Decizia civilă nr. 740/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 740/R
Ședința publică din 28 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. C. O.
J. ecător S. O.
J. ecător V. I.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-intimată D.
G. A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, jud. M.
, împotriva sentinței civile nr. 3259 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimata-petentă SC C. A. S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului, a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3259 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a respins excepția prescripției sancțiunii contravenționale invocată de petenta SC C. A. S. în contradictoriu cu intimata D. G. a F. P.
M., ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a admis plângerea formulată de petenta SC C.
A. S. și a anulat procesul verbal de constatare a contraventiei, seria A, nr. 0078151 întocmit de către intimată.
În considerentele sentinței s-a reținut: "În data de_ petenta SC C.
S. a fost sancționată contravențional, prin procesul verbal seria seria A, nr.0078151 cu suma de 3000 lei.
Se menționează în procesul verbal faptul că petenta a emis bonuri fiscale fără ca acestea să conțină toate elementele prevăzute de lege.
Mai mult aceasta nu a efectuat inventarierea anuală a patrimoniului de la înființare până în prezent.
Analizând plângerea contravențională din perspectiva art.31 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor instanța de judecată constată faptul că aceasta a fost introdusă în termenul legal, raportat la data încheierii procesului verbal de contravenție (_ ) și data introducerii plângerii în instanță (_ ).
Potrivit art.137 CpCiv. instanța se va pronunța cu întâietate asupra excepției invocate, respectiv excepția prescripției sancțiunii contravenționale.
Instanța va respinge această excepție, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit art. 13 alin.1 din Og 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor " aplicarea sancțiunii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei";.
Se constată că această excepție a fost invocată doar cu referire la fapta de a nu realiza inventarierea patrimoniului societății. Deși această obligație trebuie realizată până la data de_, aceasta nu înseamnă că termenul de 6 luni se calculează de la această dată.
Fapta contravențională este una continuă, termenul de 6 luni începând să curgă la momentul întreruperii săvârșirii contravenției.
Instanța interpretează data de_ ca fiind data de la care petenta poate fi sancționată pentru nerealizarea inventarului.
Pe fondul cauzei:
Conform art. 34 din OG 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța constată că art.17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede obligativitatea consemnării datei încheierii procesului verbal de către agentul constatator, sub sancțiunea nulității absolute.
Analizând actul atacat instanța constată că procesul verbal dedus judecății nu prevede data săvârșirii contravenției, ci doar data întocmirii acestuia. În aceste condiții acesta este nul și nu poate produce nici un efect juridic.";
Analizând recursul declarat de intimată, tribunalul îl va respinge ca nefondat, prima instanță reținând în mod corect aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora: Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. Or, procesul verbal de contravenție întocmit petentei menționează doar data la care a fost încheiat, fără a se indica data săvârșirii faptelor, relevanță având în principal data (sau perioada) săvârșirii faptei de emitere a bonurilor fiscale incomplete.
Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile imperative ale art. 17 din OG nr. 2/2001, soluția primei instanțe este temeinică și legală și va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata D.
G. A F.
P.
M., cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, jud. M.
, împotriva
sentinței civile nr. 3259 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28 iunie 2013.
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
C. O.
S.
O.
V.
I.
G. ier,
H.
Red./Tred. O.C._ /2ex.
J. ECĂTOR LA FOND L. V.