Încheierea civilă nr. 1768/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHE IE RE A CIVILĂ NR.1768/CC/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 21 octombrie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. M. B.

Grefier C. T.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul L. I. în contradictoriu cu P. M. G. .

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, reclamantul L.

I. a arătat că " nu sunt adevărate cele menționate în dispoziție deoarece el nu a deținut porci sau alte animale " .

Prin rezoluția de verificare a cererii din data de_, instanța a adus la cunoștința reclamantului obligația de a indica sediul pârâtului, să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, să depună încă un exemplar din cererea de chemare în judecată însoțită de acte anexă.

Reclamantul L. I. a primit comunicarea la data de_, dar nu a înțeles să se conformeze acestei obligații .

Reținând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația fixată în termenul procedural mai sus menționat, tribunalul va face aplicarea art. 200 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă și va dispune anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. I., domiciliat în G., str. P. nr. 5, jud. Cluj, CNP 1. având ca obiect anulare act. .

Cu drept de cerere de reexaminare în favoarea reclamantului în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE: A. M. B.

Grefier C. T.

Red./Dact. AMB_ /3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1768/2013. Contencios. Anulare act administrativ