Decizia civilă nr. 193/2013. Contencios. Transformare amenda

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 193/2013

Ședința publică din 20 Martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR

I.

U.

JUDECĂTOR

V.

C.

GREFIER

L.

C.

A.

S-a luat în examinare, în vederea soluționării, recursul declarat de recurent intimata P. F. M. împotriva sentinței civile nr. 1819/_, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._, în contradictoriu cu intimat petenta P.

O. N., având ca obiect transformare amendă.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care;

În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii 202/2010, în conformitate cu prev. de art. 1591alin.4 C.pr. civ., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 C.pr.civ. rap la art. 2 pct. 3 C. pr.civ.

Se reține că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen, motivat și comunicat.

Se mai constată că la_, Judecătoria Năsăud a înaintat instanței dovada de achitare a amenzii aplicate recurent intimatei în baza procesului verbal de contravenție seria CC nr. 2932818 din data de_ .

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constatând că nu sunt alte cereri de formulat precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată;

Prin sentința civilă nr. 1819/_, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._, a fost admisă sesizarea formulată de petentul P. O. N., în contradictoriu cu intimata P. F. M. și în consecință a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 540 lei aplicată intimatei prin procesul verbal de contravenție seria CC nr. 2932818 din data de_ de către IPJ Bistrița N. cu sancțiunea prestării a 27 ore de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei N.

.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție seria CC nr. 2932818 din data de_ emis de către IPJ

1

Bistriț N. a fost sancționată intimata cu amendă contravențională în cuantum de 540 lei. Împotriva acestui proces - verbal nu s-a formulat plângere contravențională, astfel că procesul - verbal de contravenție constituie titlu executoriu potrivit art. 37 din OG nr. 2 /2001 cu modificările și completările ulterioare.

Întrucât intimata nu deține bunuri urmăribile, petentul a solicitat a se face aplicarea disp. art. 9 alin 3 din OG nr. 2 /2001.

Analizând prezenta sesizare prin prisma disp. art. 9 alin.1 din OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin Decizia Curții Constituționale nr.1354/2008, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, sens în care a admis-o, conform dispozitivului prezentei sentințe.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta P. F.

M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiat/lipsite de obiect a cererii de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu prestarea de muncă în folosul comunității.

În motivare s-a arătat că sentința atacată este netemeinică, motivat de faptul că cererea este în principal neîntemeiată, iar în subsidiar lipsită de obiect.

Astfel, prin chitanța nr. NAS 0914-057 recurenta a achitat amenda contravențională în cuantum de 540 lei, conform înscrisurilor anexate.

În drept s-au invocat disp. art. 299 și urm. Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 și 3041 Cod procedură civilă

, tribunalul reține:

Recursul în cauză este fondat.

Prin adresa Primăriei O. N. nr. 30398/_ depusă ca act nou în recurs se învederează instanței că contravenienta P. F. M. a achitat amenda aplicată prin procesul verbal de contravenție seria CC nr. 2932818 din_ emis de Serviciul Poliției Rutiere Bistrița-N. cu chitanța CHE Nas 0914-057 din data de_ (f.4).

Având în vedere această împrejurare tribunalul în baza prev. art- 9 alin. 2 din OG nr. 2/2001 coroborate cu prev. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să admită recursul, să modifice sentința și să respingă cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activității în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de recurent intimata P. F. M., domiciliată în N.

, str. G., bl.1, sc.C, ap. 5, jud. Bistrița-N., împotriva sentinței civile nr. 1819/_, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._ .

Modifică în întregime sentința recurată în sensul că respinge cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii în prestare de muncă în folosul comunității.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.

2

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

I. P.

I.

U.

- V.

C.

L.

C. A.

Red/dact: VC/VAH_ /4.ex

Jud. fond:CRR

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 193/2013. Contencios. Transformare amenda