Decizia civilă nr. 5865/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 5865/2013
Ședința publică din data de 20 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
V. G.
G.: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant A. D. împotriva sentinței civile nr.2387 din_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M., în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. de A. de S. M.
, având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
Intimata-pârâtă C. de A. de S. M. a depus întâmpinare. Părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul- reclamant Bumbu G. a depus întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și timbrat.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2387/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, s-a respins cererea formulată de reclamantul
D. A., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. M. . Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_ sub numărul de mai sus, precizată la data de_ (fila 58), reclamantul D. A. în contradictoriu cu pârâta CAS M. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună anularea deciziei de impunere nr. 131/_ emisă de către pârâtă.
În motivarea cererii reclamantul susține că actul atacat este nelegal. În acest sens se invocă necompetența de organ fiscal a pârâtei întrucât din modul de redactare al art. 261 din Legea nr. 95/2006 nu rezultă că are dreptul de a stabili obligații fiscale principale și accesorii către Fondul Național Unic de A. de S. (FNUASS), ci doar să elaboreze și să propună pentru executare silită
creanțele reprezentând contribuția la asigurările de sănătate și obligațiile fiscale accesorii și să procedeze la executarea silită conform Codului de procedură fiscală. Reclamantul mai contestă și obligarea sa la plata majorărilor și penalităților de întârziere, accesorii pe care pretinde că nu le datorează întrucât nu s-a emis un titlu de creanță separat privind accesoriile și care produce efecte doar de la data comunicării către asigurat.
Se mai invocă prin cerere încălcarea de către pârâtă a obligației de a avea rol activ conform art. 17 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, obligație în temeiul căreia se impunea să aducă la cunoștință condițiile și termenele de plată prin înștiințarea contribuabilului asupra obligațiilor de plată ce îi revin înainte de emiterea deciziilor de imputare. Din acest motiv, întrucât actele administrative fiscale cu caracter de creanță nu i-au fost comunicate reclamantului decât la data de_ acesta susține că nu datorează aceste majorări și penalități.
Un alt argument invocat de către reclamant se întemeiază pe aceea că a încheiat un contract de asigurare privată de viață și sănătate (contractul nr. 5451349X) și nu a beneficiat de medic de familie sau de servicii din partea CNAS. Pârâta C. de A. de S. M. a formulat întâmpinare (filele 4 - 6)
prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată. În esență se susține că reclamantul are calitatea de persoană fizică autorizată, realizând venituri din exercitarea unei activități independente și care potrivit art.41 și art.46 din Codul fiscal intră în categoria veniturilor supuse impozitului pe venit și pentru care are obligația plății unei contribuții lunare către FNUASS potrivit art. 258 alin. 2 lit.b) din Legea nr. 95/2006. Stabilirea corectă a obligațiilor fiscale, prin decizie de impunere, a fost efectuată potrivit art83 alin.4 din O.G. nr. 92/2003 pe baza documentelor justificative puse la dispoziție de către reclamant după ce, inițial, s- au avut în vedere informațiile comunicate de către organele fiscale teritoriale întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzută de art.215 din Legea nr. 95/2006 și O.G. nr. 92/2003. Ulterior, după demersurile făcute de către reclamant în vederea anulării deciziei de impunere din oficiu, s-a procedat la stabilirea obligațiilor fiscale, printr-o nouă decizie de impunere, avându-se în vedere de această dată, informațiile și înscrisurile care le-au fost puse la dispoziție de către reclamant, respectiv deciziile de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit și deciziile de impunere anuale, depuse la organele fiscale teritoriale.
Prin obligarea contestatorului la plata contribuției de asigurări de sănătate pentru o perioadă anterioară anului 2006 nu se aduce atingere principiului neretroactivității legii civile în timp întrucât obligația de plată neîndeplinită în termen, există stipulată într-un act normativ ce ulterior a fost abrogat. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 705 din_ .
Calitatea de asigurat a contestatorului derivă din legea organică privind reforma în domeniul sănătății, situație în care dispozițiile art. 257 din Legea nr. 95/2005 îi sunt aplicabile, astfel că indiferent de încheierea contractului de asigurări cu casa de asigurări de sănătate, posibilitatea de a nu plăti contribuția, din veniturile realizate pe raza județului M., în contul fondului unic este exclusă.
Susținerea reclamantului potrivit căreia având calitatea de asigurat ca și salariat nu datorează contribuție în contul FNUASS se impune a fi respinsă față de dispozițiile art. 257, alin. 3, din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate. Articolul invocat clarifică această situație stabilind obligația persoanelor, prevăzute la alin. 2 care realizează în același timp venituri din salarii și venituri impozabile, din activități independente, de a plăti contribuția pentru
asigurări de sănătate, calculată asupra tuturor acestor venituri (așadar și asupra celor realizate din activități independente).
Legea nr. 95/2006, atribuie dreptul caselor de asigurări de sănătate dreptul de a aplica măsurile de executare silită, prevăzute de OG nr. 92/2003, iar art. 261 din același act normativ stipulează dreptul CNAS de a aproba norme metodologice pentru desfășurarea activității de executare silită. Aceste norme au fost aprobate prin Ordinul nr. 617/2006, ordin care consacră dreptul caselor de asigurări de sănătate de a emite decizii de impunere. Fiind atribuită legal această competență consideră că CAS M. a devenit organ fiscal în înțelesul OG nr. 92/2003. În perioada aplicabilității prevederilor OUG nr. 150/2002, reglementări privind competența caselor de asigurări de sănătate în colectarea contribuțiilor erau prevăzute și în Ordinul nr. 221/2005.
Potrivit art. 119 și 120 din OG nr. 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadență se datorau, la data verificării, majorări și penalități de întârziere. Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. De asemenea, potrivit art. 114 din același act normativ, plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței acestora. Toate aceste calcule s-au făcut cu respectarea legislației în vigoare.
Modalitatea de calcul a penalităților, la data calculării, în vigoare este cea prevăzută de art. 114 din OG nr. 92/2003, publicată în M.Of. nr. 941/_, art. 120 din OG nr. 92/2003, republicată în M.Of. nr. 560/_, pentru perioada_ -_, 0,5%, și de art. 1, pct. 15, ind. 6, art. 4, art. 5 din Legea nr. 210/2005 privind probarea OG nr. 20/2005 pentru modificarea OG nr. 92/2003 și art. 121 din OG nr. 92/2003 republicată în M. Of. nr. 863/_, pentru perioada_ -_, 0,6%.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și probele de la dosar instanța a reținut următoarele :
Prin decizia de impunere nr. 4132/532 din_ s-a stabilit obligația reclamantului de plată a contribuției la FNUASS la nivelul sumelor de 6.779 lei cu titlu de debit, 3.609,75 lei cu titlu de majorări de întârziere și 1.005,75 lei cu titlu de penalități.
Prin decizia nr.131/532 din_ s-a respins de către pârâtă contestația formulată împotriva deciziei de impunere.
Decizia de impunere a fost întemeiată pe baza calculului efectuat potrivit desfășurătorului întocmit de pârâtă.
Potrivit acestuia, perioada avută în vedere a fost_ -_ .
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală Legea nr. 95/2006 și OUG nr. 150/2002 reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care le datorează categoriile de persoane enumerate de lege, între care se încadrează și reclamantul, după cum rezultă din datele comunicate de către Administrația finanțelor publice a mun. B. M. la care s-au anexat fișele fiscale ale reclamantului în care acesta figurează cu venituri obținute în baza unui contract de agent.
Instanța a constatat că reclamantul a realizat venituri din exercitarea unei activități independente în baza contractului de agent pentru care s-a stabilit de altfel și obligația de plată a impozitului pe venit conform deciziilor de impunere.
Potrivit art. 41 și art.46 din Codul fiscal aceste venituri intră în categoria veniturilor supuse impozitului pe venit și pentru care are obligația plății unei contribuții lunare către FNUASS potrivit art.258 alin.2 lit.b) din Legea nr.95/2006. În acest sens sunt și dispozițiile cuprinse la punctul 21 din Normele
metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr.44/2004 în care se prevede că "sunt considerate venituri comerciale veniturile realizate din fapte de comerț de către persoane fizice sau asocieri fără personalitate juridică, din prestări de servicii, altele decât cele realizate din profesii libere, precum și cele obținute din practicarea unei meserii"; iar între principalele activități care constituie fapte de comerț sunt enumerate";activități al căror scop este facilitarea încheierii de tranzacții comerciale printr-un intermediar, cum ar fi: contract de comision, de mandat, de reprezentare, de agent de asigurare și alte asemenea contracte";, indiferent de perioada pentru care a fost încheiat contractul.
Prevederile art. 208 din Legea nr. 95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Chiar dacă reclamantul nu a beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, instanța constată că acesta are, în temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la fondul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Potrivit art.208 alin.6 din Legea nr. 95/2006 asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate. Anterior datei de 28 mai 2006 când a intrat în vigoare Legea nr. 95/2006 sistemul asigurărilor private de sănătate era reglementat prin Legea nr.212/2004 care în art.1 conținea o reglementare similară.
Prin urmare, este neîntemeiat motivul de nelegalitate al deciziei atacate pentru considerentul că reclamantul a încheiat un contract de asigurare privată de viață și sănătate (contractul nr. 5451349X) și nu a beneficiat de medic de familie sau de servicii din partea CNAS.
Pe de altă parte, instanța a reținut că drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art. 217 din Legea nr. 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia. Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni principiului ,,nemo censetur ignorare legem";. Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare. Prin urmare, nu se poate admite că reclamanta ar putea fi ținută numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, iar calitatea de asigurat se dobândește în baza legii, independent de orice formalitate.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (deciziile_ /_ ).
Obținerea calității de asigurat prevăzută de art.259 alin.7 din Legea nr. 95/2006 se referă doar la raporturile dintre CAS și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției. Prin urmare, organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art. 216, 259 alin. 7, 261 din Legea nr. 95/2006, Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile O.G. nr. 92/2003.
Nu subzistă nici cauza de nulitate întemeiată pe absența calității de organ fiscal a pârâtei. Casele de asigurări de sănătate au competența de a emite decizii de impunere din oficiu în temeiul art. 216 din Legea nr. 95/2006 și art. 35
din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007. Potrivit acestor texte de lege în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor de creanță
(devenite ulterior executorii), în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în OG nr. 92/2003.
În ceea ce privește obligația de plată a accesoriilor instanța a reținut că atât OUG nr. 150/2002 cât și Legea nr. 95/2006 fac trimitere, în ceea ce privește consecințele neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului de asigurări de sănătate, la dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 119 Cod procedură fiscală, în forma sa în vigoare începând cu data de 1 iulie 2010, pentru neachitarea la termenul de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Atât în formula sa actuală, cât și în variantele anterioare ultimelor modificări, OG nr. 92/2003, atunci când face referire la dobânzi, penalități sau majorări de întârziere nu condiționează nașterea obligației de plată a debitorului, în ceea ce privește aceste accesorii ale debitului principal, de obligația autorității fiscale de a încunoștința contribuabilul cu privire la obligația sa de plată a creanței.
Obligația de plată a contribuției contestatorului la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate era stabilită în mod neechivoc atât în dispozițiile OUG nr. 150/2002 cât și, mai apoi, în legea nr. 95/2006. De altfel, contestatorul nu atacă actele emise de intimat în partea ce privește creanța principală.
Dreptul de informare prevăzut de art. 222 din Legea nr. 95/2006 nu condiționează în niciun fel dreptul agentului fiscal de a pretinde contribuabilului contribuția datorată și de a percepe dobânzile, penalitățile de întârziere sau majorările de întârziere, care se calculează conform termenelor și procentelor stabilite de Codul de procedură fiscală la care, așa cum s-a mai arătat, face trimitere atât OUG nr. 150/2002 cât și Legea nr. 95/2006.
Pentru aceste considerente, T. a respins cererea ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. A. ,
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și modificarea în totalitate a sentinței atacate.
Totodată, se solicită instanței a ține cont la soluționarea recursului atât de cererile introductive, motivele recursului, înscrisurile depuse la dosarul sus menționat, cat si excepția invocata, cu luarea in considerare la soluționarea prezentului, capetele de cerere următoarele: anularea deciziei de impunere nr. 131 din_ ; anularea penalităților
Reclamantul își susține cererea in totalitate așa cum a fost formulata la petitul înaintat T. ui M. împotriva Casei de A. de S. M. .
Prin decizia de impunere comunicata, de către sus menționata, la data_ s-a dispus in mod netemeinic si nelegal obligarea la plata reprezentând debit cat si dobânzi si penalități de întârziere aferente perioadei_ -_ . Se susțin in continuare ca, așa cum s-a formulat si in petitul inițial, C. de asigurări de S. M. nu are competentele de a stabili obligații fiscale principale si accesorii către FNUASS.
In cazul persoanelor fizice care au obligații de plata proprii, obligațiile de plata fiscale, principale si accesorii nu pot fi stabilite, in mod legal, decât prin decizii de impunere emise de organele fiscale in înțelesul Legii prevăzute la art. 17, alin. 5 Cod Proc. Fiscala. Aceasta este regula.
Recurentul solicită a se ține cont de prevederile art. 621 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 CNAS aproba normele privind desfășurarea activității de executare silita a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea venitului se face de ANAF. Iar in alin. 4 prevede ca in cazul
neachitării la termen a contribuțiilor datorate fondului sus menționat masurile si formele de executare se face potrivit Legii 571/2003, OG 92/2003 si normele aprobate prin ordin al Președintelui CNAS cu avizul Consiliului de administrație.
Din modalitatea de redactare a prevederilor art. 261 din Legea 95/2006 nu rezulta concluzia ca legiuitorul ar fi dat dreptul sau sa i se confere CNAS si organelor din subordinea sa, dreptul de a stabili contribuția la asigurările sociale de sănătate. De unde deriva interpretarea corecta a acestor dispoziții care îndreptățește la următoarea concluzie: CNAS si Casele Teritoriale nu au competenta de a stabili contribuția la asigurările de sănătate, aceasta revenindu- i, in temeiul art. 42 alin. 1 din Normele Metodologice, Organelor Fiscale indicate expres in art. 17. alin. 5 Cod Procedura Fiscala.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. de A. de S. M. a solicitat respingerea recursului reclamantului ca neîntemeiat si nefondat si menținerea in totalitate a sentinței atacate.
In fapt, din baza de date comunicata de către A.NAF conform unui protocol Încheiat intre CNAS si ANAF, rezulta ca recurentul-reclamant a realizat venituri impozabile in perioada_ -_ in baza unor contracte de agent, care in sensul art.46 din Legea nr. 571 / 2003 privind Codul fiscal reprezintă venituri din activități independente.
In aceasta calitate, potrivit legislației in vigoare privind asigurările sociale de sănătate, recurentul-reclamant avea obligația declarării si plații contribuției la FNUASS, conform art.215 si art.257 al in.2 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății (anterior cir. art.8 si art.51 al in.2 lit. b) din OUG nr. 150/2002 privind organizarea si funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate).
Întrucât recurentul-reclamant nu si-a respectat obligațiile de declarare si plata a contribuției la FNUASS i s-a comunicat înștiințarea pentru depunerea declarațiilor nr. 2283/130/_, cfr. art.83 alin.4 Cod procedura fiscala.
In urma prezentării recurentului-reclamant la instituția noastră si depunând deciziile de impunere emise de către organele din subordinea ANAF, acestuia i s-a întocmit raportul de control nr. 1078/_, in baza căruia i s-a comunicat decizia de impunere nr. 4132/532/_, prin care i s-a stabilit o obligație de plata in cuantum de 11.349,50 lei, din care 6.779 lei debit, 3.609,75
lei majorări de întârziere si 1.005,75 lei penalități.
Împotriva deciziei de impunere a fost introdusa contestație administrativa, soluționata in sensul respingerii acesteia prin decizia de soluționare a contestației nr. 131/532/_ .
Susținerea recurentului-reclamant referitoare la necompetenta caselor de asigurări de sănătate de a emite decizii de impunere este infirmata de jurisprudența Curții de Apei C. si a Înaltei Curți de C. si Justiție, care au respins excepțiile de nelegalitate ale dispozițiilor art. 35 din Normele metodologice aprobate in Anexa la Ordinul Președintelui CNAS nr. 617 / 2007, invocate in dosarele nr._ ,_ /a1 si_ /a1.
In ceea ce privește Încheierea contractului de asigurare se arată faptul, ca exista o practica unitara a instanțelor de judecata in sensul ca încheierea acestui contract are doar valoare administrativa de luare in evidenta, iar obligația de plata la fond este una de natura fiscala si nu ele natura contractuala.
Referitor la stabilirea obligațiilor accesorii sunt incidente dispozițiile art.257 alin.5 art.216 si art.261 din Legea nr. 95/2006, precum si art.7 alin. l lit. a), art.8 alin. 1, 4 si 5 din Normele metodologice aprobate in Anexa la Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, coroborat cu art. 119 si urm. din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala:
"Art. 257*) (1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
(5) Contribuțiile prevăzute la alin. (2) și (4) se plătesc după cum urmează:
lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) Ut. a), d) șif);
trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) Ut. b) și la alin. (4);"
"Art. 216 în cazul neachitării ia termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori. juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
Întrucât termenele de plata ale contribuției la fond sunt stabilite prin lege, accesoriile curg de la aceste date de scadenta ale contribuției si nu de la comunicarea deciziei de impunere.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 prevede obligația contribuabililor de a se asigura). Din această perspectivă, contribuția de asigurări sociale se datorează în considerarea materiei impozabile și nu a unor chestiuni legate de contribuabil, cum este încheierea formală a unui contract de asigurare, cum greșit pretinde reclamantul recurent. Calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 259 alin. 7 lit. b din Legea nr. 95/2006 persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completările ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta
perioadă. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura și constituie, totodată, temeiul legal pentru perceperea de accesorii, textul adresând prin el însuși și susținerile reclamantului privind accesoriile.
Art. 257 alin. 3 din Legea nr.95/2006 prevede în mod expres că persoanele care realizează în același timp venituri din salarii și venituri din activități independente supuse impozitului pe venit au obligația plății contribuției asupra tuturor acestor venituri, chiar și atunci când este vorba despre existența deja a unui raport de asigurare derivând din contractul de muncă sau alt raport juridic.
Susținerea reclamantului referitoare la necompetenta caselor de asigurari de sănătate de a emite decizii de impunere este infirmata de jurisprudența Curții de Apel C. si a Înaltei Curți de C. și Justiție, care au respins excepțiile de nelegalitate ale dispozițiilor art.35 din Normele metodologice aprobate in Anexa la Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (dosar nr._ si 6303/l00/20l0/al).
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. D. împotriva sentinței civile nr. 2387 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. V. G.
G.
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: M.H.
