Decizia civilă nr. 8169/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8169/2013

Ședința publică de la 05 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R. -R. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul I. T. DE

M. S., împotriva sentinței civile nr. 1178/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamanta SC GP S. P. SRL, având ca obiect anulare act administrativ proces-verbal de control.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta intimată, avocat B. Aurelia, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la acest termen de judecată a parvenit la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, atât motivele de recurs, cât și dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente.

Curtea procedează la comunicarea unui exemplar de pe motivele de recurs cu reprezentanta intimatei.

Aceasta din urmă, având în vedere data depunerii motivelor de recurs, invocă excepția tardivității acestora, fără cheltuieli de judecată.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1178/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. "GP S. P. S. "; în contradictoriu cu autoritatea I. T. DE M. S. și în consecință s-a anulat procesul verbal de control nr. 1265 din_, ca netemeinic și nelegal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de_ pârâtul I.

T. DE M. S. .

La data de_ pârâtul a depus memoriul de recurs împotriva sentinței atacate.

Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 306 C.pr.civ., Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente

:

Potrivit art.303 alin.1 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art.306 din același act normativ, recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2 care statuează că motivele de ordine publică pot fi

1

invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

În speță, sentința recurată a fost comunicată către pârâtul I. T. DE M. S. la data de_, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii aflate la fila 107 dosar fond.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă recursul trebuia motivat în termenul prevăzut de lege de la comunicarea hotărârii. Ori un înscris care sa cuprindă motive de recurs au fost depuse doar la data de_ pentru termenul de judecata din_ .

În aceste condiții, depunerea motivelor de recurs abia la data de_ apare ca fiind făcută cu depășirea termenului legal.

In consecință in baza tuturor considerentelor de mai sus si în temeiul dispozițiilor art. 303 alin. 1, 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția de nulitate si va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Constată nulitatea recursului declarat de I. T. DE M. S., împotriva sentinței civile nr. 1178/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R. -R. D.

GREFIER,

M. T.

Red.M.D./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: S. M.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8169/2013. Contencios. Anulare act administrativ