Încheierea civilă nr. 409/2013. Contencios. Ordonanță președințială

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 409/C

Ședința Camerei de Consiliu din data de 18 octombrie 2013 Instanța este constituită din:

Președinte: I. D. -D., judecător

V. C. -L., grefier

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul C. G. , cu domiciliul în localitatea C., nr. 397, județul S., în contradictoriu cu pârâta DS V. ȘI PENTRU SA S., PRIN DR M.

M. -A.

, cu sediul în localitatea Z., str. Trandafirilor, nr. 4, județul S., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu de azi nu se prezintă nimeni, procedura fiind îndeplinită fără citarea părților.

Procedura de comunicare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (1) Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că, deși reclamantului i s-a comunicat în scris la data de 9 octombrie 2013 lipsurile cererii de chemare în judecată, acesta nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la data de 4 octombrie 2013, reclamantul C.

G. a formulat cerere prin care a chemat în judecată pârâta DS V. și pentru SA S., prin Dr M. M. -A., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea Deciziilor nr. 80/_ și nr. 81/_ .

Instanța, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 4) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a procedat la stabilirea în sarcina reclamantului a obligației de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei.

Procedând la verificarea actelor dosarului, instanța constată că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 197 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, respectiv reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei pentru acțiunea introductivă de instanță.

Prin Rezoluția dată în cauză la data de 7 octombrie 2013 (fila 12), instanța a dispus comunicarea în scris către reclamant a lipsurilor cererii de chemare în judecată, respectiv achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei, cu mențiunea prevăzută de art. 200 alin. (2) Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, "ca în termen de 5 zile de la primirea comunicării, să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii";.

Prin "dovada de înmânare"; atașată la fila 14 din dosar se atestă faptul că reclamantului i s-a adus la cunoștință personal, la data de 9 octombrie 2013, lipsurile cererii de chemare în judecată, acest aspect fiind confirmat de

1

semnătura acestuia de pe dovadă, certificată de către agentul însărcinat cu înmânarea.

La data de 15 octombrie 2013 s-a împlinit termenul de 5 zile în care reclamantul trebuia să împlinească lipsurile cererii de chemare în judecată, dar acesta nu s-a conformat condițiilor impuse de către instanța de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile si cererile introduse la instanțele judecătorești...sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță";.

Conform art. 33 din Ordonanța mai sus amintită, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru ";.

Având în vedere că reclamantul nu s-a conformat cerințelor instanței de judecată, făcând aplicarea prevederilor art. 200 alin. (3) Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că "dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termen de 10 zile, prin încheiere, dată în cameră de consiliu, se dispune anularea cererii";, instanța va anula ca netimbrată cererea formulată de reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâta DS V. și pentru SA S., prin Dr M. M. -A., pentru constatare nulitate act.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I D I S P U N E

Anulează ca netimbrată cererea formulată de reclamantul C. G.

, cu domiciliul în localitatea C., nr. 397, județul S., în contradictoriu cu pârâtul DS V. ȘI PENTRU SA S., PRIN DR M.

M. -A.

, cu sediul în localitatea Z., str. Trandafirilor, nr. 4, județul S., pentru ordonanță președințială

.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri, care va fi depusă la sediul Tribunalului S. .

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2013.

Președinte,

Grefier,

I. D. -D.

V.

C. -L.

Red. IDD/_

Dact. CLV/_ /3 ex. Emis 1 comunicare/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 409/2013. Contencios. Ordonanță președințială