Decizia civilă nr. 331/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 331/R/2013

Ședința publică de la 13 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. R.

Judecător L. -A. C. Judecător R. M. Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurentul D. V. împotriva sentinței civile nr.770 din_ pronunțată de Judecătoria Huedin privind și pe intimat I. P. J. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ,

Instanța, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 770/_ a Judecătoriei Huedin a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul D. V., în contradictoriu cu intimatul IPJ CLUJ, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CC nr. 9616184 întocmit de intimat la data de_ .

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria CC nr. 9616184 întocmit de intimat la data de_ petentul D. V. a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. 1 din HG 1777/2004 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 alin. 1 din același act normativ, reținându-se în sarcina acestuia că în data de_, ora 15.20, circula pe DN 1 E 60, km 529+900 m, jud. C., cu autotractorul Volvo cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca_, din direcția Oradea spre C., fără a respecta restricția de tonaj pentru zilele de sâmbătă și duminică, conform legii în vigoare.

Motivele de nulitate absolută sunt strict și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 17 din OUG 2/2001 și vizează " lipsa mențiunilor privind numele, prenumele

și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator";.

În speță, procesul-verbal de constatare a contravenției seria CC nr. 9616184 întocmit de intimat la data de_, conține toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OUG 2/2001, motiv pentru care instanța constată că în cauză nu există nici un motiv de nulitate absolută.

Petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 alin. 1 din HG 1777/2004, potrivit căruia este interzisă circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7.5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în perioadele din an și în intervalele orare prevăzute în anexa 1 la Hotărârea de Guvern.

Potrivit art. 6 alin. 1 lit. a din HG 1777/2004 contravenția prevăzută la art.

3 se sancționează cu amendă contravențională de la 2000 lei la 4000 lei.

În ceea ce privește forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța de fond a reținut faptul că acesta se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient conform dispozițiilor art.1169 C. civil care reglementează sarcina probei .

Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci, că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

Cum petentul nu a adus vreo probă care să răstoarne prezumția de legalitate a procesului-verbal de contravenție contestat, instanța de fond nu a primit apărările acestuia.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate instanța de fond a apreciat că, raportat la fapta contravențională săvârșită de petent, agentul constatator a procedat în mod corect la aplicarea sancțiunii principale a amenzii contravenționale, nefiind întrunite dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, precum și dispozițiile art. 5 pct. 2 și art. 7 pct. 2 și 3 din OG 2/2001 pentru redimensionarea sancțiunii.

Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse instanța de fond a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul D. V. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria CC nr. 9616184 întocmit de intimat la data de_, pe care l-a menținut ca legal și temeinic.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs petentul D. V. ,

declarația fiind înregistrată la Judecătoria Huedin la data de_ .

În motivarea recursului au fost invocate aceleași apărări ca și prin plângerea contravențională.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 3041Cod Procedură Civilă,

tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică. Astfel, instanța de fond a reținut corect că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16

și art. 17 din OG 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei petentul nu a prezentat o explicație rezonabilă motivului pentru care agentul constatator ar fi întocmit actul cu consemnarea unei situații nereale pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.

Așa cum a arătat instanța de fond, petentul nu a probat nici una din afirmațiile sale, astfel încât aceste apărări nu pot fi luate în considerare.

Apreciem că instanța de fond a constatat în mod corect că și sancțiunea contravențională aplicată corespunde gravității faptei și datelor ce caracterizează persoana petentului, răspunzând exigenței evaluării criteriilor prevăzute de art. 21 al. 3 din OG 2/2001.

Sintetizând toate cele de mai sus, tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul D. V. împotriva sentinței civile nr. 770/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul D. V., cu domiciliul în D.

, B-dul V., nr. 10, bl. A 8, ap. 13, jud. Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 770/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2013.

Președinte,

A. R.

Judecător,

L. -A. C.

Judecător,

R. M.

Grefier,

L. B.

Red. 2 ex./L.A.C./D.M.

_

Jud.fond: S. Jeni M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 331/2013. Anulare proces verbal de contravenție