Decizia civilă nr. 1295/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.1295/2013
Ședința publică din data de 4 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
A. M. C. GREFIER: M. V. -G.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza privind recursul declarat de recurentul- reclamant K. A., împotriva sentinței civile nr. 9327 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimatul- pârât P. municipiul C. N., având ca obiect anularea dispoziției nr.5626/_ emisă de pârât în ceea ce privește retragerea autorizației de taxi nr.1310/_, respectiv anularea parțială a referatului nr. 352498/_ și suspendarea măsurii de retragere a autorizației nr.1310/_ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 28 ianuarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9327/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul K. A., în contradictoriu cu pârâtul P.
UI C. N. .
S-a respins cererea de suspendare a măsurii retragerii autorizației nr.
1310/_ .
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul K. A., în contradictoriu cu pârâtul P. M. UI C. N., a solicitat anularea dispoziției nr.5626/_ emisă de pârât în ceea ce privește retragerea autorizației de taxi nr.1310/_, respectiv anularea parțială a referatului nr.352498/0_, precum și suspendarea măsurii de retragere a autorizației nr.1310/_ până la soluționarea irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dispoziția și referatul susmenționat sunt netemeinice și nelegale, deoarece nu se încadrează în prevederile art.142alin .2 lit. c din Legea nr. 38/2003, reclamantul fiind persoană fizică autorizată, iar în ceea ce privește lit. a, în cadrul dispoziției atacate nu s-a menționat condițiile care nu au fost respectate privind autorizația în cauză.
Reclamantul a mai arătat că a depus toate documentele necesare, astfel că și-a îndeplinit obligațiile pentru păstrarea valabilității autorizației, respectiv că a
formulat plângere prealabilă, însă nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
Pârâtul P. M. ui C. -N., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
În motivare, pârâtul a arătat că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, având în vedere că reclamantul a depus actele solicitate abia la data de_, dată la care dispoziția atacată a fost emisă iar autorizațiile au fost retrase.
Pârâtul a apreciat ca inadmisibilă conduita reclamantului care nu a înțeles să inițieze demersuri de intrare în legalitate decât după ce i s-a comunicat dispoziția contestată, acesta practicând taximetria în afara cadrului legal.
Analizând actele si lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele: Prin dispoziția nr. 5626/2011 ( fila 8), viceprimarul municipiului C. N.
a aprobat retragerea unui nr. de 26 de autorizații de transport eliberate pentru taxi, printre care si a reclamantului.
La baza acestei dispoziții a stat referatul cu nr. 352498/446/0_ în care se arată că în urma încheierii procedurii de prelungire a autorizațiilor de transport și de taxi, acestea au fost ridicate de către dispecerate pentru a fi distribuite taximetriștilor autorizați, arondați la dispeceratele respective, fiind reținute numai autorizațiile care aveau documente lipsă sau vize neachitate.
In mod corect pârâtul a refuzat prelungirea autorizației de transport pentru reclamant întrucât lipsea din dosarul de autorizare de transport taxi certificatul de agreare al RAR.
In speță sunt aplicabile următoarele prevederi legale:
art. 12 din Legea nr. 38/2003
Autorizația taxi sau orice altă copie conformă a autorizației de transport se găsește obligatoriu la bordul autovehiculului și este valabilă numai în prezența ecusoanelor și a următoarelor documente, după caz:
certificatul de înmatriculare a autovehiculului cu anexa privind inspecția tehnică periodică valabilă;
copia certificatului de agreare privind utilizarea autovehiculului în cazul transportului în regim de taxi, emis de R.A.R. prin reprezentanțele sale;
asigurarea persoanelor, a bunurilor acestora și a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat;
asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto;
certificatul de atestare profesională a conducătorului auto, în cazul transportului de persoane;
copia buletinului de verificare metrologică a taximetrului aparatului de
taxat;
copia contractului cu dispeceratul taxi, în cazul în care taxiul trebuie să
fie dotat, conform prevederilor prezentei legi, cu stație radio emisie-recepție și este arondat unui dispecerat taxi;
alte documente stabilite prin prezenta lege.
Lipsa ecusoanelor sau a unuia dintre documentele prevăzute la alin. (1), la controlul efectuat de autoritățile abilitate, impune reținerea autorizației taxi sau a copiei conforme a autorizației de transport, după caz, comunicându-se imediat această măsură către persoana desemnată de către reprezentantul autorității care realizează controlul, până când se face dovada existenței și valabilității documentelor respective.
art. 12 ind. 1 din același act normativ, în conținutul căruia se prevede
Certificatul de agreare se eliberează, la cerere, pentru autovehiculele taxi de către R.A.R., prin reprezentanțele sale, pentru o perioadă de 10 ani și este
valabil prin vizarea anuală a certificatului de agreare, cu ocazia realizării inspecției tehnice periodice obligatorii, conform reglementărilor în vigoare.
Instanța, analizând și cerere de suspendare a măsurii de retragere a autorizației nr.1310/2009, din perspectiva prevederilor art.14 alin. (1) și art.15 alin. (1) ale Legii nr.554/2004 a reținut că, pentru suspendarea executării unui act administrativ, este necesar să fie întrunite, cumulativ, două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, poate fi prevenită prin suspendarea efectelor actului administrativ.
Cele două condiții, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură: a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminenței producerii pagubei.
In analiza actului administrativ atacat se reține ca acesta a fost emis în considerarea stipulațiilor legale care reglementează domeniul de autorizarea a activității de taximetrie analizată mai înainte.
Așadar, prima condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a unei hotărâri emisă de un organ administrativ nu este îndeplinita, făcând de prisos analiza celeilalte condiții, si anume a pagubei iminente.
Așa fiind, Tribunalul a apreciat că cererea reclamantului este neîntemeiată și a respins acțiunea în contencios administrativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul K. A., solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulata.
In baza art. 304 ind. 1 C.proc.civ. recurentul a invocat următoarele motive de recurs:
Prin cererea introductiva de instanța recurentul a solicitat sa se dispună următoarele:
anularea dispoziției viceprimarului cu atribuții delegate de primar nr. 5626/_ in ceea ce privește retragerea autorizației de taxi nr. 1310 din_ si pe cale de consecința, menținerea valabilității acesteia.
anularea parțiala a referatului nr. 352498/0_ in ceea ce privește autorizația de taxi nr. 1310/_ .
Prin sentința civila recurată a fost respinsa acțiunea ca neîntemeiata precum si cererea de suspendare a executării actului administrativ.
In motivarea sentinței judecătorul fondului arata ca in mod corect paratul a refuzat prelungirea autorizației întrucât lipsea de la dosar certificatul de agreare al RAR.
In ceea ce privește aceasta susținere, se învederează ca reclamantul recurent deținea acest certificat fiind eliberat de RAR si vizat cu ocazia realizării inspecției tehnice periodice obligatorii așa cum cere art. 12 ind. 1 alin. 1 din Legea 38/20031 Certificatul de agreare seria CJT A nr. 15762 a fost emis la data de_, fiind valabil pentru 10 ani, pana in data de_ . Astfel acest certificate se afla in posesia reclamantului recurent cu aproximativ patru luni înaintea emiterii dispoziției de retragere a autorizației.
Astfel recurentul nu se afla in afara cadrului legal, acesta deținea toate documentele necesare in vederea prelungirii autorizării doar ca dintr-o scăpare acesta nu a ajuns la dosarul de autorizare al Primăriei. Astfel reclamantul recurent și-a îndeplinit toate obligațiile legale pentru păstrarea acestui drept plătind la timp taxele aferente, efectuând inspecțiile tehnice periodice ale automobilului marca Dacia si nu considera ca se afla in ilegalitate.
In sentința recurată se indica art. 12 din Legea 38/2003 "ca autorizația sau orice copie conforma a autorizației de transport se găsește in mod obligatoriu la
bordul autovehiculului si este valabila numai in prezenta ecusoanelor ... " si a unor documente printre care si certificatul de agreare.
Aceste dispoziții privesc valabilitatea autorizației si locul unde aceasta trebuie păstrata. Din punctul de vedere al recurentului, aceasta autorizație este valabila întrucât reclamantul recurent a ținut-o exact unde prevede legea si aveam toate documentele cerute de norma legala inclusiv certificatul de agreare, care după cum a arătat a fost eliberat in septembrie 2010.
Sancțiunea prevăzuta la art. 12 alin. 2 din același act normativ se aplica numai daca la controlul efectuat de autoritățile abilitate lipsesc ecusoanele sau documentele prevăzute de art. 12 alln.1 din legea taximetriei.
In speța insa nu este vorba de o verificare cu privire la faptul daca ținea acea autorizație la bordul autovehiculului in prezenta ecusoanelor si a documentelor cerute de lege. ci dispoziția atacata a fost data in urma verificării dosarului înregistrat in evidentele primăriei.
Mai mult temeiul legal al retragerii autorizației invocat de către parat a fost art. 14 ind. 3 alin. 1 si 2 lit. a) care prevede următoarele:
1) Retragerea autorizației de transport se realizează de către autoritatea de autorizare și are drept consecință pierderea calității de transportator autorizat, anularea contractului de atribuire În gestiune a serviciului de transport, precum și retragerea tuturor autorizațiilor taxi sau a altor copii conforme a trib uite pe baza autorizației respective.
Autorizația de transport poate fi retrasă În următoarele situații:
a) transportatorul autorizat nu mai îndeplinește una dintre condițiile care stau la baza menținerii valabilității acesteia ori acordarea sau vizarea autorizației a fost realizată pe bază de documente ori de declarații false;
Așadar autorizația se retrage doar daca transportatorul autorizat nu mai îndeplinește una din condițiile care stau la baza menținerii valabilității.
Or, după cum s-a arătat acel certificat de agreare il aveam încă din septembrie 2010 valabil pentru încă 10 ani si il ținea exact cum prevede legea la bordul autovehiculului împreuna cu autorizația, ecusoanele si celelalte documente.
Oricum prin dispoziția a cărui anulare am solicitat-o prin acțiunea introductiva de instanța nici măcar nu se menționează care din condițiile care stau la baza menținerii valabilității autorizației nu este îndeplinita.
In cazul in care nu ar fi îndeplinita una din condiții paratul ar fi putut aplica o sancțiune mai puțin severa, anume aceea a suspendării autorizației de la 1-3 luni, cu atât mai mult cu cat reclamantul recurent a fost de buna credința si si-a îndeplinit toate obligațiile ce-mi reveneau, la timp.
Aceasta sancțiune este prevăzuta de art. 14 ind. 3 alin. 4 lit. a "autorizația taxi sau orice alta copie conforma poate fi suspendata odată cu ecusoanele aferente, pentru 1-3 luni, în următoarele cazuri:
a) nu mai este îndeplinita cel puțin una dintre condițiile atribuirii documentului;"
Mai arată reclamantul recurent ca sancțiunea care i-a fost aplicata apare cu atât mai severa, având in vedere ca taximetria este singura sa sursa de venit si singurul loc de munca. Daca pierde acest drept, din punctul său de vedere fara temei, își pierde si unica modalitate de a-și câștiga existenta.
Având in vedere aspectele mai sus precizate solicită admiterea recursului si, pe cale de consecința, sa se dispună anularea dispoziției primarului nr. 5626/_ in ceea ce privește retragerea autorizației reclamantului nr. 1310/_, precum și anularea parțială a referatului nr. 352498/0_ .
În drept, au fost invocate prevederile art. 3041C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. municipiului C. -N. a solicitat respingerea recursului promovat ca fiind neîntemeiat, menținând dispozițiile Sentinței civile nr. 9327/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj ca fiind lega le și temeinice, pentru următoarele motive:
Prin recursul promovat recurentul-reclamant K. A. solicită instanței de judecată desființarea Sentinței civile nr. 9327/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și anularea Dispoziției nr. 5626/_ în ceea ce privește retragerea autorizației de taxi nr. 1310/_ .
Arată în esență recurentul-reclamant că a obținut actele solicitate de către autoritatea locală la data la care s-a emis dispoziția atacată, în mod nelegal fiindu-i retrasă autorizația de construire.
Prin Sentința civilă nr. 9327/2012 atacată, se respinge acțiune a reclamantului K. A. formulată în contradictoriu cu P. municipiului C. -
privind anularea dispoziției amintită mai sus. În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a avut în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada deținerii documentelor cerute de lege care să îi permită continuarea activității de taxi.
Pârâtul apreciază recursul ca fiind nefondat.
Prin cererea nr. 254175/30.l2.2009 recurentul-reclamant a solicitat conform legislației în vigoare la acea dată prelungirea autorizațiilor de transport și de taxi. În analiza solicitării depuse, serviciul de specialitate a constata faptul că, din documentația anexată cererii, lipsea certificatul de agreare emis de RAR care se eliberează numai pentru autovehicule utilizate pentru transportul în regim de taxi, precum și ITP taxi - Inspecția Tehnică Periodică. În aceste condiții autoritatea locală nu putea proceda la vizarea autorizațiilor așa cum dorea reclamantul.
Astfel, autorizația de taxi a fost retrasă recurentului-reclamant datorită faptului că acesta nu a înțeles să depună actele necesare în vederea obținerii vizei pe autorizația de taxi. Astfel, ultima viză pe care a obținut-o recurentul-reclamant este cea pentru anul 2010, iar pentru viza pe anul 2011 recurentul-reclamant trebuia prezinte dovada efectuării inspecției tehnice periodice și agrearea din partea Registrului Auto Român.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere:
"(1) Autorizația taxi sau orice alta copie conforma a autorizației de transport se găsește obligatoriu la bordul autovehiculului și este valabila numai în prezența ecusoanelor și a următoarelor documente după caz:
certificatul de înmatriculare a autovehiculului cu anexa privind inspecția tehnica periodica valabila;
copia certificatului de agreare privind utilizarea autovehiculului în cazul transportului în regim de taxi, emis de R.A.R. prin reprezentanțele sale;
asigurarea persoanelor, a bunurilor acestora și a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat;
asigurarea obligatorie de răspundere civila auto;
certificatul de atestare profesionala a conducătorului auto, în cazul transportului de persoane;
1) copia buletinului de verificare metrologică a taximetrului aparatului de
taxat;
copia contractului cu dispeceratul taxi, în cazul în care taxiul trebuie sa
fie dotat, conform prevederilor prezentei legi, cu stație radio emisie-recepție și este arondat unui dispecerat taxi;
alte documente stabilite prin prezenta lege.
Lipsa ecusoanelor sau a unuia dintre documentele prevăzute la alin. (1), la controlul efectuat de autoritățile abilitate, impune reținerea autorizației taxi sau a copiei conforme a autorizației de transport, după caz, comunicându-se imediat aceasta măsura către persoana desemnata de către reprezentantul autorității care realizează controlul, pana când se face dovada existenței și valabilității documentelor respective.
În cazul imposibilității transportatorului autorizat de a face dovada existentei sau valabilității ecusoanelor ori a unuia dintre documentele respective, în maximum 30 de zile, autorizația taxi sau copia conforma respectiva se retrage, odată cu ecusoanele.
Autorizația taxi sau copia conforma retrasa se va atribui altui transportator autorizat, în procedura de atribuire prevăzuta de prezenta lege. "
Potrivit art. 143 alin. 1 și 2 din același act normativ:
"(1) Retragerea autorizației de transport se realizează de către autoritatea de autorizare și are drept consecința pierderea calității de transportator autorizat, anularea contractului de atribuire în gestiune a serviciului de transport, precum și retragerea tuturor autorizațiilor taxi sau a altor copii conforme atribuite pe baza autorizației respective.
(2) Autorizația de transport poate fi retrasa în următoarele situații:
transportatorul autorizat nu mai îndeplinește una dintre condițiile care stau la baza menținerii valabilității acesteia ori acordarea sau vizarea autorizației a fost realizata pe baza de documente ori de declarații false;
transportatorul autorizat a folosit documente false în derularea activităților serviciului de transport sau a practicat în mod repetat proceduri vizând evaziunea fiscală:
transportatorul autorizat a încetat activitatea ca urmare a lichidării, a falimentului sau a unei hotărâri judecătorești definitive;
transportatorul autorizat a depășit termenul de valabilitate a autorizației de transport cu mai mult de 30 de zile și nu a solicitat atribuirea vizei în termen;
la cerere. "
În continuare, potrivit alin. 5: "Autorizația taxi sau orice alta copie conforma poate fi retrasa în următoarele cazuri:
în cazurile prevăzute la art. 12 alin. (3) și la art. 14/3 alin. (1),.
a fost obținută pe baza unor documente false;
daca a fost reținută de doua ori în 12 luni consecutive;
daca activitatea de transport în regim de taxi cu autovehiculul respectiva fost redusa în mod nejustificat, total sau parțial, fața de prevederile contractului de atribuire în gestiune, timp de 6 luni, respectiv 12 luni consecutive, după cum rezulta din rapoartele memoriei fiscale depuse,
copia conforma și/sau ecusonul, după caz, au fost încredințate sau utilizate de alt autovehicul decât cel pentru care au fost atribuite;
daca autovehiculul executa activitate de transport pe perioada în care copia conforma este reținuta;
daca taxiul este dotat cu aparat de taxat nefiscalizat de către deținătorul legal al autorizației taxi;
Iz) în cazul în care conducătorul auto nu deține atestat profesional sau atestatul obținut are valabilitatea depășită;
i) la cerere. "
De altfel, recurentul-reclamant a recunoscut că dosarul depus la instituția pârâta nu cuprindea actele necesare prin declarația pe propria răspundere din data de 28.l2.2009, declarație ce se regăsește la dosarul fondului.
Recurentul-reclamant nu a făcut dovada depunerii acestor documente la instituția pârâtă, precum și dovada unui eventual refuz de a-i elibera viza anuală.
De altfel, se poate observa din anexa la certificatul de înmatriculare depusă de recurentul-reclamant faptul că din data de_ când expira ultima inspecție tehnică și până în data de_ acesta nu a avut efectuată inspecția tehnică pe mașină.
Actele solicitate recurentului-reclamant au fost depuse de acesta abia cu adresa nr. 6900/44/_, dată la care dispoziția contestată a fost deja emisă iar autorizațiile au fost retrase. Apreciind asupra situației de fapt și a succesiunii evenimentelor ce au condus la luarea acestei măsuri de către autoritatea locală, în mod corect instanța de fond a constatat că Dispoziția nr. 5626/_ a fost emisă de autoritatea locală cu respectarea strictă a dispozițiilor legale în materie. Pârâtul apreciază ca inadmisibilă conduita recurentului-reclamant care nu a înțeles să inițieze demersuri de intrare legalitate decât după ce i-a fost comunicată dispoziția contestată, practicând taximetria în afara cadrului legal.
Singura culpă în neobținerea vizei pe autorizația de taxi și, ulterior, a emiterii dispoziției contestate prin care s-au retras autorizațiile de taxi o are recurentul-reclamant, prin propria conduită, iar aspectele ce au condus la soluția extremă a retragerii acestor autorizații nu sunt imputabile autorității locale.
Atitudinea culpabilă a recurentului-reclamant prin care și-a adus singur prejudicii prin neobținerea vizei care să îi permită prestarea activității de taximetrie în mod legal nu poate fi imputată autorității locale, care nu a făcut altceva decât să de conformeze dispozițiilor legale în vigoare.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, pârâtul intimat solicită respingerea recursului promovat ca fiind neîntemeiat, menținând dispozițiile Sentinței civile nr. 9327/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj ca fiind legale și temeinice.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Prin cererea nr. 254175/30.l2.2009 recurentul-reclamant a solicitat prelungirea autorizațiilor de transport și de taxi. În analiza solicitării depuse, serviciul de specialitate al primăriei a constatat faptul că, din documentația anexată cererii, lipsea certificatul de agreare emis de RAR care se eliberează numai pentru autovehicule utilizate pentru transportul în regim de taxi, precum și ITP taxi - Inspecția Tehnică Periodică. În aceste condiții, autorizația de taxi a fost retrasă recurentului-reclamant datorită faptului că acesta nu a înțeles să depună actele necesare în vederea obținerii vizei pe autorizația de taxi. Astfel, ultima viză pe care a obținut-o recurentul-reclamant este cea pentru anul 2010, iar pentru viza pe anul 2011 recurentul-reclamant trebuia prezinte dovada efectuării inspecției tehnice periodice și agrearea din partea Registrului Auto Român.
Reclamantul recurent a solicitat, în principal, anularea dispoziției viceprimarului cu atribuții delegate de primar nr. 5626/_ in ceea ce privește retragerea autorizației de taxi nr. 1310 din_ si pe cale de consecința, menținerea valabilității acesteia; anularea parțiala a referatului nr. 352498/0_ in ceea ce privește autorizația de taxi nr. 1310/_, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că în mod corect pârâtul a refuzat prelungirea autorizației întrucât lipsea de la dosar certificatul de agreare al RAR.
Specificul litigiului de contencios administrativ în anulare, cum este cel de față, este că se desfășoară în două faze distincte: una administrativă, declanșată de un act procedural denumit plângere prealabilă; una judiciară, subsecventă celei administrative.
Pentru faza administrativă nu există, ca regulă generală de la care nu există o excepție în speță, cerințe prestabilite de formă și nici o obligație de demonstrare a susținerilor sau solicitărilor.
Cu privire la faza judiciară, există cerințele de formă instituite pentru orice cerere de chemare în judecată, precum și obligația demonstrării pretențiilor conform adagiului actor incumbi tonus probandi.
Hotărârea de primă instanță poate fi atacată cu recursul devolutiv complet în fapt și drept, în limitele învestirii din cererea de recurs, iar pretențiile anterior formulate pot fi dovedite cu înscrisuri (art. 305 C. pr. civ.), chiar depuse pentru prima dată în instanța de recurs.
Reclamantul recurent deține Certificatul de agreare seria CJT A nr. 15762 emis la data de_, cu o valabilitate de 10 ani. Acesta a demonstrat în recurs și existența inspecțiilor tehnice periodice, precum și a vizelor necesare pentru continuarea desfășurării activității, astfel încât retragerea autorizației nu este justificată.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice hotărârea atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii și anulării dispoziției viceprimarului cu atribuții delegate de primar nr. 5626/_ în ceea ce privește retragerea autorizației de taxi nr. 1310 din_ și anulării referatului nr. 352498/_ în ce privește aceeași autorizație; celelalte petite ale acțiunii sunt fără obiect (suspendarea) sau nedovedite (cheltuielile).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul K. A. împotriva sentinței civile nr. 9327 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul K. A. în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C. -N. și pe cale de consecință:
Anulează dispoziția viceprimarului cu atribuții delegate de primar nr. 5626/_ în ceea ce privește retragerea autorizației de taxi nr. 1310 din_ și anulează referatul nr. 352498/_ în ce privește aceeași autorizație.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. A. C.
Cu opinie separată
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: A.Rădulescu