Decizia civilă nr. 6280/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6280/2013
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U. Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luzat în examinare recursul formulat de reclamantul C. LOCAL AL M. Z. - P. L. Z., împotriva sentinței civile nr. 424/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu pârâtul M. D., având ca obiect obligația de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, avocat Urcan Ciprian, cu delegație la dosar, în substituirea avocatei titulară, Cobzaș Adela D., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la dosar s-a depus întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentantul recurentului depune la dosar copia Deciziei nr. 131/_, arătând că în prezent, clientul său nu mai are calitatea de angajat al instituției.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacată și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în fond, Tribunalului Sălaj.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.424 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ a reclamantului C. LOCAL AL M. Z. - P. L. Z.
, formulată împotriva pârâtului M. D., privind plata sumei de 1598 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că raportat la prevederile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999, care reglementează răspunderea civilă a funcționarului public, instanța observă că aceasta nu se stabilește pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun ci după o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun și anume, fie prin asumarea unui angajament de plată, fie prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare.
Ordinul, respectiv dispoziția de imputare nu are natura juridică a unui act administrativ, în sensul definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind emis de o autoritate, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice de drept administrativ și ca atare nu este susceptibil de a fi atacat în justiție, pe calea contenciosului administrativ de drept comun, în condițiile prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, nu este nici un act administrativ jurisdicțional, în sensul definit de art. 2 lit. d) și lit. e) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu este emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială care să aibă competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ.
În prezent, dispozițiile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 sus evocate, cu modificările și completările ulterioare, nu fac nici o referire la caracterul executoriu al actului de dispoziție prin care s-a dispus recuperarea unor sume nedatorate de la funcționarii publici și neatacat în instanță, însă potrivit art. 117, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz.
Astfel, conform art. 34 și art. 82 din Legea nr. 76/2012, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, privind codul de procedură civilă (prevăzută inițial la 1 septembrie 2012), la articolul 85 din Legea nr. 188/1999, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu";.
Reclamanta P. locală Z., adresându-se instanței de contencios administrativ, nu solicită anularea sau modificarea unui act administrativ, pe calea contenciosului de drept comun, respectiv cenzurarea unui act administrativ jurisdicțional sau a unui act administrativ special, supus controlului judecătoresc, acțiuni care să atragă competența unei astfel de instanțe, ci solicită obligarea funcționarului public, angajat al său, la recuperarea unei sume deja stabilită printr-un act administrativ cu caracter special și care în prezent are valoare de titlu executor; cererea reclamantului apare astfel ca fiind mai degrabă o cerere de executare silită.
Într-o atare situație, nimic nu împiedică instituția reclamantă să treacă la executare, în condițiile prevăzute de lege, așa încât, acțiunea promovată în instanță apare inadmisibilă, atâta vreme cât rezolvarea cererii de executare silită și executarea ca atare, nu sunt de competența instanțelor judecătorești.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. L. Z., solicitând admiterea acestuia și casarea cu trimitere la instanța de fond in vederea soluționării cauzei pe fond.
În motivele de recurs reclamantul arată că a formulat acțiunea introductivă în vederea recuperării unui prejudiciu stabilit in urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, control ce s-a concretizat in deciziile 15/_ și 15bis/_ .
Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu global in deciziile sale, iar subscrisa unitate am emis deciziile nr. 132/_ și 156/_ cu anexe in care erau individualizate sumele pentru fiecare pârât in parte. O parte dintre pârâți nu mai lucrează la noi, o altă parte au fost transferați la alte unități, prin urmare nu aveam posibilitatea executării efective a sumelor.
Anterior promovării prezentei acțiuni am incercat obținerea unor angajamente de plată cu semnătura pârâților dar demersul nostru a rămas fără succes intrucât nu am obținut un asemenea angajament. În altă ordine de idei respectivele decizii emise de noi cu tabele anexate le-am expediat pârâților, dar nu avea semnătura de primire a deciziei. In acest context eram in imposibilitatea investirii cu formulă executorie a acestor decizii și apoi a încuviințării executării silite cât timp nu probam comunicarea cu debitorul și epuizarea zilelor de contesta re pentru fiecare debitor in parte.
În mod contrar celor reținute de instanță, noi am solicitat modificarea unui act administrativ in sensul stabilirii sumei concrete datorate de fiecare pârât in parte, stabilire ce să se facă pe cale contencioasă și nu unilaterală, opozabil pârâtului independent de prezența sau lipsa sa de la dezbateri,
Instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, motivându-și soluția raportat la OG 2/2001 (ce reglementează contravențiile) și la prevederile Nou lui cod de procedură civilă care va intra in vigoare in viitor. În ceea ce privește ordonanța 2/2001 apreciem că aplicarea acesteia este exclusă din moment ce art 117 din legea 188/1999 menționează expres că prezenta lege se completează cu dispozițiile din dreptul muncii, civile, administrative sau penale după caz.
În esență, arată că solicitat a se reține analogia cu normele administrative iar instanța de fond a aplicat analogia cu normele contravenționale, interpretare analogică exclusă de prev. art 117 din legea 188/1999. Chiar dacă deciziile emise de noi nu imbracă forma unui act administrativ comun I sub nici o formă nu pot fi asimilate unui proces- verbal de contravenție.
Oricum, in al. 2 din pg. 3 a sentinței recurate instanța de fond apreciază că este decizia emisă de subscrisa este un act administrativ special dar aplică normele ce reglementează regimul contravențiilor.
În ceea ce privește menționarea ca temei juridic al unei sentințe judecătorești a unui cod de procedură civilă care nu este in vigoare consideră că sub acest aspect sentința este nelegală, in contradicție cu Constituția, cu codul civil și cel de procedură civilă în vigoare!.
În altă ordine de idei ,menționăm că aceeași instanță, Tribunalul Sălaj
,(alt complet de judecată) a admis alte 11 acțiuni identice promovate de subscrisa, dosare care in prezent se află în recurs la Curtea de A. C. .
Analizind recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciaza ca aceste este nefondat pentru urmatoarele considerente :
Problema de drept dedusă judecății de către recurentă impune a se stabili dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84,85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei actiuni in justitie .
Conform art. 84 din Legea 188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 din aceeasi lege prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la
constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, aplicabile oricarei persoane, care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului "specialia generalibus derogant";.
In speta s-a procedat la emiterea a doua decizii in temeiul art. 84,85 din Legea 188/1999 in vederea recuperarii sumei pretinse in speta de la parat de 1516 lei .Totodata asa cum a precizat reprezentantul paratei si la termenul de judecata din data de_ paratul continua sa isi desfasoare activitatea in cadrul reclamantei astfel ca nu exista din aceasta perspectiva nici un impediment legal in punerea aplicare a acestor decizii fiind necesar ca in masura in care aceste decizii nu au fost atacate conform art. 84,85 din Legea 188/1999 si au devenit irevocabile la aplicarea lor sa se aiba in vedere si eventuala incidenta a Legii 84/2012.Ca atare o actiune in justitie pentru recuperarea acestei sume apare ca inadmisibila intrucit incalca dispozitiile legale speciale sus mentionate.
Aspectul invederat de catre reprezentanta reclamantei in sensul ca sumele a caror recuperare se solicita au fost stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile este irelevant in speta .Astfel asa cum rezulta din art. 85 din Legea 188/1999 aceste decizii pot fi atacate in instanta iar in cadrul unei asemenea contestari pot fi verificate orice aspecte de legalitate inclusiv aspectul ca aceste sume au fost stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile.Ca atare pentru verificarea acestui aspect exista o procedura legala si nu este necesara promovarea unei actiuni de catre emitentul acestor decizii .
In aceste conditii in care exista un text de lege special care reglementeaza modul in care se angajeaza raspunderea patrimoniala a functionarului public ,in care paratul este si in prezent functionar public in cadrul reclamantei o actiune in instanta de obligare a paratului la plata acestei sume apare ca inadmisibila incalcind principiului "specialia generalibus derogant"; si prevederile art. 84,85 din Legea 188/1999.
Avind in vedere aceste considerente, Curtea in temeiul textelor de lege sus mentionate a art. 3041C.pr.civ, art. 312 C.pr.civ va repinge recursul formulat in cauza si va mentine hotararea atacata .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P. L. Z. împotriva sentinței civile nr.424 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
R. R. D. | M. | D. | L. | U. | M. T. |
red.RRD/AC 2 ex. - _