Sentința civilă nr. 174/2013. Obligare emitere act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 174/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâții M. E., C., T. ȘI S., I. Ș. J. C., Ș. T. M., C. LOCAL AL M.
T., P. M. T. având ca obiect obligare emitere act administrativ emitere ordin de acordare a distincțiilor.
La data de_ se înregistrează concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 februarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A
Prin cererea formulată în contencios administrativ de reclamanta P. M. la data de 15 iunie 2012, în contradictoriu cu pârâții M. E., C., T. ȘI S., I. Ș. J. C., Ș. T. M., C. LOCAL AL M.
T. și P. M. T. a solicitat obligarea pârâtului de rând 1 să semneze ordinul de conferire a distincției "G. Lazăr ", în caz de refuz hotărârea să suplinească acordul acestui pârât și, în consecința, obligarea pârâtul de rând 2 la eliberarea pe seama reclamantei a diplomei " G. Lazăr", obligarea pârâților de rând 2-4 la plata drepturilor bănești rezultate din acordarea distincției "G. Lazăr ", sumă la care să se adauge și dobânda legală până la data achitării integrale și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2009 în calitate de institutor la Ș. George Barițiu din T., i s-a aprobat dosarul întocmit pentru acordarea diplomei "G. Lazăr", în conformitate de anexa nr.7 la O.M.Ed.C nr.5435/2006, pentru anul școlar 2008-2009. Urmare admiterii, trebuia să beneficiez de drepturile bănești, astfel cum au fost ele prevăzute în Legea nr. 128/1997. Nici până în prezent reclamanta nu a primit nici diploma de acordare a distincției, motivat de nesemnarea acesteia de câtre MECS, nici sumele de bani aferente acordării acestei distincții. A făcut demersuri la MECS, în vederea semnării ordinului de conferire a distincției, demersuri care nu si-au găsit nici un răspuns.
În atare situație a promovat prezenta acțiune pentru valorificarea drepturilor sale.
Precizează că la data admiterii dosarului era angajata a Școlii George Barițiu, însa în urma fuziunii, aceasta a fost preluata de către Ș. T. M. .
În drept a invocat disp. O.M.Ed.C. nr.5435/2006, Legea nr.128/1997. Pârâtul I. Ș. J. C. în ședința publică din data de 8 ianuarie
2013 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive din perspectiva disp.
art. 13 din ordinul ministrului educației nr. 5435/2006 privind aprobarea Regulamentului privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, care stipulează că M. este cel care are obligația de a emite ordinul de acordare a distincțiilor și premiilor.
La rândul lor pârâtele C. Local al municipiului T. și respectiv P. municipiului T. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru următoarele considerente:
În concepția art. 21 din Legea nr. 215/2001 republicata a Administrației P. e Locale alineatul 1 prevede faptul ca " Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
Alineatul 2 din prezenta lege prevede faptul ca " În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean".
Mai mult în concepția art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicata a Administrației P. e Locale "P., viceprimarul, secretarul unității - administrativ teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structura funcționala cu activitate permanenta, denumita primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale",
Având în vedere aspectele arătate mai sus reclamanta si-a îndreptat greșit acțiunea împotriva C. ui Local al M. T. deoarece singura instituție căreia legea îi conferă personalitate juridica este Unitatea Administrativ Teritoriala în speță Municipiul T. .
Astfel, C. Local al M. T. și P. M. T., ca și autoritate deliberativa și respectiv executiva a administrației publice locale nu au și nu au avut raporturi de munca sau raporturi de serviciu cu reclamanta.
Raporturile de munca ale reclamanților se desfășoară cu unitatea angajatoare care în acest caz este Ș. "T. M. "; T. și nu cu pârâții de rând 3 și respectiv 4. În acest context solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii față de C. Local al M. T. și fata de P. M. T. .
Pe cale de excepție înțelege să invocă excepția lipsei de obiect a acțiunii, deoarece până în prezent reclamantei nu i s-a acordat diploma în ce privește distincția" G. Lazăr", ori în lipsa acestei distincții nu se poate vorbi despre plata de drepturi bănești și dobânda legala aferenta, rezultate din acordarea distincției " G. Lazăr". Din actele de la dosar rezulta faptul ca în conformitate cu prevederile legale în materie s-au făcut doar demersuri de către I. Ș.
pe seama reclamantei prin care se solicită acordarea diplomei "G. Lazăr "/ diplomei de excelenta, dar pana în prezent nu exista niciun ordin semnat prin care se conferă aceasta distincție.
În situația în care excepția invocata urmează a fi respinsă, solicită respingerea acțiunii formulate bazata pe următoarele considerente:
În temeiul art.3 din Ordinul M. ui E. și C. nr. 5435 /2006 modificat, prin ordinul M.E.C.T. nr. 4339/2008 și Ordinul M.E.C.T.S. nr. 4140/2012 precizează faptul ca " unitățile de învățământ care au făcut propuneri vor include sumele aferente fiecărei distincții în proiectul de buget, la fondul de premii, și vor întreprinde demersuri pe lângă consiliile locale în vederea aprobării sumelor solicitate" ori în aceste condiții reclamanta nu face dovada ca s-au făcut
demersuri în ce privește includerea sumelor aferente în proiectul de buget în condițiile prevederilor mai sus menționate.
Din moment ce aceste sume nu sunt cuprinse și aprobate în buget reclamantul nu poate dispune alocarea lor în vederea efectuării plaților.
Art. 6 din ordinul mai sus menționat prevede faptul ca " Direcția generala managementul resurselor umane, Direcția generala buget-finanțe, patrimoniu și investiții din cadrul M. ui E. și C., inspectoratele școlare, unitățile de învățământ preuniversitar de stat și unitățile conexe vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, ori pana în prezent nu s-a făcut niciun demers nici de către reclamanta nici de către unitatea angajatoare în ce privește respectarea prevederilor art.6 din ordinul nr. 5435/2006.
Art.13, alin. 9, litera a, din prezentul Ordin reglementează faptul că plata premiilor se face de către unitatea de învățământ la care sunt angajate sau au fost angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/județene, cu încadrarea în bugetul alocat cu aceasta destinație. Ori în acest moment nu se poate vorbi despre plata acestor premii din moment ce în buget nu sunt cuprinse, nu sunt aprobate și alocate sumele necesare prevăzute expres pentru aceasta destinație.
Mai mult despre plata premiului nu se poate vorbi în prezent, art. 9. alin.2 din Legea nr. 285/2010 prevede expres faptul ca " în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanta".Din moment ce nu exista un cadru legal care sa prevadă acordarea acestor drepturi, aceste fonduri nu se pot aloca în vederea plații de premii. Mai mult în conformitate cu legea bugetului atât in anul 2011 cat și în anul 2012 cheltuielile de personal au fost limitate. Legea nr. 284/2010 în art.7 alin 2, reglementează faptul ca." În anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare nu vor acorda premii și prime de vacanță ".
Astfel, la art.6 al O.G. 15/2008 modificat prin O.U.G. 151/2009 se prevede" La instituțiile publice si unitățile bugetare la care cheltuielile de personal se asigura din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale ori integral din venituri proprii, constituite potrivit legii, creșterile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 și 1 indice 1 se pot acorda în limita sumelor stabilite și la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creșterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare ." Atâta vreme cat în prezent se încearcă reducerea cheltuielilor bugetare, situația fiind de notorietate la nivelul Statului Roman, iar pe de alta parte atât bugetele locale cât și cel național sunt caracterizate printr-o diminuare sub aspectul sumelor de bani pe care le conțin apreciază ca în prezenta acțiune ar trebui respinsa.
În principal, art. 101 din Legea nr. 1/2011 - Legea învățământului prevede la aliniatul (1): faptul ca "Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară ".
De asemenea alin. (2) al aceluiași articol prevede:" (2) Statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal de stat, particular sau confesional acreditat, precum și pentru elevii din învățământul postliceal special de stat. Finanțarea de bază se face în limitele costului standard per elev/preșcolar, conform metodologiei elaborate de M. E., C., T. și S. ".
Cu referire la finanțarea de baza, art. 104 alineatul (1) prevede faptul ca " Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale iar alineatul doi al prezentului articol prevede faptul ca: "(2) Finanțarea de bază se asigură din
bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale .. (. . .). "
Alineatul (5) reglementează expres faptul ca: " Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a I. ui Ș. al M. B. " în consecința Legea nr. 1/2011 prevede în mod expres ca finanțarea de baza cuprinde și cheltuielile de personal, incluzând deci și cheltuielile cu salarizarea personalului didactic și nedidactic care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ.
Raportat la finanțarea complementara, în alin. (1) și (2) al art. 105 se prevede ca prin "Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ preuniversitar de stat. (2) Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru următoarele categorii de cheltuieli ".
O reglementare expresa în ce privește finanțarea de baza și complementara este prevăzuta de alin. (l) art.6 din legea mai sus menționata și anume: "Finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, în cazul școlilor speciale ".
Din economia prevederilor legale, citate anterior, se desprinde în mod clar și neechivoc faptul ca finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigura prin bugetele unităților administrativ teritoriale și nu din acestea. Sumele de bani care sunt destinate finanțării de baza sunt acordate de la bugetul de stat. În acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ, cheltuieli care cuprind și sumele de bani care fac obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de învățământ destinatare.
Bugetul unității administrativ teritoriale trebuie sa cuprindă sumele de bani necesare pentru finanțarea complementara a unităților de învățământ, finanțare care cuprinde cheltuieli legate de consolidări, investiții și reparații capitale, subvenții pentru internatele și cantinele școlare .
In alta ordine de idei, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, în cazul în speța, P. Mun. T. ca reprezentant al autorității publice locale și al C. ui Local în baza prerogativelor conferite de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale nu poate face altceva decât sa repartizeze creditele buget are aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii.
În concret atâta vreme cat cheltuielile de personal ale unităților de învățământ (finanțare de baza )sunt acordate prin bugetul local, conducătorul autorității administrației publice locale nu poate face altceva decât sa repartizeze mai departe instituțiilor publice subordonate (in acest caz unitățile de învățământ) creditele bugetare aprobate. Ori de vreme ce sumele respective nu sunt prevăzute, calculate aprobate și alocate din bugetul de stat, primarul nu poate pune în aplicare o hotărâre judecătorească în lipsa sumelor necesare.
Drept urmare concluziile sunt de respingere a acțiunii introductive, formulată față de C. Local al M. T. și față de P. M. T. .
Urmare a declinări competentei de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel C., pârâtul M. E., C., T. și S. prin întâmpinarea formulată la_ a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Calitatea procesuală pasiva presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, sau față de care se poate realiza interesul respectiv.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții solicită obligarea pârâților la acordarea distincțiilor Diploma G. Lazăr și Diploma de excelenta cuvenite, precum si a premiilor în bani aferente acestora, sume actualizate în funcție de rata inflației la data plătii efective.
Aduce la cunoștință instanței că acordarea distincțiilor Diploma "G. Lazăr" și Diploma de excelenta, a precum și a premiilor aferente se face în conformitate cu prevederile O. M. Ed. C. nr. 5435/2006, publicat în M. Of. al României nr. 90/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit arte 13 alin. 4. al acestui ordin:
"a) Comisia de evaluare a dosarelor, în urma analizării acestora, în baza punctajului prevăzut la arte 14, va întocmi și va afișa la sediul inspectoratului școlar, până la data de 25 aprilie, lista solicitanților, în ordine descrescătoare a punctajelor acordate.
b) Comisia de evaluare a dosarelor este numită prin decizie a inspectorului școlar general și are următoarea componență:
președinte - un inspector școlar general adjunct;
secretar - un inspector școlar pentru managementul resurselor umane;
5 membri:
un inspector școlar - învățământ preșcolar;
un inspector școlar - învățământ primar;
3 inspectori școlari de specialitate/inspectori școlari.
Potrivit arte 13 alin. 5. al acestui ordin, eventualele contestații se pot depune la registratura inspectoratului școlar ...
Conform art.13 alin. l, lit. b) C. de administrație al inspectoratului școlar, pe baza rezultatelor definitive, stabilește numărul cadrelor didactice care urmează a primi distincții, în limita a 6%) din numărul total de cadre didactice cu gradul didactic 1 din județ/municipiul B., cu excepția adresei de mulțumire publică și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate/comunicate de fiecare primărie.
M. E. Naționale nu are nici o atribuție în evaluarea dosarelor depuse în vederea acordării distincției, aceste atribuții revenind inspectoratului școlar. Conform prevederilor art.13( 6) din Ordinul 5435/2006 ministerului îi revine atribuția de a verifica listele înaintate de inspectoratul școlar și de a emite ordinul de acordare a distincțiilor, însă acest lucru se face pe baza listelor înaintate de către inspectoratul școlar. Prin urmare ministerul doar verifică listele transmise de către inspectoratul școlar, neavând nici o atribuție privind evaluarea dosarelor și întocmirea listelor, sau plata premiilor aferente.
Învederează faptul că ministerul nu are nici atribuții în ceea ce privește plata drepturilor bănești cuvenite ca urmare a acordării acestor distincții.
Potrivit art. 13 alin. 9 (a) din O. M. Ed. C. nr. 5435/2006: "Plata premiilor se va face de unitatea de învățământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație";.
Având în vedere cele expuse solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a M. ui E. Naționale.
Cu privire la fondul cauzei, face următoarele precizări:
Potrivit art.13 a1in.8 din O. M. Ed. C. nr.5435/2006, "Ministerul Educației și Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie.".
Alineatul 9 al aceluiași articol precizează, la litera a) că "Plata premiilor se va face de unitatea de învățământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație."
În vederea respectării prevederii din alineatul 9, vizând încadrarea în bugetul aprobat și alocat, M. E. a solicitat tuturor Inspectoratelor Ș. e Județene să confirme existența fondurilor pentru plata premiilor aferente distincțiilor.
Având în vedere că doar trei județe au confirmat existența fondurilor necesare, reprezentând, în fapt, doar cea 3% din numărul total de cadre didactice evaluate, s-a considerat că nu este corect să se acorde distincțiile "Diplomă de Excelență" doar pentru 3 % din cadrele didactice evaluate.
Prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 4140/2010, publicat în M. Of. nr.396/_ a fost prelungit calendarul pentru analiza și depunerea documentației necesare acordării distincțiilor în anul 2010.
Conform prevederilor art.113 lit. e din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, distincția "Diplomă de Excelență" se aprobă cu acordarea unui premiu de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni.
Conform art.24 alin.2 din Legea - Cadru nr.330/2009, "Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților salariaților, acolo unde nu sunt astfel de organizații".
Însă, art.30 alin.7 din Legea - Cadru nr.330/2009 menționează că "prevederile art.19 alin.2, art.20 și 24 nu se aplică în anul 2010".
Prin urmare având în vedere că Diploma de excelență respectiv diploma G. Lazăr trebuie însoțite de un premiu,neputând fi acordată în absența acestui premiu în bani, și luând în considerare prevederile Legii-Cadru nr. 330/2009, ordonatorii de credite nu au mai putut acorda premii în bani; în consecință, în absența premiului în bani, MEN s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a mai acorda distincția "diplomă de excelență"; respectiv Diploma "G. Lazăr";.
Având în vedere cele prezentate solicită admiterea excepției invocate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Examinând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive, și mai apoi fondul cererii, în raport de actele dosarului, motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Curtea retine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta P. M. solicită obligarea pârâtului M. E. C. T. și S. să semneze ordinul de conferire a distincției "G. Lazăr ", în caz de refuz hotărârea să suplinească acordul acestui pârât și, în consecința, obligarea pârâtul de rând 2 la eliberarea pe seama reclamantei a diplomei " G. Lazăr", obligarea pârâților de rând 2-4 la plata drepturilor bănești rezultate din acordarea distincției "G. Lazăr ", sumă la care să se adauge și dobânda legală până la data achitării integrale și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
Din economia prevederilor Ordinului 5435/2006 respectiv prevederile cuprinse în art. 3 din ordin ,art. 6,13 pct. 6,7,8 din anexa la acest ordin rezulta ca diploma de "Excelență"; este însoțita de plata unui premiu în bani și ca totodată acordarea ei și implicit emiterea ordinului de acordare a acestei diplome sunt condiționate de existenta la bugetele locale a sumelor de bani necesare plății
acestui premiu. Existenta resurselor financiare necesare plătii acestui premiu se stabilește de către inspectoratele județene școlare și se verifica de către Ministerul Educației și Cercetării înainte de emiterea ordinului de acordare a acestei diplome.
Astfel art. 3 din Ordinul MECTS nr. 5435/2006 arata ca unitățile de învățământ care au făcut propuneri vor include sumele aferente fiecărei categorii de distincții în proiectul de buget, la fondul de premii, și vor întreprinde demersuri pe lângă consiliile locale în vederea aprobării sumelor solicitate.
Conform art. 6 din anexa la ordin diploma de "Excelență"; este însoțită de un premiu a cărui valoare este de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare datei semnării ordinului de acordare a distincțiilor.
Conform art. 13 pct. 6 din anexa consiliul de administrație al inspectoratului școlar, pe baza rezultatelor definitive, stabilește numărul cadrelor didactice care urmează a primi distincții, în limita a 6% din numărul total de cadre didactice cu gradul didactic I din județ/municipiul B., cu excepția adresei de mulțumire publică și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate/comunicate de fiecare primărie.
Din interpretarea coroborata a acestor texte de lege și văzând și punctele anterioare ale aceluiași articol 13 rezulta ca este posibil ca mai multe cadre didactice sa îndeplinească condițiile generale pentru acordarea acestei diplome
,dar acordarea ei propriu zisa nu depinde doar de încadrarea în criteriile generale de acordare enumerate de acest act normativ, ci după stabilirea îndeplinirii acestor condiții, acordarea diplomei este supusa unei duble condiționări respectiv se acorda aceasta distincție doar în limita unui procent de 6% din numărul cadrelor didactice din județ și doar daca numărul de distincții ce se propun se încadrează în fondurile bugetare alocate /comunicate de către fiecare primărie.
Stabilirea numărului de cadre didactice ce se încadrează în toate aceste condiționări se realizează conform art. 13 pct.6 din anexa ordinului de către inspectoratul județean școlar.
Aceasta înseamnă ca acest inspectorat după ce validează rezultatele definitive ale evaluării dosarelor depuse și stabilește cine îndeplinește criteriile generale de acordare verifica și cate dintre aceste persoane se încadrează în limita de 6% și în limita fondurilor bugetare .
Ca atare inspectoratul județean școlar trebuie sa verifice existenta fondurilor necesare plătii premiilor la bugetele locale și sa afirme existenta lor atunci când înaintează listele în vederea emiterii ordinului de acordare a distincțiilor.
Conform art. 13 pct. 8 din anexa la același ordin Ministerul Educației și Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie.
Câtă vreme listele înaintate de inspectoratele școlare sunt întocmite pe baza îndeplinirii condițiilor generale și a dublei condiționări anterior indicate rezulta ca în activitatea de verificarea a acestor liste M. E. și C. poate verifica la rândul sau îndeplinirea condițiilor generale de acordare a acestor distincții cât și respectarea dublei condiționări sus menționate deci inclusiv poate și trebuie sa verifice existenta resurselor financiare necesare plătii premiilor întrucât doar în condițiile existentei acestor fonduri ordinul de acordare a distincțiilor poate fi emis.
În cauză refuzul paratei de a emite ordinul de acordare a distincției pentru reclamanta apare ca unul justificat întrucât din datele deținute de parat rezulta ca nu era îndeplinita una din condițiile necesare emiterii acestui ordin, respectiv existența fondurilor bănești.
Având în vedere aceste considerente, Curtea în temeiul textelor de lege mai sus indicate și a art. 1,8,18 din Legea 554/2004 va respinge cererea de chemare în judecata ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. | Ș. | |
J. | C., C. LOCAL AL M. T., P. M. T. . | |
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. | E. | |
, C. | , T. ȘI S. . |
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâtul M. E., C. ,
T. ȘI S. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
C. I. | M. | N. | ȚÂR |
Red.I.C./dact.V.R.
2 ex./_