Decizia civilă nr. 228/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 228/2013
Ședința publică din data de 20 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE P. Urs
Judecător A. -C. Ț. Judecător I. -M. L. Grefier S. -I. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. C. -N. -
DP L. împotriva sentinței civile nr. 17078/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat G. G.
M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție. La apelul nominal se prezintă intimatul.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 14 februarie 2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
T. ul, în temeiul art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă, procedează la
verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezentul recurs, recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimatul.
Intimatul depune la dosar o planșă fotografică cu fațada imobilului arătând că acel imobil este folosit de vecini, nu de el, apartamentul pe care el îl deține se află într-un alt corp de clădire. Arată că nu are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Intimatul solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele expuse pe larg în scris.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 17078/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul GÂRBOAN G. M. cu domiciliul în mun. C. -N., str. M., nr. 51, ap. 3-4, jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C. -N.
- DP L., cu sediul în mun. C. -N., str. M., nr. 3, jud. C. și în consecință:
A fost înlocuită sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 900 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 1420 încheiat la data de_, cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 1420 încheiat la data de_, petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 900 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 7 pct. 25 din
H.C.L. nr. 191/2009, reținându-se că în urma controlului efectuat la data de_ s-a constat că imobilul situat pe str. M., nr. 51 din C. -N., sistemele de colectare și dirijare a apelor pluviale nu au fost întreținute în mod corespunzător, fapt care a dus la formarea unor țurțuri de mari dimensiuni, periclitând astfel siguranța traficului pietonal în zonă.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din
O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la
apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin prisma celor expuse, instanța arată că, petentul nu făcut dovada unei stări de fapt contrare celei descrise de agentul constatator, acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, astfel încât procesul verbal de contravenție îndeplinește condițiile de legalitate și temeinicie, neputându-se dispune anularea acestuia. Dimpotrivă, instanța reține că, petentul a recunoscut starea de fapt existentă la imobilul situat pe str. M., nr. 51 din C.
-N. .
În ceea ce privește apărarea sa, în sensul că apartamentele sale nu au fațadă la stradă, instanța arată că, așa cum a precizat intimatul în întâmpinare, răspunderea revine și petentului în calitatea de coproprietar asupra părților comune indivize cum este și fațada clădirii și streașina imobilului, fiecare coindivizar având obligația de a contribui la întreținerea și repararea bunului comun indiviz.
Instanța a avut în vedere, însă, dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și faptul că, potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea propusă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Față de aceste criterii instanța reține că, deși este adevărat că, fiecare coindivizar are obligația de a contribui la repararea și întreținerea părții comune indivize din clădire, raportat la cota-parte pe care o deține, totuși trebuie luate în considerare și prevederile art. 654 alin. 2 Noul Cod Civil, în temeiul cărora, cheltuielile legate de părțile comune folosite exclusiv de către unii dintre coproprietari cad în sarcina acestora din urmă, astfel că, raportat la amplasarea celor patru apartamente de pe str. M., nr. 51 din C. -N., ap. nr. 1 și nr. 2 cu fațadă la stradă, iar ap. nr. 3 și nr. 4 neavând fațada la stradă, s-ar putea susține o folosință divizată, în cauză justificându-se incidența prevederilor art. 7 din O.G. nr. 2/2001.
Sancțiunea avertismentului se aplică, potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este gravitate redusă, iar conform art. 7 alin. 3 din același act normativ, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Față de aceste dispoziții legale și cele expuse anterior, instanța apreciază că aplicarea unei sancțiuni pecuniare nu se impune în cauză.
Pe baza criteriilor menționate anterior instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului prevăzută de art. 5, 6, 7 din OG nr. 2/2001 este suficientă pentru a atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și pentru a preveni săvârșirea în viitor a unor fapte de același gen.
Prin urmare, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a respins cererea petentului privind anularea procesului verbal și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 900 lei cu sancțiunea avertismentului.
În temeiul art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța a atras atenția petentului că în cazul săvârșirii unei fapte contravenționale de același gen i se va aplica o sancțiune mai aspră, recomandându-i ca pentru viitor să aibă un comportament ireproșabil în societate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs M. C. -N. -DP
, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii plângerii contravenționale formulată de petentul G. G.
împotriva procesului-verbal de constatare a contravenție nr.1420/484/_ cu consecința menținerii acestuia ca legal și temeinic.
În opinia recurentei hotărârea judecătoriei este nelegală, instanța reținând că procesul verbal a fost legal întocmit iar petentul nu a făcut dovada contrară, însă în ciuda acestui fapt a înlocuit sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, deși o atare sancțiune nu este corespunzătoare gradului de pericol social al faptei contravenționale săvârșite.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 1420 din data de_ încheiat de intimat, s-a aplicat petentului amenda de 900 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 7 pct. 25 din H.C.L. nr. 191/2009, reținându-se în fapt, că în urma controlului efectuat la data de_ s-a constat că la imobilul situat pe str. M., nr. 51 din C. -N., sistemele de colectare și dirijare a apelor pluviale nu au fost întreținute în mod corespunzător, fapt care a dus la formarea unor țurțuri de mari dimensiuni, periclitând astfel siguranța traficului pietonal în zonă.
Trecând la verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției prima instanță reținut în mod just, că nu există nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia, procesul verbal fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OUG nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, considerăm că instanța de fond a concluzionat în mod corect că starea de fapt reținută în procesul verbal este cea corespunzătoare realității iar contestatorul nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare. De altfel, acesta nici nu a contestat starea de fapt reținută, însă a susținut că este proprietarul apartamentelor nr. 3 și 4 care aparțin unui corp de clădire distinct și care nu au fațada spre stradă iar proprietarul apartamentelor care au fațada spre stradă au fost sancționați și au achitat amenda, asumându-și responsabilitatea. Reținem observațiile pertinente ale judecătorului fondului privind răspunderea care revine și petentului în calitatea sa de coproprietar asupra părților comune indivize cum este fațada clădirii.
Pe de altă parte, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 coroborat cu art. 38 al. 3 din același act normativ care constituie dreptul comun în materia contravențională, instanța are posibilitatea să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care se constată legalitatea procesului-verbal contestat și existența contravenției în sarcina contestatorului.
În acest context legal, instanța de fond a apreciat că aplicarea unei sancțiuni pecuniare contravenientului nu este justificată din perspectiva circumstanțelor faptei și raportat la dispozițiile art. 5 al. 5 din OG nr. 2/2001, care stabilesc criteriile de stabilire a sancțiunii.
Împărtășim acest punct de vedere, raportat la modalitatea concretă de săvârșire a contravenției, împrejurările în care s-a săvârșit și atitudinea contravenientului, care nu a contestat starea de fapt reținută, context în care vom reține că sentința civilă atacată este legală și temeinică iar prezentul recurs nu este fondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 17078/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, P. Urs | Judecător, A. -C. Ț. | Judecător, I. -M. L. |
Grefier, S. -I. Ș. |
