Decizia civilă nr. 789/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 789/R
Ședința publică din 05 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: N. B. - judecător
JUDECĂTORI: V. F.
V. P.
G. ier: A. O.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la recursul declarat de recurentul - intimat IPJ MARAMUREȘ, cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 37, județul
M., împotriva sentinței civile nr. 313 din_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu intimatul - petent S. V. , cu domiciliul în R., nr. 114, județul M. .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile intimatului - petent și ale reprezentantului recurentului
- intimat fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 313 din_, J. ecătoria Vișeu de Sus a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul S. V., domiciliat în
R. nr.114, jud.M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al J. ețului M., cu sediul în B. M., str.22 D. nr.37, jud.M. și, în consecință, a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 500 lei aplicată potrivit procesului-verbal seria CP nr.2036191/_, cu avertisment, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în data de_, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de
500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.43 din Legea 38/2003,
constând în aceea că, a transportat un număr de patru persoane în regim de taxi, fără a avea lampa taxi în funcțiune.
În acest sens, s-a întocmit procesul-verbal seria CP nr.2036191, care cuprinde, strict formal, toate mențiunile prevăzute de art.17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității, ce ar fi putut fi constatată și din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei actului, petentul nu a mai susținut cererea de probatorii pentru a răsturna prezumția de care se bucură procesul-verbal în acest sens.
Fapta săvârșită de petent nu justifică însă aplicarea sancțiunii cu amendă.
Potrivit art.5 din OG 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, astfel cum prevede art.21 alin.3 din OG 2/2001.
Având în vedere că incidentul în care a fost implicat petentul este izolat și nu a avut urmări, amenda aplicată de către agentul constatator a fost înlocuită cu avertismentul, sancțiune proporțională cu fapta săvârșită de petent și de natură a-și atinge și scopul preventiv avut în vedere de legiuitor.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod de procedură civilă intimatul I. M. solicitând în esență, prin reprezentant, că sancțiunea amenzii a fost corect aplicată și a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că raportat la gradul de pericol social relativ redus al faptei, sancțiunea, avertisment este suficientă pentru îndreptarea conduitei petentului.
Prin soluția adoptată, instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, ce urmează a fi menținută, ca o consecință a respingerii recursului în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
RESPINGE
ca nefondat recursul declarat de intimatul I. M. ,cu sediul în
M., str. 22 D., nr. 37, împotriva sentinței civile nr. 313/_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
N.
B.
V.
F.
V.
P.
în concediu de odihnă semnează președintele instanței
G. ier,
O.
Red.N.B. /_
Tred. O.M.O./_ / - 2 ex
J. ecător la fond Ana M. L.