASS pentru toate aceste venituri.
Înscrisurile depuse in probatiune de către recurent la dosarul instanței de fond, reprezentând declarațiile lunare 100 depuse Ia Administrația Finanțelor P. e B. M. de către angajatori, se refera la veniturile din salarii, iar acestea nu au nici o relevanta in soluționarea prezentei spete, intrucat actele administrative fiscale atacate se refera la obligații de plata la fond datorate pentru veniturile din activități independente - convenții civile de prestări servicii.
Raportat la veniturile din convențiile civile de prestări servicii, în mod întemeiat se arată prin întâmpinare că din contractele civile de prestări servicii rezulta ca "In conformitate cu prevederile art.52 alin.3 din Legea nr. 571 / 2003
... beneficiarul (plătitorul de venituri) se obliga sa retina prin stopaj la sursa din sumele brute datorate executantului un impozit de 10%. Art.4 alin.2 din contracte prevede următoarele: conform art.93 din Codul fiscal, "beneficiarul se obliga sa depună o declarație (declarația 205 - n.r.) privind calcularea si reținerea impozitului pana la data de 30 iunie anului curent pentru anul expirat".
Dupa primirea declarațiilor 205 de către AFP B. M. si luarea in evidenta a contribuabililor care au realizat venituri impozabile din convenții civile, pentru care reținerea unui procent inițial de 10% s-a făcut prin stopaj la sursa de către plătitorul de venit, acest organ fiscal a emis, în ceea ce privește această categorie
de contribuabili, decizii de impunere pentru plata restului de 6% din impozitul de venit, tinând cont de cota unică de impozit de 16%.
Așa fiind, este justă statuarea conform căreia contribuția stabilita Ia FNUASS prin actele administrative fiscale atacate se refera doar la aceste venituri, din convenții civile si nicidecum la veniturile din salarii (pentru care angajatorii au depus declarațiile 100 si pentru care pârâta nu avea competenta de urmărire a creanțelor).
Referitor la stabilirea obligațiilor accesorii, sunt incidente dispozițiile art.257 alin.5, art.216 si art.261 din Legea nr. 95 / 2006, precum si art.7 alin.l lit.a), art.8 alin.l, 4 si 5 din Normele metodologice aprobate in Anexa la Ordinul Președintelui CNAS nr. 617 / 2007, coroborat cu art. 119 si urm din OG nr. 92 / 2003 privind Codul de procedura fiscală.
Așa fiind, soluția de la fond este corectă, criticile din recurs, legate de împrejurarea că reclamantul a achitat debitul principal, neavând relevanță sub aspectul legalității actelor atacate. Faptul ca recurentul a înțeles sa achite obligația principala nu reprezintă un motiv pentru anularea in parte a titlului de creanța emis de pârâtă, el reprezentând o chestiune de executare, ulterioară etapei finalizate prin decizia de impunere, fără relevanță cu privire la constatarea caracterului ei legal.
Ca atare, recurentul are posibilitatea de a se prevala de aceste apărări în cursul unei eventuale proceduri de executare.
Anularea deciziei pentru debitul principal ar conduce in mod implicit la anularea obligațiilor de plata accesorii, legal stabilite, în contextul în care recurentul nu și-a adus la îndeplinire obligațiile ce îi sunt impuse, legate de declararea și plata, la termen, a sumelor datorate către FNUASS.
Art. 119 C.proc.fisc. reglementează obligația plății de accesorii pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată.
Totodată, potrivit alin. (4) al art. 119 din O.G. nr. 92/2003, dobânzile și penalitățile se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Ca atare, neplata contribuției la termen determină obligația de plată a accesoriilor, care se determină prin decizie și se colectează de către organele
C.N.A.S. în condițiile art. 256 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
În materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art. 119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
De vreme ce contribuabilul este obligat să declare veniturile obținute din activități independente și să plătească trimestrial contribuția aferentă, calculată potrivit propriei declarații asupra veniturilor realizate, rezultă că legea a conferit efecte declarației contribuabilului în condițiile art. 110 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, în raport de care a stabilit termene legale, pentru plata contribuției la fondul asigurărilor de sănătate.
Scadența obligației privind plata contribuției la fondul de sănătate nu este condiționată de existența concretă a declarației, termenele fiind stabilite de Legea nr. 95/2006, numai executarea silită fiind condiționată de existența unui titlu executoriu, anume decizia de impunere, ceea ce în cauză s-a împlinit.
Din această perspectivă, recurentul interpretează greșit prev. art. 111 C.pr.fisc, deoarece acestea stabilesc care este termenul de plată a accesoriilor calculate deja printr-un act administrativ fiscal, începând cu ziua următoarei
scadenței obligației principale, iar nu reperul în funcție de care trebuie stabilit caracterul cert, lichid și exigibil al acestora.
Așa fiind, motivele de recurs nu sunt fondate, astfel încât Curtea va respinge ca atare recursul, reținând incidența art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 din C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul P. I. N. împotriva sentinței civile nr. 6827 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. B. | Judecător, M. -I. I. | Judecător, S. Al H. |
G. , E. T. V. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: M. H.
