Decizia civilă nr. 826/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 826/R
Ședința publică din 13 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.
J. ecător V. P.
J. ecător N. B.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-petent P. I., domiciliat în H., str. Târgului, nr. 41, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 163 din_ a Judecătoriei Târgu Lăpuș, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 163 din_ J. ecătoria Târgu Lăpuș a respins plângerea formulată de petentul P. I., domiciliat în localitatea H.
, str. T., nr. 41, jud. Satu M., în contradictoriu cu intimatul I. de
P. al J. M., cu sediul în B. M., str. 22 Decembrie nr. 37, jud.
M., împotriva procesului verbal de contravenție seria CC nr. 9961998 încheiat în data de_ .
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele: În fapt, prin procesul verbal atacat s-a reținut în sarcina petentului faptul că, la data de_ ,ora 08:45 în calitate de conducător auto, a oprit voluntar pe strada Liviu Rebreanu, intersecția cu strada Târgului în zona pieței agroalimentare, în fața bisericii greco-catolice din localitatea Tg. Lăpuș, în zona de acțiune a indicatorului Oprire interzisă, auto cu nr. de înmatriculare_ . La controlul efectuat de către agentul constatator, s-a
constatat că petentul nu avea asupra sa actul de identitate.
Petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de 142 alin. 1 lit. a și art. 147 alin. 1 din Regulamentul pentru aplicarea
O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare aplicându-i-se sancțiunea amenzii în cuantum de 280 lei, în temeiul art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr.
195/2002 cu modificările ulterioare pentru prima faptă contravențională și a amenzii în cuantum de 420 lei în temeiul art. 101 alin. 1 pct. 18 din
O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare pentru a doua faptă contravențională.
În speță, petentul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat în scris o cerere în probațiune pentru a combate cele reținute în procesul verbal. Deși, prin plângerea dedusă judecății susține că nu se face vinovat de cele reținute în sarcina sa, afirmațiile sale au rămas la rangul de simple susțineri, până la momentul pronunțării prezentei hotărâri.
Pe de altă parte, din declarația martorului semnatar al procesului verbal de contravenție (fila 17 dosar), rezultă că, anterior aplicării sancțiunii, agentul constatator îi ceruse petentului să mute mașina care era parcată în zona de acțiune a indicatorului "Oprire interzisă";. Petentul i-a spus că se conformează însă a plecat spre piața de animale. Când s-a întors, agentul i-a cerut din nou să mute mașina. Și de această dată petentul a spus că se va conforma însă nu a respectat dispozițiile primite. Abia când i s-a atras atenția pentru a treia oară a luat mașina și a plecat însă doar după ce i s-a întocmit procesul verbal atacat. Când i s-a solicitat să prezinte documentele, petentul a refuzat să le predea spunând că nu le are asupra sa. La insistențele agentului constatator, și-a declinat identitatea.
Văzând că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, instanța reține că, într-adevăr, starea de fapt menționată în procesul verbal atacat este cea reală.
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța apreciază că sancțiunea amenzii aplicate este corectă, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite. Sancțiunea pecuniară a fost aplicată de către agentul constatator în cuantum minim pentru fiecare faptă după ce în prealabil petentului i s-a atras atenția de două ori să mute mașina parcată în zona de incidență a indicatorului
"Oprire interzisă";. Acesta nu numai că a ignorat total dispozițiile agentului de poliție dar a și refuzat să își decline identitatea în momentul în care i s-au solicitat documentele prevăzute la art.35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Analizând temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție prin prisma faptei săvârșite, respectiv a gravității sale, instanța reține în baza art. 21 alin. (3) din OG. 2/2001 și în baza art. 5 alin (5) din OG 2/2001, că sancțiunea contravențională aplicată de către agentul constatator a fost corelată cu gravitatea faptei și cu situația personală a contravenientului avută la data săvârșirii contravenției.
Împotriva sentinței petentul P. I. a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, arătând în esență că a fost sancționat pe nedrept și că în parcare se aflau și alte autoturisme însă conducătorii acestora nu au fost amendați.
Recursul este neîntemeiat.
Probele administrate în cauză de către instanța de fond au atestat faptul că petentul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa demonstrându-se și vinovăția sa.
Împrejurarea că doar petentul a fost sancționat deși existau și alte mașini care staționau neregulamentar, nu poate înlătura răspunderea contravențională a petentului.
În consecință recursul petentului va fi respins în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmând a menține ca temeinică și legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul P. I., domiciliat în
, str. Târgului, nr. 41, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 163 din_ a Judecătoriei Târgu Lăpuș, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
V.
F.
V.
P.
N. B.
G. ier,
H.
Red. B.N./Tred. A.H.
_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND B. C.