Decizia civilă nr. 8757/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8757/2013
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul S. V., împotriva sentinței civile nr. 592/_, pronunțată în dosarul nr._ * al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu GUVERNUL ROMÂNIEI - S. DE S. PENTRU P. R. DIN D. 1989, având ca obiect anulare act administrativ Hotărârea nr. 42/2012 emisă de Comisia SSPR - anulare certificat preschimbat al calității de revoluționar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul S. V. personal, identificat cu CI, seria KX, nr. 5., CNP 1., domiciliat în T., Str, S., nr. 5, Jud. Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul nu este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare, comnunicată cu recurentul anterior începerii dezbaterilor.
Raportat la lipsa timbrajului, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9, alin. 2 din OUG nr. 32/1995 invocă excepția netimbrării recursului.
Recurentul arată că va depune dovada timbrajului până la terminarea dezbaterilor.
Curtea, sub această rezervă rămâne în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA
Reclamantul S. V. a declarat recurs împotriva sentinței civile 592 din_ solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii și arătând că deși a semnat note informative din aceste note rezultă lucruri banale și nu o activitate de poliție politică. Acest lucru nu schimbă faptul că a participat la revoluție și ca atare, a avut o atitudine potrivnică regimului comunist.
S. de S. pentru P. R. din D. 1989 a depus întâmpinare arătând că recursul este întemeiat pe aspecte care au ținut de judecata dosarului_ .
Având în vedere acest lucru, consecința pronunțării hotărârii a fost anularea certificatului de luptăror pentru victoria revoluției conform art.8 din Legea 341/2004 și art.49 din HG 1707/2006.
Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:
1
Prin sentința civilă 1641 din_ pronunțată în dosarul_ a Curții de Apel B. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia 324/_, s-a constatat calitatea pârâtului S. V. de colaborator al securității.
O hotărâre judecătorească irevocabilă este prezumată de lege că exprimă adevărul și ca o consecință, aspectele tranșate cu titlu irevocabil nu mai pot fi puse în discuție, într-un alt proces.
Prin urmare, asupra calității de colaborator al securității a reclamantului, Curtea nu poate statua urmare a autorității de lucru judecat a hotărârii irevocabile .
Raportat la prevederile art.8 din Legea 341/2004, reclamantul-recurent nu poate beneficia de prevederile acestei legi, respectiv de certificatul doveditor al calității de luptător pentru victoria revoluției care în conformitate cu prevederile art.49 din HG 1707/2006 a fost anulat de S. de S. pentru P. R. care a propus Președintelui R. și retragerea titlului atribuit în baza acestuia.
Chiar dacă participarea la revoluție a unor persoane care au avut calitatea de colaborator al fostei securități și deci și a reclamantului, a fost probată și nu poate fi negată din moment ce i s-a eliberat certificatul doveditor, totuși aceste persoane nu pot beneficia de certificatul de luptător și nici de drepturile izvorâte din Legea 341/2004, întrucât prevederile legale o interzic în mod expres.
În ceea ce privește aplicarea retroactivă a prevederilor legale, Curtea constată că reclamantul a cunoscut dispozițiile Legii 341/2004 iar art.II din această lege nu împiedecă aplicarea celorlalte prevederi care dau posibilitatea înlăturării dreptului recunoscut în cazul în care se dovedește calitatea de colaborator, iar acest lucru este în strânsă legătură cu apărarea moralității publice în sensul de a împiedeca ca persoane care au colaborat cu organele de represiune din regimul comunist să beneficieze de aceleași drepturi cu persoanele care nu au avut această activitate considerată ca încălcând drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor garantate și de vechea Constituție.
Având în vedere că măsura anulării certificatului doveditor a fost luată tocmai în baza prevederilor legale sus amintite, Curtea de Apel va aprecia că recursul reclamantului S. V. este nefondat și în conformitate cu prevederile art.312 C.pr.civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S. V., împotriva sentinței civile nr. 592/_, pronunțată în dosarul nr._ * al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
R. R. D. L. | U. | M. | D. | M. T. |
red.RRD/AC 2 ex. - _
2