Decizia civilă nr. 689/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 689/2013
Ședința publică din data de 5 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. JUDECĂTOR: M. A. P. JUDECĂTOR: L. D. E.
GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC R. S., împotriva Sentinței civile nr. 587/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU C. ÎN T. R. - I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, la data de_, Întâmpinare formulată de intimat, prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat și netemeinic.
Având în vedere întâmpinarea depusă la dosar, precum și dispozițiile art. 129 Cod pr. civilă, tribunalul apreciază că nu se impune comunicarea întâmpinării cu recurenta. De asemenea, față de actele existente la dosar, de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, reține recursul în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin sentința civilă nr. 587/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost anulată ca fiind nesemnată plângerea contravențională a petentei S.C. R. S.R.L., împotriva procesului verbal de contravenție seria I. nr. 0057964 întocmit la data de_ de I. DE S. PENTRU C. ÎN T. UL R. I. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.82 din Cod de procedură civilă orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților, ori după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul cererii și semnătura, cerința semnăturii fiind stabilită și în art.112 pct.6 C.pr.civ.
Din conținutul art.l33 C.pr.civ. reiese că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau a pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
Ținând seama de aceste considerente, și având în vedere faptul că petenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței prin care i s-a solicitat să comunice dacă înțelege să-și însușească plângerea, iar în caz afirmativ, să procedeze la semnarea acesteia, instanța în baza art.l33 Co de procedură civilă a declarat-o nulă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal recurenta SC R. S. solicitând admiterea recursului
, în principal anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor seria I. nr. 0057964/_, ca nelegal și netemeinic, în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertisment.
În motivare s-a arătat că la data de 06 aprilie 2012, ora 19:00, conducătorul auto, a fost surprins în trafic, pe traseul varianta ocolitoare, jud. Bistrița-Năsăud, km 6 de către agentul constatator Tigouan Aurel din cadrul I., în timp ce conducea autotractorul având nr. de înmatriculare_, că a circulat fără a fi introdus in baza de date a ARR.
Angajatul recurentei era introdus in baza de date încă de la angajare. Dacă dintr-o eroare sistemul informatic al ARR la momentul controlului nu a funcționat, sau inspectorii de la I. nu au avut acces la toata baza de date, a făcut ca recurenta sa fie sancționată. Simplul fapt ca procesul verbal a fost întocmit la aproape 6 luni de la momentul constatării faptei o conduce cu gândul la faptul ca instituția I., la acea vreme nu deținea toate cele necesare in vederea efectuării controalelor.
În termen legal, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție criticându-1 pentru nelegalitate si netemeinicie, din următoarele motive:
Descrierea faptei care a constituit contravenție, în opinia agentului constatator, este sumară, încălcând astfel dispozițiile art. 25 alin 1 din O.G. 2/2002 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată ulterior, care prevede că: "procesul verbal va cuprinde în mod obligatoriu... descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite....". la momentul controlului, autoutilitara cu numărul de înmatriculare_, nu tracta semiremorca, deci era încadrata corespunzător.
Descrierea presupusei fapte s-a limitat la " a circulat fără a fi introdus in baza de date a ARR", fără să arate nici un element de fapt care ar fi putut circumstanța împrejurările concrete în care s-ar fi săvârșit fapta (localitate, sat, comună, sensul de deplasare, dacă era încărcat sau nu, și alte elemente necesare pentru a arăta " toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei" conform textului de lege invocat mai sus, etc.
Potrivit art. 25 alin. 7 din același act normativ, "în momentul încheierii procesului verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul - verbal la rubrica =alte mențiuni = sub sancțiunea nulității procesului verbal".
De asemenea, agentul constatator a încălcat dispozițiile art. 25 alin. (6) din OG. 2/2002, deoarece " în situația în care contravenientul este persoană juridică, în procesul verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare ale persoanei care o reprezintă".
Acesta nu a înscris în procesul - verbal datele de identificare ale persoanei care o reprezintă. Aceste încălcări ale O.G. 2/2002 conduc la nulitatea procesului verbal, conform art. 17 din OG 2/2002. Tot la nulitatea procesului verbal conduce și omisiunea agentului constatator de a trece în procesul verbal calitatea sa, conform art. 17 din OG 2/2002.
Prin urmare, dacă ar fi să ne referim numai la aceste aspecte, și am face o trimitere la dispozițiile legale invocate mai sus, ar trebui să constatăm că procesul verbal de contravenție este nul absolut, conform disp. art. 25 alin. 6 și 7 din O.G.2/2002, privind regimul juridic al contravențiilor.
e) în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 din același act normativ "procesul - verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. în acest caz procesul verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia".
Din analiza aceluiași proces verbal constată că procesul verbal a fost încheiat în lipsa martorilor.
La motivul lipsei martorului, dl agent constatator a scris: " nu s-a putut identifica nici un martor, la fata locului decât un alt agent constatator, care potrivit OG 2/2001, nu poate semna in calitate de martor.
Este greu de crezut ca la acea ora din trafic nu mai putea fi oprit un alt participant care sa aibă statutul de martor.
Aceeași dispoziție din art. 19 alin 1 este reluată în art. 19 alin. 3 care dispune că "în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au dus la încheierea procesului verbal în acest mod".
Numai aceste motive sunt suficiente, pentru ca instanța de judecată să constate că procesul verbal de contravenție este nul absolut deoarece fapta pretins săvârșită nu există.
Pentru motive de netemeinicie se arată că aceste constatări nu sunt conforme cu realitatea pentru următoarele motive: a) în primul rând sancțiunea aplicată este prea mare deoarece agentul constatator avea posibilitatea de a aplica sancțiunea avertismentului, ținând cont de lipsa gradului de pericol social al faptei săvârșite, de lipsa unor pagube materiale si de circumstanțele personale ale contravenientului.
Chiar si textul legal - art. 21 alin. (3), din O.G. 2/2002, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu "gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal".
Prin urmare, încheierea procesului verbal în această modalitate de către agentul constatator, încalcă dreptul contravenientului de a face obiecții, și dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 din CEDO.
Totodată se precizează și faptul că se află la prima sancțiune pentru o astfel de faptă, recurenta achitând tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România pentru toate autovehiculele pe care le deține, neavând niciodată intenția de a eluda dispozițiile legale în materie și obligațiile ce îirevin.
Prin întocmirea necorespunzătoare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției s-au pricinuit recurentei, vătămări constând în lipsirea în mod nejustificat a sumei de 3000 de lei.
Sub aspectul temeiniciei procesului - verbal seria I. nr.0057964 din data de 27 septembrie 2012, s-a menționat că un proces-verbal de constatare si de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Prin urmare, recurentei nu i se poate retine sarcina dovezii celor constate în procesul-verbal a cărui anulare o solicită.
In sprijinul susținerilor se află atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, in baza articolului 11 din Constituția României, și care, conform principiului "priorității dreptului comunitar față de dreptul intern" trebuie aplicat.
Se menționează faptul că, in lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, fapta pretins săvârșită de către cond. auto, se încadrează in categoria "domeniului penal" al art. 6 din Convenție, beneficiind de toate garanțiile si drepturile aferente, inclusiv prezumția de nevinovăție.
Atât Convenția, cât si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg se impun judecătorului român, care are obligația de a face aplicarea directă si prioritară față de dreptul intern a acestora in cursul soluționării litigiilor deduse în fața sa.
Obiectul art. 6 din Convenție este, consacrarea unor garanții fundamentale de procedură de natură să întărească mecanismul de apărare a drepturilor fundamentale de natură materială consacrate de Convenție.
Noțiunea de "materie penală" este una autonomă in jurisprudența Curții de la Strasbourg, care nu se suprapune in mod identic cu noțiunea de fapte incriminate prin legea penală in dreptul intern (care in dreptul intern este desemnată drept materie penală" sau "domeniul penal", domeniul penal al art. 6 din Convenție este mai larg decât domeniul penal în dreptul intern.
Procesul-verbal de contravenție nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia si a vinovăției acestuia, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
De altfel, în același sens, a decis și Curtea Costituțională a României care a stabilit, prin Deciziile nr. 31._, nr. 318/2003 și 83/2004, că "legislația contravențională din România intră sub incidența art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
O.G. nr. 2/2002 privind regimul juridic al contravențiilor definește contravenția drept ,fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită si sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului general al municipiului București".
Pornind de la caracteristicile contravenției mai sus prezentate, Curtea Constituționala a României a decis ca, "deși România face parte din țările care au depenalizat domeniul
contravențional, aceasta nu exclude aplicarea, în această materie, a principiilor specifice Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, așa cum au fost ele interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Or, in conformitate cu jurisprudența constantă a Curții Europene, modul in care sunt definite infracțiunile in dreptul intern al unui stat nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei si a sancțiunii. Ceea ce contează in caracterizarea faptelor si a sancțiunilor administrative este realitatea că ele nu se adresează unui grup de persoane, ci privește toți cetățenii in vederea realizării scopului preventiv si represiv al sancțiunii; acest lucru conferă respectivelor fapte natură penală, chiar daca ele nu sunt astfel definite in legislația internă. In aceste condiții, distincția operată în legislația unor state europene intre crime, delicte si contravenții nu are nicio relevanță, toate fiind considerate a avea caracter penal (în sensul art. 6 din Convenție — n.n.).
În aceste condiții, legislația contravențională din România intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale (referitor la dreptul la un proces echitabil).
Având in vedere cele expuse, se concluzionează că, ori de câte ori norma din dreptul intern a cărei încălcare constituie contravenție, întrunește cel puțin unul dintre criteriile reținute in jurisprudența Curții de la Strasbourg, respectiv se adresează tuturor cetățenilor, iar nu numai unui grup de persoane, in considerarea unui statut anume pe care il au membrii săi, iar sancțiunea prevăzută are caracter preventiv si represiv, atunci norma respectivă intră in domeniul penal al art. 6 din Convenție, fără a avea importantă gravitatea pedepsei.
Încadrarea contravențiilor in domeniul art. 6 din Convenție atrage aplicabilitatea in cadrul procedurilor judiciare interne atât a garanțiilor procesuale generale prevăzute de art. 6 din Convenție, cât si a celor speciale cuprinse in par. 2 si 3 ale acestui articol, inclusiv prezumția de nevinovăție.
Prezumția de nevinovăție atrage răsturnarea sarcinii probei in cadrul plângerii contravenționale. Astfel, cel sancționat contravențional nu trebuie sa facă dovada vinovăției sale, revenind autorității din care face parte agentul constatator obligația de a dovedi vinovăția celui căruia i se impută săvârșirea contravenției prin procesul-verbal atacat.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Oztiirk contra Germaniei din 10 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție, trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Recent și România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Anghel împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (a se vedea paragr. 66-69 din Hotărârea Anghel împotriva României, publicată pe site-ul oficial al Curții Europene a Drepturilor Omului).
Față de cele expuse mai sus, se apreciază că acuzația care i se aduce este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine, în primul rând, organului constatator și nu petentului.
In privința probațiunii, este de remarcat că recurenta ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției "acuzatului" dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
In plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator avea obligația de a o informa în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii si cauzei acuzației formulate împotriva recurentei și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația, ceea ce nu a făcut.
In acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragr. 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar
ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei, să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de "acuzare" instanța nu poate fi convinsă de vinovăția "acuzatului", dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
In acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, rezultă că societatea, deși are această facultate, nu este obligată să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatului, acesta fiind partea în litigiu care trebuie sa facă dovada că aspectele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt întemeiate si corespund realității.
În drept, s-au invocat disp. OG. 2/2002 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată ulterior, H.G 69/2012 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimatul I. de S. pentru C. în T. R. a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea în totalitate a sentinței recurată.
În motivare s-a arătat că instanța de fond în urma analizării plângerii contravenționale a constatat că aceasta nu este semnată de către reprezentanții recurentei și ca atare le-a pus în vedere ca până la termenul de judecată să complinească această lipsă. însă, deși legal citată cu această mențiune petenta - recurentă nu s-a conformat dispozițiilor instanței și ca atare în mod judicios, instanța de fond având în vedere dispozițiile art. 82, 112 pct. 6 și 133 din codul de procedura civilă a anulat plângerea contravențională ca nesemnată.
Recurenta nu aduce nici o critică acestei motivări a instanței ci doar critici în ceea ce privește procesul verbal dedus judecății.
Faptul că recurenta învinovățește Autoritatea R. ă Română - A.R.R. pentru că baza de date a acesteia nu funcționa corespunzător, nu este reală nu este în măsură să o exonereze de răspundere atâta vreme cât nu probează acest fapt. Vă rugăm să aveți în vedere Onorata Instanță că și în aceasta situație, dacă ar fi reală, recurenta s-ar putea întoarce împotriva Autorității R. e Romane - ARR și s-ar putea adresa instanței în vederea recuperării prejudiciului ce i-a fost cauzat de A.R.R..
Susținerile petentei ca procesul verbal a fost încheiat la o data ulterioară și în alt loc decât locul faptei, nu poate constitui un motiv de nulitate a procesului verbal, atâta timp cat art. 13 din OG 2/2001 prevede că aplicarea amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Afirmația recurentei conform cărora la data constatării faptei I. nu deținea dotările necesare pentru efectuarea controalelor nu corespunde realității, mai mult, în susținerea procesului verbal depunem la dosarul cauzei estras din baza de date a ARR listat la momentul controlului din care rezultă fără urmă de tăgadă starea de fapt reținută în cadrul procesului verbal.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petenta raportat la împrejurarea că în cadrul procesului verbal nu este menționata data săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei, arată că acesta este nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (2) teza finală din OG NR. 2/2001 "contravenția este continua în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp"
Raportat la dispozițiile legale mai sus se arată că în cazul contravențiilor continue data săvârșirii faptei se considera data constatării faptei, iar în speța agentul constatator a menționat în procesul verbal că a constatat fapta în data de_ . în consecință agentul constatator a menționat la punctual 1 din cadrul procesului verbal data săvârșirii faptei conform art. 13 din O.G. nr. 2/2001.
Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 19 alin(3) menționând la punctul 10 din acesta motivul lipsei obiecțiunilor reprezentantului legal al contravenientului precum și cel al lipsei martorului.
În practica constanta a Curții Constituționale s-a statuat faptul ca art. 19 alin (1) si (3) nu încalcă dreptul la apărare statuat de art. 24 (1) din Constituție contravenientul beneficiind de toate beneficiile dreptului la apărare prin promovarea plângerii contravenționale, iar în cursul procesului își poate angaja avocat și poate face orice apărare pe care o consideră necesară.
Decizia XXII/2007 înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilește în mod neechivoc că lipsa obiecțiunilor și a martorului asistent din cadrul procesului verbal sunt motive de nulitate relativă, ceea ce înseamnă că petenta trebuie dovedească existența unui prejudiciu cauzat de acesta omisiune, prejudiciu care nu poate fi înlăturat decât prin anularea procesului verbal, ceea ce în cauza nu s-a întâmplat.
Susținerile petentei-recurente referitoare la faptul că lipsa datelor de identificare ale persoanei care reprezintă persoana juridică atrag nulitatea absolută a procesului verbal sunt nefondate.
Art.17 din OG 2/2001 stipulează expres sancțiunea nulității absolute a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției numai pentru omisiunea precizării denumirii și sediului persoanei juridice și nicidecum și pentru incompleta identificare a reprezentantului acesteia, fiind firesc să fie așa de vreme ce răspunderea contravențională incumbă persoanei juridice și nu reprezentantului acesteia.
În ceea ce privește afirmația recurentei conform căreia a achitat taxa pentru rovinietă, arată că aceasta nu are nici o legătură cu fapta contravențională reținută în sarcina sa, deoarece recurenta a fost sancționată pentru neraportarea conducătorilor auto în baza de date a ARR și nu pentru efectuarea de transporturi rutiere fără a deține rovinietă valabilă.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal se învederează că obligația de a declara situația conducătorilor auto în baza de date a Autorității R. e Romane - A.R.R. a fost instituită pentru prima data prin OMTI nr. 1007/2010 care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 28 din _
. După această dată orice modificare a situației conducătorilor auto, respectiv angajare sau desfacere a contractului individual de munca a conducătorilor auto trebuie transmisa Autorității R. e Romane - ARR in termen de maxim 15 zile.
În consecința, incriminarea faptei contravenționale reținute in cadrul procesului verbal nu a fost o împrejurare care sa fi luat prin surprindere operatorii de transport, tocmai datorită faptului că obligația exista si înainte de HG 69/2012.
Demn de menționat este și faptul că OMTI nr. 980/2011, care a reinstituit obligația operatorilor de transport si întreprinderilor de a declara situația conducătorilor auto în baza de date a Autorității R. e Romane - ARR. a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 854 din_ .
Urmare a celor de mai sus, se consideră că recurenta-petenta a avut timp suficient, de la instituirea obligației și până la data constatării faptei, să-și onoreze obligația prevăzută de norma legală incidentă în speță.
În ceea ce privește sarcina probei se arată că Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 197/2003 și apoi prin Decizia 259/2007 că art. 6 din CEDO sunt incidente în materie contravențională, în consecință, procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, care trebuie însă să fie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă petentei - intimate, fapt care implică dreptul contravenientei de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul verbal ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Față de aceste considerente, procesul verbal de constatare a contravenției este legal și temeinic și ca atare se solicită respingerea criticilor de netemeinicie aduse acestuia prin declarația de recurs ca nefondate.
În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei, modul de redactare a actului normativ în care se realizează descrierea faptei contravenționale nu permite o evaluare a gradului de pericol social, care să permită eventuala înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertisment. Simpla nerespectare a obligației de a transmite Autorității R. e Române situația conducătorilor auto angajați, prin completarea unui formular in formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, constituie contravenție, iar sancțiunea prevăzută de lege este amenda. întrucât fapta constatată de agentul constatator se circumscrie exact textului legal incriminator, iar petenta-intimata nu a relevat aspecte care ar induce concluzia existenței unei situații particulare, ce ar releva un grad de pericol social mai redus decât cel avut în vedere de textul legal care descrie și sancționează fapta contravențională, apreciem că înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment nu este oportună.
Legiuitorul a prevăzut sancțiuni diferite în funcție de gradul de pericol social al faptelor contravenționale incriminate iar în cazul faptelor contravenționale aflate în categoria "încălcărilor minore" limitele de sancționare sunt mult reduse față de categoria încălcărilor foarte grave și ca atare deja individualizarea sancțiunii pornește de la un cuantum mai redus. în consecință nu este justificată aplicarea sancțiunii avertismentului pe acest considerent.
Având in vedere faptul ca agentul constatator a dispus sancționarea petentei-recurente cu o amenda îndreptată spre minimul prevăzut de actul normativ, se consideră ca aceasta este justă raportat la împrejurările in care a fost săvârșita fapta contravențională reținută în cadrul procesului verbal.
În drept s-au invocat disp. HG nr. 69/2012, OMTI nr. 980/2011, OUG 109/2005 cu modificările si completările ulterioare, OMTCT nr. 1892/2006, OG nr. 2/2001, art.304 si urm., art. 115, art. 242 C. pr. civ.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041Cod procedură civilă hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii, pentru următoarele considerente:
Prima instanță, în urma analizării conținutului plângerii contravenționale a constatat că aceasta nu este semnată de către reprezentanții recurentei, astfel ca a pus în vedere reprezentanților legali ai recurentei ca până la termenul de judecată stabilit să complinească această lipsă.
Deși legal citată cu această mențiune, petenta - recurentă nu s-a conformat dispozițiilor instanței și ca atare, în mod judicios, instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 82, 112 pct. 6 și 133 din Codul de procedura civilă a anulat plângerea contravențională ca nesemnată.
De altfel, recurenta nu aduce nici o critică soluției instanței de anulare a plângerii ca fiind nesemnată, ci formulează doar critici în ceea ce privește legalitatea si temeinicia procesului- verbal de contravenție, critici ce nu pot face obiectul analizei instanței de recurs prin prisma soluției pronunțată de prima instanță.
Raportat la cele reținute mai sus, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. R. S.R.L., cu sediul în V., str. D., bl. 301, sc. F, parter, ap. 8, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 587/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, în contradictoriu cu I. DE S. PENTRU C. ÎN T. UL R. - I. , cu sediul procesual ales în C. -N., str. C. C., nr. 41, jud. C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
B. L. T. M. | A. P. | L. D. E. M. D. |
Red/dact: BLT/HVA
_ /2 ex Jud. fond: MIF
