Încheierea civilă nr. 2088/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI A. SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIERE CIVIL Ă NR.2088/CC/2013Ședința camerei de consiliu de la 29 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. C.

Grefier C. -A. B.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul S.

O. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C. -N. . Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

    1. făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

      T R I B U N A L U L

      Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

      Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul S. O. C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. C., anularea Deciziei nr. E 340/_ și, în consecință admiterea contestației înregistrată sub nr. 7283/_, anularea ca nelegale și netemeinice a Deciziei de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2007-2011 nr.374386/1/_ și a Deciziei de impunere din oficiu pentru stabilirea de accesorii datorate la FNUASS pe perioada 2007-2011 nr.374386/2/_, precum și suspendarea actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, cu cheltuieli de judecată.

      Prin rezoluția de verificare a cererii din data de_, instanța a adus la cunoștința reclamantului obligația de a menționa CNP-ul și contul său bancar, de a-și indica domiciliul, de a atașa împuternicirea avocațială, de a achita diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 186 lei, aferentă cererii de anulare și suspendare acte administrative, de a depune copii certificate pentru conformitate de pe înscrisurile atașate și de a depune în scris interogatoriul pentru pârâtă, dacă își menține această cerere în probațiune.

      Potrivit dovezii de comunicare de la dosar, reclamantului i-a fost în mod legal comunicată înștiințarea la data de_, dar nu a înțeles să completeze cererea sub aspectele indicate.

      Reținând că reclamantul S. O. C. nu și-a îndeplinit obligația fixată în termenul procedural, tribunalul va face aplicarea art. 200 alin. 3 noul Cod de procedură civilă și va dispune anularea cererii.

      PENTRU ACESTE MOTIVE,

      ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

      Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. O. C. , cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. M. K., nr.1, ap.3, jud. C., având ca obiect contencios administrativ.

      Cu drept de cerere de reexaminare la Tribunalul Cluj în favoarea reclamantului în termen de 15 zile de la comunicare.

      Pronunțată în ședința publică din data de 29 Noiembrie 2013.

      Președinte,

      1. G. C.

Grefier,

C. -A. B.

Red. A.G.C/C.A.B.

3 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2088/2013. Contencios. Anulare act administrativ