Sentința civilă nr. 15209/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 15209/2013

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Completul constituit din: Președinte: A. G. C.

Grefier: C. -A. B.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții B. T. și S. C. și pe pârât I., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare, reclamantul B. T. personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 4 octombrie 2013 se depune de către pârât, la dosarul cauzei, prin registratura instanței, un set de înscrisuri, reprezentând Raportul de control nr. 1714/7915/_ a Camerei de Conturi a jud. C., Adresa nr. 7916/_ și Adresa nr. 8709/_ care fac dovada că raportul și Decizia nr.46/2012 a Camerei de Conturi a jud. C. au fost înregistrate la pârât, într-un singur exemplar.

Tribunalul acordă posibilitatea reclamantului să studieze înscrisurile depuse de către pârât și reluarea cauzei.

Reclamantul arată că este de acord.

Reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus, împrejurare față de care instanța declară închisă cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând tardivitatea emiterii deciziei contestate și arătând că raportul de control s-a efectuat pentru că s-a creat o pagubă acelor oameni și că nu cunoaște legislația sanitar-veterinară, deoarece nu face obiectul activității sale de zi cu zi. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții B. T. și S. C. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare C. -N. să se dispună anularea deciziei de imputare nr. 36/_ ca fiind tardiv emisă, raportat la dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare, iar în subsidiar, suspendarea deciziei de imputare susmenționate pana la soluționarea definitivă a cauzei. Pe fond, s-a solicitat anularea deciziei de imputare ca fiind netemeinică și nelegală raportat la dispozițiile art. 84 litera a din Legea nr. 188/1999 cu modificările ulterioare, coroborat cu dispozițiile Ordinului nr. 40/_ al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Normelor din_, pentru implementarea procesului de identificare și

înregistrare al suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, HG nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor și Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407 din_ .

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că se poate lesne observa că la emiterea deciziei au fost avute în vedere raportul de control nr. 1741/ 7915/_ al Camerei de Conturi al județului C., Decizia nr. 46/_ al directorului Camerei de Conturi al județului C. privind aplicarea măsurilor pentru înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar- contabilă controlată și aplicarea măsurilor pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora, Decizia nr. 50/_ privind dispunerea măsurilor pentru stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin plata nelegală a unor despăgubiri. Raportat la data emiterii actelor de control și data luării la cunoștință a acestora de către conducătorul instituției, decizia de imputare este tardiv emisă. Este adevărat că în preambulul deciziei se face vorbire despre referatul nr. 2504/_, dar acest înscris nu poate prezenta relevanță juridică față de actele emise de Camera de Conturi a județului C., deoarece acestea din urmă au constatat și stabilit printre altele și pretinsul prejudiciu imputat. Pe fond, pârâții arată că prin decizia contestată s-a dispus imputarea în solidar a sumei totale de 3.200 lei, deoarece răspunzător pentru producerea pagubei totale de 3.200 lei se face vinovat reclamantul B. T., având în vedere că, în calitate de inspector șef adjunct la acea dată, a aprobat procesul verbal nr. 5354/_, în solidar cu reclamantul Ș. C. în calitate de reprezentant al instituției în cadrul comisiei speciale constituite în temeiul HG 1679/2008. Reclamanții consideră că starea de fapt astfel reținută, aprecierea sumei de 3.200 lei drept o pagubă efectivă precum și reținerea vinovăției lor este netemeinică și nelegală deoarece la data de_ în locul numit Mirașa, situat pe fondul cinegetic 14 A. es al Asociației Cinegetice U. ul Brun, o turmă de oi a fost atacată de o haită de lupi care a omorât 64 ovine și caprine iar la cererea proprietarilor de animale, Primăria orașului Sîngeorz Băi prin adresa nr. 9061/_ a solicitat instituțiilor abilitate printre care și I. C. N., întrunirea Comisiei de constatare și stabilire a prejudiciului creat. La data de_, comisia constituită (potrivit HG 1679/2008) din reprezentații tuturor instituțiilor abilitate, au constatat în teren fapta, prejudiciul efectiv cauzat proprietarilor, prin identificarea tuturor animalelor omorâte de lupi. Prin procesul înregistrat sub nr._ la Primăria Sîngeorz Băi, sub nr. 4803/2011 la APM B. și sub nr. 5353 la I. C. N., prin votul majorității membrilor s-a decis ca paguba produsă să fie suportată Autoritatea Publică Centrală pentru Protecția Mediului din bugetul aprobat cu această destinație. Din cuprinsul procesului verbal, înregistrat sub nr.5353/_ la I. C. N., rezultă cu certitudine că, au fost îndeplinite în cauză toate obligațiile ce reveneau atât persoanelor păgubite cât și obligațiilor ce reveneau gestionarului faunei cinegetice în conformitate cu HG 1679/2008. In cadrul comisiei de evaluare a pagubei și de redactare a procesului verbal din_ precum și a celui din data de_ reclamantul Ș. C. a participat ca reprezentant al

I. C. N. . Procesul verbal a fost aprobat prin decizia nr. 39/_ emisă de reclamantul B. T., care atunci îndeplinea funcția de inspector șef adjunct la I. C. N. iar prin adresa nr. 5434/_, I. C. a înaintat Ministerului Mediului și Pădurilor, decizia nr. 39/2011, raportul nr.5355/_, privind rezultatul verificării efectuate pentru evaluareaa pagubelor, precum și procesul verbal de constatare și evaluare nr.5353/_ . De asemenea, au susținut că Ministerul Mediului și Pădurilor prin adresa nr. 4966/_ a aprobat întreaga documentație privitoare la plata de către I. a sumei de 18.100 lei, reprezentând contravaloarea tuturor animalelor omorâte de către lupi. Astfel, suma de 3.200 lei nu reprezintă o plată necuvenită, deoarece comisia a constatat faptic aceste animale omorâte de lupi, iar dovada proprietății animalelor a fost confirmată prin adeverințele și biletele de proprietate emise de Primăria și Consiliul local Sîngeorz Băi și că este adevărat că miei nu purtau crotalii, dar în contextul arătat acest aspect este irelevant față de dispozițiile

art.4 alin. 1 litera b din normele aprobate prin Ordinul 40/2010 potrivit cărora, proprietarii își pot crotalia miei până la vârsta de 9 luni. Totodată, au apreciat că suma de 3200 lei nu poate fi apreciată o pagubă suferită de intimată, deoarece a fost constatată efectiv potrivit dispozițiilor legale de către o comisie legal constituită în cadrul căreia hotărârile erau adoptate cu majoritate de voturi. Apoi, nu poate fi vorba nici de vinovăția reclamanților, impunându-se anularea ca netemeinică și nelegală a deciziei de imputare contestată.

Prin întâmpinarea formulată (filele 56-57), pârâtul I.T.R.S.V. C. -N. a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată și a arătat că excepția de tardivitate invocată este neîntemeiată deoarece, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei de imputare nr.36/_, aceasta a fost emisă în termen de 30 de zile de la data la care conducătorului instituției i s-a adus la cunoștință valoarea integrală a prejudiciului, precum și persoanele vinovate, fiind astfel respectate dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare. Pârâtul a arătat că prin Raportul și prin Decizia nr.46/_ Curtea de Conturi a precizat doar că, urmare verificărilor efectuate prin sondaj, a identificat mai multe abateri și existența unor prejudicii, urmând să se ia măsuri de către conducerea instituției, pentru ca să se determine toată valoarea prejudiciului, iar după verificarea tuturor documentelor, să se identifice valoarea integrală a prejudiciului care urmează a fi recuperată și persoanele vinovate. Așadar, prin Decizia nr. 50/2012 a fost desemnată persoana căreia i s-a dispus să identifice toate situațiile în care s-au acordat despăgubiri proprietarilor care nu au îndeplinit condițiile legale de acordare, respectiv animalele nu au fost crotaliate, potrivit legii, nu au fost respectate termenele de soluționare a dosarelor, despăgubirea s-a acordat pentru un număr mai mare de animale ucise, decât cele din certificatele sanitar veterinare constatatoare. Din verificările efectuate, Curtea de Conturi a stabilit doar că din dosarele verificate rezultă că au fost achitate nelegal despăgubiri pentru pagube produse de speciile de faună de interes cinegetic, animalelor domestice. În urma acestor verificări, persoana desemnată a solicitat toate dosarele de despăgubiri existente la Compartimentul Vânătoare și de la compartimentul economico- financiar, din cadrul instituției, sens în care a constatat că într-adevăr există deficiențe la dosarele de despăgubiri în cauză, pe care le-a materializat în cuprinsul Raportului nr. 2504/_ pe care l-a adus la cunoștința conducătorului instituției. Așadar, această decizie de imputare trebuie analizată prin prisma Raportului nr. 2504/_ întocmit ca urmare a dispozițiilor primite prin decizia nr. 50/_, dată de conducătorul instituției și așa după cum se poate observa, până la emiterea deciziilor de imputare nu au trecut cele 30 de zile stipulate de legiuitor, astfel că impune respingerea excepției de tardivitate ca neîntemeiată.

Prin Încheierea civilă nr. 13331/_, instanța a respins cererea de suspendare a executării deciziei de imputare formulată de reclamanți, pentru considerentele expuse în încheierea de la acel termen (filele 80-81).

În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Decizia de imputare nr. 36 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare C. -N. la data de_ a fost imputată în sarcina reclamanților B. T., în calitate de consilier, fost inspector șef adjunct în perioada 2010-2011 în cadrul Inspectoratului și S. C., consilier cu același loc de muncă, suma de 3.200 lei reprezentând plată necuvenită acordată numiților Marica Iacob, Puițău Maxim și Someșan

  1. prin Decizia nr. 39/_ (filele 11-12).

    În aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, reclamanții solicită acum în contenciosul administrativ anularea deciziei de imputare menționate, invocând atât tardivitatea emiterii deciziei, cât și netemeinicia ei.

    Sub primul aspect, tribunalul reține că, prin Decizia nr. 46/_ (filele 14-19), Curtea de Conturi a României a identificat mai multe abateri și existența unor prejudicii la nivelul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare C. -N. și a dispus în sarcina conducerii (și) obligația de a identifica toate situațiile în care despăgubirile acordate proprietarilor de animale domestice pentru pagube produse de exemplare din speciile de faună de interes cinegetic nu au îndeplinit condițiile legale de acordare, obligația de a stabili prejudiciul integral cauzat bugetului de stat și luarea de măsuri pentru recuperarea acestuia.

    Decizia Curții de Conturi a fost întemeiată pe raportul de control nr. 1741/ 7915/_ al Camerei de Conturi a județului C., unde au fost detaliate deficiențele constatate în cadrul I. C. -N. (filele 90-119); la pct. 3.3 din acest raport sunt analizate plățile nelegale reprezentând despăgubiri acordate fără respectarea prevederilor legale pentru pagubă produsă de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, animalelor domestice, cu descrierea în detaliu a neregulii reținute în sarcina reclamanților, respectiv a stării de fapt, a abaterii constatate, indicarea actelor normative încălcate și identificarea persoanelor cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențe (filele 104-109).

    Conform ștampilelor de intrare aplicate (filele 88, 90), raportul de control nr.7915/2012 a fost comunicat pârâtului la data de _ , iar Decizia Curții de Conturi nr. 46/2012, la data de _ (fila 120).

    Potrivit art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, repararea pagubei aduse autorității sau instituției publice prin acordarea unor sume necuvenite "se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată";

    .

    Constatând incidența acestui text legal, este evident că Decizia de imputare contestată, emisă la data de _, nu respectă termenul legal de recuperare a pagubei produse patrimoniului instituției prin acordarea nelegală a sumelor.

    Pârâtul susține că termenul de 30 de zile trebuie raportat la data întocmirii raportului nr. 2504/_, prin care persoana desemnată prin Decizia nr. 50/2012 a adus la cunoștința conducătorului instituției deficiențele constatate la dosarele de despăgubiri analizate (filele 58, 59).

    Tribunalul nu poate valida o astfel de apărare, în condițiile în care, după cum s-a arătat deja, constatarea pagubei la care face referire art. 85 alin. 1 a avut loc cu mult timp înainte de întocmirea referatului nr. 2504/_, prin care s-au reluat doar constatările Camerei de Conturi a județului C. .

    Pentru aceste considerente și întrucât nerespectarea termenului de emitere a deciziei de imputare atrage decăderea Inspectoratului din dreptul de a recupera sumele respective de la reclamanți, tribunalul apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte aspecte de netemeinicie a deciziei și, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite prezenta cerere și va dispune anularea deciziei contestate.

    În temeiul art. 451 Cod de procedură civilă, se ia act că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. T., CNP 1.

    , domiciliat în B., str. N. nr.26, jud. Bihor și S. C. , CNP 1., domiciliat în B.

    , A. R. nr.2, ap. 19, jud. B. -Năsăud în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare C. -N. , cu sediul în C. -N., str. Fabricii de zahăr nr. 93A, jud. C. .

    Anulează Decizia de imputare nr. 36/_ .

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

    Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

C. -A. B.

Red CAG /Tehn. MG 5 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15209/2013. Contencios. Anulare act administrativ