Sentința civilă nr. 30/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 30
Ședința publică de la 10 IANUARIE 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. R. M., judecător Grefier: O. Ana
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul T. C. I., cu adresa de citare Z., B-dul M V., nr.85, jud. S. în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE M. S., cu sediul în Z., B-dul M V., nr.85, jud.
având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se învederează instanței faptul că reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.
Instanța pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L :
Prin cererea formulată de reclamantul T. C. în contradictoriu cu pârâtul I.
DE M. S. se solicită a se dispune anularea Deciziei 24/_ .
În considerentele cererii sale reclamantul arată că este o anomalie să fie sancționat pentru astfel de fapte mai ales că nu s-a făcut dovada vinovăției sale.
Pârâtul I. T. DE M. S. depune o întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Consideră că sancțiunea aplicată reclamantului este corectă din moment ce nu era la prima abatere. Acesta obișnuia să lipsească mult de la locul său de muncă invocând faptul că a fost la instanța de judecată.
De asemenea, obișnuia să formuleze întâmpinări în dosare fără a respecta termenele procedurale. Datorită întârzierilor în depunerea înscrisurilor unitatea a fost sancționată în două împrejurări cu amenzi judiciare. Nici cererile de reexaminare nu au fost depuse în termen, fiind anulate ca fiind tardive.
Nici după declanșarea procedurii cercetării sale disciplinare nu și-a schimbat atitudinea nefiind prezent în fața comisiei de disciplină pentru a lămuri situația.
Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr.24/_ emisă de ITM S. s-a aplicat reclamantului T. C. sancțiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale
1
cu 5% pe o perioadă de 2 luni pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzută de art.77 alin.2 lit. a, b. și d din L.188/1999 și anume pentru întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, neglijență repetată și nerespectarea în mod repetat a pragului de lucru ( f. 27).
Pentru aplicarea acestor sancțiuni s-au avut în vedere concluziile raportului de cercetare disciplinară întocmit în data de_ .
În concret s-a reținut că în data de_ reclamantul nu a mai revenit la serviciu după încheierea ședinței de judecată de la Judecătoria Zalău nerespectând programul de lucru al acestei instituții.
În aceeași zi, deși se afla la sediul Judecătoriei reclamantul nu s-a prezentat la procesele la care ITM era parte . Deși este jurisconsultul unității nu ține o evidență clară a dosarelor pe care le are pe rol, depune cu întârziere întâmpinări și din cauza acestei atitudini unitatea a fost sancționată de instanță aplicându-i- se amenzi.
Sarcinile care îi reveneau erau clar menționate în art.18 din Fișa postului - ,, dar nu le-a dus la îndeplinire";.
Pentru a se declanșa răspunderea disciplinară este necesar ca un salariat să fi săvârșit abateri de la disciplina muncii . Abaterea disciplinară este o condiție suficientă și necesară pentru declanșarea răspunderii disciplinare.
În prezent în cauză Comisia disciplinară a ITM a fost sesizată încă din data de_ și pe parcursul desfășurării activității sale a administrat toate probele ce se impuneau în cauză respectiv, s-au depus înscrisuri iar reclamantul a răspuns în scris la acuzele formulate împotriva sa.
Prin urmare au fost respectate prevederile art. 7 din L.188/1999 privind constituirea și funcționarea comisiei de disciplină.
Art. 77 din același act normativ enumeră la aliniat 2 care sunt abaterile disciplinare iar la literele a, b. și d sunt menționate: întârzieri sistematice în efectuarea lucrărilor, neglijență repetată în rezolvarea lor șu nerespectarea programului de lucru.
Sancțiunile care se pot aplica funcționarilor publici sunt: mustrarea scrisă, diminuarea salariului cu 5-30% pe o perioadă de maxim 3 luni, suspendarea dreptului de avansare în gard de salarizare, etc.
Probele administrate în cauză confirmă faptul că cele reținute în sarcina reclamantului se confirmă, respectiv că acesta a efectuat lucrări cu întârziere și prin neglijență a dus la suportarea unor amenzi de către ITM. Prin urmare sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite.
Față de aceste considerente instanța va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul T. C. I., în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE M. S. privind anularea Deciziei 24 din_ .
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul T. C. I., cu adresa de citare Z., B-dul M V., nr.85, jud. S. în contradictoriu cu pârâtul
2
I. T. DE M. S., cu sediul în Z., B-dul M V., nr.85, jud. S. privind anularea Deciziei 24 din_ .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică.
Președinte, Grefier,
P. R. M. O. Ana
Red.PRM/_
Dact.OA/_ /4EX
3