Decizia civilă nr. 294/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVIL Ă NR. 294/R/2013
Ședința publică din data de 6 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Judecător: S. T. Judecător: I. N. B. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul M. C. N., DP C. împotriva Sentinței civile nr. 14819 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. N., privind și pe intimatul D. D. F., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 14819/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul D. D. -
F. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP C., Serviciu Control Urbanism și Disciplină în Construcții împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr. 102 încheiat la data de_ de reprezentanții intimatului, care a fost anulat, iar petentul a fost exonerat de plata amenzii în cuantum de 10.000 lei și a fost obligat intimatul la plata în favoarea petentului a sumei de 1.250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele
:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției menționat, a fost sancționat contravențional petentul D. D. F. pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26 alin 1 lit. b din Legea nr. 50/1991 rep. În fapt, s-a reținut că petentul D. D. F., în calitate de coproprietar a executat lucrări de construire a unui imobil de locuințe fără a respecta Autorizația de construire nr. 486/2005, respectiv a împărțit apartamentul de la mansardă în 2 apartamente și a amenajat un apartament în pod prin modificarea învelitorii.
1
Procedând potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalității procesului- verbal de constatare a contravenției, instanța a constat că întocmirea acestuia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 16 din același act normativ și că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța a reținut că situația de fapt astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal nu corespunde realității, dat fiind faptul că petentul, prin probatoriul administrat, a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție. Astfel, în susținerea plângerii contravenționale formulate petentul a anexat înscrisuri și au fost audiați martorii Irimieș I.: f. 56 și Dambeanu S. Ștefania, care confirmă întru totul susținerile petentului, arătând că ei au fost beneficiarii autorizației de construire, că edificarea construcției a fost finalizată în anul 2006 de către ei și că în prezent acest edificiu arată întocmai cum ei l-au construit, petentul neefectuând nici un fel de lucrări de recompartimentare interioară a imobilului în litigiu.
Cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 din codul de procedură civilă și de art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, intimatul M. C. -N. a promovat calea de atac a recursului, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Cod, cu consecința respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului, s-a arătat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat pe numele petentului în calitate de coproprietar al imobilului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991. Mai mult, la momentul controlului acesta a indicat agentului constatator faptul că lucrările de recompartimentare au fost executate de către el. recurentul mai critică și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, raportat la culpa procesuală și la gradul de dificultate al cauzei.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică incidente, tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat și urmează a-l respinge pentru următoarele considerente:
Recurentul M. C. -N. susține că instanța de fond a dat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât, în esență, intimatul D. D. -F. trebuie să răspundă în calitate de coproprietar.
Cu privire la acest aspect, tribunalul apreciază că în mod judicios s-a concluzionat că procesul verbal de contravenție este netemeinic. Astfel, agentul constatator nu a perceput prin propriile simțuri faptul că petentul a executat lucrări de construire a imobilului fără a respecta autorizația de construire emisă, ci s-a bazat pe prezumția că coproprietarul acestui imobil a și recompartimentat apartamentul.
Or, în cursul procesului petentul a reușit să prezinte probe de natură a răsturna această prezumție, din declarațiile martorilor Irimieș I. și Dambeanu S. Ștefania audiați în cauză rezultând că aceștia au edificat în întregime construcția, finalizată în anul 2006, iar în prezent edificiul arată întocmai cum a fost construit, petentul neefectuând niciun fel de alte lucrări de recompartimentare interioară a imobilului.
Pe de altă parte, pe perioada executării lucrărilor intimatul D. D. -F. nici nu era coproprietar al imobilului, după cum susține recurentul, întrucât promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din data de_ nu i-a conferit vreun drept real asupra construcției, ci doar dreptul de a pretinde obligarea promitentului vânzător la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare valabil (în formă autentică).
2
Reținând și faptul că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanțele interne trebuie să fie în măsură să confirme procesul-verbal de contravenție în cadrul unei proceduri care să respecte principiul contradictorialității și pe baza probelor apreciate ca fiind concludente și suficiente, doar astfel fiind exclusă apariția arbitrariului (cauza Neața c. României), urmează că nu s-a dovedit că intimatul este persoana care a săvârșit fapta contravențională reținută prin procesul verbal contestat.
În ceea ce privește solicitarea de înlăturare a obligației de plată a cheltuielilor de judecată, admiterea plângerii contravenționale atrage conform art. 274 din Cod și culpa procesuală a intimatului M. C. -N., care se face vinovat de întocmirea procesul verbal de contravenție anulat.
Apoi, aplicând criteriile prevăzute de art. 132 din Statutul profesiei de avocat, suma acordată cu titlu de onorariu avocațial achitat este proporțională cu activitatea desfășurată de avocat în derularea prezentului litigiu, raportat la complexitatea dosarului și la volumul de muncă presupus pentru pregătirea cauze, neimpunându-se modificarea acesteia în recurs.
Pentru toate aceste aspecte, tribunalul apreciază că soluția primei instanțe este una legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, se impune respingerea ca nefondată a recursului.
În temeiul art. 316 raportat la art. 298 și art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 14819/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2013.
Președinte, A. G. C. | Judecător, S. T. | Judecător, I. N. B. |
Grefier, R. B. M. |
Jud. fond Moș A.
Red.AGC/Tehnored.VAM 2 ex./_
3