Decizia civilă nr. 4366/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4366/2013
Ședința publică din data de 17 Aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T.
J. ECĂTOR M. H.
J. ECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul P. A. împotriva sentinței civile nr. 13125 din data de_ pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect - anulare act administrativ contribuție CAS.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul reclamant prin avocat Maier Flavia I., lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 218 din OG 92/2003, și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța comunică reprezentantei recurentului un exemplar al întâmpinării depusă de partea adversă și nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, acordă cuvântul în susținerea recursului, solicitand ca în pledoaria sa să precizeze un punct de vedere si cu privire la admisibilitatea sau nu a acțiunii în raport de procedura instituita de dispozițiile contenciosului administrativ și a dispozițiilor fiscale în materie.
Reprezentanta recurentului solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, astfel cum aceasta a fost formulată.
Apărătorul recurentului susține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C.pr.civ., raportat la faptul că instanța de fond a schimbat natura actului dedus judecății, în contextul în care aceasta, fiind sesizată cu soluționarea unei cereri de anulare ca nelegală a unor acte administrative fiscale emise de către CAS C., respectiv a declarațiilor prin care s-au stabilit obligațiile de plată a contribuției către fondul de asigurări pe perioada 2002-2007 și a înștiințării de plată prin care s-a impus reclamantului obligația de achitare a debitului cu titlu de contribuție cât și a accesoriilor, majorărilor de întârziere și dobânzilor, iar hotărârea pronunțată se bazează pe analiza unei alte stări de fapt și de drept decât cea cu care instanța a fost învestită și apărarea reclamantului viza
împrejurarea că pentru obligațiile stabilite cu titlu de contribuții și cele stabilite cu titlu de accesorii pârâta nu a emis nicio decizie de impunere, astfel cum era prevăzut în art. 35 din Ordinul CNAS 617/2007 și a procedat la emiterea declarațiilor pe seama și împotriva reclamantului, deși declarația este un act personal, care nu poate să emane decât de la cel care îl declară.
Susține apărătorul recurentului că prima instanță a reținut că împotriva reclamantului s-au emis decizii de impunere, că în baza art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 președintele CAS este abilitat să emită astfel de decizii și că reclamantul are obligația de plată a contribuției la fondul de sănătate, aferentă veniturilor realizate din activități independente și a concluzionat că deciziile de impunere sunt legal emise.
La întrebarea instanței reprezentanta recurentului arată că a mai existat pe rolul instanțelor un litigiu în raport de care pârâta a invocat autoritatea de lucru judecată, excepția care a fost respinsă de instanța de fond, iar hotărârea nu a fost contestată sub acest aspect, iar în respectivul dosar acțiunea reclamantului a fost respinsă pe motiv că obiectul acțiunii este incompatibil cu materia contenciosului administrativ și fiscal, în contextul în care reclamantul a solicitat a se constata inexistența unui titlu de creanță.
În prezentul dosar s-a solicitat expres analizarea actului administrativ fiscal intitulat "declarație";, emis de pârâtă pentru perioada 2002-2007.
De asemenea se relevă că pârâta în mod constant a susținut că actul administrativ fiscal în baza căruia s-au stabilit obligații de plată către fond în ce îl privește pe reclamant îl constituie declarațiile reclamantului, acte care însă nu emană de la acesta, motiv pentru care, pe calea prezentei acțiuni a solicitat anularea ca nelegală a respectivelor declarații. Acesta constituie acte administrative fiscale în accepțiunea art. 32 al. 4 coroborate cu art. 35 din Ordinul CNAS 617/2007, însă actul normativ evocat reglementează ipoteza legală în care contribuabilul depune aceste declarații.
Față de lipsa mențiunilor necesare, raportat la prevederile art. 43 C. pr.fiscală și faptul că declarația, ca și titlu de creanță, astfel cum este reglementată de Ordinul CNAS 617/2007 cu raportare la prevederile codului de procedură fiscală, declarația este un act personal, care emană de la contribuabil ori în speță aceste declarații au fost întocmite de pârâtă, în numele și pe seama reclamantului, fără a fi însușite de acesta din urmă. De altfel respectivele declarații nici nu i-au fost comunicate, reclamantul a luat cunoștință de acestea cu ocazia emiterii extrasului de cont "înștiințare de plată";, act prin care se stabilește în sarcina reclamantului și plata de accesorii, fiind astfel încălcate prevederile imperative cuprinse în art. 119 C. pr.fiscală.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
Anterior închiderii dezbaterilor în ședința de recursuri se prezintă reprezentanta recurentului care depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.13125 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al tribunalului C. a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. A. în contradictoriu cu pârâta casa J. ețeană de S. a J.
.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că din dispozițiile Legii nr.95/2006, art.208 alin.3 lit.b și e, art.215 alin.3, art.216 și dispozițiile Ordinului CNAS 617/2002 art.35 reiese că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de
impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Pe de altă parte, reține instanta că reclamantul a luat la cunoștință încă din anul 2007 despre obligația de plată sus menționată, iar în data de_ i s- a comunicat din nou prin inștiințarea de plată nr. 30363/_ debitul restant cu care figurează în evidențele CAS C. . Aspectele acestea au făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C., însă prin Sentința civilă nr. 915/2010, rămasă irevocabilă instanța de fond a respins acțiunea în contencios administrativ și a reținut că la data de_ reclamantul a depus deciziile de impunere de plăți anticipate cu titlu de depozit și deciziile anuale aferente emise de AFP C. N. pentru perioada 2002-2007 în vederea calculului contribuției datorate la FNUASS aferent veniturilor realizate din activitatea de avocatură.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul solicitand admiterea acestuia și în principal casarea și trimiterea cauzei în rejudecare pentru nesoluționarea fondului sau în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea celor solicitate se arată că instanța de fond și-a bazat raționalmentul și soluția pe o cu totul altă stare de fapt și de drept și a analizat sub aspectul legalității acte administrative fiscale - decizii de impunere din oficiu care nu au existat. Împotriva sa nu au fost emise nici un fel de decizii de impunere care sa constituie titlu de creanta in acceptiunea disp.art.35 din Ordinul Presedintelui CNAS nr.617/2997.
CAS C. a emis in numele sau declaratii ,respectiv acte care potrivit prevederilor legii nr.95/2996 ,a OG nr.92/2003 republicata si a art.35 din Ordinul nr.617/2007 ,puteau emana exclusiv de la reclamant si care nu pot fi sub nici o forma asimilate cu niste decizii de impunere din oficiu .Prin actiunea formulata a solicitat instantei a se constata nulitatea absoluta a actelor administrativ -fiscale :declaratii prin care in mod nelegal parata a stabilit in sarcina sa obligatii de plata catre FNUASS constand in contributie si accesorii
,apreciind astfel cum a expus pe larg in motivarea actiunii si in concluziile scrise depuse la dosarul cauzei ca aceste acte nu se pot constitui in acte administrativ
-fiscale nefiind emise cu respectarea cerintelor imperative ale legii. Dupa cum a aratat si dupa cum rezulta din actele dosarului parata nu a emis in contradictoriu decizii de impunere din oficiu.
Cu toate acestea instanta de fond a solutionat cauza analizand legalitatea deciziilor de impunere emise de catre parata si a respins actiunea retinand ca aceasta actiune a avut ca obiect anularea deciziilor de impunere emise de catre parata ,respectiva unor decizii inexistente.
Totodată arată recurentul că în condițiile art.205, art.218 din OG nr.92/2003 este îndreptățit la a promova acțiunea ce formează obiectul dosarului având în vedere că obligațiile catre FNUASS reprezentand contributie au fost stabilite pe baza unor "declaratii" emise de catre parata in numele si pe seama reclamantului ,nesemnate si neinsusite in vreo alta modalitate de catre
acesta ,emise pe baza datelor preluate prin Protocol de la ANAF care a comunicat veniturile pe care le-a realizat in perioada 2002 -2007 din activitati independente - avocatura.
La aceste obligatii reprezentand contributie ,parata a calculat pentru aceeasi perioada accesorii :dobanzi si penalitati de intarziere ,materializate in actele numite :situatia contributiilor declarate ,incasate si restante si a dobanzilor si penalitatilor calculate ,incasate si restante emisa pentru suma totala de 58.290 lei din care 21763 lei cu titlu de contributie si 36527 lei cu titlu de dobanzi si penalitati de intarziere la plata si :"extras de cont/instiintare de plata "emis pentru aceeași sumă.
S-a adresat intimatei pe calea contestației administrative, urmând procedura prealabilă instituită de art.205 din OG nr.92/2003, contestație înregistrată sub nr.374786/_ la care nu a primit răspuns.
Prin contestație a invocat inexistența unui titlu de creanță a intimatei împotriva reclamantului în baza căreia să fie stabilite în sarcina sa obligații de plată la FNUASS obligații cu privire la care s-a emis actul numit extras de cont/înștiințare de plată. La această contestație în care a solicitat a se preciza dacă împotriva sa a fost emis vreun titlu de creanță, nu a primit nici un răspuns
fiind nevoit să se adreseze instanței.
În cursul solutionarii litigiului parata intimata a precizat faptul ca obligatiile catre FNUASS au fost stabilite in baza declaratiilor sus mentionate
,care in acceptiunea acesteia valoreaza titlu de creanta in conformitate cu prevederile disp.art.32 al.4 din Ordinul nr.617/2007,sustineri ignorate in totalitate de catre instanta de fond.
Aceste acte sunt nule absolut și nu pot fi apreciate ca reprezentând titlu de creanță în sensul OG nr.92/2003. Nu a încheiat cu pârâta nici un contract de asigurare, nu a depus niciodată declarațiile la care se referă textele de lege în vederea stabilirii obligațiilor către fond. Declarațiile a căror anulare a solicitat-o prin acțiune emană de la pârâtă și sunt întocmite de aceasta pe baza deciziilor de impunere emise de Administrația Finanțelor P. e C. -N. și comunicate de aceasta pe baza protocolului. Aceste declaratii sunt necomunicate si nesemnate de personal. Despre existenta si continutul acestor declaratii a luat la cunostinta abia in cursul solutionarii contestatiei la executare, prin depunerea la dosarul instantei de catre parata a dosarului executional. Atat in intelesul legii de care se prevaleaza parata cat si in sensul literar al termenului declaratia este un fapt personal si se face in nume propriu. Prin urmare parata nu are nici o justificare legala pentru a intocmi declaratii pe propria raspundere, in numele acestuia si care produc consecinta juridice in persoana recurentului iar actele intocmite intr-o atare modalitate nu se pot constitui intr-un titlu de creanta.
Potrivit disp.art. 261 al. 5 din legea nr. 95/2006 persoanele prevazute la art. 257 si 258 din lege au obligatia de a pune la dispozitia organelor de control ANAF sau ale caselor de asigurari, dupa caz, documentele justificative si actele de evidenta necesare in vederea stabilirii contributiei la fond.
In baza acestul text de lege a fost notificat de catre parata pentru a depune in copie deciziile de impunere anticipate si finale emise de Administratia Financiara mun. C. -N. . Intre parata si ANAF exista un Protocol incheiat in baza Ordinului nr.617/2007 pe baza caruia Administratia Fianciara furnizeaza CNAS date privind veniturile realizate de catre persoanele care realizeaza aceste venituri din activitati independente,protocol la care a facut referire mai sus.
Prin urmare ,nu exista nici un impediment pentru care parata sa nu fi putut emite o decizie care sa constituie titlu de creanta, asa cum prevad
disp.art.35 din Ordinul nr.617/2007 coroborat cu disp.art.87 din OG nr.92/2003.
Conform disp. art. 67 din OG nr. 92/2003 daca organul fiscal nu poate determina marimea bazei de impunere, acesta trebuie sa o estimeze. In acest caz, trebuie avute in vedere toate datele si documentele care au relevanta pentru estimare. Conform disp. art. 65.1. din normele metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003 estimarea bazelor de impunere va avea loc in situatii, cum sunt: a. contribuabilul nu depune declaratii fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corecta a bazei de impunere .... situatie care eventual ar fi incidenta in speta. Ca atare, parata avea la dispozitie procedura legala care sa-i permita emiterea titlului de creanta neconditionat de depunerea a declaratiilor fiscale.
În concluzie se arată cata vreme nu a depus personal nici un fel de declaratii conform disp.art. 32 din Ordinul CNAS nr.617/2007, iar contributiile catre FNAS au o alta baza de calcul si un alt cuantum decat cele datorate bugetului de stat cu titlu de impozit, rezulta ca, pentru a avea un titlu de creanta impotriva acesteia, intimata era tinuta conform legii sa emita o decizie prin care sa fie stabilite aceste obligatii, care sa aiba continutul reglementat de disp.art. 43 din OG nr. 92/2003 republicata, decizie care sa fie prevazuta cu drept de a fi contestata si comunicata conform disp. art. 44 din OG nr. 92/2003 republicata. Declaratiile emise de parata in numele sau nu intrunesc elementele de valabilitate ale unui titlu de creanta si nu pot constitui act administrativ fiscal de stabilire a contributiei catre FNUASS in conditiile in care parata nu a emis decizii de impunere din oficiu.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea în
considerarea în esență că au fost respectate dispozițiile în privința stabilirii obligației.
Analizând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art.304, art.304/1 C.pr.civ., OG nr.92/2003 Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă formulată și ulterior precizată recurentul a solicitat în contradictoriu cu intimata a constata nulitatea actelor administrative fiscale: declarații privind obligațiile de constituire și plata FNUASS datorate de persoanele ale căror venituri sunt impuse în baza venitului efectiv realizat trimestrul I-IV 2002, trim. I-IV 2003, trim. I-IV 2004, trim. I-IV 2005, trim. I-IV 2006, trim. I-IV 2007 prin care s-au stabilit contribuții datorate, toate emise de intimata sub nr.6824/_, exonerarea de obligația de plată a dobânzilor și majorărilor de întârziere calculate aferent contribuției FNUASS.
În susținerea celor solicitate a arătat în esență că este îndreptățit în condițiile art.205 și urm, art.218 din OG nr.92/2003 să formuleze contestație, că actele contestate nu reprezintă titlu de creanță în sensul normelor, nu a încheiat contract de asigurare, nu a depus declarații, nu a fost emisă o decizie prin care să îi fie stabilite obligații.
Codul de procedură fiscală respectiv OG nr.92/2003 prin dispozițiile sale prevede posibilitatea contestării în instanță a titlului de creanță sau a altor acte administrativ fiscale precum și a refuzului de a se emite titlu respectiv de a soluționa o cerere/contestație.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii; iar conform alin. 2, este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către
contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios decizia/actul emisă în soluționarea unei cererii,decizia data in soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală împotriva titlului da creanța/actului ce a stabilit obligația fiscala-taxe, impozite -, contestație care, potrivit alin. 2, vizează și refuzul organului fiscal de a emite un act administrativ fiscal, sau de a soluționa o cererea /contestatie.
Cu alte cuvinte actiunile in contencios fiscal sunt inadmisibile daca nu se ataca decizia data in solutionarea cererii/contestatiei sau nu se cere obligarea autoritatii/institutiei la a solutiona cererea/contestatia.
În nici un caz, nu se poate cere direct în instanță de contencios a constata nulitatea unor acte fără a se urma întâi procedura prevăzută de dispozițiile codului de procedură fiscală și fără a se ataca, apoi decizia emisă în soluționarea cererii sau contestației potrivit dispozițiilor art. 218,sau respectiv refuzul de a se solutiona o cerere/contestatie.
Recurentul prin demersul sau nu solicita anularea unei decizii date in solutionarea contestatiei si nici refuzul de a solutiona contestatia solicitand obligarea la emiterea deciziei. Or,in atare situatie câtă vreme nu s-a înțeles a se solicita obligarea la emiterea deciziei in contextul refuzului de a se soluționa contestația si nici nu se ataca o decizie data in solutiomnarea contestatiei ci se cere anularea fara a se urma si finaliza procedura cererea acesteia in fata instantei de contecios este inadmisibila.
Desigur se poate susține că la momentul promovării demersului si ulterior în instanță contestația nu era soluționată. Susținerea nu poate fi reținută deoarece chiar dacă organul fiscal nu finalizează contestația prin emiterea deciziei în termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 C.pr.fiscală persoana vătămată nu are posibilitatea decât să formuleze acțiune în contencios pentru obligarea organului competent de a soluționa contestația și numai după emiterea deciziei poate fi formulată acțiune în contencios fiscal.
De altfel sub acest aspect Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile codului de procedură fiscală, fiind obligatorie de urmat procedura administrativă reglementată de titlul IX din OG nr.92/2003 întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului fiscal (în acest sens decizia 1363/_, decizia nr.1653/_ baza date).
Așadar față de cele arătate Curtea în temeiul art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de P. A. împotriva sentinței civile nr. 13125 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
F.
T.
M.
H.
D.
M.
GREFIER
C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
