Decizia civilă nr. 6496/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6496/2013

Ședința publică de la 06 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R. -R. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții Ș. G. C. și

C. DE A. AL Ș. G. C., împotriva sentinței civile nr. 486 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamanta F. (fosta D. ) A. C., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, avocat Patricia G., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a comunicat la dosar răspunsul al adresa emisă la termenul anterior, iar reclamanta a depus note de ședință.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei intimată solicită respingerea recursului, conform argumentelor invocate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată. Arată că la momentul respingerii cererii reclamantei, consiliul nu a avut în vedere normele metodologice de titularizare.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 486 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. (fostă D. ) A. C. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu C. I-V. C. și C. de A. al Ș. cu C. I-V. C., astfel cum a fost extinsă.

S-a anulat Decizia C. ui de A. al Ș. cu C. I-V. C. din data de_, privind refuzul acordării continuității pe post a reclamantei pentru anul 2012-2013.

Au fost obligați pârâții să recunoască reclamantei dreptul la continuitatea pe postul de educatoare în cadrul Ș. cu C. I-V. C. .

Au fost obligați pârâții în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 504,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit susținerilor necontestate ale reclamantei, ca urmare a promovării concursurilor organizate începând cu anul 2009, aceasta este angajată pe perioadă determinată la Ș. cu C. I-V. C., pe catedra de educatoare.

După cum reiese din adresa nr. 471/_ (fila 5), în ședința C. ui de

A. al Ș. cu C. I-V. C. din data de_ a fost reanalizată cererea reclamantei prin care se solicita acordarea continuității pe post pentru anul 2012-2013, cerere respinsă pe motiv că în cadrul comunității există cadre calificate și absolvente promoția 2012 care vor să li se acorde o șansă pentru a participa la concursul de titularizare din data de_ .

Reclamanta a formulat contestație împotriva acestui refuz, respinsă prin adresa nr.479/_ (fila 7), iar acum solicită în contenciosul administrativ anularea deciziei C. ui de A. al Ș. și recunoașterea dreptului reclamantei la continuitatea pe postul de educatoare.

Potrivit art. 241 alin. 3 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale,

"Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învățământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administrație din unitatea de învățământ respectivă, în condițiile legii

";.

Reclamanta F. (fostă D. ) A. C. a promovat examenul de definitivare în învățământ, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că pe perioada în care a fost angajată cu contract de muncă pe o perioadă determinată a obținut calificativul "foarte bine"; (fila 32). De asemenea, prin Decizia nr. 1/_ emisă de Directorul școlii a fost numită șeful catedrei/comisiei metodice a educatoarelor pentru anul școlar 2011-2012 (fila 31).

Cu toate acestea, C. de A. al Ș. cu C. I-V. C. a respins cererea reclamantei de acordare a continuității pe post pentru anul 2012- 2013. După cum reiese din voturile exprimate în scris (filele 22-25), din procesul verbal din data de_ (fila 26) și chiar din adresa nr. 471/_, motivul refuzului a fost acela de a da șansa altor cadre didactice din comunitate, calificate ori în curs de calificare, de a participa la concurs și de a ocupa postul de educatoare. De asemenea, în opinia membrilor C. ui de A., era puțin probabil ca reclamanta să se stabilească în localitatea C., aceasta având posibilitatea de a ocupa un post în comuna Geaca, care nu prezenta inconvenientul distanței.

Analizând aceste motive, tribunalul le-a apreciat drept pur subiective și nefiind de natură a justifica respingerea cererii reclamantei. În acest sens, poziția

  1. ui de A. ar putea fi justificată doar de considerente obiective, care să vizeze activitatea profesională nesatisfăcătoare a reclamantei, iar nu de aprecieri personale care să aibă drept finalitate favorizarea unor persoane care la data respectivă nu întruneau condițiile necesare pentru ocuparea postului.

    Atâta vreme cât decizia contestată nu este susținută de motive obiective și temeinice, instanța apreciază că refuzul pârâtului de acordare a continuității pe post reclamantei pentru anul 2012-2013 este unul nejustificat, motiv pentru care, în temeiul art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2004, a admis cererea și a dispus anularea Deciziei din data de_ și obligarea pârâților să recunoască reclamantei dreptul la continuitatea pe postul de educatoare în cadrul Ș. cu C. I-V. C. .

    În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâții căzuți în pretenții au fost obligați în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei totale de 504,3 lei cu titlu de cheltu iel i de judec ată

    și reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial (fila 33).

    Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ș. G. C. și C. DE A. AL Ș. G. C.

    solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

    În motivare s-a arătat că:

    1. Hotărârea instanței de fond, respectiv Sentința Civilă nr. 486/2013, în opinia noastră, este criticabilă, în principal, sub aspectul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, apreciind că aceasta a fost dată cu "încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

      În subsidiar, înțeleg să își motiveze, în drept, prezentul recurs și pe dispozițiile art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia, instanța de recurs este ținută să "examineze cauza sub toate aspectele", nefiind "limitată la motivele de casare prevăzute în art. 304" deoarece hotărârea instanței de fond, potrivit legii, "nu poate fi atacată cu apel".

      Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta și-a îndreptat, inițial, acțiunea în contencios administrativ împotriva Ș. cu clasele l-V. C., iar ulterior, și-a extins acțiunea și împotriva C. ui de administrație al Ș. cu clasele I-V. C. cu solicitarea de a se dispune, de către instanța de contencios administrativ competentă, obligarea "pârâților" la anularea "Deciziei C. ui de

      1. al Ș. cu clasele l-V. C. din data de_ ", recunoașterea dreptului de continuitate al reclamantei pe postul de educatoare în cadrul Ș. cu clasele l-V. C., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

        În fapt, reclamanta, prin demersul său juridic, în instanță, înțelege să conteste "decizia C. ui de administrație din data de_ " prin care nu a fost aprobată (respectiv, a fost refuzată) "continuitatea pe postul didactic/catedra ocupată", respectiv pe postul didactic de educatoare la Ș. cu clasele l-V. C.

        , pentru anul școlar 2012-2013.

        În opinia pârâților, pe de o parte acțiunea reclamantei este extinsă, în mod, nelegal împotriva C. ui de administrație al fostei Școli cu clasele l-V. C., respectiv al actualei Școli G. C., pentru simplul considerent că, potrivit art. 96 alin.(2) din Legea nr. 1/2011, "în unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este un organ de conducere", neavând personalitate juridică proprie (distinctă de personalitatea juridică a Ș. cu clasele I-V. C., respectiv a actualei Școli G. C. - denumire sub care funcționează această unitate de învățământ preuniversitar de stat, începând cu anul școlar 2012-2013), și prin urmare, nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

        Raportat la aceste prevederi, apreciază faptul că, pentru cazul în speță, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește justificarea presupusei calități procesuale pasive (aceea de "pârât") a C. ui de administrației al unității de învățământ.

    2. Pe fondul cauzei, apreciază faptul că acțiunea reclamantei se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, în primul rând, pentru considerentul că consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar de stat nu emite decizii ci hotărâri în conformitate cu prevederile art. 96 alin.(8) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare ("Hotărârile consiliului de administrație se adoptă cu majoritatea voturilor celor prezenți, mai puțin cele prevăzute la art. 93. Hotărârile consiliului de administrație care vizează personalul din unitate, cum ar fi procedurile pentru ocuparea posturilor, a funcțiilor de conducere, acordarea gradației de merit, restrângerea de activitate, acordarea calificativelor, aplicarea de sancțiuni și altele asemenea, se iau prin vot secret. Membrii consiliului de administrație care se află în conflict de interese nu participă la vot".)

Acest fapt este menționat, explicit, și de către dispozițiile art. 111 alin.(9) din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013, Anexă la OMECTS nr. 5560/2011, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile pentru cazul în speță, care

statuează următoarele: "C. /consiliile de administrație analizează cererile individuale și comunică, în scris, inspectoratului școlar acordul/refuzul, până la data de 28 martie 2012, iar cadrelor didactice solicitante, până la data de 30 martie 2012, motivele acordului/refuzului prelungirii contractului individual de muncă pe perioadă determinată și în anul școlar următor. Hotărârile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ sunt definitive și pot fi atacate la

instanța de contencios administrativ, contestația reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004".

În al doilea rând, raportat la aceste reglementări, mai sus menționate, coroborate cu dispozițiile art. 111 alin.(6) lit.b) din Metodologia-cadru (care precizează următoarele: "ocuparea posturilor didactice/catedrelor ca urmare a prelungirii duratei contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată pentru anul școlar următor, respectiv până la revenirea titularului la postul/catedra rezervat(ă), dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar următor, pentru cadrele didactice angajate pe perioadă determinată, care au obținut calificativul "Foarte bine", în baza rezultatelor obținute la concursul din iulie 2010 și/sau iulie 2011, conform hotărârii consiliului de administrație al unității de învățământ, cu votul a două treimi din totalul membrilor"), apreciază faptul că hotărârea consiliului de administrație este justificată pe considerente obiective, motivate de necesitatea ocupării acestui post, pe durată nedeterminată, cu personal didactic calificat în urma concursului de titularizare din 2 august 2012 și nu cu personal didactic, pe durată determinată, și, mai mult, care la data de_ nu avea promovat examenul național de definitivat, cum este cazul reclamantei.

Pe de altă parte, conform art. 111 alin.(8) teza 2 din Metodologia-cadru "Prioritate la asigurarea continuității pe post/catedră au cadrele didactice calificate care au dobândit definitivarea în învățământ sau care au promovat examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2012", ceea ce nu a fost cazul reclamantei.

În concluzie, pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În drept, s-au invocat dispozițiile:

  • Codul de procedură civilă (art. 242, art. 302, art. 304 pct. 9, art. 304

    indice 1, art. 312 alin.3),

  • Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013, aprobată prin OMECTS nr. 5560/2011 (art. 111), cu modificările și completările ulterioare,

  • Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta intimată F. A. C., fostă D. a formulat concluzii scrise

prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală - filele 16-18.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, din următoarele considerente:

  1. Critica referitoare la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a C. ui de A. a Ș. cu clasele I-V. C. este neîntemeiată.

    Astfel, este real că, potrivit dispozițiilor art. 96 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, în unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este un organ de conducere, neavând personalitate juridică proprie, dar acest aspect nu are relevanță, în condițiile în care suntem în prezența unui litigiu de contencios administrativ, situație în care este necesar și suficient ca autoritatea publică

    respectivă să aibă capacitate juridică de drept administrativ, adică să aibă competență.

    Or, având capacitate juridică de drept administrativ, în calitate de emitent al actului contestat, C. de A. a Ș. cu clasele I-V. C. are calitate procesuală pasivă în cauză.

  2. În ceea ce privește motivul de recurs vizând excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, fiind lipsit de relevanță aspectul potrivit căruia C. de A. emite hotărâri și nu decizii, în esență reclamanta invocând refuzul nejustificat al pârâtelor de a soluționa cererea sa de acordare a continuității pe postul de educatoare în cadrul Ș. cu clasele I-V. C.

    .

  3. pe fondul cauzei, Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 241 alin. 3 din Legea nr. 1/2011, cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învățământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat (ă), prin hotărârea consiliului de administrație din unitatea de învățământ respectivă, în condițiile legii.

Din înscrisurile de puse la dosar, respectiv adeverința depusă la fila 33 dosar recurs, rezultă că reclamanta a promovat examenul de definitivare în învățământ, iar în perioada în care a fost angajată cu contract de muncă pe perioadă determinată a obținut calificativul "foarte bine";.

Rezultă, astfel, că reclamanta îndeplinea toate condițiile formale pentru a i se asigura continuitatea pe post, refuzul pârâtelor fiind unul nejustificat.

De altfel, deși în recurs se susține că motivul pentru care nu i s-ar fi acordat continuitatea pe post ar fi fost lipsa promovării, de către reclamantă, a examenului de definitivare în învățământ, din înscrisurile depuse la filele 22-26 dosar de fond rezultă că motivul refuzului a fost acela de a da șansa altor cadre didactice, din comunitate, calificate ori în curs de calificare, de a participa la concurs și de a ocupa postul de educatoare și, de asemenea, probabilitatea scăzută ca reclamanta să se stabilească în localitatea C. .

Or, aceste motive nu pot fi, în nici un caz, apreciate ca fiind unele obiective, fiind evident că acest refuz este unul nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este nefondat, motiv pentru care îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de Ș. G. C. împotriva sentinței civile nr. 486 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

    1. U.

      Judecător,

    2. D.

Judecător,

R. -R. D.

Grefier,

M. T.

Red.M.D./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: A. G. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6496/2013. Contencios. Anulare act administrativ