Decizia civilă nr. 2272/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINIS/RATIV ȘI FISCAL
Dos.nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2272/2013
Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.
M. H. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-reclamant A. E.
D., împotriva sentinței civile nr. 10533/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. de A. de S. a J. C., având ca obiect anulare act administrativ anularea deciziei de impunere pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurentul-reclamant A. E. D. nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru recurs, deși a fost citat cu această mențiune.
Intimata-pârâtă C. de A. de S. a J. C. a depus întâmpinare, practică judiciară și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat și comunicat.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. E. D. și reține cauza în pronunțare pe excepție.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10533/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a respins acțiunea exercitată de reclamantul A. E. D. în contradictoriu cu C. de A. de S. C., ca neîntemeiată.
S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de_ sub nr._, reclamantul A. E. D. a chemat în judecată pe pârâta C. de A. de S. C., solicitând instanței anularea deciziilor de imputare din oficiu nr. 196342/1/_ și 196342/2/_ .
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la momentul stabilirii obligațiilor sale de plată, respectiv în anul 2012, nu au fost avute în vedere de către pârâtă veniturile reale pe care le-a realizat.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 23 și ale ar. 85 din O.G. 92/2003.
La data de_, pârâta C. de A. de S. C. a depus prin serviciul Registratură al instanței întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și a arătat că a procedat la stabilirea din oficiu a obligației de plată a CASS în sarcina reclamantului, deoarece a descoperit, în urma informațiilor furnizate de către ANAF, că acesta realizat venituri din profesii libere în cadrul termenului de prescripție a plății acestor contribuții.
În cursul cercetării judecătorești a fost încuviințată, considerându-se pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisuri.
Analizând întreg probatoriu administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
În fapt, începând cu anul 2007, reclamantul A. E. D. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamantul nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Deciziile de impunere din oficiu nr. 196342/1/_ și nr. 196342/1/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2006-2011.
Prin prezenta cerere, reclamantul solicită anularea deciziilor de impunere mai sus menționate în ceea ce privește sumele calculate cu titlu de debit principal, arătând că acestea sunt calculate greșit, veniturile menționate nefiind cele reale, și în ceea ce privește plata dobânzilor și penalităților de întârziere, cu consecința exonerării de la plata acestor debite accesorii.
Instanța a reținut, preliminar, că reclamantul contestat deciziile de impunere din oficiu conform procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, contestație respinsă prin decizia nr. E548/_ emisă de C. de A. de S. a J. C. .
În drept, s-a reținut că, potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că, în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216). Art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune
declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 lit. b din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obligația de a se asigura (obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dacă au realizat venituri impozabile pe toată aceasta perioadă.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul instituirii obligației de achitare a contribuției și a accesoriilor pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, astfel că solicitarea reclamantului de a fi exonerat de la plata accesoriilor calculate urmare a neachitării în termenele legale a contribuției nu este justificată.
Cât privește alegațiile reclamantului în sensul că veniturile avute în vedere de pârâtă la stabilirea bazei de impunere nu ar fi cele reale, instanța reține că, deși potrivit regulii actor incumbit probatio reclamantul era ținut să își probeze afirmațiile, acesta nu a înțeles să își îndeplinească obligația, astfel că se constată că, și sub acest aspect, acțiunea formulată apare ca neîntemeiată. Mai mult, veniturile avute în vedere de către pârâtă la stabilirea contribuției în sarcina reclamantului au fost cele declarate estimativ de acesta la organele fiscale în vederea supunerii acestor venituri impozitului pe venit.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, s- a respins ca nefondată prezenta cerere formulată de reclamantul A. E. D. în contradictoriu cu C. de A. de S. C. .
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. E. D., solicitând admiterea acestuia și modificarea în întregime a sentinței atacate, și în fond, admiterea contestației așa cum a fost formulată, cu anularea deciziilor de impunere din oficiu ca nelegal emise.
Recursul este netimbrat.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantului recurent obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,30 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.
7 dosar), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,30 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția netimbrării recursului.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul A. E. D. împotriva sentinței civile nr. 10533/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. S. L. R. M. H.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
