Încheierea civilă nr. 495/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 495/C
Ședința Camerei de consiliu din 29 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: Ț. D. B. Grefier: S. I.
S-a luat în examinarea cererea de reexaminare formulată de reclamantul S.
F., domiciliat în O., str. P., nr.9, ap.5, jud. Bihor, împotriva Încheierii civile nr. 251/C din 13 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._
.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:
Instanța în raport cu obiectul cererii reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cererii de reexaminare:
Prin Încheierea civilă nr. 251/C din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată introduse de reclamantul S. F. împotriva pârâtului Tribunalul Sălaj, având ca obiect constatare nulitate act, pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina reclamantului.
Împotriva acestei încheieri, petentul-reclamant a formulat cerere de reexaminare în termenul legal de 15 zile de la data comunicării încheierii.
Cererea de reexaminare este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 200 din Noul Cod de Procedură Civilă instanța este ținută ca după ce i s-a repartizat aleatoriu cauza, să verifice, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art.194-197 din Noul C.pr.civ.
Analizând actele dosarului, instanța reține că reclamantul nu a depus taxa judiciară de timbru în cuantumul fixat, de 43 lei, calculată potrivit art.3 lit. m din Legea nr.146/1996 și timbru judiciar de 0,6 lei, taxe ce au fost stabilite de instanță prin rezoluția din data de 21 mai. 2013. În baza aceste rezoluții reclamantului i s-a pus în vedere ca în termen de 10 zile de la comunicarea înștiințării să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.
1
Înștiințarea a fost primită de către reclamant la data de_, fără însă ca în termenul prevăzut de art. 200 alin.2 acesta să-și îndeplinească obligațiile stabilite de către instanță.
În baza art. 200 alin.6 Cod procedură civilă, instanța învestită cu judecarea cererii de reexaminare poate reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul legal acordat în acest scop.
Urmează că instanța să respingă ca nefondată cererea de reexaminare formulată de petentul S. F. împotriva Încheierii civile de anulare nr. 251/C din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D I S P U N E:
Respinge ca nefondată cererea formulată de petentul S. F., domiciliat în O., str. P., nr.9, ap.5, jud. Bihor, privind reexaminarea Încheierii civile nr. 251/C din 13 iunie 2013, dată în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj.
Fără cale de atac.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică din_, la sediul Tribunalului Sălaj.
Președinte Grefier
Ț. D. B. S. I.
Red.Ț.D.B./_
Dact.S.I./_
Ex.3/com.1 ex./_
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
2