Decizia civilă nr. 327/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 327/R/2013
Ședința publică de la 13 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. R.
Judecător L. -A. C. Judecător R. M. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurent CABINBET AV . I. D. D. împotriva sentinței civile nr.5635 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca privind și pe intimat M. C. -N. -DP C.
, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului cabinet av.D. I., av.F. O., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind reprezentantul intimatului M. C. -N., D. Poliția C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentului, susține recursul declarat în cauză, solicită în principal, admiterea recursului cu consecința casării în întregime a hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei instanței de fond, întrucât hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută, fiind pronunțate și comunicate două hotărâri judecătorești în cadrul aceluiași dosar, ca atare, nu se poate decela care din cele două hotărâri judecătorești este cea prin care se tranșează litigiul dedus judecății, ori dacă pricina a fost în mod efectiv soluționată. În subsidiar, admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul admiterii plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, aceasta procedând la o aplicarea vădit eronată a dispozițiilor legale incidente; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
T. UL
Prin sentința civilă nr.5635 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, a fost respinsă plângerea formulata de petentul I. D.D. cu sediul profesional in C. -N., str. P. S., nr.7, jud. C. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr.387 încheiat la data de_ de M.
C. -N., D. Politia C. cu sediul in C. -N., str. M., nr.1-3, jud. C.
.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Prin procesul verbal de constatare a contravenției 387 din data de _
petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev de HCL 149/2009 constând in aceea ca la data controlului s-a constatat ca pe domeniul public din
C. -N., str. P. S., nr.9, amenajat ca parcare cu plata, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea petentului era staționata pe trotuar.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța consideră că, în vederea justei soluționări a cauzei, trebuie să facă o distincție între neregularitățile unui act juridic care sunt ocrotite în mod expres sub sancțiunea nulității și cele pentru care legea nu stabilește în mod expres o astfel de sancțiune.
Si aceasta întrucât, in primul rând, în procedeul verificării legalității unui act juridic, judecătorul nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de petent în cererea sa, ci fiind sesizat cu analiza legalității actului, trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către acesta din oficiu. În al doilea rând, dacă judecătorului nu i-ar fi permis să verifice legalitatea actului atât din punct de vedere al nulităților exprese, cât și a celor virtuale, s-ar putea ajunge la situația în care un act juridic nelegal întocmit să rămână în vigoare.
Dacă în cercetarea legalității unui act juridic, judecătorul învestit în acest sens ar fi obligat să respecte întru-totul principiul disponibilității fără a avea posibilitatea de a verifica alte aspecte decât cele sesizate de petent în cererea sa, ar putea ajunge la situația în care, deși constată prin propriile verificări, că actul este nul, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens în conținutul cererii de chemare în judecată, ar trebui, limitându-se doar la cele invocate de petent, să-i respingă acțiunea și să păstreze un act nevalabil întocmit.
Tocmai pentru evitarea unor astfel de consecințe nedorite pe plan procesual, legiuitorul a creat cele două tipuri de sancțiuni, respectiv nulitatea absolută și relativă, diferența dintre cele două constituind faptul că prima poate fi invocată de orice persoană, inclusiv de judecător cu ocazia judecării unei acțiuni în care este sesizat cu verificarea legalității unui act.
Prin urmare, în opinia instanței, în momentul în care aceasta este sesizată cu verificarea legalității unui act juridic, - în vederea evitării păstrării în circuitul juridic a unui act ilegal - trebuie să-l analizeze, având în vedere toate condițiile de valabilitate ale acestuia, așa cum au fost stabilite de textele legale în vigoare în momentul întocmirii lui, indiferent dacă condițiile ad validitatem de fond și/sau de formă sunt sau nu stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute sau virtuale și relative.
În concret, acest demers înseamnă verificarea nu numai a acelor aspecte de nelegalitate care au fost invocate de petent în cererea sa, ci și a acelora care au fost omise, dar care sunt stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute, putând fi, astfel, invocate și constatate din oficiu de către judecător.
Totodată, acest demers înseamnă și faptul că, în situația în care un petent nu indică în conținutul cererii sale vreo cauză de nelegalitate, judecătorul nu va
fi legat de principiul disponibilității în ceea ce privește temeiurile de drept ale cererii, ci mai mult, fiind învestit prin cerere cu soluționarea legalității actului, va fi obligat să verifice respectarea acelor dispoziții legale care sunt ocrotite sub sancțiunea nulității exprese și absolute.
Prin urmare, aplicând cele arătate mai sus la cererea formulată de petentul din cauza de față, instanța constată că acesta a invocat ca și motiv de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției respectiv faptul ca nu au fost consemnate obiecțiunile sale la procesul verbal
Se retine de instanța in acest sens faptul ca cele susținute de petent sunt contrazise de celelalte mențiuni din procesul verbal.
Reclamantul nu a indicat cu ocazia întocmirii procesului verbal care sunt obiecțiunile pe care le are cum nu a indicat de altfel nici in fata instanței. Prin urmare, din cele arătate, instanța constată că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în cauza de față a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
Totodată, instanța constată că, sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului- verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedura civila, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 1169 cod civil doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
In ceea ce privește apărarea petentului conform căreia nu poate avea calitate de subiect activ al contravenției, dat fiind că este o persoana fizică
autorizată, asimilata persoanei juridice, nu este întemeiată. Susținerea petentului cum că a fost sancționata persoana fizică autorizată este nefondată, raportat la dispozițiile art. 1 alin.2 din OUG44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, dispoziții potrivit cărora această ordonanță de urgență nu se aplică profesiilor liberale, precum și acelor activități economice a căror desfășurare este organizată și reglementată prin legi speciale. Ori, profesia petentului este una liberală, potrivit art. 1 alin.l din Legea 51/1995, fiind reglementată prin acest din urma act normativ. Conform art. 5 alin.l din Legea 51/1995, formele de exercitare a profesiei de avocat sunt la alegere: cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale sau societăți civile profesionale cu răspundere limitată. Astfel petentul este avocat colaborator la o societate civilă de avocați, calitatea sa nu poate justifica concluzia cum că ar fi persoana juridică. Asta cu atât mai mult cu cât pe procesul verbal este menționa CNP-ul personal al petentului. .
Faptele avocatului sunt cele ale persoanei fizice, dat fiind că el nu este o entitate colectivă. Simpla menționare a calității persoanei nu poate exclude răspunderea acesteia.
Menționarea profesiei în procesul verbal se explică prin faptul că în cartea de identitate a vehiculului figurează aceste date, cu sediul de pe str. P. S. inclusiv.
Instanța a reținut, astfel, că prezumția de veridicitate a procesului-verbal rămâne în ființa, deoarece din probele depuse la dosarul cauzei nu rezultă o situație contrară celor reținute în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției.
Văzând si dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului întrunește elementul material necesar pentru a califica fapta drept contravenție, întrucât, așa cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză.
Prin urmare, întrucât petentul nu a făcut dovada unei situații contrarii actului de sancționare, potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, văzând si regula
"onus probandi incumbit actori";, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a respins plângerea acestuia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurentul I. D.D. solicitând admiterea acestuia și în principal casarea hotărârii judecătorești recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât în aceeași cauză au fost pronunțate două hotărâri judecătorești. În subsidiar, s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii judecătorești recurate și admiterea plângerii contravenționale.
În motivarea recursului s-a arătat în esență că hotărârea judecătorească recurată este lovită de nulitate absolută întrucât în cauză au fost pronunțate și comunicate două hotărâri judecătorești.
Pe fondul cauzei s-a arătat că procesul verbal contestat este lovit de nulitate în condițiile în care acesta a fost încheiat în lipsa unei identificări a conducătorului auto și că persoana în sarcina căreia s-a reținut răspunderea contravențională nu poate avea calitate de subiect activ al contravenției reținute.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 3041Cod Procedură Civilă,
tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică. Astfel, în ceea ce privește nerespectarea prevederilor art. 16 al. 7 din OG 2/2001, suntem în consonanță cu cele exprimate de către instanța de fond, a cărei argumentație ne- o însușim întocmai, în sensul că eventuala încălcare a acestor prevederi poate atrage nulitatea relativă a actului întocmit în contra acestor dispoziții, cu condiția ca cel ce o invocă să dovedească o vătămare. Or, câtă vreme petentul
contravenient nu era de față la momentul constatării contravenției, și ulterior a avut ocazia să formuleze o plângere contravenționale prin intermediul căreia poate invoca toate obiecțiunile pe care le-ar fi putut ridica și dacă ar fi fost prezent la fața locului la momentul constatării contravenției, apreciem că petentului nu i s-a produs nici o vătămare a drepturilor sale ori a intereselor sale legitime. Situația este identică și în cazul pretinsei încălcări a prevederilor art. 19 din același act normativ, câtă vreme semnătura unui martor nu poate atesta decât faptul că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa contravenientului, ceea ce este de domeniul evidenței, aspect ce nu a fost negat de către petentul din cauza de față.
Potrivit art. 3 al. 2 din OG 2/2001, persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții, ori prin HCL 149 /2009 s-a stabilit că pot fi subiecți ai contravențiilor prevăzute de acest act normativ și persoanele juridice, mai bine zis persoanele morale, astfel cum sunt ele definite de doctrina franceză, în ceea ce privește persoanele.
Raportat la faptul că în speță contravenția reținută în sarcina recurentului petent nu poate să fie săvârșită de o entitate fără personalitate juridică, tribunalul apreciază că în măsura în care o entitate fără personalitate juridică poate să figureze în mod legal ca și proprietar al unui autoturism, este necesar să se recunoască și posibilitatea ca aceasta să răspundă, inclusiv contravențional, pentru modul în care este utilizat respectivul autoturism. În plus, petentul are un patrimoniu distinct de cel al persoanelor fizice ce o alcătuiesc, patrimoniu afectat unui scop patrimonial, fiind totodată și subiect de drept fiscal. Or, în aceste condiții se impune a fi recunoscută și răspunderea sa contravențională. În caz contrar, s-ar ajunge la concluzia ca un autoturism înregistrat pe numele unei societăți civile să poată fi parcat oriunde, inclusiv în parcările cu plată, fără ca pentru acesta să fie obligat să achite taxa corespunzătoare, beneficiind astfel de un tratament diferit și discreționar, prin urmare inechitabil față de ceilalți proprietari de autoturisme, persoane fizice sau juridice, ceea ce, în mod evident nu poate fi acceptat.
În ceea ce privește motivul de casare invocat, tribunalul constată că la dosarul cauzei este atașată doar Sentința civile nr. 5635/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., recurată în această cauză, împrejurarea că recurentului i s-a comunicat încă o sentință civilă cu același număr dar fără legătură cu aspectele contestate, nu poate duce la nulitatea hotărârii recurate .
Având în vedere cele mai sus arătate, tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul I. D. cu sediul profesional in C. -N., str. P. S. ,
nr.7, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 5635/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta I. D. cu sediul profesional in C.
-N., str. P. S., nr.7, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 5635/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2013
Președinte, A. R. | Judecător, L. -A. C. | Judecător, R. M. |
Grefier, L. B. |
.
