Sentința civilă nr. 43/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 43/2013
Ședința publică din data de 18 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul U. P.
, împotriva pârâtelor D. G. A F. P. B. -N., A. F. P. A M.
B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire taxă poluare.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 11 ianuarie 2013, dată la care instanța a reținut cauza în pronunțare. Pronunțarea hotărârii a fost amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi 18 ianuarie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, ulterior precizată și extinsă, reclamantul U. P. a chemat în judecată pârâtele D. G. a F. P. B. -N., A. F. P. B. și A. F. P. N. solicitând anularea adresei nr. 12924/_ și a deciziei nr. 286/_ și restituirea taxei speciale de poluare pentru autoturisme in suma de 1470 lei cu plata dobânzilor legale calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.
A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.
Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.
Pârâta A. F. P. B.
a formulat întâmpinare
prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive se arată că, din analiza dispozițiilor cuprinse în OUG nr. 50/2008 și OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având în vedere sediul fiscal al reclamantei, organul fiscal competent în administrarea taxei pe poluare (stabilirea, verificarea și executarea silită) este A. F. P. N. . Prin urmare, AFP B. nu poate fi obligată la restituirea taxei pe poluare, neexistând un raport juridic fiscal între reclamantă și această pârâtă.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N.
a formulat întâmpinare, în nume propriu și pentru pârâta AFP N.
, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B. -N. și excepția lipsei procedurii prealabile, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B-N se susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă deoarece, nu această instituție a fost cea care a procedat la emiterea actului atacat și nici la încasarea de la reclamantă a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, astfel că nu se impune ca instanța să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu această pârâtă în ceea ce privește obligarea la o eventuală restituire a taxei.
În situația în care reclamantul apreciază că se impune a fi chemat în judecată și DGFP B-N ca organ ierarhic superior al pârâtei AFP B. aceasta tot nu ar avea calitate procesuală în cauza dedusă judecății, întrucât nu există nici o prevedere legală care să prevadă că organul ierarhic superior, trebuie să stea în judecată alături de organele sale subordonate, pentru faptele sau actele emise de către acestea din urmă.
În privința excepției lipsei procedurii prealabile se arată în esență că petentul nu a înțeles să uzeze de cale administrativă, în sensul de a ataca în termen, cu contestație decizia de calcul a taxei de poluare, în termenul de 30 de zile de la comunicare, în conformitatea cu dispozițiile art. 207 alin.1 din O.G nr.92/2003. Astfel, rezultă fără dubiu, că raportul fiscal consacrat prin decizia atacată, nu mai poate face obiect de analiză în condițiile în care, ulterior rămânerii lui definitive, petentul a formulat o cerere prin care a solicitat restituirea cuantumului instituit în sarcina sa.
Pe fond
, se arată că, odată cu preambulul O.G 50/2008, respective prin art. 1 alin. 1 din actul normativ, se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțări unor proiecte și programe necesare protecției mediului.
Rezultă deci fără echivoc că instituirea și perceperea taxei de poluare are drept scop final, îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară in acest domeniu.
Scopul arătat mai sus deși la o prima citire a putea să pară nerelevant față de criticile aduse textului legal, este de o vădită importanță, căci, dat fiind scopul actului normativ, acesta stabilește și criteriile ce trebuiesc avute în vedere la momentul determinării prin calcul matematical al întinderii taxei pentru fiecare autovehicul în parte. Astfel sunt importante emisiile de noxe toxice precum și cele de dioxid de carbon iar nu valoarea de facturare, criterii pe deplin în conformitate cu obiectivul de protejare a mediului .
Obligația de plată a taxei se naște, conform prevederilor art. 4 din OG 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri expres prevăzute.
Potrivit reglementarilor mai sus menționate taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât in cazul celor noi cât și în situația celor rulate. Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate, legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima data în România.
Conform susținerilor reclamantei, textul de lege analizat este în contradicție cu prevederile art. 90 din Tratat, susțineri care sunt netemeinice deoarece conform dispozițiilor comunitare invocate se interzice (art. 25) între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. De asemenea se interzice (art.28) între statele membre instituirea unor restricții cantitative la import, precum și orice măsuri cu caracter echivalent.
Art.90 paragraf 1 din Tratat arată că, nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În aceste condiții apreciază că instanța de fond nu poate primii ca fondate, susținerile reclamantului privind încălcarea art. 25 din Tratat, taxa de poluare nefiind percepută pentru că autovehiculul a trecut frontiera.
Nici încălcarea art. 28 din Tratat, apreciază că nu este fondată deoarece jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea.
Față de această statuare, apreciază că atâta timp cât O.U.G 50/2008, nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea art.28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producție internă cât și cea externă.
În fine, o reală critică adusă atât de reclamant cât și de ați justițiabili care s-au adresat instanțelor de judecată în vederea restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, este cea
încălcării de către actul normativ intern în discuție, a stipulațiilor cuprinse în art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.
Față de această încălcare arătată că jurisprudența internațională, respectiv CJEC, a concluzionat cu referire la modul de interpretare a art.90 din Tratat, că prin acesta se interzice o taxă de poluare percepută cu ocazia unei prime înmatriculări, numai în măsura în care valoarea taxei determinată exclusiv, prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere a poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, astfel încât, atunci când se percepe pentru autoturisme second hand importate din state membre, aceasta exced valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Astfel, raportat la cele de mai sus, se poate constata, că în înțelesul art.6 din O.U.G 50/2008, determinarea taxei de poluare se realizează, pe baza unor criterii obiective gen tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea din punct de vedere a poluării, or, conform anexei 4 a aceluiași act normativ rezultă că determinarea se face luându-se în considerare și deprecierea autoturismului.
Față de cele de mai sus apreciază că actul normative în baza căruia, reclamantul a fost obligat în vederea înmatriculării la plata unei taxe de poluare, nu încalcă prevederile din tratat invocate de reclamant prin acțiunea introductivă, astfel că pe cale de concluzie apreciază acțiunea ca fiind neîntemeiată .
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei achitată, actualizata cu rata dobânzii legale calculată de la data plății până la data restituirii efective.
Consideră că cererea reclamantului este nefondată și nelegală, acordarea dobânzilor contravine art. 10, alin. 1 din O.G. nr. 9/2000, unde se prevede că "dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice";.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N. a formulat cerere de chemare în garanție, în nume propriu și pentru pârâta AFP N., a Administrației F. pentru M. solicitând obligarea chematei în garanție la restituirea sumei solicitate de reclamant, în cazul în care acțiunea introductivă va fi admisă.
În motivarea cererii se arată că potrivit disp. art. 1, al.1 din OUG nr. 50/2008 care prevede că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. de M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";. Iar la art. 5 al. 1 din OUG nr. 50/2008 se prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă"; iar la art. 7 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prev. OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală";.
Din dispozițiile legale arătate mai sus rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul ANAF, potrivit disp. OUG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este AFM, fapt ce reiese și din disp. art. 5 al. 4 din OUG nr. 50/2008 unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele AFM";.
Chemata în garanție A. F. pentru M. nu a depus la dosar întâmpinare și nu și-a delegat reprezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
La data de_ cu chitanța seria TS5 nr. 0369434, reclamantul U. P. a achitat suma de 1470 lei în contul Trezoreriei N., beneficiar fondul de M., reprezentând taxă de poluare stabilită conform deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de pârâta AFP N., în vederea înmatriculării în România a unui autoturism second hand, aflat la prima înmatriculare în România, anterior înmatriculat într-un alt stat membru UE, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în dovedire.
După achitare, reclamantul a solicitat restituirea taxei sus menționate, pe care a apreciat-o ca fiind neconformă normelor instituite prin TCE, în cadrul contestației administrative formulate
împotriva deciziei de calcul a taxei, însă prin Decizia nr. 286/_ emisă de pârâta D.G.F.P. B-N, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanța, examinând cu prioritate, conform prevederilor art. 137 C.pr.civ., excepția inadmisibilității acțiunii reține că, așa cum rezultă din starea de fapt anterior reținută, reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ considerându-se vătămat prin refuzul de a i se restitui taxa cu privire la care consideră că a fost încasată cu încălcarea prevederilor art. 90 TCE, sens în care cererea sa de restituire a taxei pe poluare se analizează prin prisma prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d din C.pr.fiscală.
Prin urmare, în ceea ce privește contestarea acestui refuz și cererea de restituire nu poate fi reținută, ca fiind de neprimire, lipsa parcurgerii procedurii administrative, câtă vreme obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ipoteză legală care permite acestuia să se adreseze direct instanței de judecată, sens în care urmează a fi respinsă excepția inadmisibilității.
De altfel, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii, acțiunea judiciară având acest obiect nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP B. instanța reține că aceasta este întemeiată cu consecința respingerii acțiunii în contradictoriu cu pârâta D.
G. a F. P. B. -N. pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât, nefiind instituția care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, din perspectiva prevederilor art. 33 C,.pr.fiscală, și nici cea care a exprimat refuzul de restituire contestat în prezenta cauză, nu se impune soluționarea litigiului și în contradictoriu cu această entitate.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGFP B. -N. instanța reține că aceasta este întemeiată doar cu privire la petitul de restituire a taxei de poluare, formulat de reclamant, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta
G. a F. P. B. -N. pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât, nefiind instituția care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, din perspectiva prevederilor art. 33 C,.pr.fiscală, această pârâtă nu poate fi obligată la restituirea sumei.
Totodată, se impune mențiunea că, în privința celorlalte petite formulate, pentru pârâta DGFP B-N este justificată calitatea procesuală pasivă câtă vreme refuzul de restituire a taxei apreciate de reclamant ca fiind nedatorată este exprimat de către această autoritate în cuprinsul deciziei a cărei nelegalitate solicită reclamantul a fi constatată de instanța de judecată.
Pe fondul cauzei
, tribunalul reține că este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de
piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul va anula Decizia nr. 286/_ emisă de pârâta DGFP B. -N. în soluționarea contestației formulate de reclamant și va obliga pârâta AFP N. să restituie reclamantului suma de 1.470 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă.
În privința dobânzii legale, aceasta se impune a se acorda reclamantului în temeiul OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Codului civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. A admite teza avansată de pârâți în sensul că dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, independent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, înseamnă a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
În temeiul prevederilor art. 274 C.pr.civ., având în vedere criteriul culpei procesuale, instanța va obliga pârâtele să plătească reclamantului suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și având în vedere dispozițiile art. 60 C.pr.civ., se va admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru M. și va fi obligată chemata în garanție să plătească AFP N. suma ce reprezintă c/v taxei de poluare achitată de reclamant, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării și până la data restituirii efective, precum și cheltuieli de judecată motivat de faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. l alin. l și art. 5 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, aceste sume se constituie venit al fondului pentru mediu și se gestionează de AFM în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B-N cu privire la petitul de restituire a taxei de poluare, formulat de reclamant și, în consecință, respinge acest capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta DGFP B-N pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP B. , cu sediul în B., str. 1 D.
, nr. 6-8, jud. B. -N., invocată de pârâtă și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite acțiunea formulată și ulterior extinsă de reclamantul U. P., domiciliat în M. I.
, nr. 390, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. N. , cu sediul în N.
, P. U., nr.2A, jud. B. -N., respectiv admite petitul unu al acțiunii în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. B. -N. , cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B.
-N. .
Anulează Decizia nr. 286/_ emisă de pârâta DGFP B. -N. în soluționarea contestației formulate de reclamant.
Obligă pârâta AFP N. să restituie reclamantului suma de 1.470 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă.
Obligă pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I., nr. 294, corp A, sector 6 și dispune obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei AFP N. suma de 1.470 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării, până la restituirea efectivă, precum și suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. I. D. M.
Red/dact: MAP/HVA
_ /4ex
