Încheierea civilă nr. 2037/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHE IE RE A CIVILĂ NR. 2037/CC/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 22 noiembrie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. G. C.

Grefier: C. -A. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii de reexaminare formulată de expertul B. E. . Procedura este legal îndeplinită, fără citarea petentului.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Pe baza actelor de la dosar, instanța reține cererea spre soluționare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele:

Prin cererea de reexaminare depusă prin serviciul registratură la data de_, expertul B. E. a solicitat instanței să revină asupra amenzii aplicate.

În motivarea cererii, expertul a arătat că la începutul lunii iulie 2013 s-a prezentat la fața locului împreună cu reclamantul, însă pentru definitivarea raportului de expertiză avea nevoie de contractele de antrepriză și de situațiile de lucrări din care să rezulte cantitățile și valoarea lucrărilor efectuate la cele stații.

Verificând actele dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

În ședința publică din data de_ instanța a dispus amendarea expertului B.

  1. în temeiul art. 1081alin. 1 pct. 2 lit. c din codul de procedură civilă cu suma de 500 lei, pentru întârzierea nejustificată în efectuarea expertizei dispuse în cauză.

    Potrivit art. 1085alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii prevăzute la art. 1084, cel obligat la amendă poate formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, solicitând motivat să se revină asupra amenzii sau să se dispună reducerea acesteia.

    Cu respectarea termenului legal menționat, expertul B. E. a formulat cerere de reexaminare, prin care arată că reprezentantul reclamantei este responsabil pentru întârzierea în efectuarea raportului de expertiză, întrucât nu i-a pus la dispoziție înscrisurile necesare pentru finalizarea lucrării.

    În primul rând, tribunalul constată că proba cu raportul de expertiză a fost încuviințată în cauză în ședința publică din data de_, astfel încât expertul a beneficiat de un interval de timp îndelungat pentru efectuarea lucrării.

    Apoi, susținerile expertului nu sunt dovedite în niciun fel, deși sarcina probei îi incumba conform art. 1169 Cod civil. Astfel, expertul nu a atașat nicio adresă emisă către

    societatea reclamantă în vederea obținerii înscrisurilor și nici nu a solicitat sprijinul instanței în acest sens.

    Pentru acestea, se va respinge ca nefondată prezenta cerere de reexaminare.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

    Respinge ca nefondată cererea de reexaminare formulată de expertul B. E. , domiciliat în Dej, str. N. Titulescu, nr. 7, jud. C. .

    Menține sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 500 lei stabilită în sarcina expertului în ședința publică din data de_ .

    Irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din data de 22 noiembrie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

C. -A. B.

Red./Dact. A.G.C._ /2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2037/2013. Contencios. Anulare act administrativ