Decizia civilă nr. 6854/2013. Obligare emitere act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6854/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții Ș. M. V. și Ș. V. G., împotriva sentinței civile nr. 84/2012, pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D. și M. C. -N. PRIN P., având ca obiect obligare emitere act administrativ Legea nr. 247/2005.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 165/2013 pune în discuția recurenților dacă în actuala reglementare legislativă mai este posibil petitul subsidiar.
Recurenții arată că nu înțeleg să mai susțină petitul subsidiar, solicitând ca prezenta cauză să fie judecată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 84/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a respins acțiunea de reclamanții Ș. M. V. și Ș. V.
G. în contradictoriu cu pârâții C. C. PENTRU S. D. și M.
-N., având ca obiect obligare emitere act administrativ - emitere decizie privind titlul de despăgubire, restituire imobil în natură.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Procedura administrativă prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
După primirea dosarelor, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru S.
-secretariat asigurat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Ulterior acestei analize, dosarele în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În baza raportului de evaluare C. C. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Ulterior după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea D. în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.
Pentru analizarea si stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acorda potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, s-a constituit o autoritate administrativa distincta cu denumirea C. C. pentru S. D.
, care conform art. 13 alin.l lit. a si b are doua atributii principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despagubire si ia alte masuri legale necesare aplicarii acestei legi.
TITLUL VII din Legea nr.247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv ,sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea Legii nr 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989, republicată.
Caracterul de plină jurisdicție consacrat de art 18 din Legea nr 554/2004 presupune că instanța de contencios administrativ este îndreptățită să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Instanța de contencios administrativ nu se subrogă însă autorității publice ci obligă autoritatea la emiterea actului administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, cum sunt cele reglementate de titlul VII al Legii nr 247/2005, între care și parcurgerea etapei analizării dosarelor de către secretariatul comisiei centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării.
Aserțiunile reclamanților vizând îndreptățirea instanței de a suplini obligațiile neexecutate ale autorității în raport de textele legale enunțate nu pot fi primite aplicarea prin similitudine a altor dispoziții legale nefiind posibilă în prezența unui text legal special edictat în materie, astfel că sub acest aspect pretențiile apar ca neîntemeiate .
Dispozițiile art.21 din titlul VII al Legii nr.247/2005 statuează împrejurarea că dacă pe baza constatărilor Secretariatul Comisiei Centrale acesta stabilește că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubriri este restituibil în natură prin decizie motivată va proceda la restituirea acestuia.
Așadar autoritatea investită cu dreptul de a cenzura statuările din dispoziția primarului în condițiile în care aceasta nu a fost contestată în termenele și condițiile instituite de Legea nr.10/2001 este Secretariatul Comisiei Centrale, fiind înzestrat cu puteri depline în această materie.
Autoritatea determinată ca fiind competentă așa cum s-a menționat anterior a precedat la analiza legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat iar în exercitarea atribuțiilor cu care a fost înzestrată, prin adresa nr. 3309/CC/_ a solicitat Primăriei M. ui C. -N. comunicarea situației juridice actuale a imobilului-teren situat în M. C. -N., str. Baba Novac, nr. 2, evidențiat în CF nr. 8420 C. -N. sub nr. topo 3672.
Primăria M. ui C. -N. prin adresa nr._ .02.2010 a comunicat faptul că terenul aferent imobilului revendicat este într-o zonă sistematizată fiind în perimetrul unde se construiește Catedrala Greco Catolică.
Ulterior autoritatea pârâtă în exercitarea acelorași atribuții în vederea examinării dosarului raportat la prevederile art.21 din Titlu VII din Legea nr.247/2005 a întocmit un nou act de procedură iar prin adresa nr. 3309/CC/_ a solicitat Primăriei M. ui C. -N. să justifice imposibilitatea restituirii în natură a terenului chiar și parțială, indicând în mod expres care este stadiul actual al lucrărilor de construire a Catedralei Greco Catolice.
Primăria M. ui C. -N. prin adresa nr. 70603;_ .06.2010 a comunicat faptul că exact pe terenul revendicat urmează să se ridice un monument memorial, la această dată existând amenajate parcări.
Raportat la răspunsul echivoc comunicat autoritatea pârâtă a procedat al emiterea unei noi adrese cea cu nr. 3309/CC/_ și a reiterat rugămintea adresată Primăriei M. ui C. -N. de a justifica imposibilitatea restituirii în natură a terenului.
Primăria M. ui C. -N. a comunicat prin adresa nr. 198421/1/304 că își menține punctul de vedere cu privire la situația juridică a imobilului notificat menționată în adresa nr. 70603; 121726/452.1/_ astfel că instituția se află în imposibilitatea de a aprecia dacă imobilul-teren revendicat poate fi restituit în natură.
Art. 2 din Legea contenciosului administrativ definește nesoluționarea în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen iar refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca exprimarea explicita, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea.
Se asimilează actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal potrivit disp art 2 alin 2 din Legea nr 554/2004
Interpretarea dispozițiilor legale invocate de reclamanți ca fiind incidente în cauză referitoare la refuzul nejustificat de a soluționa o cerere relevă că nu orice refuz de a soluționa favorabil o cerere adresată autorității se poate califica drept refuz nejustificat ci doar acel refuz care se fundamentează pe un exces de putere.
Refuzul de a soluționa favorabil o cerere de către autoritatea publică presupune exprimarea neechivocă a poziției de către aceasta urmare a unei solicitări exprese, cu depășirea limitelor dreptului de apreciere cu care a fost investită autoritatea .
Refuzul nejustificat al autorității presupune un exces de putere și o apreciere discreționară ceea ce autoritatea pârâtă în procedura demarată nu a realizat. Reclamanții recunosc că deși urmare a solicitării pârâtei, Primăria a comunicat adrese în care face trimitere la o serie de autorizații de construire, care însă nu au fost comunicate celor două autorități centrale pentru ca acesta să stabilească in cunoștință de cauza fie restituirea in natura fie prin stabilirea despăgubiri lor si emiterea titlului in acest sens
Principiul legalității în organizarea executării legii și exercitarea competenței înseamnă dreptul și obligația autorității administrației de a interveni, manifestându-și voința juridică de a satisface pretențiile persoanelor care li se adresează cu respectarea prevederilor legale ori autoritatea pârâtă a întreprins demersurile necesare în vederea examinării legalității actului respectiv a dispoziției primarului nefiind aceasta autoritatea care tergiversează soluționarea cererii sau își exprimă refuzul neechivoc de a soluționa cererea.
În concluzie având în vedere îndeplinirea atribuțiilor stabilite în sarcina sa nu se poate retine că nesolutionarea dosarului reclamantilor având în vedere demersurile repetate întreprinse în vederea lămuriri aspectelor referitoare la situatia juridică a imobilului teren notificat, demersuri la care Primăria M. ui
-N. nu a dat curs, ca fiind culpa autorității pârâte sau că aceasta se situează în sfera excesului de putere în nesoluționarea unei cereri într-un termen rezonabil.
Considerentele evidențiate au relevat că acțiunea formulată apare în raport de starea de fapt evidențiate și confirmată prin înscrisurile prezentate ca fiind nefondată astfel că în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 s-a respins acțiunea. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Ș. M. V.
și Ș. V. G.
solicitând:
Admiterea recursului si pe cale de consecința
In principal, casarea sentinței si trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanța
In subsidiar, modificarea in intregime a sentinței recurate si pe cale de consecința admiterea acțiunii, asa cum a fost formulata mai exact:
a.) In principal obligarea Comisiei Centrale la restituirea in natura a terenului revendicat de reclamanți in temeiul legii 10/2001 situat in mun. C. -
N. str. Baba Novac nr. 2 inscris in c.f. nr. 8420 C. cu nr, top. 3672, iar,
b.)In subsidiar, obligarea paratei C. centrala la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru terenul identificat mai sus.
4.) Solicită cheltuieli de judecata la instanța de fond in cuantum de 500 lei, conform chitanței si cheltuieli de judecata pentru instanța de recurs.
In drept, art. 304 pct. 9 C.pr.civ. 3041 C.pr.civ., art. 21 si urm din titlul VII al legii 247/2005, legea nr. 10/2001 republicata decizia nr. XX/2007 al CCJ
Apreciază ca sentința instanței de fond este nelegala si netemeinica pentru motivele ce urmează a fi expuse succint:
I.) In privința normelor legale aplicabile cauzei deduse judecații instanța de fond s-a limitat a examina litigiul prin prisma art. 18 din legea nr. 554/2004 statuând astfel ca instanța de Contencios administrativ este indreptatita sa obliga autoritatea publica sa emită un act administrativ sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o anumita operațiune administrativa.
Se omite insa un aspect esențial si anume faptul ca ne aflam pe tărâmul legii nr. 10/2001 republicata si a legii nr. 247/2005 - titlul VII -domeniul in care instanțelor de judecata li s-a conferit o plenitudine de jurisdicție. înainte de a detalia acest aspect remarcă faptul ca instanța a analizat dispozițiile titlului VII a legii menționate insa nu le-a dat eficienta.
In ceea ce privește competenta instanțelor in acest domeniu remarcă faptul ca prin decizia nr. XX/2007 ICCJ a statuat in sensul ca, instanța, procedează la soluționarea cauzei pe fond. A apreciat ICCJ ca "o astfel de soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui *i asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire. "
S-a reținut de asemenea ca," în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului."
Instanța suprema a statuat de asemenea ca "reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte."
Asa cum au invederat instanței, in cererea de chemare in judecata, pana la data formulării prezentei acțiuni intimata C. C. menționata nu a emis decizia cuprinzând titlu de despăgubire in temeiul titlului VII din legea nr. 247/2005. Aceasta, cu toate ca exista mai multe adrese din care rezulta ca Direcția pentru Coordonarea legii nr. 10/2001 din cadrul ANRP si secretariatul Comisiei centrale au purtat o corespondenta cu C. locala pentru aplicarea legii nr. 10/2001 C. - N. pentru a se verifica daca exista posibilitatea restituirii in natura a terenului revendicat si cu privire la care s-a emis dispoziția.
In aceste condiții recurenții reclamanți nu au la indemana nici un alt mijloc procedural de a obliga intimata sa se pronunța asupra cererii adresate acesteia, decât prezentul demers judiciar.
II.) Au precizat ca invocă dispozițiile art. 21 din titlul VII din legea nr. 247. Din întreaga corespondenta purtata intre C. C. si C. locala s-a încercat lămurirea aspectului legat de posibilitatea restituirii imobilului in litigiu. Nu se poate imputa insa reclamanților faptul ca cele doua autorități nu au finalizat acest demers si nu au procedat la adoptarea uneia dintre cele doua soluții restituirea in natura sau prin echivalent.
Este considerentul pentru care au solicitat instanței de fond încuviințarea efectuării unei expertize tehnice pentru identificarea imobilului solicitat de subsemnații in temeiul legii nr. 10/2001 cerere care in opinia reclamanților a fost respinsa in mod nelegal.
In opinia reclamanților soluția instanței de fond este criticabila prin prisma celor expuse pentru 2 considerente majore:
Pe de o parte instanța de fond nu a soluționat cauza in virtutea plenitudinii sale de competenta care nu este ingradita de nici un text legal asa cum a statuat ICCJ prin decizia nr. XX/2007 iar Pe de alta parte, a respins o cerere in probațiune care era de natura sa clarifice aspectul legat de posibilitatea sau imposibilitatea restiturii in natura a terenului revendicat.
Lămurirea aspectului care constituie proba probatorie este de competenta celor doua autorități dar cu toate acesta reclamanții sunt dispuși sa suporte costurile acestor expertize tocmai pentru a nu se tergiversa procedura administrativa care a nu a avut nici o finalitatea pana in prezent.
Ansamblul de argumente expuse nu pot fi ignorate pentru justa soluționare a cauzei deduse judecații in condițiile in care judecarea cauzei trebuie să respecte în mod necesar și exigențele expuse de art. 6 CEDO, în același timp consideră că este greșită statuarea instanței de fond în sensul că nu se poate imputa intimatei C. C. nesoluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Și aceasta în condițiile în care notificarea formulată de către reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția P. ului emisă în anul 2005.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prealabil soluționării recursului, Curtea constată că, prin cererea introductivă, recurenții au investit instanța cu 2 petite, respectiv, au solicitat, în principal, obligarea Comisiei Centrale la restituirea în natură a terenului revendicat de ei în temeiul Legii nr. 10/2001, situat în mun. C. -N., P-ța Baba Novac nr. 2, înscris în CF C. nr. 8420, având nr. top. 3672 și, în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul menționat anterior.
Deși cererea reclamanților a fost respinsă în totalitate, aceștia au înțeles să critice sentința instanței de fond doar sub aspectul soluției date capătului de
cerere principal, menționând, în mod expres, în fața instanței de recurs, că nu înțeleg să mai susțină petitul subsidiar.
Prin urmare, controlul de legalitate al sentinței va privi doar aspectul criticat, respectiv soluția dată capătului principal de cerere.
În acest context, Curtea constată că, prin Dispoziția nr. 1898/_, P. ul mun. C. -N. a admis cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul revendicat, situat în str. Baba Novac nr. 2, înscris în CF nr. 8420 cu nr. top 3672, formulată de dl. Ș. V. G. și dl. Ș. M. V.
.
Această dispoziție a devenit definitivă, nefiind contestată de către recurenți, pe calea procedurii speciale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005, prevăzute la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după primirea dosarelor, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru S. D. procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, dar aceste dispoziții legale nu mai dau posibilitatea persoanelor care nu au atacat, pe calea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, dispozițiile prin care li s-a respins cererea de acordare în natură a unui imobil să le conteste, în mod ocolit, uzând de procedura prevăzută de dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Practic, această procedură instituie doar în sarcina Comisiei Centrale pentru S. D., obligația reverificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, procedură care trebuie parcursă anterior celei vizând emiterea titlurilor de despăgubire.
Pe de altă parte, Curtea, în compunerea instanței de recurs, nu poate valida afirmațiile recurenților în sensul că pârâta nu ar fi parcurs această etapă prealabilă, rezultând din întreaga corespondență purtată cu Primăria mun. C. -
N. faptul că a solicitat informații legate de imposibilitatea restituirii în natură a imobilului care face obiectul litigiului, aceasta din urmă comunicând că pe terenul revendicat urmează a se construi un monument memorial, la această dată fiind amenajate parcări.
Prin urmare, la fel ca și instanța de fond, instanța de recurs nu poate reține existența vreunui refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamanților, astfel cum acesta este definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004, rezultând din toate înscrisurile depuse la dosar (adresele nr. 3909/CC/_ și nr. 3309/CC/_
, emise de Comisie, respectiv adresele de răspuns emise de Primăria mun. C. N.
) că intimata pârâtă și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 247/2005.
În consecinta, raportat la considerentele mai sus aratate si potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedura civila recursul formulat în cauza a fost respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de Ș. M. V. și Ș. V. G., împotriva sentinței civile nr. 84/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel
C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, M. D. | Judecător, R. -R. D. | Judecător, L. U. |
Grefier, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: A. M. C.
