Decizia civilă nr. 9438/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.9438/2013
Ședința publică din data de 7 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: V. G.
S. L. R. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- contestatoare V.
D. împotriva împotriva sentinței civile nr.6103 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., în contradictoriu cu intimatele pârâte
C. de A. de S. C., D. G. a Finanțelor P. C., având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS -DISJ DIN_ .
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă recurenta- contestatoare
V. D., lipsă fiind intimatele pârâte C. de A. de S. C., A. - D.
G. a F. P. C. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită. Recursul este legal timbrat. Intimata pârâtă C. de A. de S. C. a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea de recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.
Curtea pune în discuție excepția prescripției cererii de chemare în judecată, invocată de intimata pârâtă C. de A. de S. C. prin întâmpinare. Recurenta- contestatoare V. D. solicită respingerea excepției, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată în termen. Curtea respinge excepția invocată, apreciind că în acest stadiu procesual nu este admisibilă în forma aleasă de intimată.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta- contestatoare V. D. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, precizând că a plătit contribuția în fiecare an și că nu a fost anunțată să plătească și majorări.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6103/0_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta V. D., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C., având ca obiect anularea Deciziei nr. E 503/_ și a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și
nr.376321/2/_ pentru stabilirea contribuției și a accesoriilor datorate de reclamantă la FNUASS pe perioada 2006-2011.
S-a respins ca inadmisibilă solicitarea de anulare a Deciziilor de impunere din oficiu nr.376321/1/_ și nr. 376321/2/_ emise de
de A. de S. a județului C. pentru stabilirea contribuției și a accesoriilor datorate de reclamantă la FNUASS pe perioada 2007-2012.
S-a respins petitul privind suspendarea executării deciziilor contestate.
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. -N., reclamanta V.
a formulat în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. C. contestație la titlu executoriu nr. 13710 din_ și somația de plată nr.13710 din_, contestație la decizia din_ înregistrată cu nr. 14488 din_, și contestație la decizia de impunere din oficiu nr.376321/1 și 376321/2 din_ .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că la data de_ a primit prin poștă o notificare emisă de către C. de A. de S. C. care conținea Decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate de către FNUASS pe perioada 2006-2011 nr.376321/1 din_ pentru plata sumei de 1551,00 lei și Decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate de către FNUASS pe perioada 2007-2011 nr.376321/2 din_ pentru plata dobânzilor și majorări începând cu data de_ în sumă de 806 lei, în total suma de 2357 lei. Contestatoarea arată că după analiza și însumarea veniturilor realizate din activitățile independente realizate în perioada 2007-2012 a constatat că sumele solicitate de către intimată depășesc cu mult veniturile nete realizate, iar penalizările și majorările sunt aplicate din anul 2006 fără a exista o înștiințare de plată sau somație prealabilă în fiecare an pentru contribuția la FNUASS, iar calculul contribuției este greșit și în defavoarea sa.
Ulterior, contestatoarea arată că în termen legal a introdus contestație la deciziile de impunere, la care a atașat documente justificative. Urmare a acestei contestații C. de A. de S. C. a emis Decizia E 580 din_ înregistrată ulterior 14488 din_ prin care se recunoaște greșeala dar doar parțial și i se transmite Decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate FNUASS pe perioada 2007-2011 nr.376321/1 din_ pentru plata sumei de 1422 lei și Decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate FNUASS pe perioada 2007-2011 nr.376321/2 din_ pentru plata de dobânzi și majorări începând cu data de_ în sumă de 813 lei, un total de 2235 lei. Contestatoarea arată că din cele două decizii rezultă că suma aplicată venitului net din profesii libere scade dar cresc penalitățile de întârziere, fapt care arată contestatoarea este imposibil deoarece dacă scad cotele de contribuție scad și penalitățile și majorările aferente. Mai arată contestatoarea că veniturile nete luate în calcul pentru perioada 2007-2010 nu sunt cele reale conform evidenței contabile, declarațiilor privind veniturile realizate și deciziilor de impunere anuale, acestea fiind mult mai mici. Conform legii nr.95/2006 persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația să achite contribuția calculată asupra veniturilor impozabile realizate conform datelor contabile și a declarațiilor fiscale. Astfel, contestatoarea arată că având în vedere că în perioada 2007-2011 nu a beneficiat de asistență medicală gratuită prin CAS consideră că nu este de plătit nici o diferență, cota de contribuție prevăzută de lege se face asupra veniturilor realizate efectiv. Mai mult contestatoarea arată că nu avea altă sursă de venit și a fost în
întreținerea soțului care este angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și plătește contribuția la FNUASS. Referitor la penalizările și majorările aplicate pentru ultimii 6 ani, contestatoarea arată că le consideră ilegale, că intimata trebuia să comunice deciziile de impunere anual similare celor emise de către Administrația Fiscală.
În ședința publică din data de_, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus disjungerea capătului de cerere care vizează contestarea deciziilor de
impunere (respectiv decizia de impunere din oficiu nr. 376321/1 și 376321/2 din_ și decizia din data de_ înregistrată cu nr. 14488 din_ ), iar prin Sentința civilă nr.20919/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în acest dosar s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ, conflicte de muncă și asigurări sociale,.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ .
Prin precizarea de acțiune din data de_, reclamanta a solicitat să se dispună și anularea deciziilor de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și nr.376321/2/_ (filele 9-13).
Pârâta C. de A. de S. a județului C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a invocat
excepția necompetenței materiale în ceea ce privește contestarea titlului executoriu și a somației de plată emise in cauză, deoarece în conformitate cu prevederile art.400 alin., art.158 și 159 C.pr.civ., respectiv art.169 alin.4 actualul art.172 al.4 C.pr.fisc., contestația la executare respectiv contestația împotriva titlului executoriu se introduce la instanța de executare.
Pe fondul cauzei, a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. De asemenea, a susținut că reclamanta este liberă să încheie contractul cu orice casă de asigurări din țară, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare, o asemenea alegere nefiind facultativă ci obligatorie. Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamantul luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate. Pârâta a susținut că deciziile de impunere sunt legale și conforme cu dispozițiile art.85-88 din OG nr.92/2003 și că reprezintă titlu de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța fiscală este scadentă. De asemenea, s-a menționat că reclamantul nu a achitat debitul la FNUAS după comunicarea somației și a titlului executoriu, astfel că s-a demarat procedura executării silite.
În ședința publică de astăzi, instanța a respins excepția necompetentei materiale invocată de pârâtă, pentru considerentele expuse în practicaua hotărârii.
A mai reținut tribunalul că începând cu anul 2007, reclamanta V.
D. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamanta nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și A. nr. P5282/_
, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe seama acesteia Deciziile de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și nr.376321/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2007-2011.
Cu respectarea procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale, admisă în parte prin Decizia nr. E 503/_, sens în care au fost emise Deciziile de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și nr. 376321/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2007-2011; reclamanta atacă acum în contenciosul administrativ toate aceste acte administrative fiscale.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A. . Această prevedere legală a făcut, într-adevăr, obiectul excepției de nelegalitate soluționate în sensul admiterii de către Curtea de Apel C., prin Sentința nr. 269/2010. Această sentință a fost, însă, modificată prin Decizia nr. 3878/2010 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care s-a respins excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 iar până la acest moment nu există o decizie a vreunei instanțe de contencios administrativ de
anulare a textului legal menționat.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obligația de a se asigura (obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate,
precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă";. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Reclamanta contestă veniturile realizate din activități independente avute în vedere de pârâtă pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS.
Pe de o parte, se observă că prin decizia de soluționare a contestației s-a admis în parte această contestație a reclamantei, iar pe de altă parte, reclamanta nu indică în mod concret și nu probează care sunt erorile care au intervenit în legătură cu veniturile luate în calcul de pârâtă, cu toate că sarcina probei îi incumba în temeiul art. 129 alin. 1 teza finală C.pr.civ. și art. 1169 Cod civil.
De asemenea, nerespectarea de către pârâtă a obligației prevăzute de art. 222 din lege, respectiv a aceleia de a informa contribuabilul cel puțin o dată pe an asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, nu este de natură a exonera reclamanta de plata contribuției datorate, ci doar a genera, eventual, răspunderea juridică a pârâtei.
Referitor la Decizia de impunere din oficiu nr. 376321/2/_, în materia fiscală accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art. 119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prin aplicarea cotei legale, instanța apreciază că majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamanta este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
Cât privește Deciziile de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și nr.376321/2/_, reclamanta trebuia să formuleze și împotriva acestora contestația administrativă, în conformitate cu dispozițiile art. 216 din Legea nr. 95/2006 raportat la art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală.
În acest sens, art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 statuează că
"Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii";.
Pe cale de consecință, reclamanta poate formula acțiune în contencios administrativ doar împotriva deciziei de soluționare a contestației, iar nu și direct împotriva deciziilor de impunere. De aceea, se impune respingerea ca inadmisibil a acestui capăt de cerere.
Mai trebuie subliniat un ultim aspect: art. 218 alin. 3 prevede că "În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ
competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desființarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluției de desființare emise în procedura de soluționare a contestației se face după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă";, iar emiterea deciziilor de impunere anterior acestui moment se poate sancționa tocmai prin recunoașterea în favoarea reclamantei a dreptului de a contesta cele două decizii în interiorul unui nou termen, care va curge de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 C.pr.fiscală, s-a respins prezenta cerere.
Dată fiind modalitatea de soluționare a fondului cauzei, în mod evident se impune și respingerea cererii de suspendare a executării deciziilor de impunere, întrucât nu este întrunită cerința cazului bine justificat prevăzută de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr.554/2004, noțiune definită de art. 2 alin. 1 lit. t din lege. Nu se poate vorbi despre o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative în discuție atâta vreme cât instanța a constatat deplina lor legalitate.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., s-a luat act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta V. D., solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței recurate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
În motivarea recursului s-a arătat că prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat instanței de judecata sa se dispună anularea deciziilor nr.376321/1 si 376321/2 din_ pentru stabilirea de contribuției si accesorii (dobânzi si majorări) datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011; a deciziei nr.376321/1 si 376321/2 din_ pentru stabilirea de contribuției si accesorii (dobânzi si majorări) datorate la FNUASS pe perioada 2007-2012.
Prin Sentința civila nr.6103/2013, instanța de judecata a respins ca nefondata cererea de chemare in judecata având ca obiect anularea Deciziei nr. 503/_ si a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ si nr. 376321/2/_ pentru stabilirea contribuției si a accesoriilor datorate, a respins ca inadmisibila solicitarea de anulare Deciziilor de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ si nr. 376321/2/_ emise de C. de A. de sănătate a jud. C. pentru stabilirea contribuției si a accesoriilor datorate pentru perioada 2007-2012, respingând petitul privind suspendarea executării deciziilor contestate.
Recurenta critică legalitatea sentinței recurate prin prisma următoarelor argumentelor:
In Deciziile de impunere din oficiu cu nr.376321/1 din_ pentru stabilirea de contribuției la FNUASS pe perioada 2006-2011 st nr.376321/1 din_ pentru stabilirea de contribuției pe perioada 2007-2012C. de A. de S. a Județului C. a luat in calculat la punctul 1 venit net din profesii libere si comerciale sume eronate care nu sunt cele realizate conform Declarațiilor de impunere anuala pentru veniturile realizate de către reclamanta V. D. (formularul 250) întocmite de către Administrația Finanțelor P. a Municipiului C. N. pentru perioada 2007-2011.
Conform deciziilor de impunere anuale pentru veniturile realizate in România de persoanele fizice in perioada 2007-2011, reclamanta V. D. a realizat următoarele venituri:_ 20082007:
Venit net din profesii libere si comerciale: 149 lei - 152 lei - 431 lei 431 lei - 675 lei.
Iar veniturile luate in calcul de către C. de A. de S. a Județului C. conform Deciziilor de impunere 376321/1 din_ si nr.376321/1 din_ la punctul 1 din decizii sunt următoarele:
20112010200920082007
Venit net din profesii libere si comerciale 152 lei - 431 lei - 431 lei - 675 lei - 534 lei.
Au fost anexate documente justificative, respectiv Declarațiile de impunere anuala pentru veniturile realizate de către persoanele fizice formularul 250 eliberate de către Administrația Finanțelor P. a Municipiului C. N. pentru perioada 2007-2011.
In contestația depusa si înregistrata de reclamantă la C. de A. de
S. a Județului C. sub nr. 14488 din_ împotriva primei Deciziei de Impunere din Oficiu nr.376321/1 din_ recurenta a depus si Declarațiile de impunere anuala pentru veniturile realizate in perioada 2007- 2011 care au fost întocmite de Administrația Finanțelor P. a Municipiului
C. N., document anexat prezentei.
C. de A. de S. a Județului C. a luat in calcul sume greșite neconforme fara a avea la baza documente justificative reale, in concluzie sumele totale calculate la punctul 6 (total contribuții de plata la FNUASS) din Deciziile de impunere nr. 37632l/l din_ si nr.376321/1 din_ sunt eronate (cu excepția anului 2009) in fapt,
Deciziile de impunere din oficiu cu nr.376321/1 din_ pentru stabilirea de contribuției la FNUASS pe perioada 2006-2011 si nr.376321/1 din_ pentru stabilirea de contribuției pe perioada 2007-2012 sunt calculate eronat si trebuie anulate. La fel si in Decizia nr.503 din_ veniturile realizate care sau luat in calcul pentru stabilirea contribuție datorate la FNUASS nu sunt cele reale si calculate eronat, trebuie anulata.
De asemenea in Deciziile Impunere din Oficiu 376321/2 din_ 2 si nr.376321/2 din_ tabele prevăd la rubrica anul 2007 Dobânzi
/majorări de întârziere stabilite după_ suma de 193 lei nu se pot aplica pentru anul 2006 care nu face obiectul Deciziilor de impunere nr.376321/1 din_ si nr.376321/1 din_ . Deoarece pentru anul 2006 nu este solicitata plata de contribuții la FNUASS, in conformitate cu prevederile Ordinului 617/2007 care aproba Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative, si pentru aplicarea masurilor de executare silita a sumelor datorate la FNUASS art.28 colaborat cu art.31 alin
(1) si (2) termenul de prescripție este de 5 ani de la data Notificării.
Având în vedere ca prima notificare este din_ . Dobânzile și majorările de întârziere nu trebuiau aplicate din anul 2006, iar suma aplicată de 193 lei este eronată, în concluzie.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. de A. de S. a
județului C. a solicitat admiterea excepției prescripției, și pe fond respingerea recursului, ca fiind netemeinic și menținerea în totalitate a Sentinței Civile nr. 6103/2013, motivat pe următoarele considerente:
Din punct de vedere procedural, pârâta înțelege să invoce excepția prescripției, în raport de dispozițiile art. 28 alin 1 din Legea nr.554/2004, raportat la art. 137 alin 1 din codul de procedură civilă.
Potrivit art. 11 alin.l lit a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aplicabil în procedura fiscală în temeiul art. 218 alin 2 din
O.G. nr.92/2003, cererile de anulare a actelor de administrare fiscală
trebuie introduse în instanță în termen de 6 luni de la "data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă ".
In speță, reclamanta-recurentă a formulat contestație administrativă împotriva deciziilor de impunere nr. 376321/1 și 12, soluționată în sensul admiterii în parte, prin decizia E nr. 508/_ .
Aceasta a introdus contestație la executare la data de_, precizându-si acțiunea în sensul anulării deciziilor de impunere emise la data de_ și a anulării deciziei de soluționare a acestora E 503/_ Ia data de_, cu evidenta depășire a termenului legal de 6 luni.
Pe fond, recurenta a realizat venituri din activități independente începând cu anul 2007. In lipsa declarațiilor pe care aceasta trebuia să le depună la CAS-C. pentru stabilirea contribuției datorată la FNUASS, conform art.215 alin. 3, în urma Protocolului dintre A. și CNAS nr.5282/_, instituția pârâtă a emis deciziile de impunere din oficiu nr.376321/1 și/2 din_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la Fond, aferente anilor 2007-2011.
Împotriva Deciziilor de impunere din oficiu, reclamanta a formulat o contestație la care a anexat Decizia de impunere anuala pentru anul 2008 emisa de AFP C. -N., Decizia de impunere anuala pentru anul 2010 emisa de AFP C. -N., Declarație privind veniturile realizate pentru anul 2007, Declarație privind veniturile realizate pentru anul 2009 si Adeverința nr. 472 din data de_ eliberata de Inspectoratul Teritorial de munca C. si întrucât, așa cum rezulta din documentele anexate contestației, in perioada_ -_ reclamanta a desfășurat o activitate in baza unui contract de munca, având calitatea de salariat, CAS C. a admis in parte contestația acesteia si a efectuat regularizare venitului pentru perioada_ -_ aferent venitului efectiv realizat.
Astfel a fost stabilita contribuția pentru anul 2010 la suma de 267 lei, CAS C. procedând la emiterea Deciziilor de impunere nr.376321/1 si nr. 376321/2 din data de_ .
In ceea ce privește privind dobânzi și penalități de întârziere, in materie fiscala accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art. 119 alin. l din OG 92/2003, arătând ca pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plata se datorează după acest termen majorări de întârziere, iar conform dispozițiilor art.120 al aceluiași act normativ, majorările se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin normele legiuitorul a arata in mod expres ca se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadenta a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
În ceea ce privește Deciziile nr.37632/1 și /2 din_, așa cum instanța în mod corect a reținut, potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Potrivit alin. 2, este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră ca a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.218 alin 2 din C.Pr.Fiscală, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212 la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă că actul administrativ fiscal care poate să fie contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 cod procedură fiscală, ori în speță s-a solicitat direct în fața instanței de judecată anularea deciziilor de impunere din oficiu emise la data de_, pentru contribuția datorată la FNUASS.
În nici una din deciziile emise reclamantei recurente de CAS-C. au calculat accesorii pentru anul 2006, cum afirmă aceasta, ci în aceste decizii se explicitează modul de aplicare a majorărilor, astfel, creanțelor născute până la data de_ li s-au aplicat majorări de 0,1% pe zi de întârziere, creanțelor între_ -_, 0,05%/zi de întârziere iar creanțelor născute după_, 0,04% /zi de întârziere, la acestea adăugându-se penalitățile cf. art.120 c. pr.fiscală, penalități ce nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6103/0_ a T. ului C., atacată în prezentul recurs, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta V. D., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C., având ca obiect anularea Deciziei nr. E 503/_ și a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și nr.376321/2/_ pentru stabilirea contribuției și a accesoriilor datorate de reclamantă la FNUASS pe perioada 2006-2011 (ca nefondată), precum și cererea de anulare a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și nr. 376321/2/_ emise de C. de A. de S. a județului C. pentru stabilirea contribuției și a accesoriilor datorate de reclamantă la FNUASS pe perioada 2007-2012 (ca inadmisibilă).
Ca stare de fapt, Curtea reține că reclamanta recurentă a realizat venituri din activități independente, începând cu anul 2007, fără a fi depus la C. de A. de S. a județului C. vreo declarație cu privire la veniturile realizate. CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe numele acesteia Deciziile de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și nr. 376321/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2007-2011.
În temeiul art. 205 și urm. C. pr. fisc., reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale, admisă în parte prin Decizia nr. E 503/_, fiind emise Deciziile de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și nr. 376321/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2007-2011. Obiectul cauzei îl constituie atacarea de către reclamantă a tuturor aceste acte administrativ fiscale.
În conformitate cu art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Astfel, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond. În caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea
măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216 din Legea nr. 95/2006).
Așadar, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens, aspect ce rezultă și din dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006.
Potrivit art. 119 alin. 1 C. pr. fisc., pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. Art. 120 din cod prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv
Sub aspect procedural, în conformitate cu art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A. .
Tot sub aspect procedural, drepturile contribuabilului prevăzute la art.
222 din Legea nr. 95/2006 sunt sancționate doar cu nulitatea relativă, sancțiune specifică contenciosului fiscal, spre deosebire de contenciosul administrativ general, iar o vătămare pentru reclamanta recurentă nu s-a invocat și dovedit, în condițiile în care nu s-a demonstrat un cuantum al veniturilor diferit de cel luat ca referință în calculul contribuției. Sub acest aspect, Curtea reține că reclamanta recurentă a contestat cuantumul veniturilor realizate din activități independente care au fost luate în considerare de pârâta intimată la stabilirea contribuției datorate la FNUASS, însă s-a limitat la o negare generică și nesusținută de nici o probă.
Prin Decizia nr. E 503/_ au fost revocate Deciziile de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și nr.376321/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2007-2011, astfel încât acțiunea împotriva acestora este fără obiect, revocarea fiind o anulare a actului administrativ de către însuși emitent, iar o nouă anulare de către instanță nu mai este justificată.
În ceea ce privește Deciziile de impunere din oficiu nr. 376321/1/_ și nr. 376321/2/_, Curtea remarcă că reclamanta recurentă nu a atacat aceste acte administrativ fiscale cu contestația prevăzută de art. 216 din Legea nr. 95/2006 raportat la art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală. Ca atare, a devenit incident art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală potrivit căruia obiect al acțiunii în contencios fiscal îl constituie deciziile emise în soluționarea contestațiilor, nefiind admisibilă atacarea direct în instanță a deciziilor de impunere; inadmisibilitatea a fost corect sesizată de tribunal care a respins acțiunea sub acest aspect în privința deciziilor de impunere nr. 376321/1/_ și nr. 376321/2/_ .
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de contestatoarea V. D. împotriva sentinței civile nr. 6103 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
A. | A. M. | V. | G. | S. | L. | R. |
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: A.G.Călugăr