Decizia civilă nr. 1330/2013. Contestație act administrativ fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1330/2013

Ședința publică din data de 06 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de reclamanta F.

F. împotriva deciziei civile nr. 8280 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu pârâții A. F. P. A M.

B., SC OMV P. SA, D. G. A F. P. A J. B. -N., A.

N. DE A. F. - A.N.A.F. - D. G. A A. A M. C., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-pârâtă SC OMV P. SA prin avocat Moroșan N., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 15 din dosar, lipsind celelalte părți litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata D. G. a F.

P. B. -N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de_ intimatele SC OMV P. SA și A. N. de A. F. au depus întâmpinări.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 319 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța comunică reprezentantei intimatei SC OMV P. SA câte un exemplar al întâmpinărilor depuse la dosar.

În ce privește excepția tardivității contestației în anulare, invocată de către intimata-pârâtă A. N. de A. F., reprezentanta intimatei SC OMV

P. SA solicită a fi respinsă, contestația în anulare este formulată în termenul legal iar la dosar nu există o dovadă a comunicării deciziei a cărei anulare se solicită.

Față de excepția invocată Curtea urmează a se pronunța prin hotărârea ce se va da în prezenta cauză.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Se solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, pentru motivele evocate în cuprinsul întâmpinării, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C.pr.civ.

Mai mult, contestația în anulare poate fi invocată numai de recurent, în condițiile în care motivele invocate pe calea contestației în anulare nu au putut fi invocate pe cale apelului sau a recursului, ori contestatoarea din prezenta cauză, în recurs, a avut calitatea de intimată și ca atare nu are calitatea procesuală

activă de a solicita anularea deciziei pronunțată în recursul declarat de A. N. de A. F. .

În privința competenței instanței de recurs, se apreciază că Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj a fost competentă să soluționeze recursul împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul B. -N. .

Nu se poate susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs iar intimatul care a declarat prezenta contestație în anulare a solicitat inițial respingerea recursului dat fiind faptul că nu și-a însușit motivele de recurs.

Față de aceste considerente solicită respingerea contestației în anulare și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor existente la dosar.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin contestația în anulare înregistrată în_, reclamanta F. F., în contradictoriu cu pârâții A. F. P. A M. B., S.C. OMV

P. S.A., D. G. A F. P. A J. B. -N., A. N. DE A.

F. și A.N.A.F. - D. G. A A. A M. C. a solicitat pronunțarea unei hotărârii prin care să se dispună anularea deciziei nr. 8280 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, cu consecința casării hotărâri recurate și trimiterea cauzei spre soluționare în primă instanță Tribunalului B. N. - Secția I civilă, completelor specializate în soluționare litigiilor de muncă.

În motivarea cererii contestatoarea arată că instanța de recurs a invocat cu prioritate excepția inadmisibilității pentru neresepectarea dispozițiile art. 218 C.pr.fiscală, deși ar fi trebuit să se verifice cu prioritate competența materială a instanței de fond în soluționarea cererii, așa cum s-a realizat și în alte dosare cu obiect identic.

Susține contestatoarea că hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea normelor imperative și de ordine publică privitoare la competență.

Mai susține contestatoarea că hotărârea contestată este rezultatul unei greșeli materiale și instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivelor de casare privitoare la necompetența materială a instanței de fond în soluționarea cererii.

Se arată în finalul motivării contestației că prin soluționarea de către același complet în mod diferit a dosarelor având ca obiect aceleași pretenții și împotriva acelorași pârâte, contestatore a fost prejudiciată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 și urm. C.pr.civ.

Intimata D. G. A F. P. B. -N. a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată (f.6).

Intimata S.C. OMV P. S.A. prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestație în anulare (f.13).

Intimata A. N. DE A. F. - A.N.A.F. prin întâmpinare a invocat excepția de tardivitate, în considerarea dispozițiile art. 319 alin. 2 C.pr.civ., iar în privința fondului a invocat inadmisibilitatea, susținând că nu sunt îndeplinite cerințele legale de admisibilitate a unei contestații în anulare (f.18)

Analizând cu prioritate excepția de tardivitate a formulării contestației în anulare, Curtea reține următoarele

:

2

Reclamanta a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.

8280 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj.

Prin această hotărâre s-a admis recursul declarat de A. N. DE A.

F. - D. G. DE A. A M. C., împotriva sentinței civile nr. 492/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanta F. F., în contradictoriu cu ANAF-DGAMC, înlăturând obligația acestei pârâte la cheltuieli de judecată. S-au menținut restul dispozițiilor.

A fost obligată recurenta la plata, în favoarea intimatei SC OMV P. SA a sumei de 278,42 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Potrivit art. 319 alin. 2 a doua frază C.pr.civ. împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În speță, singurul termen ce poate fi avut în vedre de către Curte este cel de un an care nu s-a împlinit încă, acesta deoarece nu există dovezi privind comunicarea hotărârii instanței de recurs către contestatore fie printr-o cerere directă formulată de către aceasta, fie din oficiu, după cum nu există mențiuni referitoare la prezența recurentei în sala de judecată la momentul pronunțării soluției de către instanța de recurs.

În consecință, față de cele menționate anterior, excepția de tardivitate va fi respinsă.

Admisibilitatea contestație în anulare va fi analizată de către Curte din perspectiva textelor legale incidente în raport de cele menționate în contestația în anulare formulată:

Așa cum s-a arătat, în principal, se susține că instanța de recurs avea obligația de a verifica competența materială a instanței de fond, hotărârea acesteia fiind luată cu încălcarea normelor legale de competență, iar hotărârea contestată este rezultatul unei greșeli materiale, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la motivul de casare referitor la necompetență.

Curtea reține că cerea având ca obiect o contestație în anulare poate fi întemeiată numai pe motivele menționate la art. 317 și art. 318 C.pr.civ.

Reclamanta nu a invocat în mod expres temeiul juridic al contestație în anulare, astfel încât din perspectiva motivelor de fapt enunțate se poate aprecia că se critică hotărârea instanței de recurs din perspectiva dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 și art. 318 C.pr.civ.

Referitor la existența unei erori materiale, Curtea constată, în principal, că nu s-a invocat în ce constă greșeala materială din cuprinsul hotărârii față de care s-a formulat contestație în anulare.

Mai apoi, Curtea constată că necompetența instanței de fond nu a fost invocată în recursurile formulate în cauză, astfel încât nu este incident nici cel de-al doilea motiv al contestație în anulare speciale, respectiv art. 318 alin. 1 teza finală C.pr.civ.

Referitor la dispozițiile. art 317 al. 1 pct. 2 c.pr.civ., Curtea reține că formularea căii extraordinare de retractare este condiționată de exercitarea căilor de atac prevăzute de lege față de acea hotărâre, în cauză recursul.

Așa cum s-a menționat niciuna dintre recurente nu a invocat necompetența, și nici părțile ce nu au formulat recurs nu au invocat necompetența instanței de fond, fie direct în fața acesteia fie în recurs.

În consecință, față de cele menționate, se va respinge contestația în anulare.

3

În temeiul art. 274 C.pr.civ., contestatoarea va fi obligată să plătească intimatei S.C. OMV P. S.A. suma de 273,75 lei, cheltuieli de judecată în contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge excepția tardivității invocată de pârâta intimată A. N. DE

A. F. - A.N.A.F.

Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea F. F. împotriva deciziei civile nr. 8.280 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj pe care o menține în întregime.

Obligă contestatoarea să plătească intimatei S.C. OMV P. S.A. suma de 273,75 lei, cheltuieli de judecată în contestația în anulare.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

D. M.

JUDECĂTOR,

F. T.

JUDECĂTOR,

M. H.

GREFIER,

D. C.

Red.M.D./_ .

Dact.H.C./3 ex.

Jud. recurs: M.D. ;R.R.D. ; Legea nr.U. .

4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1330/2013. Contestație act administrativ fiscal