Decizia civilă nr. 3628/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3628/2013

Ședința publică din data de 27 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul F. V. împotriva sentinței civile nr. 5100din data de_ pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu pârâtul I. DE P. J. S., având ca obiect -anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform chitanței aflată la fila 8 din dosar și timbru judiciar de 0,30 lei.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.

242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5100 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al tis a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul F. V. în contradictoriu cu pârâtul I. de poliție al județului S. .

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că valabilitatea permisului de armă este de 5 ani și poate fi prelungit dacă titularul îndeplinește condițiile cerute de art.14 din Legea nr.295/2004 însă reclamantul nu s-a prezentat și nu a solicitat prelungirea înainte de împlinirea termenului astfel că în mod corect s- a anulat autorizația și retras permisul .

Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.

1

În susținerea celor solicitate arată că a deținut permis de port tip B seria B nr.0. de IPJ S. și a deținut o armă de vânătoare care a fost predată armurierului autorizat potrivit procesului verbal încheiat la_ respectând prevederile legii în materie. În aceste condiții a fost convins că are dreptul la un nou permis dat fiind că avea în proprietate o armă de vânătoare și că pe toată perioada de deținere a permisului nu a avut probleme de încălcare a legii și reglementărilor asociației de vânătoare.

Răspunzând celor invocate intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea că hotărârea este corectă.

Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului de dispozițiile incidente, de art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.

În acest sens se reține că la data de_ prin dispoziția nr.79504 emisă de intimat s-a dispus anularea autorizării și retragerea permisului de armă al recurentului conform celor consemnate în dispoziție măsura a fost luată în considerarea art.45 din Legea nr.295/2004.

Recurentul susține că măsura este severă deoarece a predat arma armurierului automat fiind convins a îndeplini cerințele legale care să-i dea dreptul la un nou permis având în vedere și faptul că nu a avut probleme de încălcare a legii.

Dimpotrivă intimatul a reținut că nu au fost îndeplinite cerințele legii și măsura este una legală.

Actul normativ invocat de părți Legea nr.295/2004 prin art.25 prevede că:

  1. Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri.

  2. În vederea prelungirii valabilității permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliție competentă în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul sau reședința cu armele înscrise în permis, precum și cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

  3. Valabilitatea permisului de armă se prelungește de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c)-f), h) și i), iar armele destinate folosirii în condițiile prezentei legi au efectuată inspecția tehnică periodică.

  4. Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege și după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donație, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.

Același act normativ prin art.45 mai prevede că 1) Anularea dreptului de port și folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situații d) nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilității permisului de armă;

(2) În urma anulării dreptului de port și folosire a armelor, permisul de armă se retrage de către organul de poliție care a dispus măsura, iar armele și întreaga cantitate de muniție deținute se depun, de îndată, la un armurier autorizat în acest sens, cu excepția situației în care acestea se ridică de către organele de poliție.

Din normele enunțate reiese că permisul de armă are valabilitate de cinci ani, că valabilitatea acestuia poate fi prelungită dacă înainte de împlinirea termenului titularul se prezintă la autoritatea competentă cu documentele stabilite prin norme, neîndeplinirea obligației atrăgând anularea dreptului de port

, folosire a armei și retragerea permisului.

2

Recurentul nu a dovedit că anterior expirării termenului de valabilitate a permisului/autorizației deținute a depus documentația și a solicitat prelungirea iar acesta s-ar fi refuzat. În condițiile în care permisul a expirat și prelungirea nu a fost cerută respectiv nu s-a depus documentația in termen în mod corect a fost dispusă măsura în termenul art.45 din Legea nr.295/2004 iar din această perspectivă soluția primei instanțe nu poate fi considerată greșită.

Susține însă recurentul că a predat arma armurierului autorizat. Susținerea nu poate fi reținută ca motiv de anulare a actului contestat întrucât acesta este o altă obligație in contextul de neprelungire a permisului.

Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.304 C.pr.civ.

Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de F. V. împotriva sentinței civile nr. 5100 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

F.

T.

M.

H.

D.

M.

GREFIER

D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./_ Jud.fond.C. N.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3628/2013. Contencios. Anulare act administrativ