Sentința civilă nr. 446/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr._ R O M Â N I A

Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILA Nr. 446/2013

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.

Grefier I. -M. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant G. A. D. și pe pârât A. J. PENTRU P. ȘI I. S. C., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, prezenta fiind colega reclamantei, D-na C. M. în calitate de martor.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța audiază ca martora prezentă, C. M., cele declarate fiind consemnate la procesul verbal de la dosar.

Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, reținând existența cererii de judecare în lipsa părților, tribunalul declară închisă faza probatorie și retine cauza în pronunțare pe actele de la dosar.

INSTANȚA

Prin cererea formulată de către reclamanta G. A. D. în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU P. ȘI I. S. C., având ca obiect contencios administrativ, s-a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei nr.1335265633152/_ și a Deciziei nr.111/_ de soluționare a contestației emise de către pârâtă și radierea debitului de 340 lei, stabilit în sarcina reclamantei.

În motivarea cererii

, reclamanta a arătat că în urma unei erori a programului de contabilitate informatică al societății angajatoare SC Elmafarm SRL, în declarația 112 apar informații eronate cu privire la data

începerii activității de către reclamantă, în sensul menționării acestei date ca fiind_ . Ulterior, societatea angajatoare a depus o declarație rectificativă din care reiese că în luna aprilie 2011 reclamanta a lucrat doar 9 zile, prin urmare în mod greșit se reține in sarcina reclamantei debitul de 340 lei aferent perioadei_ -_ .

În drept

, au fost indicate dispozițiile art.1 și 8 din Legea nr.

554/2004, precum și art.11 alin.2 din OUG nr.148/2005.

În probațiune

, au fost anexate deciziile atacate, fișa cu pontaj pe luna aprilie 2011 emisă de societatea angajatoare, fluturaș de salariu, decizia de reluare a activității in baza contractului individual de muncă.

Prin întâmpinarea formulată in cauză, s-a solicitat respingerea cereri

.

A arătat pârâta că în baza suprapunerilor bazelor de date a Casei Județene de Pensii C. cu cele ale Agenției Naționale pentru Prestații Sociale rezultă că reclamanta a realizat venituri aferente perioadei_ -_

Prin urmare, în sensul art.12 alin.2 din OUG 148/2005, se suspendă plata indemnizației începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit Legii nr.571/2003. Având în vedere că reclamanta a realizat venituri începând cu_ rezultă că in mod corect s-a apreciat că aceasta trebuie să restituie indemnizația primită pentru perioada_ -_ .

Analizând cererea formulată, pe baza probelor administrate, instanța reține că aceasta este întemeiată.

Astfel, din contractul individual de muncă încheiat cu SC Elmafarm SRL și anexa acestuia depusă in probațiune de către reclamantă, rezultă că reclamanta și-a început activitate începând cu data de_, cu această dată încetând suspendarea contractului individual de muncă.

Conform fișei de pontaj eliberată de SC Elmafarm SRL rezultă că reclamanta a fost pontată ca îndeplinindu-și activitatea începând cu data de_ .

Prin urmare, rezultă că în mod greșit pârâta a apreciat prin deciziile contestate că reclamanta a realizat venituri în perioada_ -_, impunându-se astfel restituirea indemnizațiilor acordate în perioada menționată în valoare de 340 lei.

Pentru motivele arătate, în baza art.11 alin.2 și 12 alin.2 din OUG nr.184/2005 și art.1 și 8 din Legea nr. 554/2004, instanța va admite cererea formulată, dispunând anularea ca nelegale a deciziilor atacate și radierea debitului stabilit în sarcina reclamantei in valoare de 340 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta G. A. D., domiciliată în C. -N., str.M. nr.23, bl.O3, sc.2, ap.31, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU P. ȘI I. S. C., cu sediul în C. -N.

, str.G. C. nr.2, jud.C. .

Anulează Decizia nr.1335265633152/_ și Decizia nr.111/_ de soluționare a contestației emise de către pârâtă.

Înlătură obligația reclamantei de a restitui suma de 340 lei, reprezentând indemnizația aferentă perioadei_ -_ .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11 Ianuarie 2013

Președinte,

M. T.

Grefier,

  1. -M. P.

REd.MT/tehn.MG 4 ex. 1.03.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 446/2013. Contencios. Anulare act administrativ