Sentința civilă nr. 9576/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 9576/2013Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. | G. | C. |
Grefier C. | S. |
Pe rol fiind pronunțarea asupra hotărârii cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S.C. R. S.A. și pe pârâții M. C. N. - D. T. SI I. și
P. M. C. N., chemat în garanție C. DE C. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că în data de_ reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de_ și apoi pentru data de astăzi, când a hotărât următoarele:
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. R. S.A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții M. C. -N., D. taxe și impozite și P. municipiului
C. -N. să se dispună anularea în parte a Deciziei de impunere nr.5203/_, anularea Dispoziției nr.200/_ emisă de pârâtul de rd.2 prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei de impunere mai sus arătate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr.5203/_ emisă de M. C. -N. - D. taxe și impozite, s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a unei diferențe de impozit pentru remorca marca Marsa de 40 tone, aferent perioadei 2008-2012, în cuantum de 3744 lei și majorări în sumă de 2246,21 lei, iar pentru anul 2013 s-a stabilit pentru aceeași remorcă un impozit în cuantum de 947 lei. Împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestație, solicitând exonerarea sa de la plata obligațiilor aferente anilor 2008-2012 și nu a contestat impozitul stabilit pentru anul 2013, iar prin Dispoziția nr.200/_ emisă de P. M. ui C. -N. s-a respins contestația formulată ca neîntemeiată. Decizia de impunere atacată este in parte nelegală, în ceea ce privește obligațiile de plată pentru perioada 2008-2012, iar dispoziția de soluționare a contestației este nelegală în întregime, întrucât culpa în calcularea și stabilirea greșită a impozitului aparține în exclusivitate angajaților pârâtului de rd.1, iar față de reclamantă aparența de legalitate a impozitului greșit calculat, a fost vădită. De asemenea, reclamanta a
susținut că așa cum reiese din decizia de impunere atacată, pentru perioada 2008-2012 i s-au stabilit următoarele impozite: pentru anul 2008 suma de 46 lei, pentru anul 0209 suma de 46 lei, pentru anul 2010 suma de 55 lei, pentru anul 2011 suma de 55 lei iar pentru anul 2012 suma de 55 lei, iar aceste sume au fost achitate în fiecare an, la termen, dovada fiind în acest sens certificatul de atestare fiscală pentru persoanele juridice privind impozitele și taxele locale nr.365439/_, în care se arată că reclamanta nu înregistrează nici un fel de restanțe. Prin decizia atacată, însă, pentru aceeași remorcă și pentru aceeași perioadă au fost stabilite alte sume cu titlu de diferențe și majorări, ca urmare a încadrării remorcii într-o altă grilă de impozitare, respectiv "Impozit mijloace de transport marfă > 12tone";, rezultând suma totală de plată de 3744 lei și majorări în sumă de 2246,21 lei. Reclamanta a menționat că, deși în cadrul deciziei atacate nu se arată motivele de drept și de drept care au condus la schimbarea încadrării grilei de impozitare, ceea ce atrage nulitatea acesteia, s-a constatat din Referatul anexat dispoziției atacate, că această împrejurare a intervenit ca urmare a obligațiilor stabilite prin Decizia nr.44/_ a Curții de C. C., prin care s-a constatat greșita încadrare, nu doar a remorcii proprietatea reclamantei, ci și a altora în situații similare, în grila prevăzută de art.263 alin.4 C. fiscal, în loc de art.263 alin.6 C. fiscal. În atare condiții, reclamanta consideră că decizia de impunere atacată este nelegală, întrucât culpa în calcularea și stabilirea greșită a impozitului aparține în exclusivitate angajaților pârâtului de rd.1, împotriva cărora pârâtul ar fi trebuit să se îndrepte, atât pentru diferența de impozit, cât mai ales pentru majorările aferente.
Prin întâmpinarea formulată la data de_ (filele 18-22), pârâtul M. C. -N. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că actele administrative atacate de reclamantă au fost emise în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J. C., constatându-se abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestor s-a emis Decizia nr. 44/_, general obligatorie. A mai arătat pârâtul că remorca deținută de reclamantă, cu masa maximă autorizată de 40 t, a fost reîncadrată de organul fiscal prin decizia de impunere atacată în grila de impozitare cuprinsă în art.263 alin.4 C. fiscal, la un impozit anual de 947 lei, față de impozitul anual de 55 lei stabilit anterior de organul fiscal prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal. În condițiile în care criteriile de impozitare din art.263 alin.4 raportat la criteriile de impozitare presupuse de art.263 alin.6 C. fiscal generează un impozit al cărui cuantum este mult mai mare decât cel stabilit inițial de M. C. -N., s-a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr. 44/2011 în sensul recalculării impozitului pentru mijlocul de transport deținut de reclamantă conform art.264 alin.4 C. fiscal, rezultând cuantumul impozitului cuprins în decizia de impunere, iar în conformitate cu prevederile art.1241C.pr. fiscală, reclamanta datorează și dobânzile calculate asupra creanței fiscale stabilite. Pârâtul a susținut că din analiza prevederilor art. 15, art. 23, art. 90, art. 91 din OG 92/2003 reiese că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite inițial, și să dispună in situația în are acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora. Prin coroborarea acestor dispoziții cu art.33 alin.3 și art.43 lit.c din Legea nr. 94/1992 a Curții de C., rezultă faptul că emiterea deciziei de impunere atacată de reclamantă este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de C. a J. C. în Decizia nr.44/_ .
Pârâtul M. C. -N. a formulat și cerere de chemare în garanție a Camerei de C. a J. C., solicitând ca in cazul admiterii acțiunii reclamantei, chemata în garanție să fie
obligată la despăgubirea pârâtului cu suma reprezentând cheltuielile de judecată aferente acestui litigiu (filele 35-37).
Chemata în garanție Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru C. de C. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată (filele 42-50). În motivarea întâmpinării, chemata în garanție a arătat că susținerile pârâtului nu pot fi primite și că nu există nici un raport de cauzalitate directă cauză-efect între Curtea de C. și pârât și nici nu a transmis nici un drept pârâtului, astfel că nu există nici un temei pentru chemarea în garanție a Curții de C. . Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că puterea judecătorească a consfințit deja prin trei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile normele juridice incidente la fondul pricinii deduse judecății. Chemata în garanție a apreciat că instanța investită in prezenta cauză este ținută să aibă în vedere că în speță suntem in prezența puterii de lucru judecat și trebuie să dea eficiență juridică efectului pozitiv al puterii lucrului judecat.
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., D. taxe și impozite s-a stabilit în sarcina reclamantei S.C. R. S.A. obligația de plată a unei diferențe de impozit pentru remorca marca Marsa de 40 tone, aferentă perioadei 2008-2012, în cuantum de 3.744 lei și majorări de întârziere în sumă de 2.246,21 lei, iar pentru anul 2013 s-a stabilit pentru aceeași remorcă un impozit în cuantum de 947 lei (fila 6).
Cu respectarea dispozițiilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal, cât privește obligațiile aferente perioadei 2008-2012, respinsă prin Dispoziția nr. 200/_ emisă de P.
M. ui C. -N. (fila 9), iar acum societatea atacă în contenciosul fiscal acest din urmă act administrativ, susținând în esență că nu este culpabilă pentru calcularea și stabilirea greșită a impozitului.
Tribunalul reține că decizia de impunere a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J. C., finalizată cu emiterea Deciziei nr. 44/_, general obligatorie, prin care s-a stabilit în sarcina conducerii UATM C. (și) obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare.
Pe cale de consecință, remorca deținută de reclamantă, cu masa maximă autorizată de 40 t, a fost reîncadrată de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art. 263 alin. 4 din Codul fiscal, la un impozit anual de 947 lei, față de impozitul anual de 55 lei stabilit anterior de organul fiscal prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
Verificând legalitatea actelor administrative contestate prin prisma motivelor indicate de reclamanta S.C. R. S.A., se observă că societatea se prevalează în principal de culpa angajaților pârâtului M. ui C. -N. în stabilirea greșită a impozitului datorat.
Chiar dacă pârâții nu contestă acest aspect, potrivit art. 90 alin. 1 și 3 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Cuantumul obligațiilor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare";, iar "Rezerva verificării ulterioare se
anulează numai la împlinirea termenului de prescripție sau ca urmare a inspecției fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripție
";.
Art. 91 din același act normativ stabilește termenul de prescripție de 5 ani, care
"începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală";; or, prin emiterea în anul 2013 a unei decizii de impunere referitoare la perioada 2008-2012, pârâtul a respectat termenul legal de prescripție.
În mod evident, aceste prevederi legale nu pot fi înlăturate prin invocarea unei culpe a funcționarilor cu atribuții în domeniu, această poziție procesuală putând fi eventual valorificată în cadrul unei acțiuni în despăgubiri îndreptată împotriva acestora, dar neputând atrage anularea unui act administrativ legal emis.
Referitor la majorările de întârziere, în materia fiscală acestea sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor, iar art. 1241raportat la art. 120 alin. 2 din Codul de procedură fiscală prevede neechivoc faptul că pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din modificarea unei decizii de impunere, majorările se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv.
Doar incidental reclamanta S.C. R. S.A. mai invocă și faptul că decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la schimbarea încadrării grilei de impozitare.
Este adevărat că art. 43 alin. 2 lit. e, f din Codul de procedură fiscală stabilește obligativitatea motivării în fapt și în drept a actului administrativ fiscal, însă din interpretarea per a contrario a art. 46 reiese că această omisiune poate atrage doar nulitatea virtuală a actului, ceea ce presupune indicarea unei vătămări care să impună anularea deciziei. Or, societatea a fost în măsură să își formuleze apărările sub toate aspectele cauzei, invocând nemotivarea doar ca o chestiune subsidiară în contextul cererii sale de chemare în judecată.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va respinge ca nefondată prezenta cerere.
Dată fiind modalitatea de soluționare a cererii principale, în temeiul art. 60 din Cod, se va respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.
C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C. .
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâtul M. C. -N. va fi obligat la plata în favoarea chematei în garanție C. de C. a județului C. a sumei de 781 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport, conform facturii și chitanței atașate (fila 86).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C.
R. S.A.
, cu sediul în C. -N., str. R., nr. 33, jud. C., în contradictoriu cu pârâții M.
C. -N.
și P. municipiului C. -N.
, ambii cu sediul în C. -N., str. M., nr. 1- 3, jud. C., având ca obiect contencios administrativ.
Respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.
C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C. , cu sediul în C. -N., str.
, nr. 18, jud. C. .
Obligă pârâtul M. C. -N. la plata în favoarea chematei în garanție C. de C. a județului C. a sumei de 781 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 3 iunie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. S.
Red.AGC/Tehnored.VAM 6 ex./_
