Decizia civilă nr. 6848/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 6848/2013

Ședința publică din data de 12 Iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâtul O. S. B. PRIN D.

S. M., împotriva sentinței civile nr. 1479 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu reclamanții R.

V., R. M., R. M. V., pârâta DS B. M. și chemata în garanție SC H. S., având ca obiect - anulare act administrativ.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ recurentul O. S. B. PRIN DS M. și intimații-reclamanți R. V., R. M., R.

M. V. au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1479 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis actiunea formulata, precizata si completată de reclamantele R. M. și R. M. V. prin curator Todoran P. ț, în calitate de moștenitoare ale defunctului R. V. în contradictoriu cu pârâții

O. S. B. și DS B. M. - M. și în consecință:

S-a dispus rezilierea contractului de administrare nr.158/_ intervenit între defunctul reclamant și DS B. -M. .

S-a dispus anularea autorizațiilor de exploatare emise de către pârâtă în favoarea SC H. S. B., cu privire la terenul forestier proprietatea reclamantului, situat în UPVIII Țibău, u.a.90-93, având suprafața de 146 ha, astfel:

A.E. 1065/_

A.E. 1063/_

A.E. 1064/_

A.E. 1066/_

A.E. 1062/_

A.E. 1011/_

A.E. 1023/_

A.E. 1001/_

Au fost obligate autoritățile parate, în solidar, la 6.686.100 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material creat ca urmare a emiterii în mod nelegal, a autorizațiilor menționate.

S-a respins cererea de chemare in garantie formulata de DS M. în contradictoriu cu chemata în garanție SC H. S. .

Au fost obligate paratele în solidar la plata in favoarea reclamantelor a sumei de 8139 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

R. V., în calitate de proprietar al terenului forestier situat în UPVIII Tibău, u.a.90-93, în suprafață de 146 ha a înstrăinat SC H. S. B. masa lemnoasă pe picior de pe anumite parcele din terenul susmenționat.

Ulterior înstrăinării masei lemnoase, O. S. B., la cererea SC H. S.

B., a emis actele de punere in valoare cu privire la terenul reclamantului și, apoi, în baza acestora, autorizațiile de exploatare atacate.

Mai reține că autorizațiile de exploatare au fost emise direct pe numele societății exploatatoare, deși reclamantul avea calitatea de proprietar asupra suprafețelor exploatabile.

Între reclamantul R. V. și DS M. s-a încheiat contractul de administrare nr.158 din_, primul având calitatea de beneficiar iar cel din urmă de prestator, iar potrivit contractului de administrare atacat, DS B. -M. și-a asumat obligația de a asigura, prin O. S. B.

, paza terenului forestier, proprietatea reclamantului, în vederea prevenirii infracțiunilor contravențiilor și a oricăror alte fapte de natură a provoca distrugeri sau degradări ale acestuia.

Pagubele care nu puteau fi justificate prin procese verbale de contravenții sau infracțiuni urmau a fi suportate personal de către instituția cocontractantă, plata despăgubirilor urmând a se face in maximum 60 zile de la constatarea pagubei.

În vederea constatării eventualelor pagube, O. S. avea obligația de a efectua cel puțin 2 inspecții de fond pe an, însă din actele dosarului rezultă că până în prezent nu s-a efectuat nici măcar o singură asemenea inspecție.

Mai reține faptul că ulterior încheierii contractului de administrare susmenționat, între SC H. S. și O. S. B. a fost încheiat un contract de administrare, care stătea drept temei emiterii autorizațiilor de exploatare contestate in instanță, direct pe numele SC H. S. .

Așa cum rezultă din acest contract de administrare, R. V., în calitate de proprietar nu și-a dat niciodată acordul cu privire la încheierea acestuia, atât mai mult cu cât exista deja contractul de administrare în termen nr.158 din _

.

Pe cale de consecință, neexistând niciun contract de vânzare teren forestier cu masă lemnoasă pe picior aferentă, care să fi intervenit între SC H. S. și reclamant, pârâta DS M. nu avea nicio justificare pentru a încheia un nou contract de administrare cu SC H. S. .

Acest aspect a fost sesizat și de către Regia Națională a Pădurilor Romsilva în urma unui control de fond și care rezultă din adresa nr.20277/VS/_ .

De asemenea, verificând autorizațiile de exploatare emise in favoarea SC H.

  1. a reieșit faptul că acestea au fost emise pe suprafața totală de 116,6 ha în condițiile în care contractul intervenit între reclamant și SC H. S. a fost pentru înstrăinare masă lemnoasă pe picior pentru o suprafață de 108,5 ha.

    Pentru a se verifica suprafața care a fost autorizată spre exploatare din parcelele menționate de reclamant in acțiunea introductivă, în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize silvice de către expert L. Holonec (f.378) care a avut ca obiective următoarele:

    1. să se identifice faptic parcelele 93 B, 934, 90 A, 91 A din U.P.VIII Țibău

    2. să se stabilească suprafața care a fost autorizată spre exploatare din parcelele astfel identificate și să se precizeze dacă aceasta corespunde suprafeței contractate

    3. să se stabilească suprafețele autorizate spre exploatare din fiecare unitate amenajistică contractată (respectiv u.a. 93 B, u.a.93 A, u.a. 90 A și u.a. 91 A) și să se precizeze dacă acestea corespund suprafețelor contractate din cadrul fiecărei unități amenajistice

    4. să se srtabilească condițiile concrete în care a avut loc prelungirea autorizațiilor de exploatare nr._ /_ ,_ /_

    5. să se stabilească dacă au fost respectate normele silvice la exploatarea masei lemnoase de pe parcelele mai sus identificate, independent de autorizațiile emise, respectiv să se stabilească dacă au avut loc tăieri neautorizate, dacă sunt arbori marcați ilegal în afara partizilor sau care nu îndeplinesc condițiile legale pentru tăiere, dacă există partizi constituite nejustificat, dacă se constată nereguli cu privire la ciocanele de marcat, dacă există cioate nemarcate, dacă s-au constituit partizi de produse accidentale fără întocmirea documentației de derogare de la prevederile amenajamentelor silvice, etc.

    6. să se stabilească prejudiciul material creat prin exploatările ilegale pe de o parte, cele rezultate prin autorizarea nelegală a exploatărilor (inclusiv diferențele de valoare date de exploatarea materialului lemnos de pe suprafețele din cadrul unităților amenajistice care depășesc suprafețele contractate) iar pe de o parte, cele rezultate din nerespectarea normelor silvice la care s-a referit la obiectivul nr.5.

Din concluziile raportului de expertiză efectuată in cauză, s-au reținut următoarele:

Contractul de administrare dintre O. S. B. și R. V. a fost

încheiat pentru o suprafață de 108,50 ha, corespunzătoare evidențelor din amenajamentul silvic în vigoare la data respectivă iar suprafața care a fost autorizată spre exploatare din parcelele identificate corespunde suprafeței contractate din cadrul fiecărei unități amenajistice, cu precizarea că unitatea amenajistică 90 A a fost parcursă cu tăieri de produse accidentale la un interval de doar 9 zile.

Autorizarea partizilor spre exploatare s-a făcut în baza Ordinului M.A.A.P nr. 635-2002, însă cum autorizațiile_ /_ și 1065/2007 au fost eliberate la data de_, a fost imposibilă exploatarea până la data de_, motiv pentru care acestea au fost prelungite. Însă, pe lângă exploatarea aferentă celor 108,50 ha au fost exploatate fără autorizație partizile_ și 1309 . Pe această din urmă suprafață au avut loc tăieri neautorizate, constatate de către personalul din teren, pentru care s-au întocmit procese verbale de contravenție și s-au aplicat amenzi.

A mai arătat expertul că la ora actuală, pe suprafața u.a-urilor 90 A, 91 A, 93 A și 93 B din U.P VIII Țibău, nu mai există masă lemnoasă, ci doar teren gol, destinat împăduririi .Cioatele arborilor tăiați sunt în stare destul de avansată de degradare, astfel încât, practic, este imposibil de făcut o diferențiere între cele marcate în interiorul suprafețelor autorizate și cele marcate în afara acestora . Cantitativ, prejudiciul suferit de către reclamant prin exploatarea ilegală a partizilor a fost stabilit la un volum total de 35.190 cmc masă lemnoasă.

Pentru a determina valoarea prejudiciului suferit de către reclamant s-a luat în calcul prețul mediu de achiziție a masei lemnoase pe picior, preț rezultat ca medie a prețurilor practicate în zonă.

În aceste condiții, valoarea prejudiciului suferit de către reclamant este de

6.686.100 lei ( 35.190mc x 190 lei/mc).

În concluzie, în raport de cele de mai sus, instanța a reținut ca întemeiată cererea reclamantului deoarece existând contractul de administrare nr.158/_

, valabil încheiat, O. S. B. nu avea niciun temei legal să încheie un alt contract cu SC H. S. pentru aceeași suprafață.

Punerea în valoare și mai ales autorizarea și predarea spre exploatare a partizilor din u.a-urile care fac obiectul contactului nu se putea face fără acordul proprietarului de drept al terenului, chiar dacă acesta avea un contract de vânzare-cumpărare pentru masa lemnoasă de pe aceste suprafețe.

Apoi, contractul nr.720/_, încheiat între R. V. și SC H. S. nu putea modifica prevederile Contractului 158/_, deoarece reglementa un raport comercial privind masa lemnoasă care urma a se exploata din parcelele amintite. Masa lemnoasă putea fi autorizată spre exploatare pentru SC H. S. în baza acordului proprietarului terenului și numai în condițiile stipulate în amenajamentele silvice în vigoare.

Conform legislației în vigoare gestionarul cantonului în care sunt incluse parcelele 90 A, 91 A, 93 A și 93 B răspunde de întreaga masă lemnoasă, inclusiv partizile constituite, dar neautorizate.

Beneficiarul autorizației este gestionar și răspunde pentru suprafața și volumul autorizat numai după predarea-primirea partizii în teren și până la reprimirea din partea ocolului silvic.

Prin urmare cererea de chemare în garanție a fost respinsă, întreaga răspundere pentru masa lemnoasă care a fost înstrăinată de pe suprafața u.a.- urilor 90 A, 91 A, 93 A și 93 B din U.P. VIII Țibău, aparținând O. ui S. B. .

Mai reține că în afara unor procese verbale de contravenție prin care se constată că o persoană fizică și anume C. V., se face vinovat de "exploatarea de parchete înaintea termenului prevăzut în autorizația de exploatare";, nu s-au găsit alte documente justificative privind dispariția masei lemnoase de pe aceste suprafețe.

Apărările formulate de către Șeful O. ui S. B., D. Mihali, conform cărora suprafața de 108,50 ha care face obiectul raportului de expertiză, se află în administrarea unui ocol silvic privat, nu pot fi luate în considerare deoarece acesta nu a putut face dovada că aceste suprafețe au ieșit din evidența unității

O.S. B. și au fost predate legal, pe baza unor controale de fond, altui ocol silvic. Lipsa proceselor verbale de predare a acestor suprafețe către alt administrator face ca O. S. B. să răspundă în continuare de acestea .

Așa fiind, în temeiul art.8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea formulată, precizată și completată de reclamantele R. M. și R. M. V. prin curator Todoran P. ț, în calitate de moștenitoare ale defunctului R. V. în contradictoriu cu pârâții O. S. B., DS B. -M. și a dispus rezilierea contractului de administrare nr.158/_ intervenit între reclamant și

DS B. -M. și anularea autorizațiilor de exploatare emise de către pârâtă în favoarea SC H. S. B., cu privire la terenul forestier proprietatea reclamantului, situat în UPVIII Țibău, u.a.90-93, având suprafața de 146 ha, astfel:

A.E. 1065/_

A.E. 1063/_

A.E. 1064/_

A.E. 1066/_

A.E. 1062/_

A.E. 1011/_

A.E. 1023/_

A.E. 1001/_

De asemenea, a obligat autoritățile parate, în solidar, la 6.686.100 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material creat ca urmare a emiterii în mod nelegal, a autorizațiilor menționate.

Totodată, a respins cererea de chemare in garantie formulata de DS

M. în contradictoriu cu chemata în garanție SC H. S. .

În baza prevederilor art.274 C.pr.civ., a obligat paratele în solidar la plata in favoarea reclamantelor a sumei de 8139 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu expert, taxă timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DS M. pentru O. S. B.

solicitând ca, în baza probelor administrate și a motivelor invocate, prin hotărârea ce se va pronunța, să se admită recursul așa cum a fost formulat, iar pe cale de consecință, în principal, în rejudecare cauzei pe fond, să se dispună modificarea hotărârii atacate, în sensul anulării în tot, fiind netemeinică și nelegală, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului față de pârâtă, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea terțului chemat în garanție la plata despăgubirilor, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente cu soluționarea cauzei în funcție de natura cauzei, obiectul acțiunii și valoarea obiectului litigiului.

Consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304, pct. 3, 8 și 9 din C. proc. civ. De asemenea, în temeiul art. 304 ind. 1 C. proc. civ., solicită instanței să examineze cauza sub toate aspectele.

În motivare s-a arătat că:

În fapt, prin Sentința civilă nr. 1479/0_, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr._, prin care s-a soluționat acțiunea formulată de reclamantul R. V., R. M. și R. M. V. în contradictoriu cu

O. S. B. și DS M., respectiv chemata în garanție S.C. H. S.R.L., având ca obiect anulare act administrativ, instanța a hotărât admiterea acțiunii, dispunând rezilierea Contractului de administrare nr. 158/_ intervenit între reclamanți și pârâta, s-a mai dispus anularea autorizațiilor de exploatare emise în favoarea chematei în garanție S.C. H. S.R.L., așa cum au fost indicate în dispozitivul hotărârii, respingerea cererii de chemare în garanție a

S.C. H. S.R.L. și obligarea O. ui S. B. și a Direcției S. e M. la plata, în solidar, a sumei de 6.686.100,00 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material creat ca urmare a emiterii în mod nelegal, a autorizațiilor menționate, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.139 lei.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul R. V. a solicitat anularea autorizațiilor de exploatare emise de către O. S. B. în favoarea chematei în garanție S.C. H. S.R.L., cu privire la suprafața de teren forestier proprietatea reclamantului, situat în U.P. VIII Țibău, u.a. 90 - 93, în suprafață de 146 ha., și anume autorizațiile de exploatare nr. 1065/_, nr. 1063/_, nr. 1064/_, nr. 1066/_, nr. 1062/_, nr. 1011/_, nr.

1023/_ și nr. 1001/_, precum și obligarea noastră Ia plata sumei de 860.000,00 lei, cu titlu de prejudiciu material creat ca urmare a emiterii în mod nelegal al autorizațiilor menționate, cu cheltuieli de judecată.

Odată cu întâmpinarea depusa în cauză, pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a S.C. H. S.R.L., pentru ca, în cazul admiterii acțiunii reclamantului, instanța să dispună obligarea terțului chemat în garanție la plata sumei de 860.000 lei, cu titlu de prejudiciu creat reclamantului, fiind beneficiarul masei lemnoase exploatată de pe suprafața de pădure proprietatea reclamantului. In cauza dedusă judecății, instanța a încuviințat efectuarea unei lucrări de expertiză în vederea stabilirii prejudiciului creat pe proprietatea reclamantului. în urma raportului de expertiză s-a stabilit că valoarea pagubei se ridică la valoare de 6.686.100,00 lei, drept urmare reclamantul si-a precizat acțiunea cu privire la

câtimea pretențiilor.

Așa cum a arătat prin întâmpinare, între reclamantul R. V. - în calitate de beneficiar - și DS M. - în calitate de prestator - a

intervenit Contractul de administrare nr. 158/_, pentru suprafața de 822,76 ha. teren forestier, proprietatea reclamantului.

Contractul de administrare nr. 158/_, a intrat în vigoare la data de_, adică la data semnării sale, și a fost valabil până la data de_, așa cum rezultă din art. 4 din contractul citat, putând fi prelungit prin acordul părților, prin încheierea unui act adițional, în acest sens. însă, cum reclamantul nu solicitat prelungirea contractului de administrare citat, și nu s-a încheiat un act adițional de prelungirea termenului contractului, acesta și-a încetat efectele la data de_ . Cu toate acestea, instanța de fond a dispus rezilierea unui contract ce și-a încetat efectele, prin împlinirea termenului.

De asemenea, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, între reclamantul V. R. - prin mandatar, și terțul chemat în garanție, S.C. H. S.R.L., a intervenit Contractul de vânzare-cumparare mobiliară nr. 720/_, autentificat de notar public Urda M., potrivit încheierii de autentificare nr. 580 din 02 aprilie 2007, prin care reclamantul a înțeles să vândă masa lemnoasă pe picior de pe suprafața de 108,50 ha. teren forestier, situată în U.P. VIII, u.a. 93A

- 15 ha., u.a. 93B - 33.9 ha., u.a. 90A - 38.8 ha. și u.a. 91A -20.8 ha.

Potrivit contractului autentificat citat mai sus, părțile s-au înțeles asupra prețului vânzării mase lemnoase, citează: "Prețul vânzării, pentru întreaga masă lemnoasă, stabilit de comun acord este de 324.000 EURO (treisutedouăzecișipatrumiieuro ), echivalentul în lei pentru taxarea actului a 1.086.955 lei RON, la cursul BNR al zilei de 3.3548 iei/euro [ ]". Mai mult, prin contractul citat mai sus, părțile au convenit ca, după finalizarea exploatării întregii mase lemnoase de pe suprafața celor 108,50 ha. de pădure, cumpărătorul masei lemnoase să predea terenul proprietarului curățat de vegetație forestieră.

Mai trebuie precizat faptul că, cu privire la plata prețului contractului, părțile au convenit că suma de 100.000 lei a fost achitată anterior încheierii contractului, suma de 100.000 lei s-a achitat odată cu semnarea contractului, iar restul sumei din preț, respectiv suma de 264.400,00 EURO se va achita în cinci rate, eșalonate pentru lunile mai - septembrie 2007, fapt ce dovedește că reclamantul și-a primit prețul datorat pentru întreaga masă lemnoasă vândută de pe cele 108,50 ha. teren forestier.

Lucrarea de punere în valoare a masei lemnoase de către O. S. B., pe suprafața de pădure proprietatea reclamantului, a fost realizată la solicitarea proprietarului de masă lemnoasă - S.C. H. S.R.L., în urma căreia au fost întocmite actele de punere în valoare (A.P.V.). Iar, A.P.V.-urile astfel întocmite au fost supuse verificării I.T.R.S.V. C. -N., care le-a aprobat.

În primul rând, în cauza dedusă judecății, apreciază că a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului și principiul adevărului, prin nerespectarea prevederilor art. 129 C. proc. civ.

În exercitarea rolului activ, judecătorul trebuia să soluționeze cererea de chemare în judecată în raport cu conținutul acestei, după natura dreptului și scopul urmărit prin promovarea acțiunii, și nu după denumirea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 84 C. proc. civ. In virtutea aceluiași rol activ al judecătorului, instanța era obligată să pună în discuția aspectele deficitare, în vederea stabilirii cu exactitate a obiectului acțiunii și a încadrării juridice ai acesteia, toate acestea în scopul aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În cauza dedusă judecății, instanța de fond a apreciat și calificat în mod greșit Contractul de administrare nr. 158/_, încheiat între reclamantul R.

V. - în calitate de beneficiar - și DS M. - în calitate de prestator, pentru suprafața de 822,76 ha. teren forestier, proprietatea reclamantului, asimilându-1 contractului administrativ.

Izvorul pretențiilor reclamantului decurge din încheierea și executarea contractului de administrare citat, contract care nu are natura unui contract administrativ, în înțelesul Legii nr.554/2004, art. 2 alin. 1 lit. c), ci este un contract comercial.

Contractul de administrare pădurilor sau de prestări servicii silvice se încheie în scopul asigurării pazei fondului forestier aflat în proprietatea terțelor persoane, a asigurării lucrărilor de împăduriri, regenerare, îngrijire, exploatare a masei lemnoase, în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul silvic, obligativitatea încheierii contractului de administrare sau de prestări servicii silvice, stabilită în sarcina proprietarilor persoane fizice sau juridice de vechiul cod silvic, fiind menținută și prin dispozițiile noului cod silvic, Legea nr. 46/2008. Prin urmare, aprecierea naturii juridice a contractului de administrarea pădurilor proprietatea persoanelor fizice și juridice trebuie să pornească de la ipoteza că Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin structurile sale teritoriale, exercită prin servicii calificate funcția de conservare a fondului forestier, în beneficiul proprietarilor de terenuri forestiere, ceea ce conferă contractului natura

juridică a unui contract de drept privat și nu de drept public.

Faptul că R.N.P. Romsilva este autorizată să încheie contractele de administrare sau prestări servicii silvice, caracterul impus al acestui tip de contracte nu are relevanță în aprecierea naturii juridice a acestor contracte, cât timp serviciile asigurate astfel privesc un bun care constituie proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice și nu bunuri proprietate publică, relevante fiind în acest sens dispozițiile art. 10 alin. 2) - 3"). art. 11 și art. 13 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, care nu interzic administrarea pădurilor si prestarea serviciilor silvice si de către ocoale silvice private, ci dimpotrivă ocoalele private pot asigura servicii chiar și pentru proprietate publică a statului, așa cum rezultă din economia prevederilor art. 16 alin. 3) din legea citată.

Mai mult, așa cum rezultă din prevederile citate mai sus, ocoalele silvice din structura R.N.P. - Romsilva, nu au exclusivitate cu privire la administrarea pădurilor sau asigurarea serviciilor silvice, acest tip de servicii publice putând fi asigurate și de către ocoale private, cu care adeseori se aflăm în concurență.

Așa cum se poate observa, nici în cuprinsul reglementării vechiului cod silvic și nici în Legea nr.48/2006 - Codul silvic, în vigoare, nu este instituită expres competența instanțelor de contencios administrativ pentru soluționarea litigiilor născute din exercitarea sau încetarea contractelor de administrarea pădurilor sau prestări servicii silvice. încât, în raport de aceste considerente instanța trebuia să invoce excepția necompetentei materiale, funcționale și teritoriale si să dispună declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente, în funcție de natura litigiului, valoarea obiectului, respectiv cuantumul pretențiilor reclamantului si locul executării contractului de administrare, conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, art. 5 și 10 alin.l C.proc. civ., însă nu a facut-o. Normele juridice care reglementează

competenta materială sunt imperative, au caracter absolut astfel încât nici părțile, dar nici instanța de judecata nu pot deroga de la ele.

In acest context, înțelege să invoce excepția necompetentei materiale a instanței investită cu soluționare prezentei cauze, care este calificată ca fiind una de ordine publică.

In cazul dedus judecății, suntem în fața unei veritabile acțiuni de natură comercială, izvorul pretențiilor reclamantului derivând dintr-un contract comercial, așa cum argumentează în cele ce urmează.

Reclamantul a încheiat acest contract și ca atare, este îndrituit la încheierea unui astfel de contract, în temeiul obligației sale propter in rem, derivat din calitatea de deținător al unei suprafețe de fond forestier, respectiv

pădure. Această obligație este una de natură pur civilă, asemănătoare celei reglementate, de cultivare a terenurilor agricole, de către cei ce le dețin și își are

fundamentul în natura bunului deținut, în speță cu titlu de proprietar, aceea de pădure, considerente de ordin economic, de mediu și ecologic impunând anumite atribuții ale deținătorilor unor astfel de bunuri.

Potrivit practicii judiciare, existența mai multor obligații prevăzute de acte normative speciale, în considerarea naturii speciale a bunului, printre care și încheierea unui contract conform prevederilor legale incidente, cu clauze specifice, nu atrage caracterul administrativ al contractului care trebuie încheiat sau a cărui încetare se solicită a se constata, statuând că contractele de administrarea pădurilor sau de asigurarea serviciilor silvice, încheiate de către ocoalele silvice sau direcțiile silvice cu terți proprietari de terenuri forestiere, sunt contracte comerciale și nu contracte administrative. în sensul celor enunțate mai sus, face trimitere la Decizia civilă nr. 1825 din_, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal - JURIDEX.

Potrivit doctrinei în materie, nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor contractuale trebuie să aibă loc liber, deoarece fundamentul contractului îl constituie principiul autonomiei de voință, care asigură o reală libertate contractuală. Desigur, uneori ordinea publică sau morală pot justifica intervenția statului, dar nu trebuie să se ajungă la un adevărat "dirigîsm contractual" (expresie formulata de Louis Josserand). Faptul că unele obligații civile pot izvorî din lege, sau că legea instituie o serie de clauze obligatorii ( în transporturi, prestări servicii, asigurări, închirieri etc), se consideră că aceasta nu alterează libertatea manifestării de voință.

Pornind de la criteriile de mai sus, se poate afirma că bunurile din domeniul privat sunt supuse, în principiu, regimului de drept comun, dacă legea nu dispune altfel, or, în cazul nostru, legea nu dispune altfel. Ca atare, în gestionarea și administrarea acestora, autoritățile publice reprezentative ale statului sau cele ale unităților administrativ-teritoriale se vor comporta ca orice particular, încheind acte juridice prevăzute de dreptul comun - civile, comerciale etc. - acte în care nu vor avea o poziție privilegiată, ci vor sta pe picior de egalitate cu celalalt partener cu care, de comun acord, au încheiat actele.

De asemenea, potrivit doctrinei, relațiile contractuale ale agenților economic, care au calitate de operatori de servicii publice, cum este și cazul nostru, cu terți sunt guvernate de regulile dreptului privat respectiv drept comercial în căzui contractelor de furnizare produse sau de prestări servicii. In acest sens, a se vedea G. BOGASIU, Legea contenciosului administrativ - Comentată și adnotată cu legislație, jurisprudență și doctrină, Ed. LCA Coduri comentate - 2008, pag. nr. 60.

În opinia aceluiași autor, cu privire la delimitarea contractelor administrative față de contractele comerciale, contractele administrative sunt guvernate de ideea punerii în valoare a proprietății publice. în așa fel încât să mențină un echilibru rezonabil între interesul public și interesul persoanelor de drept privat, pe când contractele comerciale au ca fundament ideea de profit. In acest sens, invocând practica judiciară formată, autorul precizează că nu orice contract este asimilat actelor administrative, ci numai cele expres circumscrise prevederilor art. 2 alin. 1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Continuând raționamentul, autorul citat susține că nu se poate susține că un contract de prestări servicii ( în cazul prezentat se referă la serviciul public de telefonie), intervenit între operator, cum este și cazul nostru, și beneficiarul serviciului ( abonat ), este un contract administrativ, deoarece el nu intră în niciuna dintre categoriile de acte administrative, acest contract având un evident caracter comercial. Faptul că serviciile publice (în cazul analizat, de telefonie, iar

în cazul nostru, cu specific silvic), sunt reglementate prin acte normative ca servicii destinate publicului, nu le include în categoria contractelor administrative, deoarece interpretarea expresiei "prestarea serviciilor publice" trebuie făcută numai în sensul legii contenciosului administrativ. Raportându-se la art. 1 lit. m) și p) din Legea nr. 554/2004, autorul arată că serviciu public este definit ca fiind, activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public, iar interesul public este definit ca fiind, interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice. Autorul citat apreciază că sintagma "satisfacerea nevoilor sociale" vizează necesită sociale care reclamă restructurări ale organizării administrație publice și perfecționarea sistemului de servicii publice. în acest sens, a se vedea, G. BOGASIU, Legea contenciosului administrativ - Comentată și adnotată cu legislație, jurisprudență și doctrină, Ed. LCA Coduri comentate - 2008, pag. nr. 74-75.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. 2) din H.G. nr. 229/_ privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare, Romsilva este persoană juridică, care funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară. Iar, conform art. 1 pct. 7) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 229/_, Romsilva poate administra sau poate presta servicii silvice, pe bază de contract sau comandă, după caz, și pentru suprafețe de fond forestier proprietate privată sau aparținând unităților administrativ-teritoriale, perdele forestiere și vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier național.

De asemenea, se poate afirma că Romsilva este abilitată să îndeplinească acte și fapte de comerț, realizând operațiuni de comerț interior și exterior, așa cum rezultă din economia prevederile art. 3 lit. b) și art, 4 alin. 3 lit. a) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 229/_ . Mai trebuie subliniat faptul că, parte din veniturile Romsilva sunt realizate și din administrarea altor păduri, prestări de servicii și închirieri de bunuri, conform art. 11 alin. 7) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, caz în care se poate vorbi despre calitatea noastră de operator de servicii cu specific silvic, cum sunt, de altfel, și ocoalele private (art. 10 alin. 2-3 din Codul silvic), caz în care contractele de administrare a pădurilor sau de asigurarea serviciilor silvice încheiate cu terții proprietari persoane fizice, sunt contracte comerciale și nu contracte administrative.

Pentru toate aceste considerente, apreciază că instanța de fond a greșit în aprecierea și naturii litigiului, calificându-1 în mod neîntemeiat ca fiind unul de contencios administrativ, și nu unul comercial, lăsându-se înșelată de precizările din cererea introductivă, prin care, inițial, s-a solicitat anularea unor autorizații de exploatare, care au fost calificate ca acte premergătoare unor operațiuni administrative. însă, ulterior, reclamantul și-a precizat și extins acțiunea solicitând rezilierea contractului de administrare citat, a ridicat pretenții față de pârâta și a solicitat obligarea recurentei la plata unor despăgubiri.

Dat fiind faptul că, Contractul de administrare nr. 158/_ este unul comercial și nu unul administrativ, instanța de fond era datoare să recalifice acțiunea, ca fiind una în pretenții și să solicite reclamantului taxarea cererii de chemare în judecată la valoarea obiectului litigiului, conform art. 2 alin. 1) lit. g) din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, însă, în mod greși, nu a facut-o.

In acest context, înțelege să invoce excepția netimbrării la valoare a cererii de chemare în judecată, care este calificată ca fiind una de ordine publică. Potrivit art.20 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxa

judiciară de timbru se plătește anticipat în momentul înregistrării cererii sau a căii de atac exercitată.

Respingerea cererii de chemare în garanție a S.C. H. S.R.L., de asemenea, este neîntemeiată, dat fiind faptul că toată masa lemnoasă ce s-a exploatat de pe suprafața de pădure proprietatea reclamantului a fost însușită de către terțul chemat în garanție și dacă reclamantul se consideră păgubit, cel dator să-1 despăgubească este S.C. H. S.R.L., cu care reclamantul a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare mobiliară nr. 720/_, autentificat de notar public Urda M., potrivit încheierii de autentificare nr. 580 din 02 aprilie 2007, prin care reclamantul a înțeles să vândă masa toată lemnoasă pe picior de pe suprafața de 108,50 ha. teren forestier, situată în U.P. VIII, u.a. 93A - 15 ha.,

u.a. 93B - 33,9 ha., u.a. 90A - 38,8 ha. și u.a. 91A - 20,8 ha., la prețul de

324.000 EURO.

Prin urmare, între reclamant și terțul chemat în garantei a fost stabilit un raport juridic obligațional, în baza unui contract de vînzare-cumpărare autentificat cu drepturi și obligații corelative, iar potrivit contractului citat, prețul masei lemnoase exploatate trebuia să fi fost achitat, aspect care nu a fost analizat de către instanța de fond.

Consideră ca fiind neîntemeiat considerentul instanței de fond, prin care s- a respins cererea de chemare în garanție, acela că acest contract de vânzarea masei lemnoase de către reclamant către chematul în garanție, respectiv Contractul nr. 720/_, nu putea modifica prevederile Contractului de administrare nr. 158/_, deoarece reglementa un raport comercial privind masa lemnoasă care urma a se exploata din parcelele amintite, precum și faptul că pentru a se putea autoriza spre exploatare de către S.C. H. S.R.L., necesita acordul reclamantului, pag. 5, ultimul paragraf din hotărârea atacată.

Or, potrivit Contractului nr. 720/_, rezultă că părțile nu au înțeles să stabilească o astfel de clauză, prin care exploatarea să se realizeze doar cu acordul reclamantului, acesta vânzând pus și simplu toată masa lemnoasă de pe suprafața din contractul de administrare.

Față de cele de mai sus, ține să contrazică susținerea instanței de fond, deoarece, ulterior încheierii Contractului de administrare nr. 158/_ . reclamantul a înțeles să vândă toată masa lemnoasă de pe suprafața ce face obiectul contractului de administrare, așa cum rezultă din Contractului de vânzare-cumpărare nr. 720/_ încălcând în acest fel prevederile contractului de administrare, pe care, practic, la lăsat tară obiect. Singura operațiune, care a mai rămas în sarcina O. ui S. B., era plantarea suprafeței din suma

încasată de reclamant de la terțul chemat în garanție.

Faptul că reclamantul a înțeles să vândă toată masa lemnoasă de pe suprafața de 108,50 ha. teren forestier, iar terțul chemat în garanție a exploatat toată masa lemnoasă, așa cum s-au înțeles, nu este culpa recurentei, aceste operațiuni desfășurându-se conform înțelegerii scrise dintre cei doi.

Din punctul recurentei de vedere, dată fiind starea de fapt, raport la contractul de vânzare-cumpărare dintre reclamant și chematul în garanție, în condițiile în care terțul chemat în garanție nu ar fi achitat întreg prețul pentru masa lemnoasă vândută, reclamantul trebuia să se îndrepte cu cererea de chemare în judecată împotriva chematului în garanție, care a fost beneficiarul masei lemnoase exploatate, și nu împotriva recurentei, aspect ignorat de către instanța de fond.

In contextul descris mai sus, prin necercetarea aspectelor legate de contractul de vânzare-cumpărare a masei lemnoase dintre reclamant și terțul chemat în garanție și stabilirea faptului dacă prețul stabilit prin acest contract a fost achitat integral sau nu, cât și respingerea cererii de chemare în garanție, prin

admiterea acțiunii reclamantului și obligarea pârâtei la plata sumei de 6.686.100,00 lei cu titlu de despăgubiri, instanța de fond a creat condițiile îmbogățirii fără justă cauză a reclamantului, fapt juridic care generează mărirea patrimoniului reclamantului pe seama patrimoniului unității pârâte, fară ca pentru aceasta să existe un temei juridic, deoarece potrivit Contractului de vânzare-cumparare nr. 720/_, intervenit între reclamant și terțul chemat în garanție, prețul masei lemnoase contractate și exploatate a fost achitat de către terțul chemat în garanție.

Chiar dacă ar exista un prejudiciu suferit de reclamant, prin neplata integrală a prețului de vânzarea masei lemnoase, cel îndatorat să-1 repare este terțul chemat în garanție care, în baza contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase intervenit între aceștia, s-a obligat să achite prețul convenit, în calitate de beneficiar al masei lemnoase exploatată de pe suprafața de pădure proprietatea reclamantului.

Față de considerentele enunțate mai sus, solicită ca, prin hotărârea ce se va da, să se admită recursul așa cum a fost formulat, iar pe cale de consecință, în principal, în rejudecare cauzei pe fond, să se dispună modificarea hotărârii atacate, în sensul anulării în tot, fiind netemeinică și nelegală, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului față de pârâtă, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea terțului chemat în garanție la plata despăgubirilor, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare instanței competente cu soluționarea cauzei în funcție de natura cauzei, obiectul acțiunii și valoarea obiectului cauzei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 3, 8 și 9 și art.

3041 din C.proc.civ.

În probațiune, înțelege să se sprijine pe proba cu acte și alte probe.

Reclamantele intimate R. M. și R. M. V. au formulat întâmpinare

prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a hotărârii atacate - filele 19-25.

În cauză a formulat întâmpinare și SC H. S. B.

prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată - fila 26.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:

Reclamantul R. V. a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea unor autorizații de exploatare emise de către O. S. B. în favoarea SC H. S., solicitând în același timp obligarea autorității la plata sumei de 6.686.100 lei prejudiciu și rezilierea contractului de administrare nr. 158 din_ încheiat cu DS B. -M. .

Starea de fapt existentă în cauză și reținută ca atare de către instanța de fond vizează încheierea de către reclamant, în calitate de proprietar al terenului forestier situat în UP VIII Tibău, u.a. 90-93, a unui contract de administrare nr. 158/_ cu DS M. pentru suprafața de 822,76 ha. iar ulterior a unui contract de vânzare cumpărare a masei lemnoase pe picior nr. 720/_ de pe suprafața de 108,5 ha. cu SC H. S. .

Ulterior acestei înstrăinări, O. S. B. a încheiat cu cumpărătorul un contract de asigurare a serviciilor silvice nr. 175/_, a emis actele de punere în valoare cu privire la teren și autorizațiile de exploatare atacate în prezenta cauză.

Trebuie arătat faptul că lucrarea de punere în valoare a masei lemnoase de către O. S. B. pe suprafața de pădure proprietatea reclamantului a fost realizată la solicitarea proprietarului de masă lemnoasă, fiind întocmite A.P.V.- urile verificate și aprobate ulterior de către I.E.R.S.V. C. -N. .

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că, așa cum rezultă din conținutul acțiunii introductive, reclamantul nu a fost în măsură să indice în mod concret un text de lege în susținerea cererii de anulare a autorizațiilor de exploatare arătând, potrivit mențiunilor din încheierea de ședință din_ faptul că, potrivit legislației în materie, aceste autorizații ar fi trebuit semnate de către proprietarul terenului chiar dacă acesta a înstrăinat masa lemnoasă. De altfel nici instanța de fond nu a indicat în considerentele hotărârii pronunțate un temei de drept în argumentarea soluției de anulare a autorizațiilor de exploatare.

În condițiile în care, potrivit normelor de exploatare cuprinse în Ordinul nr. 1540/2001, autorizația de exploatare se eliberează în numele persoanelor fizice/juridice autorizate sau atestate care execută exploatarea iar nu în numele proprietarului, susținerile reclamantului referitoare la nelegalitatea actelor administrative sunt neîntemeiate.

Reclamantul nu contestă faptul că obiectul contractului de vânzare- cumpărare încheiat cu SC H. S. l-a reprezentat masa lemnoasă pe picior de pe suprafața de 108,50 ha. invocând doar pretinse nelegalități în ceea ce privește modalitatea în care s-a realizat exploatarea propriu-zisă sub aspect cantitativ și calitativ.

Curtea constată că reclamantul invocă nelegalitatea a 8 autorizații de exploatare astfel:

  • autorizația de exploatare nr. 1065 din_ - fila 32 dosar fond;

  • autorizația de exploatare nr. 1063 din_ - fila 28 dosar fond;

  • autorizația de exploatare nr. 1064 din_ - fila 30 dosar fond;

  • autorizația de exploatare nr. 1066 din_ - fila 34 dosar fond;

  • autorizația de exploatare nr. 1062 din_ - fila 26 dosar fond;

  • autorizația de exploatare nr. 1011 din_ - fila 21 dosar fond;

  • autorizația de exploatare nr. 1023 din_ - fila 36 dosar fond și

  • autorizația de exploatare nr. 1001 din_ - fila 22 dosar fond.

Potrivit dispozițiilor art. 62 alin. 2 din Legea nr. 46/2007 "Exploatarea masei lemnoase se face de persoanele juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură";, ceea ce conduce la concluzia că nu proprietarul terenului este cel care realizează efectiv exploatarea astfel încât la emiterea autorizațiilor necesare exploatării acordul proprietarului constituie o condiție necesară.

Cum legislația în materie nu condiționează eliberarea autorizațiilor de exploatare de acordul proprietarului terenului forestier, iar contractul de administrare încheiat între O. S. B. și SC H. S. nu a făcut obiectul cenzurii din partea instanței de fond, Curtea apreciază că susținerile reclamantului referitoare la nelegalitatea emiterii acestor acte sunt neîntemeiate.

Nulitatea presupune încălcarea unor dispoziții legale anterior sau concomitent întocmirii actului iar eventualele referiri la modalitatea efectivă în care s-a realizat exploatarea nu pot fi avute în vedere la analiza cererii în anularea autorizațiilor.

Constatându-se astfel că actele administrative contestate - autorizațiile de exploatare sunt pe deplin valabile, se poate trage concluzia că reclamantul nu a înregistrat un prejudiciu ca urmare a emiterii acestora. Cu alte cuvinte, eventuala pagubă suferită de către proprietarul terenului forestier nu este generată de emiterea actelor administrative - autorizații de exploatare astfel încât, nefiind dovedit ilicitul rezultat din contenciosul administrativ, nu pot fi generate și implicit solicitate despăgubiri pentru daunele materiale.

Prin urmare, soluția dată de către instanța de contencios administrativ investită în fond în ceea ce privește anularea autorizațiilor de exploatare,

respectiv obligarea autorităților pârâte la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a emiterii lor, este neîntemeiată.

În ceea ce privește completarea de acțiune vizând rezilierea contractului de administrare nr. 158/_ intervenit între reclamant și DS B. -M., precizarea pretențiilor la suma de 6.686.100 lei și chemarea în garanție, Curtea apreciază că se impune cu prioritate a se proceda la verificarea naturii juridice a acestora cu consecința stabilirii competenței instanței de soluționare.

În condițiile în care izvorul pretențiilor reclamantului decurge din încheierea contractului de administrare a cărui reziliere se cere, esențială în acest sens este calificarea contractului nr. 158/_ încheiat între R. V. și

D.S. M. ca fiind un contract comercial, neîncadrându-se în reglementarea art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.

Astfel, contractul de administrare a pădurilor sau de prestări servicii silvice se încheie în scopul asigurării pazei fondului forestier aflat în proprietatea terțelor persoane, a asigurării lucrărilor de împăduriri, regenerare, îngrijire, exploatare a masei lemnoase, în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul silvic, urmărindu-se conservarea fondului forestier în beneficiul proprietarilor de terenuri forestiere, conferindu-se astfel contractului natura juridică a unui act de drept privat.

Atâta timp cât bunul obiect al contractului aparține proprietății private a persoanelor fizice sau juridice, obligativitatea încheierii lor nu este menită a schimba natura juridică a acestuia.

Statuând în sensul că actul de administrare încheiat de către reclamant cu

D.S. M. nu are natură contencioasă, Curtea apreciază că acesta este un act comercial, relațiile contractuale ale agenților economici care au calitate de operatori de servicii publice cu terții fiind guvernate de regulile dreptului privat - comercial. Aceasta cu atât mai mult cu cât, având ca obiect bunuri din domeniul privat, sunt aplicabile regulile de drept comun, impunându-se a se avea în vedere și reglementările cuprinse în art. 3 alin. 1 din OG nr. 139/_ și art. 48 din Legea nr. 15/1990 potrivit căreia relațiile comerciale dintre regii precum și între acestea și alte entități juridice - societăți comerciale se desfășoară pe bază de contract căruia îi este aplicabil principiul libertății contractuale.

Prin urmare, competența de soluționare a unei cereri în rezilierea unui astfel de contract revine instanței de drept comun și, raportat la obiectul acțiunii și la valoarea pretențiilor deduse judecății, trimiterea dosarului urmează a se realiza în favoarea tribunalului în constituirea necesară soluționării litigiilor comerciale.

Cu prilejul judecării cererilor ce urmează a fi disjunse, respectiv reziliere, despăgubiri și cerere de chemare în garanție, tribunalul trebuie să aibă în vedere și să lămurească o serie de aspecte contestate de către părți.

Astfel, în privința contractului de administrare încheiat de către reclamant cu D.S. M. se impune a se lămuri dacă acesta, deși încheiat pe o perioadă determinată, a fost prelungit tacit potrivit normelor legale sau se impunea încheierea unor acte adiționale așa cum susține pârâtul O. S. . În funcție de aceste lămuriri trebuie să se stabilească dacă, în ipoteza în care a existat o prorogare a perioadei de contractare, se poate vorbi despre o neîndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de către prestator, de natură să cauzeze beneficiarului un prejudiciu.

Sub aspectul întinderii eventualului prejudiciu și pentru stabilirea persoanei/persoanelor responsabile, instanța trebuie să lămurească intenția părților semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 720 din_ cu privire la cantitatea de masă lemnoasă înstrăinată. Aceasta deoarece, potrivit susținerilor pârâților, a fost vândută întreaga cantitate de masă lemnoasă pe

picior aferentă suprafeței de 108,5 ha. în vreme ce reclamantul susține că s-a vândut doar ceea ce se putea exploata potrivit dispozițiilor legale. Trebuie avute în vedere, în acest sens, elemente ce țin de prețul vânzării, eventualele limitări legale cantitative în ceea ce privește exploatarea masei lemnoase, pretinsa distincție între noțiunile de "masă lemnoasă"; și "masă lemnoasă exploatabilă";. De asemenea, în măsura în care se consideră necesar, se impune a se verifica modalitatea în care părțile semnatare ale unor contracte de vânzare-cumpărare similare au înțeles să dea eficiență tranzacției lor sub aspectul cantității de masă lemnoasă înstrăinată putându-se proceda inclusiv la audierea de martori pentru a se identifica "obiceiul locului";.

În concluzie, instanța trebuie să verifice dacă actul de administrare încheiat de reclamant cu D.S. M. era în vigoare la momentul formulării cererii de reziliere și dacă există un prejudiciu cauzat printr-o eventuală nerespectare de către prestator a obligațiilor contractuale. De asemenea, trebuie să analizeze contractul de vânzare-cumpărare de masă lemnoasă încheiat de reclamant cu SC H. S. și să identifice care a fost intenția părților în ceea ce privește cantitatea de masă lemnoasă vândută și, de asemenea, să stabilească eventualele răspunderi civile derivând din încheierea acestui act.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de DS M. pentru O. S. B. împotriva sentinței civile nr. 1479 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o va casa în parte în sensul că va respinge cererea de anulare a autorizațiilor de exploatare și de acordare a despăgubirilor aferente.

Se va disjunge completarea de acțiune, cererea de precizare a pretențiilor și chemarea în garanție și se va dispune trimiterea lor spre soluționare în primă instanță Tribunalului M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de DS M. pentru O. S. B. împotriva sentinței civile nr. 1479 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o casează în parte în sensul că respinge cererea de anulare a autorizațiilor de exploatare și de acordare a despăgubirilor aferente.

Disjunge completarea de acțiune, cererea de precizare a pretențiilor și chemarea în garanție și dispune trimiterea lor spre soluționare în primă instanță Tribunalului M. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

M. H.

Judecător,

F. T.

Judecător,

D. M.

Grefier,

D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: A. M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6848/2013. Contencios. Anulare act administrativ