Decizia civilă nr. 8151/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8151/2013
Ședința publică din data de 04 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta A. F. P. A
M. D. împotriva sentinței civile nr. 4287 din data de_, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta S. C.
S., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal decizie compensare obligații fiscale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă intimata-reclamantă prin avocat Linca A. C., în baza
împuternicirii avocațiale aflată la fila 12 din dosar, lipsind recurenta.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin serviciul registratură, la data de_ intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 218 din OG 92/2003, și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4287 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj și menținerea în totalitate a hotărârii recurate, pentru motivele evocate în cuprinsul întâmpinării. Totodată solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de
judecată, așa cum rezultă din chitanța pe care o depune la dosar.
Susține apărătorul intimatei că recursul formulat nu are temei legal, având în vedere că decizia de compensare a fost anulată în mod temeinic, pe motiv că actul administrativ fiscal avea ca singură cale de atac contestația fiscală prevăzută de art. 205 și următoarele C. pr.fiscală, iar nu contestația la executare, așa cum susține pârâta.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4287 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al tic a fost admisă cererea formulată de reclamanta S. C. S. în contradictoriu cu A. F. P. D. și în consecință a fost anulat răspunsul pârâtei 30727/_ ; obligată pârâta A. F. P. D. la emiterea unei decizii prin care să soluționeze pe fond contestația înregistrată sub nr.30727/_, obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că decizia de compensare poate fi contestată pe calea procedurii reglementate de art.205 și urmt. din OG nr.92/2003 iar nu pe calea contestației la executare invocată de pârâtă.
Împotriva soluției arătate a declarat pârâta A. F. P. D. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea celor solicitate recurenta a arătat că soluția primei instanțe este nelegală întrucât actul de consemnare este un act de executare ce poate fi contestat pe calea contestației la executare. Instanța investită cu contestația la executare indiferent de forma sa nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei de natură să pună în discuție titlul de creanță ce se execută deoarece partea interesată a avut posibilitatea să le valorifice în cadrul procedurii prevăzute de art.205 din OG nr.92/2003 și apoi dacă se impune pe cea a acțiunii în contencios administrativ.
Excepția de la acest principiu, este consacrată de dispozițiile art.399 alin.3 C.pr.civ. potrivit cărora, în cazul în care executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de instanța judecătorească, se pot invoca în cadrul contestației la executare, apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Nu este cazul de față.
De altfel mai arată recurenta intimata a înregistrat și contestație la executare și s-au anulat actele în care s-a efectuat compensarea conform deciziei
, astfel că acțiunea rămâne fără obiect.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată, în considerarea că decizia de compensare este un act administrativ distinct de actele de executare ; anularea acestui act se poate face pe calea procedurii prevăzute de art.205 C.pr.fiscală iar recurenta nu a dat curs soluționării contestației formulate în termen împotriva deciziei de compensare încălcând astfel prevederile referitoare la procedura soluționării contestațiilor.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță intimata a solicitat a se dispune anularea răspunsului nr.30727/_ și obligarea Administrației F. P. la a emite o decizie prin care să se pronunțe asupra fondului contestației înregistrate sub nr.30727/_ .
Cererea de chemare în judecată a fost motivată prin aceea că la data de _
A. F. P. i-a comunicat decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr.453/_ împotriva căreia s-a prevalat de dispozițiile art.205 din OG nr.92/2003, formulând contestație însă având în vedere că aceasta nu a fost soluționată prin decizie s-a considerat îndreptățită la sancționarea refuzului administrației în modalitatea atacării în instanță.
Recurenta a susținut că nu este vorba de un refuz întrucât actul de compensare fiind un act de executare putea fi contestat doar pe calea contestației la executare.
Din cele de mai sus se observă că instanța a fost investită cu soluționarea unei acțiuni vizând anularea refuzului răspuns emis în soluționarea contestației, obligarea autorității la emiterea deciziei prin care să se pronunțe asupra contestației în considerarea refuzului nejustificat în raport de dispozițiile codului de procedură fiscală art.210 și urmt. ale Ordinului 1314/2007.
Potrivit actului normativ invocat OUG nr.92/2003 art.205 împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
Este îndreptățit la contestație potrivit alin.2 al aceluiași articol numai cel ce se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ sau în lipsa acestuia.
Același act normativ mai prevede că se formulează în scris contestație care se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat și se soluționează de către organul administrativ fiscal .
Mai prevede actul normativ prin art.210 art.211 că în soluționarea contestației organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție după caz iar decizia se emite în forma scrisă și va cuprinde preambulul, considerentele și dispozitivul.
Tot astfel prin actul normativ menționat art.218 se prevede că decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului iar deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competenta în condițiile legii.
Reiese din normele enunțate că atât actul administrativ fiscal cât și lipsa acestuia pot fi contestate la organele fiscale; că în soluționarea contestației se emite decizie/dispoziție iar acestea pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ și fiscal competent (raportat la valoare și emitent în condițiile legii contenciosului nr.554/2004- tribunal, curte de apel) după cum în fața acestei instanțe poate fi contestat și refuzul nejustificat în soluționarea contestației sau a cererii de emitere a unui act .
Cu alte cuvinte legea specială consacră principiul contestării actului administrativ fiscal sau lipsa acestuia în fața organelor fiscale și apoi a atacării deciziei în soluționarea contestației sau refuzul soluționării acesteia sau a cererii de emitere a actului (lipsa acestuia cum prevede art.205 alin.2) în fața instanței de contencios . Sunt supuse așadar centurii instanței de contencios deciziile emise de organele fiscale în soluționarea contestației actelor administrative sau a lipsei și refuzul soluționării acestora.
În speță actele dosarului relevă că a fost emisă decizia privind compensarea obligațiilor fiscale, iar în considerarea acestui act administrativ fiscal și a art.205 și urmt. C.pr.fiscală s-a formulat contestație însă nu s-a emis decizia cerută în soluționarea contestației, autoritatea rezumându-se a comunica că se poate formula contestație la executare. Cum însă era contestat un act administrativ fiscal erau incidente dispozițiile vizând emiterea deciziei în soluționarea contestației iar din această perspectivă în mod corect a reținut prima instanță că refuzul soluționării contestației printr-un act cerut de norme este unul nejustificat.
Se susține însă că decizia de compensare este un act de executare și prin urmare calea procedurală era aceea a contestației la executare.
Susținerea nu poate fi primită întrucât decizia de compensare întrunește condițiile specifice actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art.41 C.pr.fiscală. Astfel actul a fost emis de către organul fiscal în aplicarea legislației privind stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. În atare situație se aplică procedura contestației administrative în contextul normelor mai sus enunțate. Ințelesul dat deciziei de compensare de act administrativ fiscal este
dat inclusiv prin Ordinul 1314/2007 în contextul în care se precizează expres că împotriva actului de compensare se poate depune contestație la organul fiscal emitent în conformitate cu prevederile art.205 și 207 din OG nr.92/2003.
Pe de altă parte nu trebuie omis că potrivit codului de procedură fiscală înștiințarea de plată, somația constituie act de executare. Astfel, spus potrivit dispozițiilor codului de procedură fiscală art.145 - începerea executării silite în baza titlului executoriu fiscal se realizează prin emiterea înștiințării de plată împotriva somației de plată. Doar în această situație de începere a executării calea procedurală a contestării este aceea instituită de art.172 C.pr.fiscală.
Ori în speță nu se contestă o somație, un act de executare în sensul art.141, art.145 C.pr.fiscală ci un act administrativ fiscal în sensul art.41 C.pr.fiscală a cărui contestare se face potrivit procedurii instituite de art.205, 210, 218 C.pr.fiscală. Că este așa rezultă și din aceea că legiuitorul a reglementat distinct modalitatea de stingere a creanțelor de acea de executare. Dacă legiuitorul nu avea în vedere existența unor acte cu caracter diferit ar fi prevăzut expres că indiferent de înțelesul dat actului, acesta se contestă pe calea contestației la executare.
Prin urmare câtă vreme normele prevăd expres ce anume se contestă potrivit procedurii instituite de art.205 și urmt. și ce anume pe calea contestației la executare susținerea se vădește nefondată și va fi respinsă.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat. Totodată în baza art.274 C.pr.civ. recurenta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în
favoarea intimatei în sumă de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de A. F. P. D. împotriva sentinței civile nr. 4287 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatei S. C. S. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. M. H. D. M.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
GREFIER
D. C.
