Decizia civilă nr. 3243/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3243/2013
Ședința publică de la 14 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul S. N., împotriva sentinței civile nr. 10931/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ anularea deciziei de impunere pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, avocat Pârva I. I., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul nu este timbrat, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Reprezentanta recurentului depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente, comunicându-i-se totodată un exemplar de pe întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea hotărârii atacate și admiterea contestației împotriva celor două decizii, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10931 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. N. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de
S. a județului C., având ca obiect anularea Deciziei nr.E590/_ și a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 372698/1/_ și nr. 372698/2/_ .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Începând cu anul 2007, reclamantul Ș. N. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamantul nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Deciziile de impunere din oficiu nr. 372698/1/_ și nr. 372698/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferentă anilor 2006-2011 (filele 25, 26).
Cu respectarea procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamantul a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale (filele 17-21), respinsă prin Decizia nr. E590/_ (filele 13-16), iar acum atacă în contencios administrativ deciziile de impunere, susținând că încă din anul 2004 a avut calitatea asigurat la CAS C., în calitate de salariat, respectiv că pentru veniturile din activități independente nu a existat un contract de asigurare iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de informare.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obl ig aț ia de a se as igur a
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
De asemenea, obligația legală nu poate fi condiționată de accesarea efectivă a unui pachet de servicii medicale pe parcursul intervalului de timp pentru care s-au emis deciziile, deoarece asiguratul are doar vocația la obținerea acestor servicii medicale iar contribuția se datorează indiferent dacă serviciile sunt efectiv prestate sau nu.
Reclamantul se mai prevalează de faptul că în același interval de timp i se reținea lunar contribuția către Fondul Național Unic de A. Sociale de S. pentru veniturile realizate în temeiul contractului individual de muncă, dar art.
257 alin. 3 din Legea nr.95/2006 prevede în mod expres că persoanele care realizează în același timp venituri din salarii și venituri din activități
independente supuse impozitului pe venit au obligația plății contribuției asupratuturor acestor venituri
.
Acest text legal a fost în vigoare pe toată perioada pentru care s-au calculat în sarcina reclamantului contribuțiile și accesoriile, iar legea privind reforma în domeniul sănătății întrunește cerințele de legalitate, accesibilitate și previzibilitate pentru a putea fi în mod neechivoc cunoscută și descifrată de destinatarii dispozițiilor pe care le cuprinde.
În ceea ce privește neemiterea deciziilor de impunere încă din anul 2008, se reține că pârâtei C. de A. de S. a județului C. nu i se poate impune decât sarcina de a respecta termenul de prescripție al dreptului de a stabili contribuțiile și accesoriile la FNUASS.
Or, art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că executarea silită poate fi realizată de casele de sănătate în condiț iile Ordon anțe i Gu vernulu i nr. 92/2003
pr iv ind Codul de procedur ă f isc al ă
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 91 din acest din urmă act normativ stabilește termenul de prescripție de 5 ani, care "începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală
";.
Observând că în speță contribuțiile și accesoriile au fost stabilite pentru perioada 2007-2011 în interiorul termenului legal de prescripție, instanța a considerat că nici acest argument al reclamantului nu este pertinent.
Pe de altă parte, nerespectarea de către pârâtă a obligației prevăzute de art. 222 din lege, respectiv a aceleia de a informa contribuabilul cel puțin o dată pe an asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, nu este de natură a exonera reclamantul de plata contribuției datorate, ci doar a genera, eventual, răspunderea juridică a pârâtei.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, s- a respins ca nefondată prezenta cerere.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ș. N.
, solicitând desființarea sentinței atacate și admiterea contestației formulată dev recurent împotriva deciziei nr. E590/_ emisa de C. de A. de S. a jud. C., respectiv a deciziilor de impunere din oficiu nr. 372698/_ și 372698/_ privind stabilirea contribuției la FNUASS și accesorii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata în fond și în recurs.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că pentru a respinge contestația recurentului formulata în termenul legal împotriva deciziei E 590/_ emisa de C. de A. de S. a jud.C., instanța de fond a invocat dispozițiile art. 208 alin.3 lit.b și e din Legea nr. 95/2006, ale art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/ actualizat și Protocolul dintre CNAS și ANAF nr. P 5282/_ respectiv nr. 95896/_ .
Întrucât motivele de recurs vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. Punctul Cod procedura civila, în sensul greșitei aplicări și interpretări a legii de către instanța de fond, recurentul înțelege ca în cele ce urmează sa critice reținerile instanței de fond cu privire la aplicabilitatea în speța dedusa judecații a actelor normative menționate mai sus.
Astfel, instanța de fond invoca exact aceleași dispoziții legale pe care le-a invocat și intimata C. de A. de S. a jud.C. în cuprinsul deciziei E 590 atacate, fără a face o analiza pe text a situației acestuia, raportat și la criticile acestuia punctuale.
Astfel, principalele motive de contestație au fost cele legate de lipsa unui contract de asigurare cu C. și nerealizarea de catre intimata a obligației legale impuse de disp.art. 222 din Legea nr. 95/2006.
În concret, instanța de fond retine fără nici un temei legal ca calitatea de asigurat și implicit obligația de plata a contribuției decurge în mod direct din lege, nefiind necesara o manifestare de voința a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
Dar aceasta înseamnă ca instanța de fond acorda aprioric intimatei - ca instituție a statului - o poziție vădit favorabila, ignorând posibilitatea data tot prin lege oricarui contribuabil de a-si alege casa de asigurări la care dorește sa se afilieze, afiliere concretizata în încheierea unui contract CU ACEA C. ALEASA DE EL. Practic, prin raționamentul sau, instanța de fond nu face altceva decât sa consfințească intervenția forțata a Statului în dreptul contribuabilului de a-si alege propria casa de asigurări.
Astfel, instanța de fond apreciază ca toate obligațiile și contribuțiile datorate de recurent ar fi în MOD OBLIGATORIU și PRIN LEGE fata de intimata
C. de A. de S. a jud. C. . Aceasta nu reprezintă insa un exces de putere, un abuz, o impunere a unei situații, fără a da posibilitatea contribuabilului de a alege? Ce s-ar fi întâmplat daca toate cele trei case de asigurări de sănătate din România ar fi emis decizii de impunere pe numele și în sarcina subsemnatului recurent? Ar fi avut vreuna dintre ele prioritate?
In baza Ordinului Președintelui CNAS cu nr. 617/2007 au fost aprobate Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 5 din aceste norme" în conformitate cu art.215 alin. 3 din lege și art.81 din Codul de procedura fiscala, pentru obligatiile de plata fata de fond ale PERSOANELOR FIZICE CARE SE ASIGURA PE BAZA DE CONTRACT DE
ASIGURARE, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlu de creanța il constituie, după caz, declarația prevăzuta la art.32 alin.4, decizia de impunere emisa de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate statului. Decizia de impunere poate fi emisa de către organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe baza de protocol de la ANAF."
In vederea aplicării acestui text a fost încheiat intre CNAS și ANAF Protocolul nr. P5282/_ 0si 95896/_, modificat prin Actul adițional nr. 1.
Acest articol 35 din ordinul mai sus menționat nu este insa legal, întrucât acesta fiind un act normativ cu putere inferioara legii nu poate legifera atribuții sau competente care nu se regăsesc în nici unul din textele de lege care au stat la baza emiterii ordinului astfel cum acestea au fost enumerate în preambul, sens în care la emiterea Ordinului s-a săvârșit de către emitent un veritabil EXCES DE PUTERE în accepțiunea reglementata de art.2 alin. 1 lit.n din Legea nr. 554/2004
republicata, constând în exercitarea dreptului de apreciere al autoritatilor publice prin încălcarea limitelor competentei prevăzute de lege.
Cu alte cuvinte, deși prin nici o dispoziție a Legii nr. 95/2006 republicata ori a Statutului CNAS nu se prevede în competentele acestei instituții posibilitatea de a stabili creanțe prin ordinul mai sus menționat se adaugă în mod nepermis la lege stabilindu-se o competenta speciala a caselor, care în lumina prevederilor legale actuale nu poate aparține decât exclusiv organelor fiscale, astfel cum acestea sunt definite prin prevederile OUG nr. 92/2003 republicata, cu modificările și completările ulterioare.
Și aceasta deoarece OUG 92/20003 stabilește în art. 1 în mod clar și neechivoc sfera de aplicare a Codului de procedura fiscala. Ori, creanțele datorate Caselor de A. de S. constituie venit la FNUASS și NU LA BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT. Prin urmare, în absenta unor reglementari exprese ale Legii nr. 95/2003, cum sunt cele permit derularea de executare silita după normele reglementate de OG 92/2003 sau calculul termenului de prescripție, nu se poate extinde sfera de aplicare a Codului de procedura fiscala și în materia stabilirii creanțelor datorate Fondului.
Pe cale de consecința recurentul apreciază ca actul normativ invocat de către instanța de fond în justificarea respingerii contestației este nelegal, fiind emis cu încălcarea principiului general aplicabil în materia dreptului public - conform căruia o autoritate publica/instituție publica nu are dreptul sa întreprindă nici o acțiune ce nu ii este în mod expres permisa - nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis.
Astfel, solicită instanței de control judiciar sa observe ca nici o dispoziție din Legea nr. 95/2006 în vigoare la data emiterii Ordinului sau din Statutul CNAS menționate ca temei legal pentru emiterea Ordinului nr. 617/2007, nu prevăd ca acestor entități li se permite în mod expres sa desfășoare activități din cadrul cărora sa li se recunoască în mod expres competente în stabilirea obligațiilor de plata către fond, prin emiterea de acte administrativ-fiscale, ce se constituie în titluri de creanța - decizii.
O asemenea competenta, cea de a emite decizii de impunere pentru stabilirea și individualizarea contribuției de sănătate ca obligație de plata la fond
nefiind prevăzuta în mod expres în Legea nr. 95/2006 sau intr-un alt act normativ cu putere de lege - NU PUTEA FI CONFER. CASELOR DE A. DE S.
printr-un act administrativ normativ așa cum s-a procedat prin art. 35 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, deoarece conform principiilor și normelor de tehnica legislativa prevăzute de Legea nr. 24/2000 o lege poate fi modificata sau completata doar printr-un act normativ cu putere de lege, nicidecum printr-un act normativ cu putere inferioara legii, cum este cazul actului administrativ normativ.
Analizând textele legale care au constituit premisa emiterii Ordinului 617/2007 rezulta ca acest act a fost emis de către Președintele CNAS prin exces de putere, raportat la următoarele considerente:
Conform celor menționate în formula introductiva a acestui ordin în conformitate cu art.40 alin.4 din Legea nr. 24/2000 republicata, acest act normativa fost adoptat în temeiul dispozițiilor art. 211 alin.3, art. 213 alin.3 și 4, art.216, art.256- 260, art.261 alin. 2 și 4 și art. 281 alin.2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare și ale art. 7, art. 17 alin. 54 și art. 18 alin. 18 pct. 36 din Statutul Casei Naționale de A. de S. .
In raport cu temeiurile juridice invocate ca și fundament al emiterii acestui Ordin, el încalcă în mod flagrant prevederile art. 75 din Legea nr. 24/2000 republicata.
Astfel, textul art. 35 nu a fost adoptat în baza acestor texte de lege, fiind pe cale de consecința nelegal.
Același exces de putere se regăsește și în urma analizei Protocoalelor încheiate intre CNAS și ANAF pentru furnizare de informații.
Astfel, art.35 din Ordinul 617/2007 vizează competentele și prerogativele conferite CAS de a emite decizii de impunere pe baza informațiilor primite pe baza de protocol de la AN AF.
Nelegalitatea vizează încălcarea flagranta a dispozițiilor art. 315 din Legea nr. 95/2006 care prevăd foarte clar ca" datele necesare pentru stabilirea calității de asigurat vor fi transmise cu titlu gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autoritățile și instituțiile publice pe baza de protocol. "
Prin urmare, informațiile primite pe baza de protocol SUNT DATE NECESARE PENTRU STABILIREA CALITATII DE ASIGURAT și nicidecum aceste
informații nu pot fi utilizate pentru emiterea deciziilor de impunere așa cum în mod abuziv și nelegal a stabilit Președintele CNAS prin art. 35 din Ordinul 617/2007, astfel incit soluția găsita de Președintele CNAS este nu numai neavenita, dar și nelegala raportat la prevederile legii.
Mai mult, nicăieri în cuprinsul Legii nr.95/2006 NU SE PREVEDE EXPRES ca, în situația în care asiguratul nu si-a manifestat opțiunea alegerii casei de asigurări de sănătate, nu a încheiat contractul de asigurare și nu a depus declarația de plata a obligației de plata către fond ,oricare dintre casele de asigurări de sănătate - din cele prevăzute de lege - AR AVEA DREPTUL, PREROGATIVA SAU ATRIBUTUL de a stabili unilateral calitatea de asigurat, pe baza informațiilor primite pe baza de protocol. Mai mult, nu se precizează ca autoritățile / instituțiile publice ar avea dreptul de a furniza date privind veniturile realizate de contribuabili, pentru ca acestea sa fir avute în vedere la stabilirea calității lor de asigurat.
Nu pot fi primite nici raționamentele instanței de fond cu privire la existenta doar a vocației asiguratului de a beneficia de servicii medicale, cita vreme subsemnatul recurent am dovedit clar și neechivoc faptul ca, deși a avuta calitatea de asigurat, calitate ce a decurs din cea de angajat cu contract de munca, deși pentru aceasta calitate a achitat toate contribuțiile și obligațiile aferente către fond, atunci când a dorit sa beneficiez de serviciile medicale oferite în contrapartida de casa se asigurări, acestea - sub diferite pretexte - i-au fost refuzate, recurentul trebuind sa achit în totalitate contravaloarea acestora.
Este așadar inadmisibil sa consideri ca și instanța chemata sa aplice legea nu doar în litera ei, ci și în spiritul acesteia, ca contribuția se datorează oricum, chiar daca nu primești nimic în schimbul acestei contribuții.
Tot nelegala i se pare și reținerea instanței de fond cu privire la critica adusa referitor la nerespectarea de către intimata a disp.art.222 din Legea nr. 95/2006. Deși susține ca nerespectarea de către aceasta a acestei obligații de a informa cel puțin o data pe an cu privire la nivelul de contribuție personala și la modalitatea de plata, precum și cu privire la drepturile și obligațiile sale, nu poate genera răspunderea juridica a intimatei, totuși instanța de fond ignora sa analizeze aceasta " omisiune " a intimatei raportat la modul în care a înțeles sa comunica subsemnatului recurent obligațiile către casa doar aproape de expirarea termenului de prescripție de 5 ani.
În concret, daca intimata ar fi respectat obligația legala, atunci recurentul ar fi știut în fiecare an cuantumul sumelor datorate cu titlu de contribuții la
FNUASS și nu s-ar fi cumulat asemenea majorări de întârziere, penalități și dobânzi.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul ca temeiul în drept al prezentului recurs îl constituie și art.304 indice 1 Cod procedura civila, recurentul solicită instanței de recurs a reanaliza cauza sub toate aspectele menționate mai sus, și pe cale de consecință, admiterea prezentului recurs așa cum a fost formulat.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 martie 2013 (f.11-13) pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C.
a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea în totalitate ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.
În motivare pârâta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 257, alin.3 din Legea nr.95/2006 în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - e), alin. (21) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri.
Este adevărat ca în conformitate cu arte 208, alin 3, lit. a, asiguratul poate sa-și aleagă liber casa de asigurări, nefiind obligat sa se asigure la "casa de asigurări de sănătate a județului", dar este obligat sa facă dovada ca este asigurat la o alta casa de asigurări de sănătate și sa plătească contribuția la fondul de sănătate.
În privința contractului intre asigurat și C. de A. de S., trebuie făcuta precizarea ca acesta este un act pur administrativ, art. 208 alin. 3: asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar unul din principiile prin care se realizează obiectivele asigurărilor sociale de sănătate este prevăzut la lit. b) solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor lit. e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; Analizând doar aceste doua principii rezulta faptul ca și în lipsa unor servicii medicale exista obligativitatea contribuției la fondul de sănătate.
Chiar Legea 500/2002 a finanțelor publice arata la arte 2, pct. 19 o definiție a contribuției - prelevare obligatorie a unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea obținerii unei contra prestații.
Emiterea deciziilor de impunere pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS este legala și conforma cu dispozițiile art. 85 - 88 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata cu modificările și completării ulterioare .
Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Aceste decizii de impunere reprezintă titlu de creanța și potrivit art.141, alin. 2 devin titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadenta.
5. Referitor la competenta CAS C. de a emite acte administrative fiscale, în speța decizii de impunere, menționează ca au fost invocate excepții de nelegalitate al art. 35 din Ordinul 617/2007 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, fiind toate respinse.
În acest sens, menționează decizia nr. 3.878 a Înaltei Curți de Justiție și C. din 27 septembrie 2010 pe care o depune în susținere, precum și sentința civilă nr. 924/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Criticile recurentului sunt nefondate.
În ceea ce privește critica referitoare la stabilirea obligației principală, Curtea reține că aceasta rezultă din aplicarea art. 208 alin. (1) și (3) din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate
Art. 215 alin. (3) din lege, în forma anterioară, arăta că obligația de plată se aplică și persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente.
Și în forma actuală, textul reglementează mai detaliat această obligație, astfel că îndrituirea pârâtei de a percepe această contribuție nu poate fi pusă în discuție.
Este real că potrivit dispozițiilor art. 208 alin. 36 lit. a ) din Legea nr. 95/2006 asiguratul are dreptul de opțiune la una dintre casele de asigurări autorizate să funcționeze pe piața asigurărilor de sănătate, dar tot astfel are și obligația corelativă de a face dovada că a dobândit calitatea de asigurat al uneia din aceste case și să plătească contribuția aferentă.
Obligația de asigurare trebuie, e adevărat, materializată într-un contract, dar obligația de încheia un astfel de contract aparține contribuabilului. Altfel spus, acesta nu se poate prevala în propriul beneficiu de inexistența încheierii unui contract de asigurare pentru a fi exonerat de la plata acestor contribuții. A accepta o atare interpretare ar însemna să validăm comportamentul esențial nelegal al contribuabilului, ceea ce ar contraveni principiului de drept consacrat de adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, conform căruia nimeni nu poate să-și invoce propria sa culpă pentru a dobândi un drept sau o situația avantajoasă.
În ce privește accesoriile, Curtea constată că acestea își au izvorul în reglementarea Legii nr. 95/2006, prin trimitere la Codul de procedură fiscală. Astfel, potrivit art. 257 alin. (1), (2) și alin. (5) lit. b) și art. 259, în forma în vigoare pe perioada calculării sumei datorate, până la_, persoana asigurată, care desfășoară activități independente, are obligația plății unei contribuții bănești trimestriale pentru asigurările de sănătate, sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceasta.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare la data emiterii actului fiscal, arăta că în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
Totodată, art. 36 din Ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală și ale prezentelor norme metodologice";.
Norma de trimitere se regăsește și în prezent în Legea nr. 95/2006, legiuitorul arătând expres că neplata la scadență a contribuțiilor datorate fondului atrage plata de accesorii.
Art. 119 C.proc.fisc. reglementează obligația plății de accesorii pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată.
Totodată, potrivit alin. (4) al art. 119 din O.G. nr. 92/2003, dobânzile și penalitățile se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Ca atare, neplata contribuției la termen determină obligația de plată a accesoriilor, care se determină prin decizie și se colectează de către organele
C.N.A.S. în condițiile art. 256 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
Principala motivare, care ar determina înlăturarea obligației de plată a accesoriilor dar și a obligației principale, a fost dată de coroborarea lipsei culpei reclamantului cu privire la neplata contribuției, cu prevederea art. 222 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care "Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale";.
Existența acestei prevederi cu privire la dreptul de a fi informat, menită să asigure transparența sistemului de asigurări de sănătate, nu susține totodată existența unei obligații în sarcina caselor de asigurări de sănătate, de a comunica asiguraților date și informări cu privire la întinderea contribuției personale și a modalităților de plată, din oficiu sau în lipsa unei cereri din partea contribuabilului.
Dacă s-ar considera ca atare, dispoziția cuprinsă în art. 257 alin. (1), alin.
(2) lit. b) și alin. (5) lit. b) ar rămâne fără efecte, de vreme ce obligația de plată s- ar naște numai după informarea contribuabilului.
Dimpotrivă, legea are în vedere posibilitatea reclamantului de a cere informații, iar nu obligația organului fiscal de a comunica din oficiu astfel de relații, cu atât mai mult cu cât datele respective nu se află la dispoziția reprezentanților CAS în lipsa unei declarații din partea contribuabilului.
Trebuie notat că sistemul de asigurări sociale de sănătate ca și ori alt sistem contributiv din România se bazează pe principiul declarativ, altfel spus organul fiscal stabilește taxele ori contribuțiile pe baza declarațiilor înregistrate de celălalt subiect al raportului juridic de drept material fiscal.
Totodată, legea nu reglementează efectele juridice ale unei asemenea informări, pentru a determina concluzia că nerespectarea acestei "obligații"; de către organele statului ar atrage înlăturarea obligației contribuabilului.
De vreme ce acesta este obligat să declare veniturile obținute din activități independente și să plătească trimestrial contribuția aferentă, calculată potrivit propriei declarații asupra veniturilor realizate, rezultă că legea a conferit efecte declarației contribuabilului în condițiile art. 110 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, în raport de care a stabilit termene legale, pentru plata contribuției la fondul asigurărilor de sănătate.
Scadența obligației privind plata contribuției la fondul de sănătate nu este condiționată de existența concretă a declarației, termenele fiind stabilite de Legea nr. 95/2006, numai executarea silită fiind condiționată de existența unui titlu executoriu, anume decizia de impunere, ceea ce în cauză s-a împlinit.
Față de toate considerentele de fapt și de drept, reținând că motivele de recurs nu sunt fondate și că altele nu au fost puse în discuție din oficiu conform art. 306 alin. 2 C.pr.civ. de la 1865 aplicabil în cauză prin prisma disp. art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, Curtea va respinge ca atare recursul reținând incidența art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 din C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamantul Ș. N. împotriva sentinței civile nr. 10931 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. D. R. -R. D. L. U.
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
J. fond. A. G. C.
