Decizia civilă nr. 4006/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.4006/2013
Ședința publică din data de 8 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
T.
: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- pârâtă C. de A. de S. a J. M. împotriva sentinței civile nr.7180_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu intimata- reclamantă
Z. R., având ca obiect anulare act administrativ decizie CAS.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.
Recurenta- pârâtă C. de A. de S. a J. M. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata- reclamantă Z. R. nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru fond, deși a fost citată cu această mențiune.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.7180_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta Z. R., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M., și în consecință:
S-a anulat Decizia nr. 191/1228 din_ și s-a anulat în parte decizia de impunere din oficiu nr. 9423/1228/_ emise de pârâta C. DE
A. DE S. M., în ceea ce privește suma de 2.648,00 lei reprezentând dobânzi și suma de 409 lei reprezentând majorări de întârziere.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia de impunere din oficiu nr. 9423/1228/_ s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația plății pentru perioada_ -_ a sumei de 2.727,00 lei debit, a sumei de 2.648,00 lei dobânzi și a sumei de 409,00 lei penalități calculate până la data de_ .
Prin Decizia nr. 191/1228/_ (fila 10) a fost respinsă contestația promovată de reclamantă împotriva actului administrativ fiscal sus menționat.
Obligațiile de plată a contribuției pentru veniturile obținute din activități independente este prevăzută de art. 257 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aceasta consacrând obligația tuturor cetățenilor de a contribui la asigurările de sănătate, potrivit acestor dispoziții persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute de art. 213 alin.1.
Contestatorului i s-a emis decizia de impunere din oficiu, nu în calitatea sa de simplă persoană fizică ci de persoană fizică care exercită profesii libere, pe baza informațiilor comunicate de organele fiscale teritoriale întrucât acesta nu și- a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute de art. 215 alin. 3 din Legea 95/2006, text de lege potrivit căruia persoanele care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la casa de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile față de fond.
În condițiile în care contestatorul, persoană fizică care exercită profesii libere, a realizat venituri pe raza teritorială a județului M. și având în vedere și dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. b din OG 92/2003 potrivit cărora prin domiciliul fiscal în cazul persoanelor fizice care exercită profesii libere se înțelege sediul activității, sau locul unde se desfășoară efectiv activitatea principală, este firesc ca reclamantul să declare și să achite contribuția datorată prin intermediul pârâtei în condițiile în care colectarea contribuțiilor se face într-un cont unic deschis de CNAS, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care are calitatea de asigurat.
Pe de altă parte, a reținut că indiferent de încheierea unui contract de asigurări cu o casă de asigurări de sănătate, posibilitatea de a nu plăti contribuția, din veniturile realizate, în contul fondului unic, este exclusă, față de dispozițiile Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care consacră obligativitatea tuturor cetățenilor de a contribui la asigurările de sănătate. Mai mult, același act normativ stipulează necesitatea aplicării măsurilor de executare silită, în cazul neplății benevole, care se realizează potrivit procedurilor instituite de OG 92/2003.
Astfel, legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, dar și obligația acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute în art. 213 din Legea nr. 95/2006, astfel că, în afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni la revine obligația mai sus amintită. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 1240/_ .
În concluzie, a apreciat că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, nu în virtutea acestuia se dobândește calitatea de asigurat.
Obținerea calității de asigurat despre care vorbește art.259 alin.7 din Legea 95/2006 se referă doar la raporturile dintre C. de A. și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției.
A rezultat, așadar, că organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din Legea 95/2006, Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile OG 92/2003.
În ceea ce privește competența CAS M. de a emite acte administrative fiscale, după cum constant a reținut Î. Curte în jurisprudența sa, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emisă.
În cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de A. Sociale de S., a fost emis în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin.3, 213 alin.3 și 4, art. 216, 256-260 ș.a.) și al Statului Casei Naționale de A. de S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin.(5) și art. 18 pct. 36).
Î. Curte a apreciat, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de S. .
Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. Națională de A. de S. .
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. Sociale de S., în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect au arătat și recurentele, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din Codul de procedură fiscală.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală Legea 95/2006 reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează.
Potrivit dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin odată pe
an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
C. de A. de S. M. nu și-a îndeplinit obligația imperativă prevăzută de art. 222 din Legea nr. 95/2006 întrucât în perioada anilor 2006 - 2008 nu a comunicat nici o somație sau notificare contestatoarei prin care să-i aducă la cunoștință nivelul de contribuție la CASS și modalitățile de plată.
Cât privește, însă, modalitatea de stabilire a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale neachitate, tribunalul reține că atât prin Legea nr.95/2006 cât și prin Normele metodologice aprobate s-au stabilit termene de plată a contribuției la FNUASS de către persoanele care realizează venituri de activități independente. Astfel, potrivit art.257 alin.5 din Legea nr.96/2006 coroborat cu art.8 din Norme, plata contribuției curente se efectuează trimestrial, termenele de scadență fiind până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru iar în ceea ce privește plata contribuției din regularizarea anuală se calculează și se achită accesorii numai din cea de-a 61-a zi de la comunicarea de către organele fiscale a deciziei de impunere anuală.
Întrucât în speță prin decizia de impunere s-a procedat la stabilirea unor obligații fiscale din oficiu, prin raportare la decizia de impunere anuală, tribunalul a apreciat că accesoriile nu au fost corect stabilite de către pârâtă, prevederile legale enunțate anterior fiind nesocotite.
La adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut și conduita pârâtei care în lipsa unei atitudini active face ca nici o persoană cu un comportament diligent și prudent să nu poate cunoaște că într-o astfel de situație ar fi răspunzătoare din punct de vedere fiscal.
Mai mult, sancționarea reclamantei prin obligarea acesteia la plata și a majorărilor de întârziere calculate pe un interval de timp pentru o creanță de care nu a fost încunoștințată că o datorează reprezintă o măsură disproporționată în raport de comportamentul părților implicate.
Este adevărat că principiul nemo censetur ignorare legem poate fi opus formal reclamantei, însă, acest principiu trebuie evaluat în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei mai precis trebuie stabilit dacă în condițiile concrete ale speței persoana în cauză avea în mod cert posibilitatea să cunoască actele administrative emise unilateral de către autoritatea pârâtă iar răspunsul este evident, nu. În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel C. prin Decizia nr. 1446/_ (Dosar nr._ ).
Pentru considerentele sus menționate a fost admisă în parte acțiunea în sensul înlăturării obligației de plată a dobânzilor și a majorărilor de întârziere, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. DE A. DE
M. solicitând admiterea recursului
, modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii formulate de către reclamanta ca netemeinica și nelegala, și menținerea actelor administrative fiscale emise de recurentă ca temeinice și legale.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, prin sentința civila atacata s-a admis în parte acțiunea promovata de reclamanta Z. R. și pe cale de consecința s-a anulat decizia nr. 191/1228/_ și s-a anulat în parte decizia de impunere nr. 9423/122/_, emise de către CAS M., în sensul înlăturării obligației de plata a sumei de 2.648 lei, reprezentând dobânzi și a sumei de 409 lei, reprezentând penalități.
Așa cum a arătat și în cuprinsul întâmpinării, din datele comunicate de către ANAF conform protocolului încheiat cu CNAS, rezulta că în perioada _
-_ reclamanta a realizat venituri impozabile din activități independente, în baza unor contracte de agent și de comision.
În sensul art.46 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, veniturile comerciale reprezintă venituri din activități independente.
Potrivit art.215 coroborat cu art.257 alin.2 lit. b) din Legea nr. 95/2006 (anterior cfr. art.8 coroborat cu art.51 alin.2 lit. b) din OUG nr. 150/2002), reclamanta avea două obligații față de Fondul național unic de asigurări de sănătate: una de depunere a declarațiilor privind obligațiile față de fond (FNUASS) și una de plata a contribuției.
Întrucât reclamanta nu a respectat cele două obligații mai sus menționate, în conformitate cu prevederile art.83 alin.4 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, coroborat cu art.216 și art.261 din Legea nr. 95/2006, instituția recurentă a procedat la comunicarea înștiințării pentru depunerea declarațiilor nr. 3582/416/_ . Contrar celor susținute de către reclamanta, comunicarea înștiințării s-a realizat prin posta, cu confirmare de primire, la data de_, dovada fiind formularul poștal AR 49942755842.
Întrucât reclamanta nu a dat curs înștiințării a procedat la emiterea unei decizii de impunere din oficiu, obligația de plata fiind stabilita prin estimarea bazei de impunere, cfr. art.83 alin.4 Cod procedura fiscala, în baza informațiilor comunicate de către ANAF prin protocolul încheiat cu CNAS.
Prin decizia de impunere din oficiu nr. 9423/1228/_ reclamantei i s-a stabilit o obligație de plata în cuantum de 5.784 lei, din care 2.727 lei debit, 2.648 lei dobânzi și 409 lei penalități.
Asemenea înștiințării și decizia de impunere din oficiu s-a comunicat tot prin posta, cu confirmare de primire, cfr. art.44 alin.2 lit. c) Cod procedura fiscala. Comunicarea s-a realizat la data de_, cu formularul poștal AR49931015511.
După comunicarea acestei decizii de impunere, reclamanta a depus la registratura instituției recurente contestația administrativa nr. 0369/_, soluționata prin decizia nr. 191/1228/_ în sensul respingerii acesteia.
Referitor la excepția de nelegalitate a art. 35 din Normele metodologice aprobate în Anexa la Ordinul Președintelui CNAS Of. 617/2007, ICCJ s-a pronunțat în mod constant în sensul respingerii acestei excepții, statuând ca aceste dispoziții nu au caracter nelegal, întrucât nu adăuga la lege și nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
De asemenea, ICCJ în mod constant a reținut în jurisprudența sa ca legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emis.
În acest sens, susține că este indiscutabila competenta caselor de asigurări de sănătate de a emite decizii de impunere din oficiu, prin estimarea bazei de impunere, ținând cont de informațiile comunicate de către organele fiscale din subordinea ANAF în baza protocolului încheiat între ANAF și CNAS.
Totodată, exista o practica juridica unitara a instanțelor de judecata în sensul ca încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativa, de luare în evidenta, obligația de plata a contribuției la fond fiind de natura fiscala și nu contractuala.
Criticile aduse sentinței recurate și motivele de recurs sunt următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod eronat ca instituția recurentă "nu si-a îndeplinit obligația imperativa prevăzuta de art.222 din Legea nr. 95/2006 întrucât în perioada anilor 2006 - 2008 nu a comunicat nici o somație sau notificare contestatoarei" prin care sa-i aducă la cunoștința nivelul de contribuție la CASS și modalitățile de plata.
Informarea reclamantei în sensul dispozițiilor art.222 din Legea nr. 95/2006 a realizat-o prin publicarea permanenta și transmiterea de comunicate în mass media (scrisa, audio și video), în baza unor contracte încheiate cu mai multe instituții media.
Pe de alta parte, instanța de fond este în eroare și pentru următoarele motive:
Imposibilitatea comunicării unor somații sau notificări tuturor asiguraților cu privire la drepturile și obligațiile care le revin fața de FNUASS este evidenta și este motivata de capacitatea logistica și financiara limitata a sistemului de asigurări de sănătate de a comunica în scris aceste acte tuturor asiguraților. Nici alte instituții publice care colectează impozite, taxe și contribuții datorate bugetului consolidat al statului nu comunica personal contribuabililor astfel de notificări întrucât nu exista în acest sens obligații legale în sarcina acestor instituții.
Datorita faptului că reclamanta nu și-a respectat obligația de declarare a contribuției, pâna la momentul punerii în aplicare a protocolului încheiat între CNAS și ANAF la nivelul instituției recurente nici nu aveau cunoștința ca reclamanta realiza venituri impozabile supuse obligației de plata a contribuției la fond.
Atâta vreme cât dispozițiile imperative ale art.119 și urm. din Codul de procedura fiscala prevăd că "Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere ", iar potrivit art.257 alin.5 din Legea nr._ și prin art.8 din Normele metodologice aprobate în Anexa la Ordinul Președintelui CNAS nr._, termenele de scadenta ale contribuției la FNUASS sunt stabilite prin lege, nefiind necesara punerea în întârziere, reținerea instanței de fond în sensul ca accesoriile stabilite de către noi nu ar fi stabilite corect apreciază ca este eronata și că ignora dispozițiile imperative ale Codului de procedura fiscală și ale Legii nr. 9512006.
Totodată, art.216 și art.261 din Legea nr. 95/2006 prevăd în mod expres obligația caselor de asigurări de sănătate de a proceda la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Codului de procedura fiscala.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea apreciaza ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:
Recursul din speta a vizează exclusiv legalitatea stabilirii de catre parata recurenta a accesoriilor constând in majorari de intarziere si penalitați fara a se contesta si debitul principal constând in contributie la FNUASS.
În ce privește aceste accesorii Curtea constată că acestea își au izvorul în reglementarea Legii nr. 95/2006, prin trimitere la Codul de procedură fiscală. Astfel, potrivit art. 257 alin. (1), (2) și alin. (5) lit. b) și art. 259, în forma în vigoare pe perioada calculării sumei datorate, până la_, persoana asigurată, care desfășoară activități independente, are obligația plății unei contribuții bănești trimestriale pentru asigurările de sănătate, sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceasta.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare la data emiterii actului fiscal, arăta că în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
Totodată, art. 36 din Ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală și ale prezentelor norme metodologice";.
Norma de trimitere se regăsește și în prezent în Legea nr. 95/2006, legiuitorul arătând expres că neplata la scadență a contribuțiilor datorate fondului atrage plata de accesorii.
Scadența obligației privind plata contribuției la fondul de sănătate nu este asadar condiționată de existența concretă a declarației, termenele de scadenta fiind stabilite de art. 257 alin. 5 din Legea nr. 95/2006, doar executarea silită fiind condiționată de existența unui titlu executoriu, anume decizia de impunere, ceea ce în cauză s-a împlinit.
Art. 119 C.proc.fisc. reglementează obligația plății de accesorii pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată.
Totodată, potrivit alin. (4) al art. 119 din O.G. nr. 92/2003, dobânzile și penalitățile se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Ca atare, neplata contribuției la termen adica trimestrial determină obligația de plată a accesoriilor de la acesta scadenta trimestriala, care se determină prin decizie și se colectează de către organele C.N.A.S. în condițiile art. 256 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 222 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care "Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale"; nu inlatura aceasta obligatie .
Existența acestei prevederi cu privire la dreptul de a fi informat, menită să asigure transparența sistemului de asigurări de sănătate, nu susține totodată existența unei obligații în sarcina caselor de asigurări de sănătate, de a comunica asiguraților date și informări cu privire la întinderea contribuției personale și a modalităților de plată, din oficiu sau în lipsa unei cereri din partea contribuabilului.
Dacă s-ar considera ca atare, dispoziția cuprinsă în art. 257 alin. (1), alin.
(2) lit. b) și alin. (5) lit. b) ar rămâne fără efecte, de vreme ce obligația de plată s- ar naște numai după informarea contribuabilului.
Dimpotrivă, legea are în vedere posibilitatea reclamantului de a cere informații, iar nu obligația organului fiscal de a comunica din oficiu astfel de relații, cu atât mai mult cu cât datele respective nu se află la dispoziția reprezentanților CAS în lipsa unei declarații din partea contribuabilului.
Trebuie notat că sistemul de asigurări sociale de sănătate ca și ori alt sistem contributiv din România se bazează pe principiul declarativ, altfel spus organul fiscal stabilește taxele ori contribuțiile pe baza declarațiilor înregistrate de celălalt subiect al raportului juridic de drept material fiscal.
Totodată, legea nu reglementează efectele juridice ale unei asemenea informări, pentru a determina concluzia că nerespectarea acestei "obligații"; de către organele statului ar atrage înlăturarea obligației contribuabilului.
De vreme ce acesta este obligat să declare veniturile obținute din activități independente și să plătească trimestrial contribuția aferentă, calculată potrivit propriei declarații asupra veniturilor realizate, rezultă că legea a conferit efecte declarației contribuabilului în condițiile art. 110 alin. (3) lit. b) din O.G. nr.
92/2003, în raport de care a stabilit termene legale, pentru plata contribuției la fondul asigurărilor de sănătate.
In ce priveste instiintarea la care face referire art. 83 alin. 4 din OG 92/2003 aceasta a fost comunicata reclamantei intimate la data de_ (f. 8,9),decizia de impunere din oficiu fiind emisa in_ dupa expirarea termenului de 15 zile de la instiintare .
Față de toate considerentele de fapt și de drept, reținând că motivele de recurs sunt fondate Curtea in temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 ,art. 304 indice 1 C.pr.civ, art. 312 din C.pr.civ va admite recursul declarat in speta si va modifica în parte sentinta recurata în sensul că va respinge acțiunea in intregime .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr.7180_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Președinte, S. L. R. | Judecător, A. A. M. | Judecător, F. T. |
G. , M. V. -G. |
Red. A.A.M./dact. V.R.
2 ex./ _
Jud. fond:M. P.
