Decizia civilă nr. 9292/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9292/2013
Ședința publică din data de 02 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de pârâta C. DE A. DE S. B. -N. împotriva deciziei civile nr. 7955 din data de_, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul I. G. E., având ca obiect - anulare act administrativ - decizia de impunere nr. 6412/2011 privind contribuții CAS.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei note de ședință, însoțite de înscrisuri.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 319 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Reține că prin contestația în anulare înregistrată la data de_ sub nr._ contestatoarea CAS B. N. a solicitat instanței anularea deciziei nr.7955 pronunțată în data de_ în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj .
În susținerea celor solicitate se arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.318(1) C.pr.civ. în sensul că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Astfel în dezvoltare se arată că greșeala constă în aceea că instanța a încadrat intimatul într-o altă categorie de asigurați - plătitori de CASS care nu este proprie situației fiscale intimatului.
În speță potrivit datelor din dosarul cauzei (decizia de impunere 6412/2011) debitorul a fost impus pentru venituri din activitate independenta. Daca intimatul-debitor ar fi fost impus de către CAS B. N. si pentru venituri de natura celor reglementate la lit.art.257(2)lit.e in forma in vigoare pana la OUG.93/2008 (venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod
1
individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, prin acestea din urma înțelegând ca este vorba de alte
venituri decât cele menționate la literele a-d, așadar alte venituri decât cele expres reglementate de art.257 din lege), cum in mod involuntar a considerat instanțe, desi cumulează in același timp si calitatea de pensionar, numai in aceasta ipoteza, ar fi fost corecta soluția la care s-a oprit, prin încadrarea intimatului in aceasta categorie a plătitorilor de CASS, evident in raport de decizia 164/2013 a Curții Constituționale care a statuat asupra neconstitutionalitatii acestui articol 257 (2) lit.e) in măsura in care obliga persoanele ce datorează contribuția asupra veniturilor din pensii, la plata acestei contribuții cumulat cu cea datorata asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, din dividendo si dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuala si altor venituri care se supun impozitului pe venit, adică altele decât cele reglementate in mod expres de art.257, deci oricum, altele decât cele din activitate independenta de la lit.b a art.257.
Or, in speța, intimatul un a cumulat veniturile din pensie cu venituri din cedarea folosinței bunurilor (...ori alte venituri decât cele menționate la fit. a-d ale art.257(2) in forma in vigoare anterioara OUG.93/2008 ) care sa faca incidența incadrarea in categoria de la art.257(2)lit.e in forma in vigoare pana la OUG.93/2008, cum in mod eronat a observat instanța prin confundarea elementelor de fapt, ci intimatul a cumulat veniturile din pensie cu venituri din activitate independenta, care cade sub incidența art.257(3), împrejurare in care contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri, aceasta fiind soluția legislativa menținută si de modificările aduse prin OUG.93/2008.
Dovada necontestabila a greșelii materiale rezulta din insasi conținutul deciziei de impunere 6412/2011 unde se observa la pct.l ca debitorul este impus pentru venituri din activitate independenta, nu si pentru alte tipuri de venituri conform pct. 2 -10 care ar cădea (in raport de decizia 164/2013) sub incidența art.257(2)lit. e.
Răspunzând celor invocate intimatul a solicitat respingerea contestației în considerarea în esență că motivele nu au baza legală fiind numai interpretări în afara prevederilor privind relațiile contribuabililor cu casa de sănătate.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate Curtea reține următoarele
:
Prin decizia nr.7955 pronunțată la data de 0_ în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj a fost admis recursul declarat de recurentul I. G. E. împotriva sentinței civile nr.1 din_ și modificată hotărârea în sensul admiterii în parte a acțiunii, dispusă anularea parțială a deciziei de impunere nr.6412/2011, deciziei nr.9/2012 și exonerat reclamantul de obligații fiscale în intervalul_ -_ .
În motivare instanța de recurs a arătat că decizia Curții Constituționale nr.164/2013 este aplicabilă speței or potrivit celor statuate prin decizie reclamantul s-ar afla într-o situație nefavorabilă dacă ar trebuie să fie obligat la plata CASS pentru venituri din activitatea independentă realizată în condițiile în care beneficiază în baza legii de scutire de plată acestei contribuții având în vedere calitatea sa de pensionar .
Împotriva soluției s-a formulat contestație întemeiată pe prevederile art.318 teza I C.pr.civ
. susținându-se că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale în contextul în care debitorul fusese impus numai pentru plata CASS aferent veniturilor din activitatea independentă prevăzute la art.257(2) lit.b nu și asupra veniturilor prevăzute la art.257(2) lit.e supus analizei de către instanță prin invocarea considerentelor deciziei Curții Constituționale.
2
Raspunzand celor invocate intimatul a sustinut in esenta că cererea nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor. Totodată s-a mai arătat faptul că greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării unui text de lege.
Analizând aceste aspecte prin prisma motivelor invocate și a statuărilor instanței de recurs- constând în aceea că se aplica decizia Curții Constituționale la situația concretă din cauză- Curtea apreciază că împrejurarea referitoare la greșita reținere a prevederilor și aplicare a statuărilor Curții Constituționale nu poate fi calificată ca o greșeală materială în sensul art.318 teza I deoarece textul are în vedere greșeala pentru care nu este necesară reexaminarea fondului.
În sensul dispoziției invocate în doctrină s-a arătat că, contestația în anulare întemeiată pe existența unei greșeli materiale poate fi promovată cu succes în ipoteza în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie invocate greșeli materiale cu caracter procesual cum ar fi respingerea recursului ca tardiv deși din plicul atașat rezultă că cererea a fost depusă la posta înăuntrul termenului prevăzut de lege, respectiv este esențial ca pentru verificarea acestor greșeli să nu fie necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. De asemenea greșeala să fie în legătură cu aspectele finale, trebuind să fie rezultatul unei omisiuni sau confundări respectiv de interpretare legale sau procedurale A da părților posibilitatea reexaminării respectiv a se plânge aceleiași
instanțe de modul în care a stabilit raporturile, a interpretate probele și a aplicat decizia curtii constitutionale,ar însemna să se deschidă dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac transformând contestația în anulare într-o cale ordinară de atac ceea ce nu este admisibil.
Prin urmare nefiind întrunite cerințele art.318 C.pr.civ. Curtea va da o soluție de respingere a contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge contestația în anulare declarată de C. DE A. DE S. B.
-N. împotriva deciziei civile nr. 7955 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
M. H. | D. | M. | F. T. |
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S-M-D.
2 ex./_
3








