Decizia civilă nr. 6172/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6172/2013
Ședința publică din data de 29 Mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta A. F. P. A M.
C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1510 din data de_ pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu reclamantul D.
F. și pârâta D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant prin avocat Călin Stegăroiu, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare nu este legal îndeplinită întrucât intimatul-reclamant Dnaciu F. nu a fost citat la domiciliul ales, însă viciul de procedură se acoperă prin prezența reprezentantului în ședința publică de la acest termen de judecată.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-reclamant a formulat o cerere de comunicare a motivelor de recurs la domiciliul procesual ales, iar la data de_ a depus întâmpinare, într-un singur exemplar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 și art. 17 din Legea nr. 554/2004 și art. 218 C. pr.fiscală, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1510 din data de_ pronunțată de Tribunalul Cluj, apreciind că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, prin raportare la aspectele particulare ale speței și la considerentele prezentate în motivele de recurs.
Susține apărătorul intimatului că recursul Administrației F. P. C.
-N. se fundamentează pe un singur aspect, cel potrivit căruia actul administrativ fiscal, prin care se individualizează datoria fiscală ce face obiectul Dispoziției nr. 750/_ se regăsește la dosar.
Instanța de fond, reținând nelegalitatea deciziei prin care s-a soluționat contestația și a Dispoziției nr. 750/2006, arată că la dosarul cauzei nu există și nu s-a putut indica în concret actul administrativ fiscal prin care s-a stabilit obligația fiscală în sarcina SC BRIANT MEDIA SRL și care, ca efect al dizolvării cu transmitere a patrimoniului către asociatul unic și administrator al societăți, să se fi transmis către intimatul din prezenta cauză. O asemenea operațiune de individualizare trebuie privită sub un dublu aspect, respectiv cel al actelor
administrativ-fiscale prin care este individualizată suma ce face obiectul Dispoziției nr. 750/2006, cât și sub aspectul dacă creanțele pretinse, ale SC BRIANT MEDIA SRL au devenit obligatorii pentru acesta, în contextul în care actele administrativ-fiscale trebuiau să fie comunicate priori către SC BRIANT MEDIA SRL, pentru a putea produce efecte juridice, în condițiile art. 46 C. pr.fiscală și să fie opozabile SC BRIANT MEDIA SRL pentru a se putea discuta despre existența unei transmisiuni universale a acestora.
Cu ocazia rejudecării, instanța a acordat două termene consecutive pentru a se da curs solicitării de a depune dovada comunicării actelor fiscale prin care s-a individualizat această datorie în sarcina SC BRIANT MEDIA SRL și pentru a se verifica dacă a fost sau nu transmisă pe cale universală către intimatul din prezenta cauză. Ori aceste acte nu au fost depuse la dosar nici în prezent, fiind prezentate doar niște fișe sintetice, respectiv documente de evidență internă, care nu pot fi asimilate actelor administrativ-fiscale și care prezintă anumite carențe în ce privește modalitatea în care sunt întocmite, în sensul în care se face referire la o evaluare efectuată la data de_ în condițiile în care societatea a fost radiată la data de 22.0. .
De asemenea pârâtul face referire la accesorii calculate la o dată ulterioară celei la care a intervenit dizolvarea societății SC BRIANT MEDIA SRL.
Se mai relevă că în mod corect prima instanță a observat că obligațiile fiscale, evidențiate prin Dispoziția nr. 750/2006, sunt stabilita la o dată ulterioară dizolvării societății. Tot ca element de nelegalitate intrinsec, instanța de fond a observat că nu se face referire la actul administrativ-fiscal prin care datoria originară a fost stabilit în mod prioritar în sarcina SC BRIANT MEDIA SRL și care ulterior să fie transmisă către asociatul unic. Ca atare, prima instanță a reținut că nu poate subzista prezumția de legalitate și temeinicie a actului, atât timp cât acesta nu conține elemente suficiente în raport de care să poată fi făcută evaluarea legalității și temeiniciei impunerii sarcinii fiscale către intimatul din prezentul dosar.
Tot în mod corect Tribunalul Cluj a reținut că data Dispoziției nr. 750/2006, prin care se stabilește obligația fiscală, este diferită de data dizolvării societății SC BRIANT MEDIA SRL, fapt juridic generator al transmiterii obligației fiscale.
Ca element de nelegalitate intrinsec, a decizie de soluționare a contestației de această dată, reprezentantul intimatului-reclamant solicită a se observa că prin respectiva decizie se susține că singura modalitate în care se putea admite contestația era aceea a contestării întregului debit, fără a se indica baza legală avută în vedere de organul de soluționare a contestației pentru acest argument. Ori, o asemenea afirmație vine în contradicție cu susținerile din cuprinsul contestației, prin care contestatorul a arătat explicit că în sarcina sa au fost stabilite în mod nelegal obligații fiscale.
La întrebarea instanței reprezentantul intimatului-reclamant arată că nu se contestă emiterea actelor administrativ-fiscale ci necomunicarea acestora, raportat și la împrejurarea că nu s-a făcut dovada comunicării în primul rând către SC BRIANT MEDIA SRL.
Față de aceste considerente și pentru argumentele expuse în cuprinsul întâmpinării solicită respingerea recursului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii pe care o depune la dosar.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1510 pronunțată la_ în dosar nr._ * al tribunalului C. a fost admisă acțiunea precizată de reclamantul D. F. în contradictoriu cu A. F. P. C. -N. și în consecință a fost dispusă anularea deciziei nr.29/2008 și a dispoziției nr.750/2006 emisă de A. F.
P., obligată pârâta la 372 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, respinsă acțiunea față de D. G. a F. P. C. ca urmare a lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că decizia contestată este nelegală în primul rând prin prisma faptului că în cadrul acesteia nu se regăsesc temeiurile de drept pentru argumentul unic prezentat de catre organul administrativ fiscal la adoptarea solutiei de respingere a contestatiei administrative formulate de catre reclamant, ceea ce atrage nulitatea deciziei emise în aceste conditii. Practic organul fiscal nu a analizat niciuna dintre criticile de nelegalitate invocate de reclamant.
Apoi, este de observat faptul că dispoziția stabilește creanțele fiscale în sarcina reclamantului rezultat ca urmare a dizolvării societății comerciale la data de_, data emiterii dispoziției iar nu data dizolvării efective a societății comerciale, astfel cum era firesc, respectiv_ .
Având în vedere motivul pentru care aceste creanțe fiscale au fost stabilite în sarcina reclamantului, dizolvarea societății și transmisiunea patrimoniului către asociatul unic, orice operațiune de determinare a acestor creanțe trebuia efectuată în mod necesar pentru valoarea creanțelor fiscale de la momentul la care a operat transmisiunea, acest moment fiind data dizolvării societății - _
, iar nu la un moment ulterior, respectiv, data emiterii dispoziției, întrucât reclamantul nu putea să dobândească și, pe cale de consecință, nu puteau fi impuse în sarcina sa, decât acele creanțe fiscale existente în patrimoniul societății comerciale la momentul transmisiunii universale a patrimoniului societății comerciale.
Pentru aceste considerente, organul investit cu soluționarea contestației avea obligația de a verifica, cu prioritate, existența creanțelor fiscale în mod originar în patrimoniul societății comerciale pentru că numai în situația în care asemenea creanțe ar fi existat acestea puteau face obiectul transmisiunii în patrimoniul reclamantului.
Însă, prin decizia atacată nu se procedează la o minimă analiză în acest sens deși acest demers este esențial pentru stabilirea existenței/inexistenței creanței fiscale.
Or, pentru ca pretinsele creanțe fiscale să fi existat în patrimoniul societății iar, ulterior, acestea să fie transmise către reclamant era necesar ca sumele în discuție să fi fost stabilite anterior în sarcina societății comerciale printr-un act administrativ fiscal. În acest sens se poate observa faptul că dispoziția atacată nu cuprinde nicio mențiune cu privire la actele administrativ- fiscale prin care a fost individualizată în sarcina societății comerciale datoria care, ulterior, prin efectul dispoziției a fost transmisă în sarcina reclamantului.
De asemenea, era obligatorie individualizarea în cuprinsul dispoziției a actelor administrativ-fiscale prin care a fost stabilită datoria fiscală în sarcina societății comerciale ce a fost ulterior transmisă reclamantului, deoarece numai în acest mod se putea stabili legalitatea acestei datorii fiscale, atât sub aspectul aplicării prevederilor legale cât și sub aspectul întinderii acestei datorii, ce a fost ulterior transmisă reclamantului ca efect al dizolvării persoanei juridice. Acestea cu atât mai mult, cu cât, in dispoziție nu se menționează perioadele de timp pentru au fost stabilite contribuțiile despre care se susține că ar fi reprezentat datoria fiscală a societății situație în care nu se poate verifica dacă aceste creanțe
puteau fi impuse ori acestea au fost stinse prin una dintre modalitățile prevăzute de lege.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs A. F. P. C. -N. solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței recurate și în urma rejudecării a fi respinsă cererea
. În susținerea celor solicitate se arată că în mod greșit s-a apreciat că nu era individualizată datoria societății anterior transmiterii universale a patrimoniului. Datoria așa cum rezultă din fișa sintetică a fost stabilită prin declarațiile fiscale depuse de S.C. Briant Media SRL cum ar fi decontul privind TVA pe luna decembrie 2003 înregistrat la_ . Pentru încasarea creanțelor declarate de societate s-au efectuat mai multe acte de executare silită iar prin situațiile financiare anuale înregistrate de societate prin reprezentant au fost recunoscute toate debitele din dispoziția nr 750. Cât privește accesoriile au fost stabilite prin decizii de impunere și sunt datorate pentru neplata la termenele legale impozitelor, taxelor așa cum au fost reglementate prin actele normative succesive OG nr.11/1996, OG nr.61/2002,
OG nr.92/2003. Prin urmare susținerea instanței că nu au fost stabilite anterior în sarcina societății creanțele fiscale printr-un act administrativ sunt nefondate.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ,cu cheltuieli în considerarea că reținerile instanței sunt corecte prin raportare la lipsa analizei apărărilor aduse, a neindicării temeiurilor din cuprinsul actelor emise a individualizării datoriei fiscale, a lipsei și neprecizării actelor administrative prin care s-au stabilit datorii în sarcina societății și care ulterior au făcut obiectul pretinsei transmisiuni.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat prin prisma actelor dosarului a normelor juridice incidente a art.312 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
Astfel se reține că argumentele aduse de recurentă nu vizează reținerile instanței privind nemotivarea actelor contestate ci constau în aceea că reținerile instanței sunt greșite deoarece determinarea obligațiilor fiscale s-a făcut în baza fișelor sintetice întocmite pe baza declarației TVA aferentă anului 2003), situațiile financiare ale societății, a actelor de executare (somație) și raportat la normele
fiscale în privința accesoriilor. Argumentele aduse nu pot fi reținute ca motiv de nelegalitate a hotărârii întrucât determinarea obligației transmisibile se face prin raportare la actul fiscal ce a stabilit obligațiile societății-devenit titlu executoriu. Acest act ce cuprinde elemente de individualizare doar împreună cu alte acte emise ulterior chiar și de executare - sunt în măsură în urma verificărilor vizând eventualele plăți, modalități de stingere să stabilească corect datoria ce trebuie să fie transmisă. Somațiile, fișele deținute ca evidențe de autoritate nu înlocuiesc actele administrativ fiscale ce trebuie emise în urma declarațiilor date de reprezentantul societății sau în urma eventualelor contestații (care devin apoi titluri executorii) ,nici nu sunt în măsură să ducă la determinarea concretă a obligației transmisibile. Autoritatea recurentă deși invocă existența unor acte fiscale ce ar determina obligațiile societății (care se pretind a face obiectul transmisiunii) nu le prezenta nici măcar în recurs. Ori în lipsa acestora în mod corect a reținut prima instanță ca nu se poate vorbi de o individualizare a creanței/obligației anterior determinate pentru a se putea reține astfel transmisiune în sarcina intimatului.
Așadar reținând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
Totodată în baza art.274 C.pr.civ. Curtea va obliga recurenta la plata în favoarea intimatului a cheltuielilor de judecată în sumă de 2480 lei onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. împotriva sentinței civile nr. 1510 din_, pronunțată în dosarul nr._ *al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 2840 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | M. | M. | H. | F. | T. |
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D. 2 ex./04.06:2013
