Încheierea civilă nr. 442/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 442/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta O. D., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 1 leu.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 201 NCPC.
În data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii, care s-a comunicat cu reclamanta potrivit rezoluției din data de_ .
De asemenea, în data de_, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, iar în data de_, a trimis la dosar cauzei prin fax, o cerere prin care solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. .
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131
N.C.P.C. și a cererii formulate de către reclamantă, a dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 astfel cum au fost modificate prin art. 54 din Legea nr. 76/2012, invocă excepția necompetenței materiale a instanței, iar cu privire la excepția invocată reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta O. D.
, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C. a solicitat să se dispună anularea Deciziei nr. E125 din_, ca fiind netemeinica si nelegala, decizie prin care a fost respinsa contestația împotriva deciziilor de impunere nr. 367794/1/_ si 367794/2/_ si pe cale de consecința sa să dispună anularea acestor decizii de impunere ca fiind netemeinice si nelegale, cu exonerarea reclamantei de la plata sumei de 8436 lei, să se dispună obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata si onorar de avocat.
În motivare se arată că la data de_ parata i-a comunicat Decizie nr. E 125 din data de_, prin care i-a fost respinsa contestația formulata împotriva Deciziilor de impunere nr. 36794/1/_ si 367794/2/_, privind contribuțiile datorate la FNUASS si accesorii fiscale datorate FNUAS, stabilite asupra veniturilor impozabile realizate in perioada 2006 -2012, in cuantum de 8436 lei, suma solicitată la data
emiterii Deciziei nr. E125 privind contribuții restante, majorări de întârziere si penalități restante.
Conform prev. art. 205 si art. 207 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, rap. la art. 7 din Legea 554/2004 a Contenciosului administrative a formulat in termenul legal contestație la CJAS C. solicitând anularea acestor decizii de plați.
Conf. Art. 110 alin 3 din OG 92/2003 titlul de creanța este actul prin care se stabilește si se individualizează creanța fiscala, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Aceste titluri pot fii :
a) decizia de impunere, iar conform art. 35 alin (1) teza finala din Ordinul 617/2007 * Decizia de impunere poate fi emisa de organul competent al CAS si pe baza informațiilor primite pe baza protocolului de la ANAF * .
Ori in cazul reclamantei CASJ C. ar fi trebui sa stabilească si sa individualizeze anual aceste sume conform art. 110 din OG 92/2003 si nu doar acum când sumele sunt imense sa le stabilească pe ultimii 7 ani si nici nu 5 cum ar trebui atâta vreme cat tot ce este anterior celor 5 ani este prescris.
Conform art. 85 din același act normativ intitulat stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidate se stabilesc astfel: prin decizie fiscala emisa in condițiile art. 82 alin 2 si art.86 alin 4, prin decizie emisa de organul fiscal in celălalte cazuri Dispoziții similare erau cuprinse si in OG 61/2002 si OG 11/1996 ( precizare necesara având in vedere ca in speța creanța este aferenta
intervalului 2011-2012 privind obligațiile accesorii).
Din interpretarea coroborata a acestor doua texte de lege rezulta ca pentru a exista o obligație i fiscala este necesar sa fie emis un titlu de creanța care consta, fie in declarația fiscala a contribuabilului, fie in lipsa ei sau in anumite cazuri prev. de lege in decizia de impunere .
In speța actele atacate nu pot fi considerate a fii declarații fiscale ale reclamantei întrucât nici nu au fost completate de către mine si nici nu au fost semnate de către subsemnata, fiind exclusa calificarea lor ca si declarație fiscala a contribuabilei. Ele au fost întocmite de către parata pentru a fi semnate de către reclamantă, care insa a refuzat acest lucru așa cum a arătat si in cadrul contestației.
In condițiile acestui refuz si independent cui ii aparținea competenta emiterii deciziei de impunere parata era obligate sa întocmească sau sa ia masuri pentru întocmirea deciziilor de impunere pentru perioada mai sus indicate ceea ce nu a făcut.
Potrivit art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 "A. le sociale de sănătate sunt obligatorii si funcționează ca un sistem unitar" participarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate fiind obligatorie.;
Pe de alta parte, tot acest articol reglementează principiile in baza cărora funcționează1 sistemul de asigurări de sănătate printre care alegerea libera de către asigurați a casei de asigurări ( art. 208 alin. 3 lit. a, principiu enunțat identic in art. 218 alin. 2).
Reclamanta nu este asigurata a Casei de asigurări de sănătate C. neexprimându-și niciodată intenția de a deveni asigurata a CAS C. .
Art. 4 alin 3 din H.G. 972/2006 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de A. de S., precum si art. 222 din Legea 95/2006 reglementează dreptul asiguratului de a fii informat cel puțin o data pe an, prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, nivelul de
contribuție personala si modalitățile de plata, precum si asupra drepturilor si obligațiilor sale.
Așadar aceste drepturi sunt stabilite doar pentru cei ce au calitate de asigurați, iar aceștia nu sunt potrivit art. 211 decât cei ce au încheiat un contract de asigurare. Legiuitorul a stabilit anumite drepturi pentru persoanele neasigurate, adică fără respect. Art. 211, care ar datora aceste contribuții înseamnă a recunoaște implicit ca aceste persoane nu au dreptul la informare.
Daca Legea nr. 9572006 ar fi stabilit un sistem obligatoriu de plata al acestor contribuții nu ar fi trebuit sa condiționeze plata acestora de prestarea serviciilor medicale. Astfel ca persoana care nu a încheiat contract de asigurare, nu poate beneficia de servicii medicale chiar daca nu are contract, or dimpotrivă art. 211 alin 11 stabilește categoric ca asigurații au dreptul la pachetul de baza de servicii medicale de la data începerii plații contribuției Ia fond.
Astfel este absurd a fi obligată la achitarea acestor sume având in vedere ca niciodată nu a avut contract semnat cu C. de A., nu a beneficiat de nici un pachet de servicii medicale, si daca ar fi dorit sa beneficiez de vreun serviciu medical nu a putut beneficia de acest serviciu pentru ca nu a avut pana in acest moment calitatea de asigurat.
Conform art. 211 din Legea nr. 95/2006, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii romani cu domiciliul in tara, precum si cetățenii străini si apatrizii care au solicitat si obținut prelungirea dreptului de ședere temporara sau au domiciliul in România si fac dovada plații contribuției la fond, in condițiile prezentei legi. In aceasta calitate, persoana in cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație.
Mai mult, pentru nedeclararea veniturilor impozabile de către persoanele fizice autorizate sa desfășoare activități independente, art. 305 si
306 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, prevăd aplicarea de contravenții, sancțiuni si amenzi.
Prin întâmpinarea formulată C. de Asigurați de S. a J.
C., a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivare se arată că reclamanta a realizat venituri impozabile în perioada 2007-2012.
Deși potrivit art.208 alin.(3) lit. e) al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, participarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este obligatorie pentru toți cetățenii români cu domiciliul în România, reclamantul nu a declarat și nu si-a plătit contribuția datorată, aferentă acestor venituri.
Prin intermediul art.213 alin.(l) al legii sunt nominalizate expres categoriile de persoane asigurate fără plata contribuției, ori reclamanta nu face parte dintr-o asemenea categorie, deci are obligația legală de a plăti contribuția la FNUASS, potrivit art.215 alin.(3|l coroborat cu art.257 alin.(2) lit.b), respectiv art. 259 alin.(7) lit.b) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
De asemenea, conform arț.215alin 3 din Legea nr.95/2006, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente supuse
impozitului pe venit sunt obligate să depună declarații privind obligațiile față de fond.
în lipsa acestor declarații pe care reclamanta avea obligația să le depună, CAS a emis deciziile de impunere din oficiu nr. 367794/1 și 12 din data de_ .
Cu privire la obligativități emiterii anuale a deciziilor de către CAS-C., arată că instituția nu este în culpă, deoarece în lipsa declarației obligatorii privind obligațiile față de FNUASS, pe care reclamanta trebuia să o depună la CAS, conform art.215 alin(3) din Legea nr.95/2006, s-a procedat la stabilirea contribuției față de fond în baza declarației de venit estimat depusă de către reclamantă la ANAF, în conformitate cu prevederile art.35 din Ordinul 617/2007, și în baza Protocolului încheiat între CNAS și ANAF nr.5282/200T P95896/_, privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizează venituri din activități independente.,
în plus aceste decizii au fost întocmite cu respectarea prevederilor art.91 alin.(l) care stipulează :" dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani,";.
În ceea ce privește sumele la care reclamanta face referire, acestea nu sunt stabilite pe 7 ani, decizia cuprinzând obligațiile datorate pe anii 2007- 2012.
În scriptul privind " situația contribuțiilor declarate, încasate și restante...." este cuprins și anul 2006, însa arată că pentru anul 2006 contribuția a fost stabilită printre altă decizie, și anume Decizia nr. 367794/1 emisă la data de_, necontestată de către reclamantă, decizie
întocmită cu respectarea termenului de prescripție.
Referitor la competența CAS-..C. de a emite decizii - titluri de creanță, învederăm onoratei instanțe următoarele:
Colectarea creanțelor fiscale, este reglementată de prevederile Titlului VIII -Colectarea createlor fiscale, al Codului de procedură fiscală, art.81 referindu-se la depunerea declarațiilor și nu la stabilirea și individualizarea creanțelor fiscale prin decizii de impunere. Stabilirea impozitelor, taxelor și contribuțiilor este reglementată prin dispozițiile art.85-90 C.pr.fiscală, iar din dispozițiile art.85 alin.(l) și art.,86^ rezultă cât se poate de clar că este vorba de două modalități distincte de stabilire a obligațiilor de plată- declarația și decizia de impunere.
Prevederile art.110, alin(2) arată că, colectarea creanțelor fiscale se realizează în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu .
Alin.(2) al aceluiași articol precizează că titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi :a) decizia de impunere, b) declarația fiscală c) decizia referitoare Ia obligații de plată accesorii, etc, astfel că, deciziile de impunere sunt titluri de creanță, și au fost întocmite cu respectarea prevederilor art.82-85 Cod procedură fiscală.
Mai mult, art.141 alin (2) din codul de procedură fiscală prevede "titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege", deci, un act administrativ fiscal a cărui creanță fiscală a ajuns la scadență, dobândește statutul unui titlu executoriu, în speță decizia de impunere emisă de CAS.
Având în vedere prevederile Protocolului încheiat între CNAS și ANAF cu nr.5282/_ coroborate cu prevederile art.216 care stipulează că "....CNAS procedează la aplicarea măsurilor de executare silită..." și a art.35 alin.(l) al Ordinului nr.617/2007 emis de CNAS care stipulează « (1) în conformitate cu art.215 alin.(3) din lege și art.81 din Codul de procedură
fiscală, pentru obligațiile de plată față,de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare,altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art.32 alin.(4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS si pe baza informațiilor primite pe bază dp protocol de la ANAF », rezultă indubital că CAS este abilitată de Legea nr.95/2006 să aibă calitatea de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanțele cu titlu de contribuții la FNUASS.
În baza celor expuse mai sus precum și a prevederilor art.259 alin.(7) lit.b) conform cărora persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției, sunt obligate pentru" a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile legale accesorii de plată, conform OG.nr.92/2003 cu modificările și completările ulterioare, CAS a emis deciziile de impunere din oficiu decizii întocmite cu respectarea condițiilor legale și care constituie titlu de creanță, devenind titlu executoriu prin neplata creanței la scadență.
Cât privește alegerea liberă a casei de asigurări, având în vedere caracterul obligatoriu al contribuției, în lipsa oricărei opțiuni între diversele case de asigurări de sănătate, trebuie recunoscut oricărei case posibilitatea de a solicita această contribuție, tocmai pentru â nu permite asiguratului să se sustragă de la participare la fondul de asigurări sociale de sănătate. Reclamanta nu a făcut dovada că este asigurată a altei Case de A.
. Mai mult, având în vedere că veniturile acesteia au fost declarate în raza fiscală a județului C., și în lipsa declarațiilor pe care aceasta avea obligativitatea de a le depune la orice casă de asigurări de sănătate CAS- C. a emis deciziile de impunere și nu o altă casă.
In ceea ce privește susținerea reclamantei că nu a fost informată asupra serviciilor de care poate beneficia, a nivelului de contribuție personală, a drepturilor și a obligațiilor pe care le avea, nu se poate vorbi nici de o culpă a CAS C., drepturile și obligațiile asiguraților fiind stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din Legea 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial, atât a contractului Cadru cât și a Normelor Metodologice de aplicare a acestuia. Faptul că asiguratul are dreptul de a fi informat prin casele de asigurări de sănătate, nu înseamnă că aceasta este obligată să poarte corespondență cu fiecare asigurat în parte. Informarea poate avea loc prin mass-media, emisiuni televizate1, șite-ul casei de asigurări de sănătate, unde se regăsesc toate aceste in formații.
In plus, principiul « nemocensetur ignorare legem » exprimă ideea că nimeni nu se poate apăra invocând ignoranța în drept, adică necunoașterea legii.
Referitor la contractul între asigurat și C. de A. de S., acesta trebuie privit ca un act pur administrativ, bazat exclusiv pe prevederile Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Drepturile și obligațiile asiguraților cât și a furnizorilor de servicii medicale sunt stabilite cu exactitate în Legea nr.95/2006 și preluate de contractul dintre asigurat și C. de A. de S., personalizându-l doar prin datele de identificare ale părților. Nici o altă clauză nu poate fi stabilită între părți în afara celor stabilite de către Legea nr.95/2006. Astfel, acest contract devine mai degrabă o evidență administrativă, o recunoștere a
părților că voința lor este de a pune în practică normele stabilite prin Legea 95/2006.
Calitatea de asigurat categoric nu rezultă din semnarea unui astfel de contract ci din dispozițiile prevăzute de Legea nr.95/2006.
Asigurarea de sănătate nu este lăsată la latitudinea cetățeanului, ci este o obligație, conform art. 208 din legea mai sus menționată. Obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul* solidarității și subsidiarității, care stă la baza obiectivelor sistemului de asigurări de sănătate, și anume protecția asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a FNUASS. Urmare a celor precizate; încheierea contracului are doar valoare de luare în evidență, dobândire! calității de asigurat realizându-se în virtutea legii, si nu în virtutea contractului.
Neperfectarea contractului cu CAS, nu o exonerează pe reclamantă de obligația contribuției la sănătate atâta timp cât este cetățean român ( art.211 alin.l din Legea nr.95/2006). Pe de altă parte, realizând venituri din profesii libere și comerciale are calitatea de asigurat prin efectul legii, fără necesitatea existenței unui contract încheiat cu C. de A. de S., având obligația de a plăti contribuția de asigurare de sănătate, potrivit art.208,211,215,216 din Legea ne.95/2006.
Nu este pertinentă nici susținerea reclamantei în ceea ce privește faptul că persoana care nu are încheiat nici un contract de asigurare nu poate beneficia de servicii medicale, astfel pachetul minimal de servicii - se acorda persoanelor care nu fac dovada calității de. asigurat si cuprinde servicii medicale numai in cazul urgentelor medico-chirurgicale si al bolilor cu potențial edemo-epidemic inclusiv cele prevăzute in Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii si a lăuzei, servicii de planificare familiala, stabilite prin contractul-cadru;
Faptul că reclamanta nu a beneficiat niciodată de vreun serviciu medical, nu justifică neplata contribuțiilor la FNUASS, noțiunea de contribuție fiind definită la art.2 pct.19 al Legii nr.500/2002 privind finanțele publice ca fiind o prelevare obligatorie a unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea obținerii unei contraprestații.
De asemenea reclamanta își invocă propria culpă referitoare la nedeclararea veniturilor pentru stabilirea contribuției la FNUASS, deci cunoștea această obligație pe care o avea conform legii, însă nu se consideră obligată la plata contribuției în lipsa unui contract.
Referitor la penalități, se prevalează de dispozițiile art.259 alin.(7) lit.b) din Legea nr.95/2006 care stipulează că persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata, contribuției, sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligațiile legale accesorii de plată, conform OG.nr.92/2003 cu modificările și completările ulterioare.
In acest sens, art.119 alin.l c.pr.fisc. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează dupa acest termen majorări de întârzier iar arț. 120 al aceluiași cod, stipuleză că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întîrziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Prin normele enunțate nu se prevede ca și condiție prealabilă încunoștiințarea. Dimpotrivă, normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
Obligația de plată fiind prevăzută de lege, scadența acestei obligații nu este dată de la data emiterii deciziei de impunere, ci de la momentul până la care aceste obligații principale erau datorate,( obligația de plată născându-se la data realizării venitului), termenele scadente fiind prevăzute de Legea nr.95/2006.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta O. D. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată
.
În motivare arată că potrivit art. 110 alin 3 din OG 92/2003 titlul de creanța este actul prin care se stabilește si se individualizează creanța fiscala, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptatite potrivit legii. Aceste titluri pot fii: a) decizia de impunere, iar conf art 35 alin (1) teza finala din Ordinul 617/2007 * Decizia de impunere poate fi emisa de organul competent al CAS si pe baza informațiilor primite pe baza protocolului de la ANAF * .
Conform art. 85 din același act normativ intitulat stabilirea impozitelor
, taxelor, contribuțiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidate se stabilesc astfel: prin decizie fiscala emisa in cond art 82 alin 2 si art .86 alin 4, prin decizie emisa de organul fiscal in celalalte cazuri . Dispoziții similare erau cuprinse si in OG 61/2002 si OG 11/1996 ( precizare necesara având in vedere ca in speța creanța este aferenta intervalului 2011-2012 privind obligațiile accesori).
Din interpretarea coroborata a acestor doua texte de lege rezulta ca pentru a exista o obligație fiscala este necesar sa fie emis un titlu de creanța care consta, fie in declarația fiscala a contribuabilului, fie in lipsa ei sau in anumite cazuri prev de lege in decizia de impunere .
In speța actele atacate nu pot fi considerate a fii declarații fiscale ale subsemnatei reclamante intrucat nici nu au fost completate de către mine si nici nu au fost semnate de către subsemnata, fiind exclusa calificarea lor ca si declarație fiscala a contribuabilei. Ele au fost intocmite de către parata pentru a fi semnate de către subsemnata, care insa am refuzat acest lucru asa cum am arătat si in cadrul contestației.
In condițiile acestui refuz si independent cui ii aparținea competenta emiterii deciziei de impunere parata era obligate sa intocmeasca sau sa ia masuri pentru intocmirea deciziilor de imunere pentru perioada mai sus indicate ceea ce nu a făcut.
Potrivit art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 "A. le sociale de sănătate sunt obligatorii si funcționează ca un sistem unitar" participarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate fiind obligatorie.;
Pe de alta parte, tot acest articol reglementează principiile in baza cărora funcționează sistemul de asigurări de sănătate printre care alegerea libera de către asigurați a casei de asigurări ( art. 208 alin. 3 lit. a, principiu enunțat identic in art. 218 alin. 2).
Reclamanta nu este asigurata a Casei de asigurări de sănătate C. neexprimandu-mi niciodată intenția de a deveni asigurata a CAS C. .
Art. 4 alin 3 din H.G. 972/2006 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de A. de S., precum si art. 222 din Legea 95/2006 reglementează dreptul asiguratului"de a fii informat cel puțin o data pe an, prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, nivelul de
contribuție personala si modalitățile de plata, precum si asupra drepturilor si obligațiilor sale.
Așadar aceste drepturi sunt stabilite doar pentru cei ce au calitate de asigurați, iar aceștia nu sunt potrivit art. 211 decât cei ce au incheiat un contract de asigurare. Legiuitorul a stabilit anumite drepturi pentru persoanele neasigurate, adică fara respect. Art. 211, care ar datora aceste contribuții inseamna a recunoaște implicit ca aceste persoane nu au dreptul la informare.
Daca Legea nr. 95 /2006 ar fi stabilit un sistem obligatoriu de plata al acestor contribuții nu ar fi trebuit sa condiționeze plata acestora de prestarea serviciilor medicale. Astfel ca persoana care nu a incheiat contract de asigurare, nu poate beneficia de servicii medicale chiar daca nu are contract, or dimpotrivă art. 211 alin 11 stabilește categoric ca asigurații au dreptul la pachetul de baza de servicii medicale de la data începerii plații contribuției la fond.
Astfel este absurd a fi obligată la achitarea acestor sume având in vedere ca niciodată nu am avut contract semnat cu C. de A., nu am beneficiat de nici un pachet de servicii medicale, si daca as fi dorit sa beneficiez de vreun serviciu medical nu am putut beneficia de acest serviciu pentru ca nu am avut pana in acest moment calitatea de asigurat.
Conform art. 211 din Legea nr. 95/2006, "(1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toti cetățenii romani cu domiciliul in tara, precum si cetățenii străini si apatrizii care au solicitat si obținut prelungirea dreptului de ședere temporara sau au domiciliul in România si fac dovada plații contribuției la fond, in condițiile prezentei legi. In aceasta calitate, persoana in cauza incheie un contract de asigurare cu casele de asișurari de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație.
Mai mult, pentru nedeclararea veniturilor impozabile de către persoanele fizice autorizate sa desfășoare activități independente, art 305 si
306 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, prevăd aplicarea de contravenții, sancțiuni si amenzi. Nu ca as dori sa dau idei Cas
C., dar aceste sancțiuni nu au fost aplicate, iar alte sancțiune pentru neindeplinirea acestor obligații ale contribuabililor ne fiind stabilite .
De asemenea parata menționează in cadrul intampinarii ca afirmațiile privind prescierea obligațiilor pentru anii 2006-2007 nu ar fi admisibile, deoarece nu a contestat Decizia emisa privind aceste obligații din 2011. Termenul de presciptie nu incepe sa curgă de la data emiterii Deciziei, ci de la data la care reclamanta ar fi trebuit sa achit aceste sume.
Curtea în temeiul dispozițiilor art. 131 N.C.P.C. în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 astfel cum au fost modificate prin art. 54 din Legea nr. 76/2012, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.
Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de
până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ- fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de
1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel conform alin. (1) al art. 10 modificat de pct. 2 al art. 54
din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.
Reclamanta O. D., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE
S. A J. C. a solicitat să se dispună anularea Deciziei nr. E125 din_, ca fiind netemeinica si nelegala, decizie prin care a fost respinsa contestația împotriva deciziilor de impunere nr. 367794/1/_ si 367794/2/_ si pe cale de consecința sa să dispună anularea acestor decizii de impunere ca fiind netemeinice si nelegale, cu exonerarea reclamantei de la plata sumei de 8436 lei, să se dispună obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata si onorar de avocat.
Obiectul cererii fiind cel evidențiat, reclamantul este obligat să determine, prin cererea de chemare în judecată, obiectul acțiunii în cadrul căruia urmează să se soluționeze procesul, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil instanța fiind obligată să respecte aceste limite ale investirii sale, iar reclamantul a invocat incidența prevederilor art. 2 din Legea nr.554/2004.
Instanța este obligată doar să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii, iar judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere, etc., exceptate controlului judecătoresc în această procedură.
Subsecvent determinării naturii juridice a actului atacat se determină instanța competentă în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004. Interpretarea textului legal relevă că stabilirea competenței materiale se realizează în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului contestat în sistemul administrației publice, autorități centrale sau locale, respectiv valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale ce face obiectul actului administrativ contestat,
pragul stabilit fiind de 1.000.000 RON.
Existând două modalități distincte de determinarea a competenței, în funcție de obiectul acțiunii administrative, în raport de limitele investirii astfel cum au fost acestea determinate de către reclamantă rezultă că în prezenta cauză determinarea instanței competente se realizează după cele statuate în teza a 2-a a primului alineat al art 10, competența r3evnindu-i tribunalului .
Curtea în baza art 131 N.C.P.C. în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 astfel cum au fost modificate prin art. 54 din Legea nr. 76/2012, va admite excepția necompetenței materiale a instanței și va declina în favoarea Tribunalului C. - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței în ceea ce privește acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta O. D., în
contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS.
Declină în favoarea Tribunalului C. - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal competența de soluționare a cauzei .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. C. V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_
