Decizia civilă nr. 344/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ nr. 344/2013
Ședința publică din data de 23 mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: A. P. M. JUDECĂTOR: V. C.
GREFIER: M. DP
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta I. de S. pentru C. în T.
R. - I.S.T.C.R.
împotriva Sentinței civile nr.11310/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata SC Z. C. S.
, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Cauza s-a judecat la data de 9 mai 2013, când instanța a reținut recursul în dezbatere
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin sentința civilă nr.11310/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. _
, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta SC Z. C. S. în contradictoriu cu intimata I. de S. pentru C. în T. R. și, în consecință, s-a dispuns înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale dispusă prin procesul verbal seria I., nr.0056705/_, cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că fapta reținută în procesul verbal este reglementată de art.5 punctul 18 din HG 69/2012, respectiv: "nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a transmite Autorității R. e Române - A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării.";
Procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute de art.16 din OG 2/2001 fiind legal întocmit.
Deaș Sorin, persoana ce conducea autovehiculul controlat de intimată la momentul constatării contravenției este angajatul petentei ( contract individual de munca-fila 13, legitimație de serviciu-fila 5).
La data de_, Deaș Sorin conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare "_ ";, fiind oprit pentru control de intimată( fila 6-vizare de către intimată a foii de parcurs).
Petentul este operator de transport rutier conform licenței cu seria LTM, nr.0039630 eliberată la data de_ ( fila 7).
În data de_, în urma achitării de către petent la data de_, a softului pentru implementare în format electronic a situației conducătorilor auto, în baza de date a ARR( factură- fila 12), petentul a primit cheia electronică pentru accesare și implementarea datelor în baza de date, prin email de la intimată( fila 10,11).
Instanța a reținut că petentul avea calitatea de operator de transport rutier, avea conducători auto angajați ce nu figurau în baza de date auto a intimatei, astfel că neîndeplinirea obligației de transmitere a situației conducătorilor angajați este dovedită.
Referitor la nesemnarea procesului verbal de constatare a contravenției pe fiecare filă, instanța nu o poate reține ca motiv de nulitate întrucât procesele ARR sunt întocmite pe foi tip A3, astfel că agentul constatator și-a îndeplinit obligația de a semna, convertirea foii tip A3 în două coli tip A4 pentru a fi depus la dosar copia procesului verbal nu poate avea efectul solicitat de petent.
Actul ce incriminează contravenția a intrat în vigoare la data de_, respectiv în 10 zile de la publicarea în monitorul oficial nr.114/2012.
Nu poate fi reținută susținerea petentului că norma legală nu se aplică și conducătorilor auto angajați anterior intrării în vigoare a normei legale menționate, dacă ar fi așa baza de date a intimatei ar fi incompletă, neconținând datele conducătorilor auto angajați anterior, scopul legii fiind existența unei baze complete, astfel că termenul de modificare a situației conducătorilor auto angajați se referă la modificarea statutului de conducători auto neintroduși în baza de date la conducători auto individualizați în baza de date.
Instanța a reținut că ulterior constatării contravenției petentul și-a îndeplinit obligația legală(fila 8), în concret raportat la data când a primit prin email cheia informatică necesară și data constatării contravenției, i-ar fi fost imposibil îndeplinirea obligației anterior primirii cheii informatice, data primirii cheii informatice este și data constatării contravenției.
Raportat la intrarea în vigoare a normei legale incriminate în procesul verbal și la data la care petentul a făcut dovada achitării sumei pentru achiziționarea softului necesar implementării în baza de date a situației conducătorilor auto, instanța reține că este un interval de 19 zile, interval care coroborat cu dificultățile de cunoaștere și aliniere la prevederile legale nou intrate în vigoare este un termen ce indică un pericol social extrem de redus, fiind cunoscut că o normă legală nou intrată în vigoare necesită un termen de luare la cunoștință și aliniere la dispozițiile sale.
Astfel, referitor la individualizarea sancțiunii, instanța a reținut că raportat la prevederile art. 21 din OG 2/2001, intimata nu a individualizat corespunzător sancțiunea, pericolul social al faptei raportat la atitudinea petentului de conformare la un termen foarte scurt la prevederile legale, fiind redus, în consecință a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul I. de S. pentru C. în T. R., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii contravenționale ca neîntemeiată și nefondată, cu menținerea sancțiunii contravenționale aplicate de agentul constatator.
În motivare s-a arătat că sentința civilă este criticabilă și se impune modificarea ei având în vedere că recursul formulat vizează motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 si 9 C.pr.civ., dispoziții potrivit cărora "modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații numai pentru motive de nelegalitate: ... când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" și, art. 304 ind.1 C.pr.civ., conform căruia "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând examina cauza sub toate aspectele".
Astfel, sub aspectul primului motiv de recurs invocat mai sus, se învederează că acesta își găsește aplicabilitatea în speța dedusă judecății, întrucât instanța de fond a reținut că "Raportat la intrarea în vigoare a normei legale incriminate în procesul verbal și la data la care petentul a făcut dovada achitării sumei pentru achiziționarea softului necesar implementării în baza de date a situației conducătorilor auto, instanța reține că este un interval de 19 zile, interval care coroborat cu dificultățile de cunoaștere si aliniere la prevederile legale nou intrate în vigoare este un termen care indică un pericol social extrem de redus, fiind cunoscut ca o normă legală nou intrată în vigoare necesită un termen de luare la cunoștința și aliniere la dispozițiile sale."
Obligația de a declara situația conducătorilor auto în baza de date a Autorității R. e Romane - A.R.R. a fost instituită pentru prima dată prin OMTI nr.1007/2010 care a fost publicat în Monitorul Oficial nr.28 din_ . După această dată, orice modificare a situației conducătorilor auto, respectiv angajare sau desfacere a contractului individual de muncă a conducătorilor auto trebuie transmisă Autorității R. e Romane - ARR în termen de maxim 15 zile.
In consecința, incriminarea faptei contravenționale reținute în cadrul procesului verbal nu este o împrejurare care să fi luat prin surprindere operatorii de transport, tocmai datorită faptului că obligația subzista și înainte de HG nr.69/2012. Demn de menționat este și faptul că OMTI nr. 980/2011 a fost publicat in Monitorul Oficial nr.854 din 2 decembrie 2011, iar fapta contravențională a fost constatată la data de_ .
În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei, modul de redactare a actului normativ în care se realizează descrierea faptei contravenționale nu permite o evaluare a gradului de pericol social, care să permită eventuala înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertisment. Simpla nerespectare a obligației de a transmite Autorității R. e Române situația conducătorilor auto
angajați, prin completarea unui formular în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, constituie contravenție, iar sancțiunea prevăzută de lege este amenda, întrucât fapta constatată de agentul constatator se circumscrie exact textului legal incriminator, iar petenta - intimata nu a relevat aspecte care ar induce concluzia existenței unei situații particulare, ce ar releva un grad de pericol social mai redus decât cel avut în vedere de textul legal care descrie și sancționează fapta contravențională, se apreciază că înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment nu este oportună.
Pentru cele ce preced se apreciază că instanța a interpretat greșit procesul verbal dedus judecații și dispozițiile OMTI nr.980/2011 si ale HG nr.69/2012 și ca atare în cauza dedusă judecații sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 si 9 din C.pr.civ.
În drept, s-au invocat disp. HG nr.69/2012, OMTI nr.980/2011, OUG nr.109/2005 cu modificările si completările ulterioare, OMTCT nr.1892/2006, OG nr. 2/2001, art.304 și urm., art. 115, art. 242 C. pr. civ.
Tribunalul examinând, în baza prevederilor art.304 și 3041Cod procedură civilă, hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că
aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii, instanța de fond făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
Astfel, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut legalitatea procesului- verbal de contravenție contestat de petenta intimată, statuând totodată în sensul că fapta imputată petentei a fost săvârșită cu vinovăție.
În privința individualizării sancțiunii contravenționale aplicate pentru încălcarea prevederilor HG nr.69/2012, aspect cu privire la care se referă în marea lor majoritate criticile recurentului, tribunalul reține că, în virtutea plenitudinii de competență cu care este investită, instanța este îndrituită nu doar să analizeze legalitatea și temeinicia sancțiunii contravenționale aplicate petentului de către agentul constatator, dar și, în cazul în care împrejurările concrete de fapt și de drept ale speței o impun, să procedeze la reindividualizarea sancțiunii, pentru ca aceasta să corespundă gradului de pericol social concret al faptei, prin aplicarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 21 din OG nr.2/2001. În acest sens, în mod judicios, raportat la împrejurările reținute în considerentele sentinței pe baza probelor administrate în cauză (petenta și-a îndeplinit obligația declarării conducătorilor auto angajați chiar în ziua desfășurării controlului_, după ce în prealabil la_ achitase contravaloarea cheii digitale - file 8, 9,12, 15-16 dosar fond), cu sublinierea că aplicarea sancțiunii a avut loc abia la data de_, după ce se cunoștea de către recurent aspectul conformării la prevederile legale apreciate ca fiind încălcate, nefiind dovedită nici sancționarea anterioară pentru fapte similare, instanța de fond a procedat la înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentului cu sancțiunea avertismentului, corespunzătoare gradului de pericol social concret al faptei săvârșite.
Totodată, relativ la modalitatea în care instanța fondului a procedat la reindividualizarea sancțiunii aplicate, recurenta invocă nesocotirea gradului de pericol social al faptei săvârșite.
Raportat la criticile formulate, tribunalul reține în cadrul acestei analize că nu se poate ignora faptul că gradul de pericol social legal al faptei (noțiune distinctă de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite) este determinat de limitele (minime și maxime) ale sancțiunii prevăzute de lege pentru săvârșirea contravenției.
În speță, legiuitorul nu a înțeles să excludă în mod expres, așa cum a procedat sub aspectul tehnicii legislative în cazul altor contravenții, aplicarea sancțiunii avertismentului în cazul celei ce a determinat sancționarea intimatei petente, prin urmare, nu se poate susține imposibilitatea aplicării acesteia în acele împrejurări în care criteriile de individualizare aplicate faptei concrete determină concluzia unei gravități reduse a acesteia.
Sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci, alături de scopul punitiv, se constituie într-un mijloc de formare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
Or, scopul sancțiunii contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare, în condițiile în care, ca și în cazul în speță, contravenienta se află la prima abatere, dovedește faptul că a conștientizat pericolul încălcării normelor legale, manifestă o atitudine de
regret, materializând chiar intenția de a se conforma în viitor acestor reglementări, chiar în ziua controlului.
Așadar, pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art.34 din OG nr.2/2001, tribunalul urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul I. de S. pentru C. în T. R. - I.S.T.C.R. împotriva sentinței civile nr.11310/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul I. de S. pentru C. în T.
R. - I.S.T.C.R.
împotriva sentinței civile nr.11310/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
D. E. L. | A. P. | M. | V. C. M. | D. | P. |
red/dact. DEL/HVA/_
Jud. fond B.M.A.