Decizia civilă nr. 424/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 424/2013
Ședința publică din data de 16 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. JUDECĂTOR: F. T. JUDECĂTOR: M. H. GREFIER: D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul U. I. E. împotriva sentinței civile nr. 8325 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J.
, având ca obiect anulare act administrativ-contribuție FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant prin avocat Nemeti D., în substituirea d-lui avocat Giurgiu N., care depune la dosar delegație de substituire, lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Se depune la dosar, din partea recurentului, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar de 0,6 lei, căruia instanța îi comunică un exemplar al întâmpinării formulată de partea adversă.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive și anularea deciziilor de impunere din oficiu nr. 354195/1/_ și respectiv nr. 354195/2/_ precum și a deciziei nr. E 298/_, apreciind că hotărârile contestate sunt nelegale întrucât nu respectă prevederile art. 119 și art. 111 din OUG nr. 92/2003.
În fapt intimata-pârâtă nu a comunicat reclamantului nicio decizie pentru a da posibilitatea acestuia să achite într-un anumit termen debitul, fără penalități și majorări. Atât timp cât reclamantul a fost privat de acest drept apreciază că deciziile au fost nelegal emise.
Totodată solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată în măsura în care acestea au fost dovedite.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8325 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul U. I. E. în contradictoriu cu C. de A. de S. a J. C. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin acțiune se contestă exclusiv obligatiile accesori stabilite de parata.În materia fiscală accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului. Astfel, conform Codului de procedură fiscală art.85 impozitele, taxele contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și 86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează (art.111). Tot astfel art.119 alin.1 C.pr.fic. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Același cod prin art.120 mai prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin normele enunțate nu se prevede ca și condiție prealabilă incunostintarea . Dimpotrivă, normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
Reclamantul a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile . Astfel avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de OG nr.92/2003 și art. 215 din Legea nr.95/2006. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2003. Ori în condițiile Legii ce reglementează sistemul de asigurări de sănătate chiar dacă reclamantul nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările de sănătate ar fi avut obligatia de a contribui la sistemul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate. În plus drepturile și obligațiile asigurărilor sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum prevede Legea nr.95/2006 art.257. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia . Ca atare necunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora se calculează ar contravine principiului nemo censetur ignorare lege. Obligația de plată se naște de la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare Asadar nu se poate reține că reclamantul ar fi ținut numai la plata datoriei principale ci si la plata accesoriilor.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul arătând în esență că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, nu indică temeiul pentru care este obligat să achite asigurări de sănătate în lipsa unei decizii de stabilire a acestora și nici temeiul pentru care nu poate beneficia de un termen legal de plată în care sa nu fie obligat la plata penalităților, în condițiile în care normele prevăd că dobânzile și penalitățile se datorează pentru neachitarea la scadența, creanțele fiscale sunt scadențe la expirarea termenelor prevăzute de codul fiscal iar creanța se putea achita în termen de 60 de zile de la comunicare.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a arătat in esenta că recurentul avea obligația de a depune declarația de venit pentru a i se stabili contribuția iar în lipsa acesteia în condițiile normelor s-a procedat la stabilirea
contribuției. Obligația de plată este prevăzută de lege, scadența acestei obligații nu este dată de la data emiterii deciziei de impunere ci de la momentul la care aceste obligații principale erau datorate (obligația de plată născându-se la data realizării venitului) termenele scadente fiind prevăzute de Legea nr.95/2006.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente și de art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii.
Astfel argumentele aduse de recurent constau în aceea că nu sau invocat temeiul pentru care este obligat să achite contribuția în lipsa unei decizii si respectiv de a nu beneficia de ele 60 zile pentru a se calcula penalitati.
Susținerea nu poate fi primită. Așa cum se observă din expunerea rezumativă de mai sus prin hotărâre se arată că temeiul obligațiilor instituite îl constituie prevederile Legii nr.95/2006 respectiv OG nr.92/2003. Actele normative arătate reglementează obligația plății contribuției pentru asigurări sociale de sănătate de către persoanele ce desfășoară activități independente și respectiv obligația de a depune declarații inclusiv cu privire la veniturile realizate. Astfel Legea nr.95/2006 - inițial prin art.257 alin.2 lit.b statuează că Persoana asigurata are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplica asupra:
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mica decât cea calculată la un salariu de baza minim brut pe țara, lunar;…";
Din 30 iunie 2008 forma textului legal a fost:";al. 1.Persoana asigurata are obligatia platii unei contributii banesti lunare pentru asigurarile de sanatate, cu exceptia persoanelor prevazute la art. 213 alin. (1).
(2) Contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 5,5%, care se aplica asupra:
veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
veniturilor impozabile realizate de persoane care desfasoara activitati independente care se supun impozitului pe venit; daca acest venit este singurul asupra caruia se calculeaza contributia, aceasta nu poate fi mai mica decat cea calculata la un salariu de baza minim brut pe tara, lunar;
Din data de 30 decembrie 2010 și până în prezent textul incident are următoarea redactare: "Al.1.Persoana asigurata are obligatia platii unei contributii banesti lunare pentru asigurarile de sanatate, cu exceptia persoanelor prevazute la art. 213 alin. (1).
(2) Contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 5,5%, care se aplica asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri realizate din desfășurarea unei activități dependente;";
Sub aspectul cuantumului Curtea reține că pârâta a avut în vedere toate aceste texte legale iar acest aspect nu este contestat prin demersul initiat. Cu privire la existența obligației de plată Curtea reține incidența dispozițiilor at. 208 al. 3 din Legea nr. 95/2006, ce indică obligativitatea asigurării iar art. 211 din legea nominalizează persoanele ce au obligația de a se asigura.La rândul său codul de procedură fiscală prevedea prin dispozițiile art.81, art.83 obligația de a se depune declarațiile fiscale privind contribuțiile datorate.
Atare obligații nu au fost îndeplinite iar stabilirea obligației fiscale s-a realizat așa cum corecta reținut și prima instanță în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2002.
Obligația de plată a contribuției în cote procentuale conform actului normativ enunțat Legea nr.95/2006 s-a născut la data realizării de venituri din activitatea desfășurată iar neîndeplinirea acesteia a determinat și obligația la plata accesoriilor conform normelor fiscale corect reținute de prima instanță.
Ca atare față de actele normative arătate și raportat la neîndeplinirea obligațiilor statuate susținerile recurentului se vădesc nefondate și vor fi respinse. Se susține însă de recurent că legal ar fi beneficiat de un termen la care să nu fie obligat la penalități. Susținerea nu poate fi reținută întrucât nu s-a contestat modul de determinare iar din acte nu reiese că pârâta ar fi procedat la o determinare fără a avea în vedere normele fiscale.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de U. I. E. împotriva sentinței civile nr. 8325 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
D. M.
F.
T.
M. H.
GREFIER
C.
Red.F.T./S.M:D.
2 ex./_ Jud.fond.M. B.
