Decizia civilă nr. 143/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 143/A

Ședința publică din 06 D. 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. G.

J. ecător M. P.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul-intimat I. M.

, cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 37, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1275 din_ a Judecătoriei V. de Sus, jud. M., în contradictoriu cu intimatul B. S. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică în reprezentarea apelantului se prezintă Inspector principal Paul M., intimatul fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 coroborat cu art.

95 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Reprezentantul apelantului arată că nu formulează cereri, nici nu invocă motive prealabile.

Deliberând, instanța reținând că nu s-au formulat cereri, nici nu s-au invocat chestiuni prealabile, raportat la actele și lucrările dosarului, în temeiul art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul părților în dezbaterea cauzei.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului formulat, schimbarea încheierii instanței de fond în sensul respingerii plângerii formulate de petent și menținerii în totalitate a procesului verbal de contravenție, pentru considerentele expuse în motivele de apel. Susține că instanța de fond nu a analizat corect probațiunea administrată în cauză, respectiv declarația de martor, astfel că s-a reținut că starea de fapt descrisă de agentul constatator nu corespunde cu realitatea.

Instanța, în temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă reține cauza în pronunțare.

T.

Prin sentința civilă nr. 1275 din_ pronunțată în dosar nr._, a Judecătoriei V. de Sus s-a admis plângerea la contravenție formulată de petentul B. S. C., domiciliat în V. de Sus, str. 22 D., bl.T 8, sc.B,

ap. 9, județul M. și în consecință, dispune anularea procesului verbal de contravenție seria CP, nr. 3474576, încheiat de intimatul I. M. cu sediul în

  1. M., str. 22 D., nr.37, la data de_ .

    În considerentele sentinței se reține că petentul a fost sancționat prin procesul verbal atacat în plângerea de față, pentru aceea că in data de_ circulând pe strada 22 D. din V. de Sus, la o trecere de pietoni nu ar fi acordat prioritate acestora. Martorul audiat in cauza arată că se afla in autoturismul condus de către petent, pe locul din față dreapta și pe trecerea de pietoni unde agentul constatator susține că nu ar fi acordat prioritate, nu a observat să se fi aflat persoane care încercau să traverseze șoseaua, însă cu toate acestea petentul a fost oprit de către agentul constatator și i-a aplicat sancțiunea, petentul nu a semnat procesul verbal, aducându-i la cunoștință agentului constatator că nu a comis contravenția reținută.

    Față de faptul că intimatul nu a făcut dovada celor reținute in procesul verbal, nu are înregistrarea video a contravenției, iar martorul propus in cauză nu poate fi audiat, fiind plecat din țară, instanța văzând prevederile art.34 și următoarele din OG 2/2001, a admis plângerea si a anulat procesul verbal de contravenție atacat.

    Împotriva sentinței a declarat apel intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M., solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii plângerii și a menținerii în totalitate a procesului verbal de contravenție.

    În cuprinsul motivelor de apel se arată că instanța de fond a apreciat că din probațiunea administrată a rezultat că starea de fapt reținută în cuprinsul actului de constatare contestat, a fost reținută în mod greșit de către agentul constatator. Astfel instanța a reținut că prin declarația martorei Iuga Georgiana,propusă de către intimatul-petent, a rezultat că acesta nu avea cui să acorde prioritate, deși se reține în considerentele hotărârii faptul că aceasta nu a observat faptul că nu erau pietoni în traversare.

    Se consideră că raportat la evoluția negativă a dinamicii accidentelor rutiere din ultima perioadă de timp din jud. M. cu creșteri alarmante ale nr. de accidente cu victime, urmare a nerespectării dispozițiilor legale cu privire la acordarea priorității pietonilor prin locurile marcate și semnalizate, instanța de fond nu a analizat situația de fapt constatată în mod direct de agentul constatator.

    Examinând cererea de apel, instanța reține următoarele:

    Prin procesul verbal de contravenție atacat s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 al. 1 lit. h din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, cu modificările ulterioare, pentru faptul că la data de_ ,ora 17:49 în calitate de conducător auto a condus auto cu nr. de înmatriculare_ pe str.22 D. din loc. V. de Sus, iar la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare și care se aflau pe sensul său de mers.

    Din depoziția martorei Iuga Georgiana F. a audiată de prima instanță reiese că aceasta se afla în mașina condusă de petent, nu a observat nici un pieton angajat în traversare pe trecerea de pietoni.

    Raportat la probațiunea administrată în cauză, apreciem că în situația de față nu s-a stabilit cu certitudine că petentul ar fi săvârșit fapta contravențională situație în care, potrivit principiului "in dubio pro reo";orice dubiu nu îi poate profita decât petentului, motiv pentru care prima instanță în mod corect a procedat în sensul anulării procesului verbal de contravenție.

    Pentru considerentele susmenționate,apreciem că hotărârea apelată este temeinică și legală motiv pentru care apelul va fi respins potrivit dispozitivului.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    Respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M., împotriva sentinței civile nr. 1275 din_ a Judecătoriei V. de Sus, jud. M. .

    DEFINITIVĂ.

    Pronunțată în ședință publică de azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    C. G.

    M.

    P.

    G. ier,

    1. H.

Red.M.P. / Tred. A.H.

_ ex.

J. ECĂTOR LA FOND G. MARIȘ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 143/2013. Anulare proces verbal de contravenție