Decizia civilă nr. 2529/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2529/2013
Ședința publică din data de 25 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
C. I.
GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant C. T., împotriva sentinței civile nr.4558 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimata- pârâtă C. de A. de S.
S., având ca obiect anulare act administrativ-anulare decizie de impunere.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurentul- reclamant C. T. a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,3 lei și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4558/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, s-a respins ca nefondată cererea reclamantului C. T., împotriva pârâtei C. DE A. DE SS .
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul C. T. împotriva pârâtei C. de A. de SS, acesta a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. 304/_ și a Deciziei nr. 107/_ .
Cererea de chemare în judecată este motivată, în esență, cu aceea că potrivit reglementărilor în materie nicio persoană nu dobândește automat în România calitatea de asigurat, astfel cum dobândește de exemplu calitatea de contribuabil.
Reclamantul invocă textual prevederile art. 211 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 95/2006, susținând că în lipsa unui contract de asigurare pârâta nu
poate pretinde plata unei contribuții cu acest titlu, în condițiile în care reclamantul nu a beneficiat de serviciile medicale ale sistemului public de sănătate obligarea retroactivă la această contribuție constituind un veritabil abuz contra intereselor sale.
Prin întâmpinare, pârâta C. de A. de SS solicită respingerea acțiunii, apărându-se cu următoarele:
Decizia contestată are la bază obligația plății contribuției de asigurări de sănătate, care este una de natură fiscală iar izvorul acesteia este legea și nu un contract. Că este așa o dovedesc cu prisosință normele legale care reglementează sistemul asigurărilor sociale de sănătate și sistemul fiscal (art. 1 și urm din Legea nr. 571/2003, republicat, modificat și completat).
În strictă concordanță cu aceste prevederi legale, codul fiscal fiind o lege organică, prin Legea nr. 95/2006 se instituie ca principiu important pe baza căruia sistemul de asigurări de sănătate funcționează participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, prevăzând pentru fiecare categorie de venituri modul de calcul al contribuției de sănătate precum și persoanele obligate la plata contribuției.
Tribunalul a mai reținut că prin decizia de impunere nr. 304/_ s-a consfințit, raportat la veniturile realizate de reclamant și nedeclarate la instituția pârâtă o creanță de 38.816 lei, reprezentând contribuția legală la sistemul de asigurări de sănătate, cu penalitățile aferente, pentru perioada 2006 - 2010 (fila 3).
Cu decizia nr. 107/_ pârâta a admis în parte contestația nr.
4163/2011 formulată de dl T. C. astfel:
"Desființează în parte Decizia de impunere nr. 304/_ emisă de CAS S. în ce privește sumele stabilite cu titlu de contribuții și accesorii pentru anii 2009
- 2010. Dispune recalcularea contribuțiilor datorate și a accesoriilor aferente anilor 2009 - 2010, în funcție de veniturile reale realizate și de prevederile legale în vigoare. Menține în rest actul administrativ-fiscal atacat";.
Pentru aceasta, se reține în decizie, pe de o parte, că obligația plății contribuției la asigurările sociale de sănătate derivă din lege și că, pe de altă parte, această contribuție trebuie reconsiderată pentru anii 2009 - 2010, în raport cu veniturile efectiv realizate de către reclamant.
Verificând temeinicia și legalitatea actelor contestate, tribunalul a reținut următoarele:
Principiile solidarității în constituirea și utilizarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și al participării obligatorii la plata asigurărilor sociale de sănătate sunt reglementate ca atare în art. 208 alin. (3) lit. b) și lit. e) din Legea nr. 95/2006.
Potrivit art. 213 din aceeași lege, toate persoanele sunt obligate să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate, legiuitorul instituind și sancțiunea, în cazul nerespectării acestei obligații.
Această sancțiune este prevăzută de art. 216 din Legea nr. 95/2006 "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice…CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.
Așa fiind, independent de faptul că reclamantul - avocat - a încheiat sau nu un contract de asigurare cu pârâta, obligația plății subzistă, căci această obligație, cum întemeiat susține și pârâta, derivă din lege.
Se constată, pentru cele ce preced, că actele emise de pârâtă respectă normele legale cu privire la obligativitatea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, sens în care acțiunea de față a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. T., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, admiterea acțiunii introductive în sensul de a anula Decizia de impunere nr. 304/_ și Decizia nr. 107/_ .
Motivând recurs, recurentul a arătat ca prin sentința atacată instanța a respins acțiunea formulată de reclamant, instanța a procedat greșit, făcând o greșită aplicare a textelor de lege mai exact instanța a ignorat cu desăvârșire normele imperative și extrem de clare ale Legii nr. 95/2006, înțelegând în schimb să opereze cu noțiuni cum ar fi principiul solidarității sociale.
Recurentul arata ca este de acord că acest principiu este unul important, dar in prezenta unor norme de lege clare acest principiu devine inaplicabil, având în vedere că normele prevăzute de Legea nr. 95/2006 au un caracter de lege specială în acest caz, fiind obligatoriu pentru instanță să le pună În aplicare.
Astfel, recurentul a arătat că din analiza dispozițiilor legale care reglementează acest domeniu respectiv art. 215 alin. 3, art 256 alin. 1 lit. a, art 211 alin. 1, art. 213 alin. 4, art. 217 art. 222 din Legea nr. 95/2006, precum și din întreg modul în care asigurările sociale de sănătate sunt reglementate în România rezultă fără dubiu faptul că pentru a putea fi obligat la plata unor contribuții către sistemul de asigurări sociale de sănătate trebuie să existe în prealabil un contract de asigurare cu o casă de asigurări de sănătate, cu alte cuvinte ar trebui să existe un contract încheiat între reclamant și CAS S., un astfel de contract de asigurare nu există astfel că reclamantul nu a avut niciodată și nu are nici în prezent calitatea de ASIGURAT.
Toate referirile pe care le face Legea nr. 95/2006 sunt la drepturi și obligații ale asiguraților, aceștia având obligația legală de a achita contribuții la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 arată că: "sunt asigurați potrivit prezentei legi, toți cetățenii cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui (NAS cu avizul consiliului de administrație".
De asemenea, art. 215 alin. 3 din Legea 95/2006 arată că: "persoanele fizice care realizează venituri din activități independente ( ... ) sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
La fel, art. 213 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 prevede că: "categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. 1 și 2 au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezente legi".
În aceste condiții se poate observa că afirmația reclamantului că existența unui contract de asigurare este o condiție obligatorie pentru a solicita unei persoane să achite contribuții la sistemul de asigurări sociale de sănătate este una acoperită de dispoziții legale specifice. Această condiție nu este îndeplinită în cazul reclamantului.
Sub acest aspect, emiterea acestui act administrativ fiscal este un grav abuz de drept și nu ține cont de esența reglementării in domeniu. Nici o persoană nu dobândește automat în România calitatea de asigurat, astfel cum dobândește
de exemplu calitatea de contribuabil. Se poate remarca că dacă s-ar accepta varianta contrară, in care reclamantului ar fi obligat să achite retroactiv sumele de bani stabilite de pârâtă, ar fi o veritabilă plată nedatorată, deoarece așa cum s-a arătat și anterior, reclamantul nu a avut și nu are nici în prezent calitatea de asigurat, ceea ce înseamnă că nu a beneficiat și nici nu beneficiează de "avantajele" sistemului de sănătate publică din România. Când a avut probleme de sănătate reclamantul a apelat la servicii medicale private, contra cost.
Cu riscul de a se repeta, recurentul consideră că această decizie de impunere nu doar că este nelegală, dar este chiar un veritabil abuz în contra intereselor reclamantului, fiind o modalitate de a încerca a se atrage bani la bugetul de asigurări sociale de sănătate aflată în totală contradicție cu spiritul și litera legii aplicabile.
Pentru aceste motive reclamantul solicită instanței să admită recursul și, rejudecând, să admită cererea reclamantului astfel cum a fost formulată
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 304/_ s-a stabilit o creanță de 38.816 lei, reprezentând contribuția legală la sistemul de asigurări de sănătate, cu penalitățile aferente, pentru perioada 2006 - 2010.
Prin decizia nr. 107/_ pârâta a admis în parte contestația nr. 4163/2011 formulată de reclamant și a dispus recalcularea contribuțiilor datorate și a accesoriilor aferente anilor 2009 - 2010, în funcție de veniturile reale realizate și de prevederile legale în vigoare.
Cu privire la eventualele carențe de formă ale deciziei de impunere, Curtea reține că se regăsesc în actele atacate toate elementele obligatorii, iar eventuala lipsă a vreunuia dintre ele ar fi sancționată doar cu nulitatea relativă, sancțiune aplicabilă în dreptul fiscal spre deosebire de dreptul administrativ propriu-zis, nefiind justificată vreo vătămare.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 prevede obligația contribuabililor de a se asigura). Din această perspectivă, contribuția de asigurări sociale se datorează în considerarea materiei impozabile și nu a unor chestiuni legate de contribuabil, cum este încheierea formală a unui contract de asigurare. Calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 259 alin. 7 lit. b din Legea nr. 95/2006 persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate sa achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate,
precum si obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura și constituie, totodată, temeiul legal pentru perceperea de accesorii.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C. T. împotriva sentinței civile nr.4558 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. C. I.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: D.D.I.
