Decizia civilă nr. 5891/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5891/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător C. I.
Judecător F. T.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta T. V. M. împotriva sentinței civile nr. 12514 din_ pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata A. J. P. U P. ȘI I. S. C., având ca obiect anulare act administrativ decizie recuperare indemnizație pt.creșterea copilului.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 14 mai 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 12514 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta T. V. M.
, în contradictoriu cu pârâta A. J. P. U P. SI I. S. C. ; fără cheltuieli de judecată.
P. u a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia emisa de parata sub nr. 1334298234736/_ privind recuperarea unor sume plătite necuvenit cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului 0-2(3) ani, s-a constituit debitului in suma de 3507 lei, reprezentând suma plătită necuvenit cu titlu de
indemnizație pentru creșterea copilului, pentru perioada.07.2011-_ .
Decizia sus mentionata a fost emisa urmare a faptului ca reclamanta a fost inregistrata in evidentele Casei Judetene de Pensii C. cu stagiu de cotizare atât in calitate de beneficiara de indemnizație pentru creșterea copilului cat si cu stagiu de cotizare si venit lunar impozabil, in baza calității de angajat al SC Yle Service Rom SRL .
Impotriva Deciziei nr.1334298234736/_ reclamanta a formulat contestatie, respinsa prin Decizia nr 303/2012.
Analizand Decizia de stabilire a a debitului in suma de 3507 lei, instanta a constatat ca aceasta a fost emisa in temeiul dispozitiilor art 12 alin 2 din OUG nr 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, potrivit carora
" Plata indemnizatiei prevazute la art. 1 alin. (1), respectiv la art. 2, se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care beneficiarul realizeaza venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.";
In conformitate cu prevederile art 55 alin 1 din Codul fiscal:";Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevazut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca";.
Astfel cum rezulta din copia contractului individual de munca depusa la filele 6-8 dosar precum si din cuprinsul fisei fiscale (f.-9) reclamanta a realizat venituri in calitate de angajat al SC Yle Service Rom SRL incepand cu 1 iulie 2011, fara a comunica acest aspect primariei, cu toate ca se afla in perioada de concediu pentru cresterea copilului, incasand indemnizatia aferenta.
Or, potrivit prevederilor art 14 alin 1 din OUG nr 148/2005: "(1) Beneficiarul drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta este obligat sa comunice in scris primariei orice modificare intervenita in situatia sa, de natura sa determine incetarea sau suspendarea platii drepturilor, in termen de 15 zile lucratoare de la aparitia acesteia.";
Pe de alta parte, adeverinta depusa de reclamanta nu este in masura sa combata datele comunicate de angajator Casei Judetene de Pensii C., date care puteau fi corectate prin depunerea unei declaratii rectificative.
P. u considerentele mai sus expuse instanta a respins acțiunea reclamantei T. V. în contradictoriu cu pârâta A. J. P. U P. SI I.
S. C., iar in temeiul art 274 C. pr. civ., a luat act ca nu s-au solicitat cheltuili de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T. V. M. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii reclamantei, așa cum a fost formulată
.
În motivele de recurs se arată că la data de_, reclamanta a semnat în calitate de angajat, contractul individual de muncă nr.811, angajator fiind SC YLE SERVICE ROM SRL, societate care are ca obiect de activitate serviciile în domeniul hotelier, în structuri hoteliere, care funcționează în regim turistic.
Contractul individual de muncă a fost încheiat pe durată nedeterminată, urmând să înceapă activitatea la data de_ . Fiind însă vorba de o activitate sezonieră, reclamanta a desfășurat activitate și a obținut venituri în cadrul societății doar în perioada cuprinsă între_ și_, așa cum rezultă și din fișa fiscală precum și din adeverința nr.109/_ eliberată de societatea angajatoare. Prin urmare, în luna septembriie a anului 2011 nu a desfășurat activitate decât o o zi și a înregistrat venituri aferente acelei zile, respectiv 26 lei, restul lunii fiind în concediu fără plată, fapt atestat prin Adeverința nr.154/_ eliberată de societatea angajatoare.
În aceste condiții, A. J. pentru P. și I. S. C. a emis Decizia nr.1334298234736/_ privind recuperarea unor sume plătite necuvenit cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului 0-2 (3) ani, prin care a stabilit în sarcina reclamantei-recurente, un debit în sumă totală de 3507 lei. Suma de restituit a fost calculată însă pentru perioada_ -_, considerându-se că în toată această perioadă a realizat venituri profesionale supuse impozitului.
Ceea ce rezultă însă din documentele pe care le anexează prezentei contestații, este faptul că, perioada pentru care a obținut venituri supuse impozitului, este cuprinsă între_ -_, zilele de concediu fără salariu nefiind considerate stagiu de cotizare și nefiind supuse impozitării.
Prin urmare, consideră că se impune o nouă analiză pe baza documentelor pe care le-a anexat și stabilirea în sarcina sa a unui debit aferent perioadei în care a desfășurat activitate efectiv și a obținut venituri supuse impozitului.
Pârâta, A. J. pentru P. și I. S. C. prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului și pe cale de consecință, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Reclamanta-recurentă critică sub aspectul nelegalității hotărârea primei instanțe prin care s-a dispus recuperarea unor sume plătite necuvenit cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului, prin care s-a stabilit în sarcina sa, suma totală de 3507 lei. Suma de restituit a fost calculată pe perioada_ -_, considerându-se că în toată această perioadă recurenta a realizat venituri profesionale supuse impozitului.
Critica de nelegalitate formulată de recurentă se referă la faptul că din documentele depuse în instanță, rezultă că în perioada_ -_ s-a aflat în concediu fără salar, așa încât nu pot fi considerate stagiu de cotizare și nu sunt supuse impozitării și prin urmare, pentru această perioadă trebuia să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului.
Din cuprinsul copiei contractului individual de muncă, precum și a fișei fiscale rezultă că reclamanta-recurentă a realizat venituri în calitate de angajat al SC YLE SERVICE ROM SRL C. -N. începând cu_ fără a comunica acest aspect Primăriei, cu toate că se afla în perioada de concediu pentru creșterea copilului, încasând indemnizația aferentă.
Ori, potrivit prevederilor art.14 alin.1 din OUG nr.148/2005, beneficiarul drepturilor prevăzute de acest act normativ este obligat să comunice în scris Primăriei orice modificare intervenită în situația sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plății drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariția acesteia.
Recurenta-reclamantă susține că, deși a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu SC YLE SERVICE ROM SRL C. -N., urmând să înceapă activitate cu data de_, a exercitat activitate profesională și a realizat venituri impozabile în perioada_ -_, considerând că pentru luna septembrie 2011 nu trebuia să se întocmească debit. Această susținere nu poate fi reținută, câtă vreme în cadrul perioadei de concediu pentru creșterea copilului și a plății indemnizației lunare în cuantum de 1126 lei, a realizat venit profesional impozabil în baza contractului de muncă, și nu a respectat obligația de a comunica în scris faptul realizării veniturilor supuse
impozitului pentru a opera suspendarea indemnizației pentru creșterea copilului, așa cum impun prevederile art.12 alin.2 din OUG nr.148/2005. Chiar dacă, în perioada_ -_, aceasta s-a aflat în concediu fără salar, a realizat pentru cele două zile aferente lunii septembrie, venituri impozabile așa încât, în mod legal pârâta a procedat la calculul debitului pentru întreaga lună, neexistând dispoziții legale care să prevadă calcularea fracționată a acesteia.
P. u considerentele mai sus expuse, Curtea constată că în speță hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în cauză neexistând niciunul din motivele de recurs prev.de art.304 C.pr.civ., așa încât în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul declarat de reclamanta T. V. M., urmează a fi respins ca neîntemeiat.
P. U ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta T. V. M. împotriva sentinței civile nr.12514 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
D. | P. C. | I. | F. | T. | A. B. |
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.B. M.